România mea

Dacă ar fi să defilăm cu vecinii de la bloc, cam așa ar fi contingentul de la mine de acasă. La voi cum e?

Stau într-un bloc înconjurat de blocuri. Orice zgomot, că e în bloc, că e în afara lui, este amplificat de poziția de careu a clădirilor:
– Vecinul de la blocul din dreapta vine cel puțin de două ori pe zi, dimineața și seara, în parcare, ca să-și pornească motorul obosit de la Citroenul bătrân pe care nu-l mai mișcă de câțiva ani de pe loc. Pesemne în anii 90 când l-o fi adus la mâna a doua din Europa, o fi mâncat jeratic. Acum îl ambalează cu dragoste paternă iar el scoate sunete icnite ca un moșneag silit de o soră prea pisăloagă să facă înviorare zilnică la azil. La urmă îl lasă în pace, după ce îi mai șterge cu o cârpă „transpirațiile” de ici de colo;
– De undeva de sus, jos, stânga sau dreapta, din blocul meu sau din alea din jur, se aude aproape zilnic, dolby surround, câte o bormașină. Niciodată nu dă găuri mici, ci face ditamai craterele. Îți vibrează pereții, aerul și chiar stomacul de la atâta rotopercutare, dar taci și înghiți că poate și tu ai avut la vremea ta de montat un aer condiționat, de schimbat niște ferestre termopan. Numai vecinul de palier, ăla care urăște câinii, pisicile, scuterul nu știu cui parcat la intrarea în bloc și pe Băsescu, numai el se ambalează la fiecare bormașină, iese în chiloții de sport din casă și-și arată burta mare și păroasă pe toate vizoarele vecinilor: vecină, tu ești cu bormașina? NU? dar cine? ce dracu, asta e oră de găurit?!
– Curva de la etajul 5, aia năbădăioasă care face crize de isterie, înjură, trântește ușile și zicea vecină-sa că s-ar droga. Am aflat de ea anul ăsta când s-a certat cu iubitul, l-a alungat din casă, iar el a stat toată noaptea în spatele blocului, sub balconul ei, și ne-a strigat la toți că la 5 stă o curvă pe care o cheamă Irina, s-o căutăm pe Facebook;
– Noaptea târziu, după miezul nopții, vine acasă vecinul de la blocul din stânga, ăla care are parcarea chiar sub geamurile mele. Are un Mercedes decapotabil și până i se trage la loc acoperișul peste mașină ne lasă să ascultăm și noi acordurile care l-au însoțit pe drum până acasă. La maxim;
– Vecinul de lângă, la care au venit mascații într-o dimineață pe la 6, i-au bătut în ușă – Deschide, poliția! – apoi s-a auzit copilul plângând și o voce de „organ” care-și îndemna colegii: încet ca să nu speriem copilul! Nevastă-sa gătește apăsat, mirosurile ies pe hornul hotei și se insinuează și la mine în bucătărie, de parcă am găti împreună. La cele mai nepotrivite ore din noapte.
– Mai e și vecinul polițist de deasupra care mi-a picurat astă vară pe creier, picătura chinezească de la aerul lui condiționat cu furtunul stricat, și cu care vorbesc doar prin bilețele, că nu vrea să-mi deschidă ușa; mai e și vecina de jos pe care o acuzau ăia de sub ea că-i inundă la baie, și când colo de la mine curgea, că se spărsese o țeavă de pexal care trebuia să ne țină o sută de ani;
– Mai e și nea Vancea, omul de serviciu, care se ocupă să ne valorifice plasticul și aluminiul pe care i le lăsăm lângă ghenă, până se decide primăria că trebuie să respecte directiva europeană cu reciclarea; mai e și vecina de lângă, care scoate gemete mici și egale atunci când face sex, apoi dă drumul la apă în cadă și se spală îndelung; mai e și vecina de la 8 care îngrijește grădina din fața blocului, care era până anul ăsta plină de tot felul de flori, dar anul ăsta a rămas în paragină, cred că vecina nu se simte prea bine; mai e și președintele blocului care are un cocker bătrân, abia se mișcă (câinele, nu vecinul), a rămas singur după ce l-a părăsit iubita (pe vecinul, nu pe câine) care era ceva psiholoagă;
– Mai e și Titel, tâmplarul, care făcea grătare în balconul de la ghenă, cu prietenii, dar în ultima vreme s-o fi luat cu altele că nu s-a mai simțit miros de friptură de la ghenă; mai e vecina din stânga, prima ușă, care are un câine șturlubatic care stă singur în casă toată ziua, iar noaptea când vine ea acasă și descuie ușa schelălăie și sare ca nebunul de bucurie că o să fie scos afară; mai e vecina din față care are un caniche jucăuș care latră scurt cum iese pe ușă, iar ea îi face „shhht!” ca să nu deranjeze blocul, dar succesiunea asta de lătrat+shht, a devenit așa de familiară că poți s-o anticipezi de cum se descuie ușa; mai era și femeia care dormea chircită la intrarea din spate a blocului de la stradă, acoperită cu niște cartoane de la magazinul de pâine de lângă, era și ea vecina noastră până când, cine știe, și-o fi găsit alt loc și nu mai e acolo …
Toți trăim în careul ăsta al groazei, după cum îl numea un iubit de-al meu, nemulțumit că aici nu e niciodată liniște ca să-ți tragi sufletul. Singurele zile de liniște pe care le avem sunt alea de sărbătoare, în care oamenii stau acasă sau sunt plecați de acasă. Atunci se tace suspect, iar liniștea are consistența pâcloasă a mahmurelii. Ca azi. Nu se aud nici măcar pescărușii gunoieri care tot fac ture între Dâmbovița și acoperișurile blocurilor noastre, unde cred că-și cresc puii.  Nimic. Liniște ca în zi de sărbătoare.

Adineauri au spart-o avioanele armatei care au trecut pe deasupra, pentru defilarea de 1 decembrie. La mulți ani, Românie! Și la 99 de ani tot neliniștită!

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “România mea” Subscribe

  1. Om bun 02/12/2017 at 09:16 #

    Asta este Roamania. Minunata descriere.

  2. adib 02/12/2017 at 09:33 #

    „are parcarea chiar sub geamurile mele. Are un Mercedes decapotabil și până i se trage la loc acoperișul peste mașină ne lasă să ascultăm și noi acordurile care l-au însoțit pe drum până acasă. La maxim” – i se spune antigel la solutie daca nu intelege de vorba buna ca deranjeaza.

    ” mai e și vecina de lângă, care scoate gemete mici și egale atunci când face sex, apoi dă drumul la apă în cadă și se spală îndelung”- hmmm… Dollo sa nu ajungi ca aia nebuna de umbla cu Perwollu’ de 2L in geanta la spectacolul de flamenco sa se laude ca a spalat camasa lui fiisu cu el…https://www.youtube.com/watch?v=5hPMRODfG68

    • Dollo 02/12/2017 at 11:30 #

      N-ai prea înțeles spiritul postării 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.