Primul lucru pe care l-am aflat despre moldoveni a fost că sunt mincinoși, „ca tac-tu”. Cred că nu știam bine ce însemna asta pe vremea aia, dar am crezut-o pe mama, care e munteancă (de vreme ce Buzăul e dincoace de Milcov). De atunci tot aud de moldoveni că sunt bețivi, puturoși, neserioși, (prea) iubăreți sau focoase. Aveam o prietenă care îmi sugerase la un moment dat să scriu un post în care să-i întreb pe bărbați „ce au, domnule, moldovencele în p… de sunt așa căutate?”. Era exasperată de faptul că toate moldovencele pe care le știa aveau un succes inexplicabil de nebun la bărbați.
În fine, ca să pun și una de la mine, am avut parte și eu de moldoveanul meu care m-a mințit, exasperat, trădat. Dar la fel au făcut și alții, de prin alte provincii ale țărișoarei. Deci, ca să mă opresc înainte de a-mi pierde toți cititorii din zona aia, știu deja la vârsta asta că nu regiunea din care provii are rol decisiv în formarea caracterului. Așadar, titlul este un cârlig prin care am vrut să vă atrag să citiți ce urmează 😉
Săptămâna trecută am făcut o deplasare de câteva zile în Moldova (Bacău, Piatra Neamț, Bicaz, Târgu Ocna) și nu a fost zi să nu dau peste câte un om mișto, de la chelneri la notari (dap!) sau om de serviciu din gară. Am fost surprinsă, dar nu pentru că eram în Moldova, cum greșit s-ar putea deduce din titlu, ci pentru că în general în România m-am obișnuit să dau peste lume sictirită, oameni care-și fac treaba de mântuială sau locuri mai degrabă stricate de mâna omului. Au fost și din astea, dar interacțiunea cu oamenii în general a depășit așteptările.
Lulu din Dumbrava roșie
Primul a fost Lulu, un chelner din Bacău, care ne-a servit în prima seară la terasa hotelului Dumbrava. Tipul era trecut de 50 de ani, cred, și avea un zâmbet sincer lățit pe toată fața, deasupra unei mustăcioare cărunte. Nu era deloc pătruns de servilismul ăla grețos și artificial cu care te întâmpină mulți lucrători de la 4 stele. Omul părea că-și face treaba natural și cu plăcere. Ne-a surprins cu diverse recomandări, deși nu i le cerusem, s-a scuzat când a adus un pahar cu urme pe el, l-a schimbat din proprie inițiativă și pe al doilea, a venit din timp în timp să ne întrebe dacă ne place ce ne-a adus.
Pentru că mi se părea haios numele lui de pe ecuson l-am întrebat de unde vine. Mi-a zis că e numele cu care-l alinta Nana lui în copilărie, că pe el în cheamă Iulian în buletin, dar că în școală, pe vremea lui, jumătate din băieți purtau porecla asta, chiar dacă aveau alte nume.
Lulu a fost o prezență plăcută și surprinzătoare. Mâncarea a fost ok (cam fără sare în general, și am mâncat șnițel vienez mai bun în alte părți), dar serviciul excelent prestat de Lulu a făcut toți cei 100 de lei pe care i-am plătit pentru doi oameni. La final au avut și un gurist care ne-a cântat vreo câteva hit-uri disco, sub cerul înstelat al Bacăului.
Scrijelele de cartofi și tochitura de la Lostrița
A doua zi am ajuns cu treabă și pe malul lacului Bicaz, unde am avut o altă experiență neașteptat de plăcută cu notarul din satul lui tata. Dar despre asta o să vă povestesc în alt post. Pentru că iar trebuia să mâncăm, către seară am poposit scurt la pensiunea Lostrița, ale cărei indicatoare ne tot avertizau că urmează la 200 de metri distanță. Nu scria și că trebuie să cobori 200 de metri până la lac, dar a meritat efortul și acolo.
Un peisaj bucolic – cu oameni cosind sau odihnindu-se în lumina apusului peste lac – mâncare pe măsură. Ne-au atras denumirile regionale din meniul povestit ca în hrisoave așa că nu am rezistat să comandăm niște scrijele de cartofi (să vedem și noi ce-s alea) și o tochitură. Ce a venit, vedeți în poze. Scrijelele nu m-au dat pe spate, dar tochitura… mamă, mamă! Păcat că era deja 7 seara și fiind la volan nu mergeau topite cărnurile alea cu niscai alcool. Așa că poalele în brâu de la desert le-am luat la pachet. Lostrița merită ceva mai multă atenție turistică pe viitor, decât o simplă oprire pentru cină.
Aveți nevoie de toaletă? v-am văzut așa dezorientată…
La întoarcere spre București a trebuit să-mi las un coleg în gara Adjud. Așa că am căutat și buda acolo. Gara – pustie, câțiva oameni pe peron, indicatoare către toaletă – lipsă. Văd că vine de departe, pe peron, un om spre mine și mă întreabă:
– Aveți nevoie la toaletă?
– Da, e așa evident? răspund eu râzând de situație.
– V-am văzut așa mai dezorientată și zic hai să vă întreb. Haideți cu mine!
M-am gândit o fracțiune de secundă că e unul din ăia care stau în gările orașelor turistice și întreabă oamenii dacă vor cazare, dar Adjudul nu e chiar turistic. Așa că m-am luat după el, am ieșit din gară și ne-am dus într-o laterală a clădirii. Pe drum îmi arată, nemulțumit ca o gospodină, niște stropi de cafea care pătaseră treptele gării:
– Ia uite, adineauri am spălat și iar s-a făcut murdar! Nu poți să ții ritmul cu oamenii ăștia!
În budă mirosea, dar era curat. Două wc-uri turcești și o cămăruță în care omul a intrat ca să-mi caute niște hârtie. I-am zis că am, așa că m-a așteptat până mi-am făcut treaba. După ce m-am spălat l-am întrebat dacă îi datorez ceva și mi-a zis jenat că dacă am un leu ar fi bun. Poți să spui că n-ai pentru așa servicii personalizate?;) A încuiat după noi și a plecat iar pe peron.
La final am păstrat poza cu barajul Bicaz și panorama pe care o oferă el turiștilor care ajung acolo zilele astea. E tot rezultatul interacțiunii omului cu locurile alea fabuloase, de la poalele Ceahlăului. Un coleg era de părere că adunarea acestor sticle în zidul barajului poate juca și un rol educativ. Când văd oamenii ce se strânge în urma lor pe ape ar putea fi mai grijulii cu deșeurile. Eu una nu cred, pentru că am mai văzut imaginea asta și în urmă cu câțiva ani. Poate că între timp nu au văzut-o destui oameni ca să conteze.
Per total, zilele astea petrecute în Moldova au fost plăcute, deși au fost de muncă, dar ceea ce a contribuit decisiv la senzația asta plăcută au fost întâmplările de mai sus. Mare lucru și comportamentul ăsta uman și cum poate el să-ți influențeze percepțiile. Mă gândesc că, încet, încet, ceva se schimbă și prin România, în materie de ospitalitate și servicii turistice. Probabil că trebuia să atingem fundul prăpastiei de nesimțire și nepăsare ca să înțelegem nevoia de a fi amabili cu oamenii care ne calcă pragul și ne dau bani pentru asta.
Am fost cazat la Pensiunea Lostrița într-o cameră cu vedere la lac. A urmat o dimineață DUMNEZEIASCĂ! Am prins o vreme mohorâtă, cu o ploaie oarecum serioasă, dând zonei un aspect de „altă lume”. O cană de cafea, lungit pe un scaun de pe balconul camerei şi natura…
Scrijelele nu au fost extrem de gustoase pentru că poate nu au fost prăjite pe o plită sub foc de lemne. Probabil.
Oricum, întreaga zonă a Bicazului este incredibil de frumoasă. Şi Moldova. Şi moldovenii. Da’ mai ales moldovencele. 😀
Poate dezvoltăm un pic tema cu moldovencele 😉
Comentând doar titlul, deocamdata: asta e din categoria „uite ca sunt si armeni destepti”. Stii tu sigur cine a spus-o 😛
te rog, spune ca ai photo-shopat pozelele alea cu pet-urile din lac, pentru ca mi s-a facut rau.
Fuai! cred că-ți place să chinui omul, ce poftă mi-ai făcut! că tot la două cuvinte oftez… mirosul de iarbă proaspăt cosită, de tochitură cu mămăligă… uf!… cu tălpile goale simțind pământul, mirându-te la cer… da, uite că zice Pavel de plita pe care o aveam în minte…
Da’ și eu am chinuit, le-am făcut viață grea moldovenilor, da’ și ei mie, așa că suntem chit :-). Chiar vrei să-i răspunzi prietenei? 😛
Inițial crezusem că glumești, văzusem un mal cu multe pietre… m-am crucit când ochii mei au deslușit sticlele…
Ce dor mi s-a făcut de cărări de sat…
Mă pregăteam să te „înjur” când am citit titlul. Nu pentru că aş fi moldovean şi m-aş simţi jignit, ci pentru că trăiesc de 10 ani printre moldoveni şi consider că nu merită etichetele. Dar dacă l-ai folosit doar pe post de „cârlig” te iert.
Ai dreptate, Moldova e plină de peisaje superbe şi oameni pe măsură peisajelor, iar bucătăria moldovenească te bagă în boală. La propriu.
Moldovencele? Hmm, sunt frumoase. De fapt, ce zic eu aici? moldovencele sunt date naibii de frumoase. Şi chiar dacă femei frumoase sunt peste tot, în Moldova densitatea de femei frumoase e net superioară restului ţării. Că explicaţii pot găsi doar două, una bănuită şi una simţită pe propria piele. Poate că faptul că-s mai aproape de ruşi le-a dat moldovencelor în ADN vreo genă a sex-appeal-ului. Sau poate faptul că pe lângă frumuseţe moldovencele mai au şi căldură (sufletească, nu vă gândiţi la prostii)…
știu și eu, mâncarea e bună și în Ardeal, ardelencele și ele dau căldură… cred că e ceva mai mult de atât.
În Ardeal au şi fainoşag!
Nu-s calde ca moldovencele, iti zic eu.
Sunteţi experimentat?
scrijele? tochitura? Ce aud eu…numai bunataturi acolo!!
Si da, frumoasa e Moldova. Si moldovencele, bineinteles.