Legally blonde

Thursday, July 22nd, 2010. Filed under: Tzepe

Azi a intrat in vigoare o lege care teoretic ar trebui sa ne scape din sclavia celor doi ani de contract in care ne zbatem, fiecare, la operatorul de cablu/internet sau telefonie. Initiativa i-a apartinut celebrului senator Iulian Urban, iar rezultatul i-a exaltat pe multi abonati, care s-au grabit pe forumuri sa se bucure precum Geoana in noaptea alegerilor. Pe mine noua prevedere ma lasa confuza, si ma face inca o data sa ma intreb de ce naiba nu sunt in stare parlamentarii astia sa dea si ei o lege clara si simpla, pe care s-o inteleaga tot poporul, nu numai blondele lor, si care sa nu lase loc la interpretari.Avem asadar o lege – 161/2010 – care a intrat in vigoare pe 22 iulie si care spune ca taxa de reziliere a unui contract e considerata abuziva, de natura sa restranga drepturile de consumator, prin urmare devine ilegala. Aceasta lege modifica articolul 84 dintr-o alta lege – 296/2004, privind Codul consumului – si o alta lege – 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre consumatori si comercianti.

Toate bune si frumoase, pana cand citesti urmatorul articol:

„Dreptul consumatorului la denuntarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrans de nicio clauza contractuala sau intelegere intre parti, in cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept. Drepturile partilor referitoare la o justa despagubire nu vor fi afectate in cazul denuntarii unilaterale”.

Daca articolul asta s-ar fi oprit inainte de propozitia bolduita totul ar fi fost clar. Zic eu. Or adaugand aceasta prevedere se intelege ca totusi drepturile lui Orange, de exemplu, la o justa despagubire din partea mea, care vreau sa reziliez contractul cu ei, nu vor fi afectate. Pai Orange va spune ca are dreptul – conform contractului pe doi ani incheiat cu mine – sa primeasca o despagubire egala cu valoarea abonamentului pe care eu i l-am promis timp de 24 de luni. Nu? Ca altfel se simte pagubit. Deci ce am facut? Nimic.

Apoi noua lege mai zice:

„restrang sau anuleaza dreptul consumatorului de a denunta sau de a rezilia unilateral contractul, in cazurile in care:
— comerciantul a modificat unilateral clauzele prevazute la lit. e);
— comerciantul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale;
— comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe in cazul denuntarii unilaterale”.

Bun, in contractul meu cu Orange scrie ca daca vreau sa reziliez abonamentul inainte de cele 24 de luni trebuie sa achit 20 de euro o taxa de penalizare (deci suma fixa), plus contravaloarea abonamentului pana la expirarea perioadei contractuale convenita initial. Legea ma scapa doar de taxa de 20 de euro sau si de valoarea abonamentului pana la implinirea celor 24 de luni?

Pentru ca daca ma intrebati pe mine as considera mai abuziv – daca abuziv are grade de comparatie – faptul ca Orange ma pune sa-i achit inca zece luni de abonament, desi e clar ca nu voi mai beneficia de acel serviciu, de vreme ce il reziliez. Adica mai corect mi s-ar parea sa platesc taxa de 20 de euro decat 10 euro+ TVA x 10 luni, un abonament pentru un serviciu pe care nu-l primesc.

Apoi, ce se intampla daca eu ii notific pe cei de la Orange ca gata, in conformitate cu noua lege reziliez contractul, iar ei imi spun da, dar trebuie sa ne platiti abonamentul, cum spuneam mai sus? Senatorul Iulian Urban zice ca am dreptul sa-i reclam la OPC sau sa-i dau in judecata. Adica ne intoarcem de unde am plecat. Aveam aceleasi drepturi si pana acum. I-am si reclamat la OPC. Asa cum ati vazut voi un raspuns, asa am vazut si eu. Adica OPC m-a ignorat cu sictir, atitudine pe care o au cu multi, fapt ce-i indreptateste pe operatori sa se comporte cu clientii cum le vine mai bine.

Ca sa-i dau in judecata – pe bune domnu senator – presupunand ca as avea si banii necesari sa ma judec cu Orange, ce sanse ar fi sa se intample sa castig inainte de cele zece luni cat mai am de platit?

“Nu va poate obliga nimeni sa deveniti prizonier contractual in baza unor clauze abuzive. Trebuie si puteti sa-i dati in judecata pentru ca instanta sa constate faptul ca aceste clauze sunt abuzive si puteti sa obtineti inclusiv daune in instanta de judecata”, a declarat senatorul Urban.

Faptul ca pana acum toti operatorii de telefonie/internet/cablu din tara asta au incheiat astfel de contracte fara sa li se intample nimic, desi incalcau clar drepturile consumatorilor, demonstreaza ca in Romania te obliga sa devii sclavul comerciantilor insasi institutiile statului care nu-si fac datoria. OPC ar fi putut demult sa faca ceva in sensul asta, asa cum au reusit sa le impuna bancilor niste reguli, ce mare greutate ar fi fost s-o faca si cu Orange si Vodafone sau Zapp, UPC, RCS, ca doar nu sunt mai tari ca niste banci.

Daca cititi de curiozitate cele peste o suta de comentarii postate pe site-ul avocatnet.ro veti vedea ca absolut toti abonatii la ceva in tara asta se simt abuzati de firmele prestatoare de servicii. Ori suntem o natie de cusurgii, ori toate firmele de telefonie/internet/cablu au aceeasi politica: minte-l ca sa-ti devina client si după aia bate-ti joc de el, ca oricum n-are alternativa.

Cand sa inchei acest post am primit un raspuns de la firma de consultanta a senatorului Urban, in legatura cu chestiunea. Iata ce zice:

„Acea clauza nu se poate interpreta in sensul ca acei bani, facturile pe lunile ramase pana la implinirea termenului de 1/2 an(i) reprezinta o \”JUSTA DESPAGUBIRE\”. Tot clauza abuziva este.
Nu este, lipseste caracterul de \”JUST\”. Ei nu pot dovedi cum, prin neplata acelor bani, se aduce un prejudiciu lor – deoarece nu au ridicat o antena in plus pentru dumneavoastra.
Ba dimpotriva, se elibereaza un numar, se consuma mai putin curent electric in transmitatoarele lor electronice, se mai elibereaza niste spatiu pe computerele care se ocupau de contul/numarul dumneavoastra. Deci, este chiar util pentru ei, pot sa lase personalul mai devreme acasa.
Desigur, asta este interpretarea mea. A lor difera, evident.
Solutia, desi nu vreti sa va spun, este sa faceti plangeri scrise la ANPC si ANCOM, scris, motivat. Aceste institutii trebuie implicate activ in aceasta problema. Si ele trebuie sa isi asume raspunderea, sa isi faca datoria, sa isi faca treaba pentru care au fost create”.

Prin urmare, ce facem, fratilor in sclavie, mergem peste Orange/Vodafone/Cosmote/Zapp/UPC/RCS/ANPC/ANCOM/Parlament si care or mai fi? Sau nu putem noi sa reziliem cat pot ei sa ne pacaleasca?

13 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.