Spectatorul român, regele, întârzie pentru că îi este permis accesul în sală chiar și după stingerea luminilor, stă pe Facebook în timpul piesei și parchează cu nesimțire în ușa teatrului, că așa vrea mușchiul lui. La final aplaudă frenetic în picioare, ca un fin cunoscător de teatru absurd.
Cine n-are bani de bilet unic RATB-metrou, să circule cu taxi-ul
Revoluția în traficul bucureștean continuă!
Cât valorează un om? Dar după moarte?
Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor
Dacă Dumnezeu nu e, umanitate nici atât
Incinerarea la Crematoriul uman din București, un serviciu public pe care biserica îl incriminează, iar Primăria nu se poate decide dacă ține cu popa sau cu mortul, căruia îi ia totuși banii
#cu mama la Roma – varianta culinară ;)
Pentru că ce s-a întâmplat la Roma nu poate să rămână în Roma, am făcut un colaj de poze care combină celebrele haștaguri #sâmbătaalamama și #cumamalaRoma Poftă bună! 😉
Cu prejudecățile la Roma
Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma
USR, prea visceral pentru pretențiile cerebrale ale liderilor
În loc de al doilea mare partid de pe scena politică, USR amenință să devină a doua mare dezamăgire politică după Convenția Democratică – cum a fost la congresul de la Brașov și ce alte motive de dezbinare au mai apărut în mica bulă de Facebook a useriștilor și simpatizanților lor.
#MeToo și fondul fără formă
În societatea în care fetele sunt învățate să mimeze castitatea, băieții își fac o datorie de onoare din a încerca, iar educația sexuală e considerată corupere de minori, toată lumea se miră că există hărțuirea sexuală
Carmen Nistor: „Nu există greșeli, doar distracție”
Despre rolul pasiunii în viața omului și cât de departe ajungi cu ea. O poveste care începe cu bunicul legător de carte, continuă cu nepoata – artistă, pictoriță și business developer în timpul programului – și apare tangențial și Steve Jobs un pic 😉
Când Manhattanu era un soi de Ferentari…
… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point
Articles
-
Apocalipsa AI, după Harari
24/04/2026
-
De toți banii
04/04/2026
-
Ce-am găsit să fie al meu
31/03/2026
-
Cum și-au instalat primarul, păgânii ăștia de francezi
21/03/2026
-
Vechituri
17/03/2026
-
Țara oamenilor drăguți (unii cu alții)
07/03/2026
-
Carnavalul din Basel
27/02/2026
-
Cum a ratat domnul Jean de la Sorbona ocazia de a rămâne filosof
06/02/2026
-
De toți banii
04/04/2026
-
Ce-am găsit să fie al meu
31/03/2026
-
Apocalipsa AI, după Harari
24/04/2026
-
Florian Gavrilas: Nu e nici un secret ca era o adevarata belea. Inca...
-
Peter Minea: Grea tare carnea aceasta de miel sau berbec, chiar...
-
POMIAN IONUT: Pot să cumpăr undeva carioca pic? Dacă știți ...
-
Ioana Spiridonica: Apropo de vorbit, mă chinui de aproape un an să ...
-
Dollo: Hei, bine te-am regăsit! Poate facem niste schimb...
-
Ioana Spiridonica: Exact cum povestea Stelian, și aici în Canada ex...
-
alina: Bine că ați vizitat zona cât timp a fost pace. ...
-
Dollo: Încercăm...
„Puteți prelua maximum 500 de caractere din articolele de pe blog dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat mai jos pe coloană”
Dollo, blogerizdă fără arginți
Ce citim luna asta

La clubul de carte din 25 aprilie 2026, ora 21.00, discutăm „Nexus” de Yuval Noah Harari. Clubul se ține prin video-conferință. Dacă ați citit cărțile și vreți să participați, găsiți link-ul de conectare dând click pe poza cărții. Tot acolo găsiți și ce cărți citim la clubul de carte în 2025-2026
Buton pentru like-uri în euro
Cauți ceva în arhivă?
Cine e Dollo
Dollo vine de la Dollores. „Zice bine”, dincolo de orice modestie, vine de la Benezic – nume de familie care provine din zona Neamțului. Se zice că un strămoș de-al tatălui meu trăia într-un sat, acoperit acum de apele Bicazului, și era un soi de slujbaș al cetății. Treaba lui era să bată toba pe ulițe ori de câte ori stăpânirea mai lua câte o decizie. Era un fel de jurnalist medieval care îi informa pe oameni ce biruri li s-au mai pus pe cap. Un Monitor oficial oral. Când ieșea cu toba pe ulițe i se spunea „bine zici, măi!”






