Despre arhitectul Romeo Belea, despre care am auzit prima dată datorită unui excelent documentar TVR, dar și unei prietene arhitect care mi l-a recomandat. Plus câteva considerații despre bătrânețe, maică.
Vigilențe
Fight or flight? aceasta este întrebarea. Plus alte considerații filosofice pe tema: la ce sunt buni vigilenții dintr-o societate, când se poate foarte bine să radem tot și s-o luăm de la capăt. Din timp în timp…
2024 în imagini
A fost un an bun, dar bine că se termină. Să sperăm că n-o să-i ducem dorul.
Scrisorile care n-au găsit pe nimeni acasă după Revoluție
În 1990, o familie de francezi emoționați le-a scris unor români, despre care au aflat de la televizor, că sunt gata să-i ajute să găsească democrația. 34 de ani mai târziu, scrisorile alea încă își așteaptă destinatarii. La fel și democrația.
Abu Dhabi, sora mai bogată, dar modestă, a Dubaiului
A doua parte a vacanței în Emirate, în care n-am reușit să cunoaștem vreo cămilă, să vedem vreun deșert și nici să prindem gustul ciocolatei Dubai. Tot numa pă arhitectură, obiective turistice și alte plictiseli. Plus mult pește.
My Dubai
Am fost în Dubai pentru că nu erau destule de făcut într-o săptămână la Abu Dhabi. Și uite câtamai povestea am scris de acolo. Dar are și poze…
Cum se închiriază o casă în Franța
Greu. Asta ar fi descrierea într-un singur cuvânt. Pentru mai multe citiți acest articol deopotrivă informativ și incendiar 🙂
Povești la mâna a doua din aeroport
Oameni care, neavând un blog, vorbesc tare la telefon, în public, și povestesc despre viețile altora. Astăzi, soacra română de „broscar” 🙂
În care Dollo va au marché*
Când ești mai prost în limba franceză decât te simți în mod normal în limba română, și te mai duci și la piață.
Slovenia, scumpa de ea
Am fost în Slovenia și am plătit toate parcările, intrările și cazările astea ca să știți și voi de câți bani aveți nevoie dacă vreți s-o vizitați.
Articles
-
Trei săptămâni în Canada (II) – Ottawa
22/10/2026
-
Trei săptămâni în Canada (I)
21/10/2026
-
Toshiba, 2010-2026
09/10/2026
-
Nu m-a omorât AI-ul. Încă
12/09/2026
-
Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac
11/08/2026
-
De ce credem toate tâmpeniile…
10/08/2026
-
Când mama se transformă în copilul care-ai fost
03/08/2026
-
Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga
24/07/2026
-
Toshiba, 2010-2026
09/10/2026
-
Trei săptămâni în Canada (I)
21/10/2026
-
Trei săptămâni în Canada (II) – Ottawa
22/10/2026
-
Om bun: Sa vedem episodul 2...
-
Marius: Bafta la plimbare.A ajuns scump ca dracii Canada ...
-
Marius: Am citit, mi-a placut. Merg la episodul II acum :)...
-
Dollo: Toshiba a fost prima și ultima, cel puțin pentru...
-
Dollo: Da, probabil va rămâne o durere surdă acolo per...
-
Dan: Doamne, cat doare o astfel de pierdere !! Pent...
-
Dollo: Da, nu am mai avut timp să ajungem și pe insulă...
-
Florin: Pe harta publicată rezultă că nici dvs n-ați t...






