S-a trezit cu noaptea în cap – adică pe la 7 dimineața – și a început să miorlăie cu ochii pe geam. Afară era frig și plumburiu. M-am speriat, am zis că prevestește ceva, un cutremur devastator, o catastrofă umanitară, o remaniere de guvern, ceva. Cum mă culcasem târziu, mi-am zis că fie ce-o fi, oricum nu putem noi două să le prevenim, așa că am lăsat-o să miorlăie și m-am întors pe partea cealaltă.
Pe la 7.30, n-am mai răbdat. I-am deschis ușa de la balcon. N-a vrut afară. Am mers la bucătărie, n-a vrut mâncare. I-am dat drumul la apă, n-a vrut să bea. Ce vrei, mă Toshibo, ce-ți dorește inima? Ea nimic, miorlau, miau, mmm… Și avea o fațăăăă. M-am culcat la loc, în tânguieli rău prevestitoare.
La 8.00 gata, am deschis ochii definitiv și calculatorul. Și… am înțeles: 13 noiembrie. Era ziua ei, împlinea 3 ani și era nerăbdătoare să-și numere lumânările de pe tort. Cum m-am luat cu altele zilele astea și am uitat, nu am avut nici tort, nici lumânare potrivită. Dar după cum vedeți s-a rezolvat. Că deja avem o vârstă și se cade să învățăm să improvizăm și să socotim.
După ce s-a săturat s-a întins pe o parte și mi-a transmis că o fi artimetica bună la ceva, dar e prima și ultima dată când mai acceptă improvizații din astea. Să nu se mai repete, da?!
I-am promis că nu, dar parcă poți să știi ce-o mai fi la anul pe vremea asta? Că uite cât de repede a zburat timpul din ziua asta.
Daca nu cer prea mult, intreband, cum si-a castigat numele aceasta minunata pisica neagra?
Vorbim de faptul ca nu are stare si e plina de viata sau ce?
Vedeti ca la anu’ nu mai merge faza cu lumanari.