Ce ar trebui să învățăm din caricatura Charlie Hebdo

Dacă la Roland Garros ar fi câștigat americanca, iar Charlie Hebdo ar fi făcut un desen rasist despre culoarea lui Stephens l-am fi gustat un pic, nu-i așa? Măcar de ciudă că a pierdut a noastră.

Charlie Hebdo, revista franțuzească de satiră „iresponsabilă” cum s-a autodenumit, a salutat victoria unei românce la Roland Garros așa cum știe ea mai bine: printr-o caricatură inflamantă. O „persoană” cu cioc care ține cupa în mâini și strigă „Fier vechi, fier vechi!”. Titlul caricaturii este „O româncă câștigă Roland Garros”. Reacția viscerală a unei părți din țărișoară: „Huo, francezii ne-au făcut-o țigancă pe Simona, bine le-a făcut teroriștii ăia că i-au mitraliat acum trei ani!”.

Am văzut că s-au inflamat inclusiv persoane care aș fi zis că ar trebui să aibă simțul umorului, ba mai mult ar fi trebuit să știe și care e rolul satirei într-o societate care prețuiește și garantează libertatea de exprimare – printre ei chiar ziariști. Alții au încercat să explice caricatura, ceea ce pare un demers și mai trist decât lipsa de umor. S-au cerut inclusiv puncte de vedere de la ambasada Franței la București, silind-o pe ambasadoare să dea un răspuns jenat despre cum „libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt principii fundamentale ale Republicii Franceze”. Ceea ce vă dorim și dumneavoastră, gen.

 

OK, libertate de exprimare, libertate de exprimare, dar până la ce am io mai sfânt! Cam așa au gândit și teroriștii ăia care au năvălit cu arma în redacție. Dacă stăm un pic și respirăm înainte să aruncăm cu piatra, eventual dacă ne mai și informăm un pic, cred că e ușor de înțeles numitorul comun sau hai să zicem rețeta desenelor CH. Presupunem că suntem în redacția CH și aflăm că a murit Michael Jackson. Care era cea mai mare dorință a lui, sau cel puțin așa se credea? Să fie alb – de unde toate operațiile estetice și chinurile la care s-a supus în timpul vieții. Caricatura zice că în sfârșit Michael e alb. Mie una mi se pare că e foarte reușită, chiar dacă, desigur, despre morți nu faci mișto.

Ce părere are societatea despre concursurile de frumusețe? Nu-i așa că asociem automat Miss-urile cu niște viitoare dame de companie de lux? Și totuși, ne dăm copii la modeling și dacă fata noastră ar câștiga un concurs de Miss am fi brusc deranjați de caricatura CH, nu?

E găsit un copil sirian mort pe o plajă europeană. E o tragedie, categoric, dar CH nu e ziar generalist, nu poate să scrie ferpare sau editoriale lacrimogene, e o publicație de satiră, prin urmare sancționează în stilul ăsta prejudecățile societății europene care îi urăște pe imigranți dar se lamentează ipocrit pe tema morții copilului. Prin urmare apare un desen care inflamează lumea: ce ar fi devenit micul Aylan dacă nu s-ar fi înecat? Ar fi devenit un imigrant care ciupește nemțoaicele de fund.

La fel au procedat și în cazul victoriei Simonei. Ce știm/gândim noi francezii despre români în general? Ce ne deranjează mai mult? Oamenii care-și văd de treabă, ne sunt colegi, profesori, medici sau prieteni? Nu. Dar ăștia mai colorați care vin și cerșesc sau fură sau adună fiare vechi ne cam deranjează. E natural să asociezi o trăsătură negativă unui popor, pentru că aia îți sare în ochi, te irită și-ți rămâne în amintire. Pe când dacă mergi la doctor și te tratează profesionist, îți vorbește într-o franceză impecabilă și ești mulțumit, nici nu-ți dă prin cap să-l întrebi unde s-a născut și a făcut școala. Victoria unei românce la Roland Garros a fost o ocazie ideală pentru CH să le amintească francezilor că românii nu sunt numai ăia care îi fac la buzunare pe bulevardele Parisului.

Se ia, așadar, o informație, o prejudecată, un stereotip despre un politician, o celebritate sau despre o categorie socială și se face mișto de ea. E de fapt definiția de manual a satirei și rolul ei într-o societate sănătoasă: să critice constructiv mentalitățile indivizilor, să sublinieze caracteristici ale unor indivizi/grupuri, să comunice despre problemele sociale și să ajute astfel, cu un pic de umor, la conștientizarea lor. Ăsta este rolul satirei și așa l-au exersat de-a lungul istoriei unii ca Esop, Boccacio, Moliere, Voltaire, Shakespeare sau Wilde. Pe fiecare dintre ei s-a supărat lumea la vremea aia. Azi ni se par amuzante sau cu tâlc scrierile lor și îi considerăm înapoiați pe oamenii vremii, nu? Charlie Hebdo și-a asumat rolul de turnător de gaz pe foc și a plătit scump pentru asta. La fel cum au plătit și alții înaintea lor. E de datoria societății civilizate, libere, să vegheze ca oamenii să aibă în continuare dreptul de a pune gaz pe foc fără frică.

Faptul că ne-am inflamat și noi acum eu zic că e o bună ocazie să învățăm cum e cu acest drept fundamental la liberă exprimare și la ce ne ajută el. E plin Internetul de citate despre cum libertatea de exprimare înseamnă libertatea de a-i spune cuiva ceea ce nu vrea să audă. Și toți le folosim dar numai atunci când vrem să ni se recunoască nouă libertatea asta. Ne hăhăim la glumele despre coafura sau prostia madamei prim ministru, dar dacă am ajunge dimineața la birou și ne-am recunoaște într-o satiră din asta lipită pe oglinda liftului parcă n-ar mai avea haz. Am umplut Piața Victoriei cu pancarte despre dantura lui Dragnea, mustața lui, am dat mui și am împărțit cu generozitate apelative jignitoare la adresa celorlalți care nu gândesc ca noi, toate sub pretextul libertății de exprimare. Și e bine să fie așa. Chit că nu toate au umor, dar și umorul e o chestie subiectivă. Dacă tu nu-l guști nu înseamnă că ar trebui interzis. Nu în ultimul rând am avut libertatea de a o huidui pe madam Firea pe stadion și am plecat bucuroși și liberi acasă după asta. Apoi am continuat să-i umplem frigiderul de carne pe Facebook. Asta pentru că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, deocamdată, și avem libertatea de a gândi, scrie și spune ce vrem, fără să fim lapidați pentru asta.

Ce ar trebui, poate, să ne asumăm din întâmplarea asta este să fim mai empatici și să ne întrebăm înainte de a deschide gura sau de a pune mâna pe tastatură dacă ceea ce spunem și scriem despre alții ne-ar conveni să apară public și despre noi. Dar indiferent de răspuns cred că libertatea de exprimare e mai importantă decât micile angoase personale, iar îngrădirea ei înseamnă începutul sfârșitului libertății.

Charlie Hebdo nu face decât să pună într-un desen, cu tușe groase, niște prejudecăți existente în oameni. Ne deranjează asta? Normal, cui îi convine să fie luat peste picior? Învățăm ceva din asta? Nimic dacă ne indignăm. Dacă la Roland Garros ar fi câștigat americanca, iar CH ar fi făcut un desen rasist despre culoarea lui Stephens l-am fi gustat așa un pic, nu-i așa? Măcar de ciudă că a pierdut a noastră.

Tags: , , , , , , , , , , ,

14 Responses to “Ce ar trebui să învățăm din caricatura Charlie Hebdo” Subscribe

  1. Ady 15/06/2018 at 15:53 #

    Am mai scris pe undeva, eu nu am umor și mă inflamez din toate prostiile, dar să te inflamezi din cauza unei caricaturi apărute în CH (despre care știe și-un călugăr tibetan sau un aborigen din inima Africii sau Australiei sau din fundu’ pădurii amazoniene că fac mișto de orice, oricine, oricând, oricum, după cum e vorba din popor, n-are mamă, n-are tată, n-are nimic sfânt pe lume) mi se pare curată prostie. Indiferent de libertatea de expresie sau mai știu eu ce.

  2. Motanul 15/06/2018 at 16:28 #

    Mie mi s-a parut cu dublu inteles desenul.
    1. Trofeul de la Roland Garros e fier vechi.
    2. Și așa, se bucura Simona de el.

    Ca fapt divers. Ambasadorului rus in România i sa furat portofelul in Sibiu. Timesnewroman titrează: “ https://www.timesnewroman.ro/life-death/ambasadorul-rus-jefuit-de-portofel-in-sibiu-romania-mai-are-de-recuperat-de-la-rusia-7999999450-euro “. Comic, nu?

    • Dollo 15/06/2018 at 17:08 #

      Știi cum e cu artiștii, ei fac opera cu ceva în gând și criticii îi găsesc o sută de alte sensuri 🙂 Da, mie îmi place de regulă umorul TNR.

    • Stefan Bragarea 15/06/2018 at 17:55 #

      Sincer să fiu m-a enervat un alt titlu legat de incidentul cu ambasadorul rus: ”Ambasadorul Rusiei jefuit acasă la Johannis”
      Cred că o frumoasă reacție a avut excelența sa dl Luca Niculescu; ”Să nu lăsăm ca un desen atât de mic să umbrească o bucurie atât de mare”.
      Altfel, de mult nu mă mai indignează tâmpeniile care apar în mass-media.
      Oricum, corectă poziția dnei Benezic

  3. euNuke 15/06/2018 at 17:27 #

    Intru totul de acord. Bravo, bun text.

  4. Stelian 15/06/2018 at 21:01 #

    Textul asta iese in afara la ce am vazut eu pe site-urile romanesti. (Cele pe care ma uit mai des.)
    Si este cu muuuuuuuuuult diferit fata de ce reactii au aparut pe FB.

  5. Munteanu 20/06/2018 at 16:01 #

    Articol anti-Romanesc care vrea sa scuze anti-Romanismul nazishtilor de la Charlie. Romanii au o idee greshita despre Franta. Romanii au citit Alexandre Dumas, Victor Hugo, Emile Zola, etc. sunt impresionati de ei si cred ca Francezii de azi sunt urmashii lor. Greshit ! Alexandre Dumas a fost Haitian si Francezii de azi l-ar deporta pe tat-su in Haiti si pe el l-ar baga intr-o cusca cum face Trump cu copiii din Guatemala unde foarte probabil el ar muri cum a murit Ludovic al 17-lea. Francezii geniali de mai sus si multi altii au luptat tocmai pentru ca Franta Vichista de azi sa nu existe dar au fost invinshi torturati si ucishi. Ce ar zice Victor Hugo vazand cum azi Esmeralda este deportata in Romania si in timp ce ea striga „Liberte, Egalite, Fraternite !” calaii Vichishti ii raspund „Travaille, Familie, Patrie !” ?

  6. outlaw 23/06/2018 at 20:56 #

    CH, un fel de Academia Catavencu de pe vremuri.

    Caricatura aia e fix ca un misto de cartier: ori il intelegi ca atare, ori te superi ca prostu’, reactionezi la fel, si risti sa fii privit ca prostu’ cartierului, ala de care se ia toata lumea pentru ca se stie ca o sa se supere.

  7. Ion Scutaru 25/06/2018 at 05:29 #

    Libertatea de exprimare nu poate fi nemărginită. Orice are o limită. Și comportamentul uman trebuie să aibă. Sunt niște norme în societate, după care ne ghidăm manifestările. Apoi niște legi care ne limitează și mai tare mișcările și după care trebuie să ne cizelăm felul de a fi, căci altfel „o încasăm”. Cum te-ai simți, Dollo, să te iau la refec în plină stradă, cu un limbaj suburban, în virtutea libertății de exprimare? Doar pentru că așa mi s-a năzărit mie. Apoi să spun c-am glumit și să te întreb ce naiba, chiar n-ai umor? Nu cred c-ai fi foarte fericită nici dacă te-aș anunța dinainte că va urma un torent de invective, dar să știi că e glumă.
    Da, revista se autodeclară de umor, și încă iresponsabil, dar hai să fim totuși responsabili, că asta cere societatea de la noi, dacă vrem să fim tratați ca niște oameni normali. Oricum, umorul de acest tip chiar nu mi se pare unul de calitate. Duhnește a primitivism și-a prostie. Dar, mă rog, fiecare cu gusturile lui.

  8. GR 03/07/2018 at 08:29 #

    Problema este urmatoarea : daca intreaga umanitate ar fi creata doar din indivizi inteligenti, nu ar fi nici o problema cu umorul de acest gen, ar fi binevenit. Problema este ca prea multi oameni sunt mediocru mobilati la mansarda si umorul de acest gen nu face decat sa le accentueze niste stereotipuri si sa actioneze cand se iveste situatia. In anii 20′ ai secolului trecut presa germana era plina de caricaturi cu evrei. Sigur, unii au considerat asta umor. Altii insa au trecut apoi la actiune cu sentimentul ca fac ceva patriotic. Povestea s-a repetat de mii de ori in istoria umanitatii – de asta e bine sa ai grija cand jignesti global in presa un grup/etnie/ natiune etc., nu stii ce rotite se blocheaza in capul unor nebuni.

    • Dollo 03/07/2018 at 10:17 #

      Dacă am face totul doar cu gândul la rotițele din capetele nebunilor n-am mai progresa ca omenire. Rotițele alea se vor învârti întotdeauna altfel. Părerea mea 😉

  9. dan 04/07/2018 at 10:58 #

    E tardiv comentariul meu caci ecourile s-au pierdut in spatiul virtual ed cam mult timp. L-am mai facut pe undeva prin hatisurile facebokk-ului dar il repet.
    Revista cu pricina – un fel de „Urzica” de la noi de pe timpuri, cine-i mai batran isi aduce aminte – se tipareste in Franta si se adreseaza exclusiv publicului francez.
    Caricaturistii de acolo ii ironizeaza tocmai pe francezi care sunt, asa cum stim cu totii, niste nationalisti feroce, niste lupi bine hraniti in niste blanuri de oaie cam scurte si cam nepotrivite pentru ei. Pentru ei arabii, tiganii, romanii, negrii, polonezii, bulgarii, americanii( retineti va rog si „americanii”) sunt lumea care trebuie dispretuita. Toti ceilalti trebuie priviti ca niste insecte de pe muntele civilizatiei si culturii franceze pe care s-au catarat incet dar contastant timp de secole ( aici nici nu prea putem sa le dam peste nas pentru ca au dreptate; cine a fost la Paris sau prin Franta intelege ce vreau sa spun). Atat doar ca generatiile secolului XX au devenit autosuficiente, dispretutoare fara ca ele insele sa construiasca Louvre-ul ci doar doar monstruozitatea aia de La Defense.
    Caricatura ii ironiza tocmai pe francezii imbuibati si autosuficienti care rad de romanii care aduna fiare vechi, fac muncile cele mai grele si rusioanse etc. dar care au reusit sa dea si minunatia asta de fata : Simona Halep.
    Cam demult n-au mai luat frantuzoaicele Roland Garros. Din 1950 doar doua au reusit performanta asta: Francoise Durr in 1967 si Mary Pierce in 2000. La fel si romancele: Virginia Ruzici in 1978 si Simona Halep 2018.
    Cel putin la fiare suntem egali in ultimii 68 de ani!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Ce ar trebui să învățăm din caricatura Charlie Hebdo | România curată - 15/06/2018

    […] Integral pe dollo.ro […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate