Nu trebuie să schimbați guverne, ci să știți ce să le cereți

Tuesday, February 21st, 2012. Filed under: Portrete

În presă se spune că nu există întrebare mai proastă decât aia pe care nu ai pus-o. Totuși, ziariștii noștri se întrec să contrazică această regulă, pierzând aproape la fiecare jurnal de știri ocazia să tacă inteligent. Azi, de exemplu, un medic de la Spitalul de arși le explica reporterilor că victimele exploziei de la Sighetul Marmației sunt în stare foarte gravă, intubate. La întrebarea doctă a reporterului „și comunică? ce spun?”, doctorul a răspuns calm „nu comunică, sunt intubate!”.

Nu putem spune că e o caracteristică a noii generații de reporteri. Toate generațiile au faliții lor. Probabil că și medicii sunt obișnuiți cu asta. Rezultatul întrebărilor puse de ziariști se vede în calitatea articolelor/reportajelor. Nu se cere nimic, nu se oferă mare lucru, articolul nu dezvăluie, nu pune presiune, nu determină acțiuni. Presa nu e nici câine de pază al democrației, nici educator al maselor. Doar bifează că „a transmis de la fața locului”.

Așa și societatea. Când avem de-a face cu o masă de oameni care se extaziază la telenovele și manele și se revoltă doar când se ia curentul sau se taie cablul, nu poți să ai pretenția ca aceiași oameni să pună presiune pe autorități ca să investează într-o rețea mai bună de electricitate, când ei nu văd mai departe de priza proprie.

Recent am fost la o conferință de presă la un spital privat, unde s-a vorbit despre o procedură chirurgicală neinvazivă de vindecare a malformațiilor congenitale cardiace. Printre invitați era un medic din Israel, care face de 30 de ani astfel de operații, iar de patru ani vine și la București, ca să-i învețe pe medicii români să le facă. Ce m-a mirat mai mult la acel doctor a fost că jumătate din discursul lui de la conferință a fost nu despre procedura chirurgicală în sine, ci despre rolul presei într-o societate involuată ca a noastră. Și era mai pătimaș și mai preocupat de asta decât ceilalți doi medici români, prezenți la conferință.

*** o paranteză

Ca să înțelegeți mai exact frustrarea acelui medic față de România trebuie să vă spun povestea acestor proceduri. Săptămâna trecută o fetiță de trei ani, născută cu un defect la inimă, a fost operată prin această metodă modernă, fără tăieturi sau recuperare îndelungată. Fără această operaţie, care i-a închis de fapt un orificiu între cavitatea stângă și cea dreaptă din inimă, copilul ar fi devenit adultul cu probleme cardiace, foarte posibil un candidat la un accident vascular cerebral. Boala ei se numește Foramen Ovale Patent (PFO) și este întâlnită la 25% din populație. În lume ea se repară minim invaziv și e descoperită devreme.  Pacientului i se introduce pe la baza piciorului un cateter, prin care se ghidează un dispozitiv tip umbrelă până la inimă și acolo umbrela se deschide și astupă gaura. Pacientul pleacă acasă după 48 de ore, nu suferă tăieturi și se recuperează rapid. Spitalul câștigă timp și bani reducând spitalizarea. Toată lumea e fericită. Bolile cardio vasculare sunt prima cauză de mortalitate în România și în lume.

Având aceste date în față te gândești, firesc, că pentru o asemenea cazuistică și cu grad mare de mortalitate, există cel puțin un program dedicat de screening pentru depistarea precoce astfel încât să nu ajungi să ai o populație adultă cu … găuri în inimă. Cardiologii spun că PFO nu are simptome evidente, dar cu un minim de atenție poate fi depistat de pediatru sau de medicul de familie. Orificiul respectiv funcționează ca o supapă între cele două atrii ale inimii, și la presiunea sângelui – generată de un strănut sau de tuse – sângele trece din atriul drept în cel stâng. E suficient, deci, să pui pacientul să tușească. Sau să-i faci un test de efort – alergatul pe bandă de exemplu – ca să descoperi că inima lui nu funcționează normal. Apoi să sugerezi investigații amănunțite pentru diagnosticarea corectă.

Dacă pe hârtie lucrurile par simple, în realitate sunt complicate. Și sângeroase. Dacă o mamă descoperă o astfel de găurică în inima copilului ei se poate duce la Spitalul Fundeni, unde i se spune că îi vor crăpa pieptul copilului și-i vor opera inima. Cu bisturie, foarfeci și tot tacâmul. O spune chiar doctorul Dan Deleanu, șeful Secției de Cateterism Cardiac de la Insitutul C.C. Iliescu (din Spitalul Fundeni). De ce șeful secției de cateterism admite că în spitalul lui se preferă bisturiul? Pentru că, spune el, nu există interes și dorință la nivel decizional să se schimbe bisturiul cu cateterul. Și nici pacienții nu știu că se poate, pentru că întotdeauna un chirurg care taie va avea în ochii publicului o stimă mai mare decât unul care vindecă aceeași boală printr-o simplă înțepătură, nu? (Am avut o astfel de cunoștință care își arăta cu mândrie cicatricea lungă și inestetică dintre sâni, adăugând totodată și informații despre șpaga pe care o dăduse medicului, pentru greaua operație de inimă pe care o suferise.) E adevărat că la prima vedere un dispozitiv „umbrelă”, care se introduce în inimă, costă 5-6000 de euro, la care se adaugă manopera medicilor, pe când o operație clasică ar fi aparent mai ieftină. La fel de adevărat e că nu toate cazurile se pot rezolva prin această procedură minim invazivă.

Totuși, înainte de a se stabili metoda prin care boala poate fi vindecată, ea trebuie cunoscută. Iar pentru asta e nevoie de educație. Doctorul Avraham Lorber, șeful Secției de Cardiologie intervențională pediatrică și pentru adulți din Spitalul Rambam din Haifa/Israel, vine, cum vă spuneam, de patru ani în România, unde a operat împreună cu doctorul Deleanu astfel de cazuri de copii sau adulți cu malformații cardiace, la Spitalul Fundeni. Dar, pentru că acolo interesul era minim, cum zice Deleanu, oamenii s-au mutat la o clinică privată. Spitalul Delta, înființat acum vreo doi ani pe parcarea supraterană amenajată în strada Răcari, cam pe unde fusese demult Fabrica de cosmetice Miraj. Aici s-a făcut operația micuței de 3 ani și se vor mai face altele pentru orice pacient care își poate permite să plătească în jur de 7-8000 de euro pentru asta. În Israel o operație de genul ăsta costă 23.000 de dolari, spune Lorber. Medicii de la Delta au spus că vor încerca printr-o fundație să trateze și cazuri de copii care nu-și permit să plătească. Să ia bani pentru ei din donații.

***

Ceea ce m-a frapat pe mine la conferința asta, după cum vă spuneam, a fost accentul pus de doctorul Lorber pe educație. Mai mult decât pe expunerea procedurii în sine. Era înconjurat de doi medici români, obișnuiți cu sistemul și plictisiți să-i mai sublinieze minusurile. Ei se străduiau să ne explice de ce sunt mai bune aceste proceduri neinvazive pentru pacienți. Doctorul din Israel s-a încăpățânat să ne explice în vreo două rânduri că avem în mâini niște instrumente foarte puternice. Pe care trebuie să le folosim: „Prevenția costă mai puțin decât tratamentul oriunde în lume. Depistarea precoce a bolilor nu se face în România din cauza lipsei educației. Mamele se uită mai degrabă dacă copilul are toate degetele, în loc să se uite dacă are tot ce-i trebuie la inimă. Iar acest rol de educare a populației vă revine dumneavoastră, jurnaliștilor. Mergeți și scrieți, spuneți oamenilor ce trebuie să ceară autorităților. Nu trebuie să schimbați tot timpul guverne, ci să educați populația ca să știe ce să ceară acestor guverne să facă. Sub presiunea publicului autoritățile vor fi obligate să adopte aceste servicii medicale de calitate”.

Cinstit, n-am urmărit să văd dacă a scris cineva despre asta în presă. Oricum au fost foarte puțini ziariști la conferință. Asta e o altă problemă, aceea că la o prezentare a unei clinici private nu te duci, pentru că „ăia vor să-și facă reclamă”. În cazul de față așa era, își făceau reclamă la o procedură care nu se face nicăieri în București. Iar în țară se pare că există tentative doar la Târgu Mureș, dar nu la copii foarte mici. Greu de spus, așadar, cum ar putea să afle părinții de această alternativă, dacă reușesc să mai ceară și altă opinie atunci când descoperă că fiul sau fiica lor are o gaură în inimă. Da, o să spuneți că vor afla din reclame plătite. Numai că, dacă te pui în locul unei mame disperate, pe cine ai crede: pe chirurgul care se oferă să-ți opereze copilul pe cord deschis, „gratis”, într-un spital de stat, sau o reclamă care promite minunea asta doar printr-o înțepătură, la privat, dar îți cere 7000 de euro pe chitanță?

 

14 Comentarii

Comenteaza

metoda rapida:

Connect with Facebook

sau completeaza datele de mai jos:
Nume Email Website ( optional ) Mesaj

Anunta-ma prin email cand apar comentarii noi.
        Te poti abona si fara sa comentezi.