Urmareste-ma pe:
Rusinea de a ramane in tara, degeaba
Am zis de multe ori, aici sau aiurea, ca as vrea sa emigrez. Nu stiu daca as fi facut ceva pureci daca as fi emigrat, nici daca nu voi emigra vreodata. Inclin sa cred, totusi, in intunericul ultimelor decizii personale luate pe la mine p-acasa, ca nu voi pleca nicaieri in viata asta. Din mai multe motive, dar nu le mai detaliez aici, ca nu astea sunt subiectul postarii. Subiectul e alergat prin curte de mai multi oameni plecati in lume, care au in ultimul timp luari de pozitie fata de tarisoara noastra care ma fac sa ma rusinez ca am ramas aici. Ca am ramas si ca nu fac nimic. Postarile lor nu sunt acuzatoare, explicite, dar contin o expresie ce acunde o culpa si o suferinta: “exorcizarea de Romania”
Bine, aici adeptii ramanerii in tara fara rezerve o sa-mi spuna ca, si ce, ei ce au facut? Au plecat, nu?! Da, dar parca asta, decizia asta a lor tot e mai curajoasa decat lasitatea ramanerii in tacere, pe burta, fara sa faci valuri, sa-ti traiesti viata cat mai autist posibil astfel incat sa nu sfarsesti la nebuni inainte de a primi prima pensioara, atat cat va fi ea sa fie.
Sunt rusinata, asadar, si de rostitele si de nerostitele cuvinte ale celor plecati, care desi stiu de unde au plecat, nu contenesc sa se minuneze cum am ajuns. Uitati-va si voi, la televizor se vorbeste non-stop de cateva zile de flacara violet, cum i-a supt un candidat altuia energia la alegeri si alte aberatii demne de o tara condusa de fapt de o biserica ce suge si ea bani de la buget si-i indoctrineaza la scoala pe elevi ca sa-si asigure viitorii enoriasi care-i vor plati acatistele. In pauzele dintre flacarile violet se mai discuta despre cate catralioane de euro va costa vesnic “viitoarea” autostrada pana la Brasov; despre cum nu s-a facut deszapezire nici la zapada asta si despre cum vrea guvernul sa mai ia niste piei de pe unii dintre noi, care ii parem mai impanati, ca sa-si acopere ignoranta. Ca ziarist ma rusinez de breasla din care fac parte. Nimeni nu e in stare sa le taie microfonul astora si sa-i traga de guler, sa le ceara sa discute dracului despre ce e important in tara asta care se duce de rapa. Nu despre flacara violet. In fapt nimeni nu se mira de nimic aici. Mirarile vin de afara, curios, chiar de la romani. Oare de ce noi nu vedem cum vad ei, decat in intimitate? De ce nu ne revoltam public? De ce nu suntem capabili de o miscare coerenta, articulata, impotriva tampeniilor pe care suntem siliti sa le inghitim? De ce alegem instinctul de conservarea in loc de orice?
Cum am ajuns, asadar? Cum vom ajunge? Cum, cu umor amar, scrie aici Bradut Florescu, alt roman care si-a luat campii, cel putin temporar. O sa impartim cu Kiribati gloria de a fi ultimii de pe glob ramasi in criza. Intr-o vesnica criza morala, financiara…
Cum vom ajunge acolo? Pai suntem pe drumul cel bun, pentru ca nu facem nimic ca sa ne impiedicam. Cum spunea profesorul Gabriel Andreescu, de curand, la lansarea raportului despre cati absolventi de teologie au invadat Romania in ultimii 20 de ani: “Fiecare e dator sa faca ceva. Si chiar daca nu se vede acum, la un moment dat va conta, undeva!”
Poate, sau o fi si asta o forma de autism. Eu sunt sigura ca nu mai apuc vremea aia in care va conta ce fac, si aproape ca ma consolasem cu asta. Dar azi -citind postarea amara de aici, suprapusa peste cea mai veche de aici – am constientizat pentru prima data aceasta jena, de a fi ramas aici, degeaba. Si imi pare mai greu de suportat decat traiul efectiv in Romania, pentru ca ma face sa ma simt prost fata de niste oameni pe care-i admir, de parca le-as fi promis ca lasa tara pe maini bune si i-am dezamagit.
Da, iar pe mine ma enerveaza la culme, discursurile unora, care, isi justifica neplecarea, sau neputinta de a pleca prin patriotism, iar cand unul din afara spune ca vezi doamne ca Romania e naspa si asa si pe dincolo, ei raspund invariabil, pai sigur, s-a dus ala acolo sa ne faca tara de ras, ca ce vorbeste el, ca el a plecat si ce stie.
Ca noi avem dreptul sa vorbim, pentru ca noi stam aici si suferim. Asa ca toti romanii plecati sunt niste idioti, niste dezertori, niste renegati, de acesti patrioti care suntem. Eu din pacate, situatia si sistemul m-au obligat sa raman aici, altfel eram primu care plecam.
Doamna Dolores e rusinata
Ca nu-i si ea emigrata
Lumea tace, mult inghite
La trei case un parinte
N-avem scoli, n-avem spitale
In toata tara e jale
Ciuperci cu clopot rasar
Iar bagi mana in buzunar
Faci trei cruci, te inchini
Ochii mari, apoi suspini
De sus nu vine nimic
Doar ninsoare cate-un pic
Jos ar fi problema noastra
Coruptia, incompetenta crasa
Dolo, dolo nu mai plange
Multe pacate vei strange
Fruntea sus si comenteaza
Daca taci, nu esti mai breaza
Tine flacara aprinsa
Lasa usa mai deschisa
Poate vom veni in tara
Cu experienta precara
Suna a versuri facute de celebrul parlamentar liber-schimbist Stefan Cazimir, care aparuse in Romania prin anii '90. Multumesc pentru incurajari :) Si daca e sa va intoarceti in tara cu ganduri de schimbare, primim orice experienta ;)
De unde atata Cazimir?
De atatea versuri transpir
Liber sunt, dar nu-s schimbist
IPul meu pare trist
Emailul e adevarat
Numele nu-i inventat
De revenit voi reveni
Pentru un an sau o zi
Dar chiar si din departare
Voi sari in aparare
Tara draga n-oi uita
Inima va tresalta
Voi fi mereu roman
Nu voi uita de strabun
O zi buna va doresc
Pe evz va regasesc!
Nu dezamagim nici inaintasii, nici posteritatea daca plecam din Romania. Intr-o lume in care nationalismul si patriotismul incep sa puta a mucegai (pana acuma au putzit a sange si a glontz) suntem liberi sa traim cum vrem si unde vrem, pentru ca oricum prea mult nu facem umbra pamantului. Indignarea lenesului e fada, ridicola. Efortul singular intr-o societate de Mitici e munca de Sisif. Dar intre extremele astea exista libera alegere, trenul, avionul, pasaportul. Exista, credeti-ma, locuri in care oamenii muncesc si platesc ok daca muncesti pentru ei, exista locuri fara caini vagabonzi, care nu colcaie de manelisti, exista capitale ale caror trotuare nu sunt blocate de masini parcate, autobuze fara sutzi. Ba chiar exista orase in care ninge cate 3 metri pe an dar strazile nu sut niciodata blocate.
Numai un discipol cioranian (si mazochist) ar alege sa ramana intr-un loc pe care il detesta cu mana pe inima. Sau poate un marxist-moralist, adica un obsedat de schimbarea lumii, de crearea, in sfarsit, a "omului-nou". Dar omul nou exista deja, il vedeti la tot pasul in Romanica, in tot felul de specii si increngaturi.
Suces la… lamentari (o gluma, deci zambiti, va rog).
As zambi eu, dar nu e zambetul meu :) Stiu ca lumea asta de care spuneti exista, si ca in ea se integreaza perfect si romanii. Tristetea vine din faptul ca ei nu reusesc sa-si schimbe propria lume, astfel incat sa nu fie obligati sa plece. Un roman plecat in Canada spunea ca el va fi vesnic prins intre cele doua lumi. Singurii avantajati 100% ii sunt copiii. "Schimbarea lumii" in cazul Romaniei ar fi doar o simpla aducere la normalitatea … european acceptata sa zicem. Nu inseamna ambitia comunista de creare a omului nou. Cel putin nu in acceptiunea mea.
… pai din Canada scriu si eu. Dar sincer nu ma simt intre doua lumi. E drept ca pastrez amintiri din Romania, dar nu ca o "Romanie" in sensul de intreg, de entitate cuprinzatoare ci mai mult chipuri, locuri anume, momente. Un fel de "acel blestemat, acel minunat Rasinari" al lui Cioran, daca vrei. Dar cand ma trezesc, sunt acasa, aici. Desi nu au trecut nici 10 ani de cand am plecat definitiv, ma simt acasa unde locuiesc, cand vizitez Bucuresti abia astept sa ma intorc "acasa". Nu ma inec in exemplul personal si-n note autobiografice, vreau doar sa spun ca suntem intr-un fel datori fata de noi insine cu ceva: sa traim liber acolo unde vrem. Si sa plecam daca nu ne e bine. Tara si patria si neamul stramosesc nu sunt decat bancuri sinistre. Instrumente de supt seva oamenilor. Cu cat mai repede isi da fiecare seama de asta, cu atat mai bine. Si pana la urma, asta e numai o opinie personala… (ar putea parea bizara, asa ca nu recitesc ce-am scris hihihi)
E foarte bine, si intr-o oarecare masura rezonez cu ce spui. Diferenta o da, probabil, lasitatea (mea) cu care accept nevazutele legaturi si temeri ce ma tin legata aici. De aceea incerc un "the best of it" la fata locului, si vazand ca nu-mi iese cad in depresie :)
Ei, chiar depresie?
Asta poate fi oarecum periculos, mai ales in puterea noptii. Si contagios, extrem de contagios. Iar de lasitate ma cam idoiesc ca ar putea fi vorba, daca mi-e permis sa ma indoiesc de ceva (de exemplu acum ma indoiesc si de soarele asta ciudat, in miez de ianuarie, pe care-l vad pe fereastra biroului – o fi cald, o fi frig?).
Cat despre subiectul tara-lehamite-patrie-emigrare-temeri-idei-distantza-etc, sa tot vorbim, prefer asta multor manifestari intelectuale gen hockey, fotbal, mall, brad pitt, flacari violete…
À+
Buna ziua, Dollores!
Mda… Va admir ca spuneti cu voce tare ceea ce ganditi. Poate va amintiti de mine, Felicia Lupascu, acea profesoara care l-a adus pe Eminescu in scolile din Spania, dar…
Dupa ce am avut curaj sa intreb de ce nu am materiale sa lucrez cu copiii, de ce nu sunt platita pentru orele muncite, de ce nu am vechime in munca, daca muncesc, etc., mi s-a spus ca ceea ce am facut nu corespunde promovarii Limbii, Culturii si Civilizatiei romanesti, asa ca … draga d-na Lupascu, nu stiti sa va exprimati coerent romaneste, deci … nu meritati sa mai fiti in acest proiect.
Va rog, stergeti ceea ce ati scris, daca vreti sa mai aveti un post, daca vreti sa nu ajungeti cum am ajuns eu, cu un copil in brate, si fara nici un venit, cu sufletul murdarit si plin de umilinta si neintelegeri.
Va doresc tot binele, ati fost buna si ati scris despre ceea ce fac, doar ca mesajul care a ajuns la cei de sus a fost: o basarabeanca se lauda (mi-au spus-o in fata, ca prin acest interviu am vrut sa le fac pe celelalte colege de doi lei). Si eu, care credeam ca reportajul e despre Eminescu.
Mi-e plina inima de durere cand ma gandesc ca Eminescu, Creanga, Paler sunt romani. Doamne, Doamne, de ce oare?