A fi sau a nu fi sinucis

Nu cred că există om pe lume care să viseze să aibă o moarte violentă. Toți ne-am dori să murim brusc și fără dureri. Puțini au norocul ăsta. De aia nu înțeleg de ce unii oameni le refuză altora accesul la acest minim confort

O dezbatere recentă despre eutanasie m-a făcut curioasă să aflu dacă niște opinii contra sinuciderii asistate mi-ar putea schimba și mie părerea. Am purces la întâlnire cu gândurile pro despre care v-am mai spus pe aici, în diverse ocazii. M-am întors cu ele neschimbate, un pic dezamăgită de lipsa de substanță a convingerilor, altfel destul de fragile, ale interlocutorilor din tabăra contra.

Discuția a pornit cu o definire a termenilor. Există eutanasie voluntară, atunci când o persoană își dorește să moară din varii motive (boală incurabilă, vârstă înaintată, incapacitate de exercițiu  etc). Eutanasie nevoluntară sau pasivă, când persoana nu-și poate da acordul, pentru că e în comă să zicem, dar medicii nu mai pot face nimic iar familia e de acord cu deconectarea de la aparate. Eutanasia involuntară, care e mai degrabă ucidere, câtă vreme sunt eutanasiați oameni care nu corespund unor standarde sau care consumau resurse prea mari pentru a fi ținuți în viață – vezi eutanasierile practicate în război, pe soldații răniți cărora nu li se putea acorda asistență medicală corespunzătoare etc.

Dacă în privința ultimelor două categorii părerile sunt nuanțate (nu știu, nu răspund la eutanasia nevoluntară și nu categoric la eutanasia involuntară), mi se părea că asupra primei categorii nu ar trebui să fie nimeni contra, câtă vreme convenim că omul decide în deplinătatea facultăților mintale că viața lui trebuie încheiată. Numai că aici s-a ridicat chestiunea liberului arbitru. Care n-ar exista, zicea un domn mai în vârstă, câtă vreme societatea funcționează după un set de norme etice, pe care libertatea individuală prost înțeleasă ar putea să le arunce în aer. Unde am ajunge?! Ulterior domnul a dat-o de gard, afirmând că nu înțelege de ce statul refuză să le pună oamenilor la dispoziție kit-ul de sinucidere de 2 euro, ca să nu se mai sinucidă oamenii în diverse alte moduri violente.

Viața omului e suferință și ea trebuie să se încheie în chinuri

Nu s-a strigat explicit că viața ți-o dă Dumnezeu și tot el trebuie să ți-o ia, dar s-a spus că viața omului e suferință și că ea trebuie să se încheie în chinuri, așa cum și începe, adică cu strigăte de durere. Cam așa s-a înțeles din ce a zis domnul Laurențiu Gheorghe, asistent la Facultatea de Filosofie București, vedeta taberei contra. Zic că asta s-a înțeles pentru că domnul filosof a reușit să-i facă pe unii din sală să bată din picior de nerăbdare prin stilul de răspuns ocolitor. Ca orice filosof, omul divaga în tot felul de direcții, profitând de faptul că era des întrerupt de unii și alții, prin urmare eu una tot n-am înțeles de ce era el contra legalizării sinuciderii asistate. Singurul argument rostit până la urmă direct, fără ocolișuri a fost „pentru că oamenii se pot răzgândi”. De parcă știe cineva de vreo răzgândire a mortului.

Sigur, argumente precum viața e frumoasă, merită trăită, trebuie să ajuți omul să vadă asta, scoțându-l din depresie și arătându-i că lucrurile se pot schimba, nu știi ce îți aduce ziua de mâine etc. astea toate pot fi valabile în cazul unui depresiv, dar pică rând pe rând în cazul unui bolnav incurabil, pentru care ziua de mâine nu va aduce decât și mai multă durere și chin sau a unui bătrân deteriorat fizic, care nu se poate mulțumi să fie o umbră a celui care a fost cândva, și care știe că ziua de mâine nu-i va reda tinerețea.

Domnul Gheorghe a mai comparat eutanasia cu port-arma, dând exemplul comparativ SUA-UK. Într-una au loc sute de incidente armate în școli, soldate cu victime, în cealaltă s-a interzis portul armelor de foc în urmă cu 20 de ani și iată că numeri incidentele de acest fel pe degetele de la o mână. N-am înțeles exact cum anume se poate compara legalizarea sinuciderii asistate cu portul de armă, poate a vorbit prea filosofic pentru mine domnul Gheorghe, cert e că la un moment dat a dat-o și în pedeapsa cu moartea, pe care noi europenii am abolit-o, deci cum să legiferăm eutanasia voluntară? Și a punctat la un moment dat și ceva de avort, dar a fost oprit la timp s-o ia încolo. Probabil am fi aflat că pro-life înseamnă nu numai interzicerea avortului ci și a eutanasiei la cerere.

Pe undeva prin discursul filosofului am întrezărit argumentul că legalizarea sinuciderii asistate ar pune decizia morții (care trebuie să fie a individului, admite oarecum filosoful) în mâna unei instituții, a birocraților deci, și că asta n-ar fi bine pentru că știm că statul e corupt și că la un moment dat ar putea să decidă că e mai ieftin să-și eutanasieze bolnavii incurabil decât să cheltuiască sume mari pe medicamente costisitoare. Asta să zicem că ar fi un oarecare argument, dacă nu ar avea la bază chiar ideea voinței proprii a bolnavului, care atunci când el vrea să încheie socotelile ar trebui să aibă posibilitatea să o facă civilizat, nu să-ți pună ștreangul de gât sub ochii familiei. În plus statul român tot face campanii din astea de eutanasiere involuntară în ultimii ani, de când cu criza citostaticelor, a imunoglobulinei etc.

Dacă aveți răbdare o oră jumate, asta e transmisia video a dezbaterii:

Definiția morții

Per total, îmi pare rău s-o spun, argumentele contra au fost inconsistente și neconvingătoare. Ca să mai vină la jumătatea drumului, Gabriel Secară, cel care era cu opinia pro în dezbatere, a întrebat dacă filosoful este măcar de acord cu dezincriminarea eutanasiei pasive, pentru că sunt câteva cazuri de medici acuzați de crimă pentru că au ajutat diverși muribunzi să se ducă în pace. Filosoful a admis că ar putea fi o idee…

În fine, poate că m-am dus și eu cu așteptări greșite. De exemplu aveam în minte cazul tinerei Jahi din Oakland, care pune la încercare însăși definiția morții, așa cum au dat-o niște deștepți ai lumii. Până prin anii 60 se murea doar când îți stătea inima. În 1967 niște doctori, un avocat și un teolog de la Harvard au scris în 6 luni noua definiție a morții: când creierul este avariat iremediabil. Până în anii 80 lumea medicală a preluat și folosit această definiție ca să legalizeze transplantul de organe. O rezolvare etică la o realitate medicală, i-a zis un filosof. În 1981 American Medical Association a propus o definiție mai bună: când corpul încetează să mai funcționeze ca un întreg. Un filosof de la Organizația Mondială a Sănătății a zis că nu crede că definiția asta ar fi susținută științific, dar nu s-a opus. Părerea lui e că moartea survine atunci când creierul – centrul conștiinței, al sentimentelor și gândurilor – este distrus. Pentru că nu e totuși o definiție ușoară și nici comodă, lucrurile au rămas așa. Până în 2013 la apariția cazului Jahi, o fetiță de 13 ani din Oakland, care a ajuns în moarte cerebrală după o banală operație de scoatere a amigdalelor. Fata a fost declarată moartă și de medici și de instanță, dar părinții s-au ambiționat s-o țină artificial în viață. Trăiește și acum, a împlinit 17 ani, și e subiect de studiu pentru niște neurochirurgi care îi cercetează creierul care se pare că nu e chiar așa de mort cum se credea.

Mi-ar fi plăcut o discuție despre cum iei decizia decuplării de la aparate – eutanasie nevoluntară – când nu poți fi sigur că înăuntrul acelui trup aparent inert nu mai există conștiință? Pentru că în această privință admit că și eu am dubii. Dar astfel de finețuri nu pot fi invocate câtă vreme noi încă ne mai încăpățânăm să le negăm dreptul la demnitate altora. Chiar celor dragi. Firește, sub pretextul iubirii.

Când familia sau religia nu te lasă să mori liniștit

Am cunoscut cândva, pentru scurtă vreme, o femeie care mi-a plăcut mult ca om, instantaneu, fără să am prea multe informații despre viața ei. Mi-a ieșit în cale într-o documentare și am vorbit cu ea mai mult decât subiectul articolului. Apoi am mai ținut legătura sporadic, de plăcere. Ultima dată când am vorbit cu ea mi-a spus că are cancer, că încercase tot felul de tratamente și că nu mai e nimic de făcut. Mi-a povestit câte ceva din chinurile prin care trece, umilită de sistemul sanitar, de casa de asigurări și de stilul mizerabil în care statul român tratează oamenii care știu că nu mai au nicio șansă. Mi-au rămas în minte cuvintele ei de atunci, pentru că mi-au dat o senzație acută de durere și neputință. Mi-a spus că îi pare foarte rău că nu se poate sinucide asistat, așa cum se întâmplă în țările civilizate în cazuri ca al ei. M-a șocat pe moment, apoi mi-am dat seama prin ce chinuri teribile fizice și psihice trebuie să fi trecut acel om care nu voia decât să moară cu demnitate. În cele din urmă a murit, nu am întrebat cum și în general aceste lucruri sunt trecute sub tăcere de familie.

E într-adevăr dureros să știi că persoana aia pe care o iubești și de care ți-e greu să te desparți voluntar a ales să-și încheie singură viața într-un mod de multe ori chinuit, grotesc sau violent. Nu cred că există om pe lume care să viseze să aibă o moarte violentă. Toți ne-am dori să murim brusc și fără dureri. Puțini au norocul ăsta. De aia nu înțeleg de ce unii oameni le refuză altora accesul la acest minim confort atunci când toate indiciile arată că ziua de mâine nu va aduce nimic bun.

Am printre cunoscuți trei oameni de 90+ care nu pierd nicio ocazie, atunci când vorbim, să-mi pună că și-ar dori să moară. Sigur că este și o marotă a bătrânilor, că „nu mă mai ia Dumnezeu!”, dar cel puțin în cazul acestora trei e vorba despre oameni foarte activi până nu demult și care au ajuns în situația de a depinde mult, prea mult de alții. Nu se mai pot mișca sau o fac cu greutate, se consideră o povară, inutili și neputincioși. Sunt reduși la niște forme de viață primitive, fără bucurii, fără satisfacții, siliți să mănânce, dădăciți, certați, poate chiar asupriți de copii. După ce au fost în stare să decidă pentru ei și familiile lor timp de aproape un secol, sunt brusc retrogradați la statut infantil, li se neagă plăcerile (dacă le mai au), personalitățile, dorințele, în numele unui bine iluzoriu. Familia de multe ori îi consideră și ea o povară – exceptând cazul că au pensii bune – dar nu se cade nici să le dai brânci pe scări. Biserica și credința au și ele un rol bine determinat în ecuația asta. Nici bătrânul nu îndrăznește să-și pună capăt zilelor, nici familia nu concepe să-i înlesnească plecarea. E Păcat! În final nervii tuturor sunt întinși la maxim, moartea în cele din urmă aduce ușurare și lasă în urmă niște amintiri neplăcute.

În privința asta soluția nu e simplă și e nevoie de luciditate maximă și putere de convingere, cum a avut probabil australianul ăsta de 104 ani care s-a dus în Elveția ca să-și revendice moartea demnă.

Un ultim aspect care merită dezbătut, înainte de a vă ruga să vă spuneți opțiunea (prin comentarii și/sau vot), este dreptul societății de a decide în privința momentului în care se încheie viața cuiva, doar pe considerente financiare. Cât de costisitoare trebuie să fie menținerea în viață a cuiva, aparent „inutil” societății, pentru a decide încetarea asistenței medicale? Pentru că dacă omul nu are dreptul să dispună de propria viață, așa cum încercau să sugereze unii din sală, cine ar trebui să aibă dreptul ăsta?

*Conform wiki, în martie 2018 eutanasia era legală în Olanda, Belgia, Columbia, Luxembrug, Canada și India. Sinuciderea asistată e legală în Elveția, Germania, Coreea de sud, câteva state din SUA și în Japonia. În Australia se discută să se introducă oarecum prin 2019.

*Dezbaterea despre eutanasie a fost organizată de Asociația Secular Umanistă din România.

Votul e cu opțiuni multiple, dar după ce votați mi-ar plăcea să scrieți și de ce ați votat cum ați votat.

Ați fi de acord cu:

  • Legalizarea eutanasiei voluntare (42%, 162 Voturi)
  • Dezincriminarea eutanasiei voluntare (21%, 83 Voturi)
  • Dezincriminarea eutanasiei nevoluntare (14%, 55 Voturi)
  • Legalizarea eutanasiei nevoluntare (14%, 54 Voturi)
  • Dezincriminarea eutanasiei involuntare (6%, 24 Voturi)
  • Niciuna, omul trebuie să moară când dă Dumnezeu (3%, 10 Voturi)

Total Votanti: 178

Etichete: , , , , , , ,

52 comentarii la “A fi sau a nu fi sinucis” Subscribe

  1. gheo 28/05/2018 at 11:24 #

    Eu aș prefera soluția din filmul Cocoon! Viața este una singură; așa cum este ea, mai grea, mai ușoară,, mai chinuită, cum ne-a fost dată! Așa cum nu noi decidem cînd și unde să venim pe lume, de ce ar fi o binecuvîntare să plecăm la cererea noastră?

    • adib 28/05/2018 at 11:49 #

      @gheo

      Deoarece cind te chinui (cancer->dureri insuportabile->statul roman) probabil nu ai mai gindi la fel.

      Mama a murit din cauza unui cancer de col uterin in anii 80. Nu ai vrea sa stii cit s-a chinuit. Si era CONSTIENTA!!

      • gheo 28/05/2018 at 12:25 #

        Sincere condoleante si adinca compasiune pentru suferintele indurate de mama dumneavoastra si de toți cei apropiați dînsei! Totuși erau anii 80, România socialistă! Acum medicina și tratamentele au mai evoluat! Dar în acest context, ați fi fost de acord sau mama dvs. ar fi fost de acord cu un sfîrșit asistat? Întreb acum pentru situația de atunci!

        • un domn 29/05/2018 at 09:10 #

          Buna Dimineata Gyuri
          Intrebarea ta a incununat Morala Necrestina de a Fi Simtzit
          Suferintza este o Mare Povara pentru Oricine ( exceptia o fac persoanele care nu mai au neuronul stingher, si persoana ta care insista ca rama in beton cu o Intrebare cinica)

  2. Motanul 28/05/2018 at 13:23 #

    Eu sunt contra. De obicei sunt pro drepturilor individului. Dar in cazul asta un spatele legalității eutanasiei se pot ascunde crime. Am citit de un caz in care familia a cerut eutanasierea unei femei, femeia s-a opus, dar familia a argumentat ca pacienta nu are discernământ, iar medicii au “eutanasiat-o”.
    In cazul asta am aceasi părere ca in cazul pedepsei cu moartea. Chiar dacă se justifica in 99,999% din cazuri, pentru a evita abuzul in cele 0,001% din cazuri, sunt împotriva pedepsei cu moartea.

    • Dollo 28/05/2018 at 22:55 #

      Nu-mi imaginez care ar fi motivul pentru care niște medici ar accepta să eutanasieze pe cineva care se opune, poate-mi trimiți și mie un link cu cazul ăla.

      • Motanul 29/05/2018 at 20:43 #

        Ți l-am dat deja:
        http://www.cg.its.tudelft.nl/~rafa/pl/jochemsen.htm
        “Furthermore, in a third of the 900 cases, there had been a discussion with the patient about the possible termination of life, and some 50% of these patients were fully competent, yet their lives were terminated without an explicit request (16).”

        • mihai 30/05/2018 at 10:23 #

          Ce nu înțeleg eu e rațiunea acestui articol. Adică, domnii Jochemsen și Keown s-au gândit ei să ne explice cum trebuie interpretate rezultatele studiului domnilor Van der Maas and Van der Wal?

          Ce observ însă din interpretarea lor e că s-a atins un echilibru acceptabil social pentru ei, chiar dacă nu este în litera legii, și asta încă din 1990: „The Dutch reaction to the survey’s findings was also revealing: the cases of non­voluntary euthananasia it disclosed, far from being criticised, were largely condoned. In short, the survey indicated that, in less than a decade, the Dutch had slid down the slippery slope.

          It is therefore surprising that an American commentator should observe that the similarity between the findings in respect of 1990 and 1995 shows that the Dutch are apparently not descend­ing a slippery slope.(44) This observation quite over­looks the fact that the first survey showed that the descent had already occurred by 1990: the second survey, far from showing that there has been no descent from 1984 to 1995 shows merely that there has been no significant ascent from 1990 to 1995.”

      • Motanul 29/05/2018 at 22:20 #

        “ A Dutch woman doctor who asked an elderly patient’s family to hold her down while she administered a fatal drug dose has been cleared under Holland’s euthanasia laws.

        Mailonline reported that the patient fought desperately in an attempt not to be killed.”

        http://www.telegraph.co.uk/news/2017/01/28/panel-clears-dutch-doctor-asked-family-hold-patient-carried/amp/

        Sa mai caut link-uri?

        • Dollo 29/05/2018 at 23:53 #

          Lasă că am căutat eu. Pentru că Telegraph citează de fapt MailOnline care este varianta online a lui Daily Mail, adică un ziar cu multe fake news la activ. Și care în cazul ăsta nu citează nicio sursă, ci doar pe domnul ăla chairman, ale cărui declarații par scoase din context. Așa că am căutat mai departe spre sursa știrii, am ajuns pe NLTimes (https://nltimes.nl/2017/01/26/euthanasia-controversy-doctor-rebuked-helping-uncertain-woman-die) care pare a fi o știre ceva mai echilibrată, dar chiar și asta citează de fapt un ziar olandez de orientare religioasă la bază – Trouw – care văd că are și el partea lui de fake news (https://nltimes.nl/2014/11/12/trouw-newspaper-editor-suspended-faking-sources).
          Acuma, dacă te uiți bine la contextul în care apar știrile, și în UK și prin alte părți, o să constați că se întâmplă acolo unde se discută despre posibile legi ale eutanasiei. Și e firesc să fie și aici două tabere, unii care vor, alții care nu vor. Și așa se nasc știrile un pic false sau exagerate sau denaturate sau studiile bias. Nu zic că n-or exista și cazuri cărora le scapă piciorul, dar dacă citești mai atent știrea din NL Times eu zic că pune lucrurile într-o lumină diferită. Da, femeia aia suferea de demență, avea peste 80 de ani, scrisese că vrea să fie eutanasiată când consideră ea că va fi timpul (dar demența nu-i mai oferea șansa să spună că e timpul) și nu voia să ajungă la azil. Ce să vezi, bărbatul ei, probabil și el foarte vârstnic, a decis s-o ducă totuși la azil pentru că nu mai putea să o îngrijească (mie mi-a amintit de filmul Amour, pe care ți-l recomand dacă nu l-ai văzut – https://www.dollo.ro/2013/03/amour-sau-frica/). Acolo starea ei s-a înrăutățit, firesc, era speriată și mai greu de gestionat. După 7 săptămâni s-a decis eutanasia, iar reacția pacientei în timp ce i se injecta substanța e posibil să fi fost doar o reacție fizică. Doctorița a depășit linia, după cum spune și panelul de doctori care au cercetat cazul și au exonerat-o de vină. Totuși e primul caz de acest gen din istoria Olandei, din ce spun ăștia, și tot din ce spun ei pacienților cu demență nu li se aprobă eutanasiile.
          „The review committee determined that the woman’s declaration in her will did not clearly state that she wanted to be euthanized after being admitted to a nursing home. The words „when I myself find it the right time” does not take into account a situation in which the woman was no longer mentally competent. The committee can understand how the doctor read it as a well-considered wish, but still feels that it was too broad an interpretation.
          The committee also concluded that the doctor „crossed a line” by giving the woman the first dose of sedative secretly – hidden in a cup of coffee. And that the doctor should have stopped at the woman’s movements at the end. Even though it is possible that the movements were purely physical reactions, it can not be certain.”.
          Întotdeauna când căutăm să ne informăm alegem să credem ceva ce ne confirmă părerile anterioare. Cam așa fac și ziariștii când scriu sau preiau un text, ales că păstreze doar ce le convine sau le subliniază dramatismul cazului. La fel fac și cercetărorii, aleg să citeze sau să se raporteze la surse cu care rezonează. Eutanasia, ca orice lucru controversat, trebuie privită cu ceva detașare, cât să nu ne păcălească nici ăia pro, nici ăia contra.

          • Motanul 30/05/2018 at 00:40 #

            Am căutat și eu articole mai de la sursa, dar google îmi dădea rezultate aiurea (din Germania, probabil nemții sunt mai sensibili la subiect data fiind instoria lor) cu textul de la sfârșit “Due to privacy laws in Europe, some results have been removed”.
            Oricum, eu am făcut paralela cu pedeapsa cu moartea, sper ca mai clar decât persoana menționata in articol de tine, iar altcineva a făcut o paralela cu autovehiculele (cam nepotrivita, pentru ca dacă se descoperă ca un vehicul e periculos, e rechemat sau retras din circulație).
            Dar și așa, pedeapsa cu moartea a fost abrogata in primul rând pentru ce era “periculoasa”. Eutanasia e mai periculoasa decât pedeapsa cu moartea! Pedeapsa cu moartea o decid o serie de judecători, de la prima instanța la curtea suprema. In cazul eutanasierii, decizia e luată de un singur, simplu medic, deci posibilitate de eroare/abuz e mai mare decât in cazul pedepsei cu moartea, care a fost totuși abrogata in Europa/Olanda. Ți se pare echitabil și corect?
            Eu unul sunt împotriva eutanasiei ca lege, din motivele de mai sus, și in plus o consider o lege ne-necesară și incorecta, din moment ce exista alternativa sinuciderii.
            Deci dacă vrei un vot din partea mea, ei bine eu sunt pentru dezincriminarea sinuciderii! 😉

          • Motanul 30/05/2018 at 07:46 #

            https://www.dutchnews.nl/news/2017/09/public-prosecutor-investigates-euthanasia-of-woman-with-dementia/
            Astia n-au fost acuzați niciodată ca ar fi răspândit fake news.

            Desert:
            https://www.dutchnews.nl/news/2018/03/dutch-public-prosecutor-investigates-four-new-euthanasia-cases/

  3. IoanaS 28/05/2018 at 13:29 #

    Eu votez sa fie legal ce pot decide eu pentru mine, știind ce fac. Nu știu dacă as putea sa îmi asum o decizie referitoare la altcineva care nu-și poate exprima parerea, dar tind sa cred ca nu.

    • Motanul 28/05/2018 at 14:17 #

      Când e vorba de birocrați in România e posibil orice. Vorba aia, “Mortul de la groapa nu mai poate contesta falsul in acte”!

    • Motanul 28/05/2018 at 14:39 #

      “… știind ce fac”.
      Sigur?
      Dacă e vorba de cancer, au fost și căzuți de pacienți in gradul 4 (medicii s-au dat bătuți, dându-i pacientului maxim 6 săptămâni) vindecați miraculos. Am auzit de mai multe cazuri, de unui știu personal.

      • Motanul 28/05/2018 at 14:40 #

        *cazuri nu căzuți, unul nu unui.

      • IoanaS 28/05/2018 at 14:46 #

        Nu vad legătura cu ce am spus eu. Dacă ei decid ca nu mai vor sa trăiască, e problema lor. Dacă au cancer nu înseamnă că nu au discernământ.

        • Motanul 28/05/2018 at 15:48 #

          Tatal meu a fost diagnosticat greșit cu cancer de doua ori. A aflat asta după operații, una de colon și una de tiroida (in România). Știu de cazuri de persoane care s-au sinucis imediat după aflarea diagnosticului. Într-adevăr, poate 98% dintre bolnavii de cancer se chinuie groaznic înainte sa moara. Dar eutanasia parca nu ar fi in regula din punctul meu de vedere. Dacă tot ai de gând sa-ți pui capăt zilelor, nu te poate opri nimeni. Atunci de ce sa legalizam eutanasia și sa deschidem ușa unor posibile crime, abuzuri, etc. De exemplu medici care comit malpraxis și omoară bolnavul ar putea sa-și acopere greșeală cu asta teoretic. Iar dacă ceva se poate întâmpla teoretic in România, atunci se va întâmpla și practic 100%.
          Dacă tot vrei eutanasie, atunci nu te oprește nimeni sa mergi intr-o țara unde se practica asta și sa o faci acolo! Așa e mai puțin probabil sa se comita greșeli/abuzuri.

          • Dollo 28/05/2018 at 23:04 #

            1. bolnavii de cancer din România abia își permit medicamente, darmite să plătească un drum și o procedură de eutanasiere în Elveția.
            2. sunt oameni care nu vor să-și pună familia în postura de a-i găsi sinuciși. E mult mai dureros și degradant decât o moarte demnă, pe un pat de spital, înconjurat de familie, la cererea ta.
            3. Nu pricep ce legătură are eutanasia voluntară cu malpraxisul și cum poate fi acoperit el prin eutanasia voluntară?

          • Motanul 30/05/2018 at 09:56 #

            @Dollo
            1. Dacă te duce mintea nu e nevoie sa mergi pana in Elveția. Poți muri in ce fel vrei tu și in România. Nu te oprește nimeni sa-ti cumperi o butelie cu azot. Dacă și asta e complicat, cam toată lumea are un garaj și o mașina. Moarte demnă e și aia. Dar dacă ii intrebi pe alții, cea mai demnă sinucidere e harakiri/seppuku sau autoincendierea. Pentru mulți militari, e glonțul in cap. Părerile diferă de la persoana la persoana in legătura cu ce înseamnă demn.
            2. Ce te faci dacă familia nu vrea sa-i găsească nici eutanasiați?
            3. De exemplu: un vagabond sau un bătrân singur moare din cauza greșelii unui doctor. Colegii doctorului il scot cu acte false din care rezulta cererea victimei de a fi eutanasiată.
            Doar trăim in România!

      • Dollo 28/05/2018 at 23:00 #

        Cred că Ioana, ca și mine de altfel, se referea la momentul în care constați că lucrurile se deteriorează, că asta nu se întâmplă de azi pe mâine și în niciun caz în momentul în care ești diagnosticat. După ce e evident că nu se mai poate face nimic, iar durerile devin insuportabile, care ar mai fi așteptările?

      • Marius Georgescu 30/05/2018 at 10:43 #

        Mi-a sila de xxxxx care mai cred in legendele cu vindecarile miraculoase de cancer.Asta-i argument ?!
        Comentariu editat de Dollo

        • mihai 30/05/2018 at 10:50 #

          Domnule dragă, dacă începi cu atacuri la persoană s-ar putea ca cineva să se coboare la nivelul dumitale și apoi fie o să pută și aici ca în alte părți, fie vă dă Dollo afară pe toți.

          Vindecările miraculoase de cancer se mai numesc „remisii spontane” și se știe de ele. Mă rog, doar ignoranții aroganți nu știu de ele.

          https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3312698/

          • Motanul 30/05/2018 at 14:31 #

            “Sa va dea afara pe toți”
            Din moment ce Dollo a lăsat primul comentariu injurios, părerea mea e ca autorul trebuie confruntat, altfel e încurajat sa continue. Nu sunt expert la confruntat “bullies” dar îmi dau silința cât pot. Dar in nici un caz nu consider întorsul celuilalt obraz o opțiune!
            La un moment dat avea Dollo un filtru pe site care nu permitea mesajele conținând cuvinte ca “idiot”. Probabil l-a scos in spiritul libertății de exprimare, și oricum n-a fost ea prea pudica niciodată. 😉
            E treaba Dollei cum își menține blogul, pana la urma poate ajunge sa aibă doar persoane care ii împărtășesc părerile pe blog, dar atunci o sa fie la fel de închistată la călugărițele de la o manastire. Doar sa nu se plictisească atunci!

          • Dollo 30/05/2018 at 14:46 #

            Pleacă omul la muncă și când se întoarce găsește blogul spurcat. Ce v-a apucat, tovarăși? Am editat sau eliminat comentariile amândurora în care vă jigneați și vă rog fie să vă păstrați firea, fie să evitați să vă mai confruntați pe viitor. Vă cunosc pe amândoi și știu că sunteți oameni civilizați, vă rog să nu mă mai puneți în situația de a cenzura comentarii. Nu am avut niciodată filtre pe blog, ci doar moderare pentru cele care conțin link-uri și pentru cei care comentează pentru prima dată. Dar voi sunteți deja vetarani.

    • Dollo 28/05/2018 at 22:57 #

      Și dacă ai ajunge să nu mai știi ce faci, ai vrea să ia altcineva decizia pentru tine? 🙂

      • IoanaS 28/05/2018 at 23:10 #

        Nu. E prea generala situația ca să pot spune da dinainte. Poate ca e accident și exista o eroare medicala în ce ma privește, dar poate ca e o degradare ireversibila. Nu vad cum sa știi dinainte dacă ai avea încredere sau nu în altcineva (medic, familie etc).

  4. Motanul 28/05/2018 at 14:46 #

    Dollo, din opțiunile pentru vot lipsește “sunt împotriva eutanasiei”.

    • Dollo 28/05/2018 at 23:00 #

      Ultima variantă zic că echivalează cu „sunt împotriva eutanasiei”

      • Motanul 29/05/2018 at 22:33 #

        Nu merci!
        Vrei sa-i bagi in aceasi oala cu ortodocșii/bisericosii forțat pe toți care sunt împotriva? Adică dacă nu sunteți de acord cu mine, poftim in grupul de habotnici?

  5. InamuP. 28/05/2018 at 16:07 #

    „De parca stie cineva de vreo razgindire a mortului.”
    Poate sint oameni care au vrut sa se sinucida, s-au razgindit, ulterior intimplindu-li-se niste lucruri_bune/minuni. Cred ca la astfel de situatii se refera.

    • Dollo 28/05/2018 at 23:06 #

      Păi nici eutanasia voluntară nu se petrece instant, are niște filtre, niște pași de urmat, ai timp să te gândești și să te răzgândești. Nu e ca aruncatul de la etaj.

      • Motanul 30/05/2018 at 08:17 #

        Și pentru aruncatul de la etaj sunt niște pași de urmat. Pana la balcon sau pana la geam.
        Filtrele in cazul eutanasiei voluntre se pare ca n-au funcționat in unele cazuri. Scuze ca ma repet:
        https://www.dutchnews.nl/news/2018/03/dutch-public-prosecutor-investigates-four-new-euthanasia-cases/

  6. Motanul 28/05/2018 at 19:55 #

    Chiar dacă ar fi legalizata eutanasia in România câți s-ar folosi de asta?
    Bătrânii de la țara imobilizati la pat, ar refuza pentru ca nu i-ar îngropa popa. Probabil câțiva pacienți terminali de la orașe care ar rezolva cu popii contra bani. Și in plus unde găsești in România medic care sa accepte sa facă asta și sa nu suporte oprobriul conostiintelor, vecinilor?
    Si așa, ca principiu, un medic care ar face eutanasieri nu și-ar încalca jurământul lui Hipocrate? Problema e ca oricum societatea romanesca nu e coaptă pentru legiferarea eutanasierii. Uitați-va in jur! România e o țara înapoiată in primul rând in privința mentalităților.

  7. Motanul 28/05/2018 at 22:26 #

    https://groups.google.com/forum/m/#!topic/soc.culture.netherlands/ecPXF0HbC5Q
    “1040 cases of involuntary euthanasia 1990, therefrom 375 made at persons, who were able to decide.)”

    Cred ca e important de stiut asta!

  8. Motanul 28/05/2018 at 22:50 #

    http://www.cg.its.tudelft.nl/~rafa/pl/jochemsen.htm
    “ In around a fifth of cases in which doctors intentionally withheld or withdrew treatment with the explicit purpose of shortening life because the baby’s life was thought unbearable, there had been no discussion with the parents.(31) Doctors said that in most cases this was because the situation was so clear that discussion was unnecessary or because there was no time, though these reasons are not elaborated.”

    “Furthermore, in a third of the 900 cases, there had been a discussion with the patient about the possible termination of life, and some 50% of these patients were fully competent, yet their lives were terminated without an explicit request (16).”

    Asta vreti si in Romania?

  9. Marius Georgescu 29/05/2018 at 07:23 #

    Eutanasia voluntara e o decizie la care nimeni n-ar trebui sa aiba nimic de spus. Daca viata unui bolnav in faza terminala e insuportabila,cu ce drept ii impunem scrupulele noastre morale ?
    Eutanasia nevoluntara mi se pare o rezolvare logica a unei situatii fara iesire,gen coma ireversibila.Nu cred ca medicii ar fi tentati sa abuzeze de ea, iar familiile, care acum sunt oprite de prejudecati si legile actuale, ar putea fi eliberate, prin acordul pt eutanasiere a celor fara activitate cerebrala.
    Argumentul VIATA NE-A DAT-O DUMNEZEU…e un bla-bla jalnic si neverificabil.

    • Motanul 29/05/2018 at 08:21 #

      “Eutanasia nevoluntara mi se pare o rezolvare logica a unei situatii fara iesire,gen coma ireversibila.Nu cred ca medicii ar fi tentati sa abuzeze de ea”.

      Imi pare rau s-I spun dar asta e o mare prostie!
      Cum il chema pe medicul ăla cu transplanturile de rinichi? Sau pe acel ortoped care a schingiuit sute de copii cu operații aiurea?
      Habar n-ai ce vorbești!

      • Marius Georgescu 29/05/2018 at 21:15 #

        Vorbeam de come ireversibile.Exemplele tale n-au nici o legatura.
        Dar ar trebui sa invat ca discutiile cu radicali …. ca tine sunt la fel de utile ca scuipatul in sus E adevarat, ascuns de un pseudonim, poti fi cit de arogant poti.

        Comentariu editat de Dollo

  10. Stefan Bragarea 29/05/2018 at 11:02 #

    Dna Benezic atacă o temă extrem de interesantă
    Personal, destul de bătrân fiind, sunt de acord cu dezincriminarea eutanasiei voluntare, cu rugămintea ca să se refolosească ce se poate refolosi prin transplant de organe – evident în cazul meu.
    Am asistat la sinuciderile unor persoane la care țineam mult și – vă rog să mă credeți – sunt îngrozitoare. Am asistat le suferința unor persoane dragi CARE CHEMAU MOARTEA (mama mea- medic – Dzeu să o odihnească). Aș accepta oricând să mor dacă astfel aș salva o altă viață
    Uneori, prea multă filozofie strică.
    Dnă Benezic, îmi cer scuze pentru tonul exagerat! Nu se va repeta.

Lasă un comentariu