În presă se spune că nu există întrebare mai proastă decât aia pe care nu ai pus-o. Totuși, ziariștii noștri se întrec să contrazică această regulă, pierzând aproape la fiecare jurnal de știri ocazia să tacă inteligent. Azi, de exemplu, un medic de la Spitalul de arși le explica reporterilor că victimele exploziei de la Sighetul Marmației sunt în stare foarte gravă, intubate. La întrebarea doctă a reporterului „și comunică? ce spun?”, doctorul a răspuns calm „nu comunică, sunt intubate!”.
Nu putem spune că e o caracteristică a noii generații de reporteri. Toate generațiile au faliții lor. Probabil că și medicii sunt obișnuiți cu asta. Rezultatul întrebărilor puse de ziariști se vede în calitatea articolelor/reportajelor. Nu se cere nimic, nu se oferă mare lucru, articolul nu dezvăluie, nu pune presiune, nu determină acțiuni. Presa nu e nici câine de pază al democrației, nici educator al maselor. Doar bifează că „a transmis de la fața locului”.
Așa și societatea. Când avem de-a face cu o masă de oameni care se extaziază la telenovele și manele și se revoltă doar când se ia curentul sau se taie cablul, nu poți să ai pretenția ca aceiași oameni să pună presiune pe autorități ca să investează într-o rețea mai bună de electricitate, când ei nu văd mai departe de priza proprie.
Recent am fost la o conferință de presă la un spital privat, unde s-a vorbit despre o procedură chirurgicală neinvazivă de vindecare a malformațiilor congenitale cardiace. Printre invitați era un medic din Israel, care face de 30 de ani astfel de operații, iar de patru ani vine și la București, ca să-i învețe pe medicii români să le facă. Ce m-a mirat mai mult la acel doctor a fost că jumătate din discursul lui de la conferință a fost nu despre procedura chirurgicală în sine, ci despre rolul presei într-o societate involuată ca a noastră. Și era mai pătimaș și mai preocupat de asta decât ceilalți doi medici români, prezenți la conferință.
*** o paranteză
Ca să înțelegeți mai exact frustrarea acelui medic față de România trebuie să vă spun povestea acestor proceduri. Săptămâna trecută o fetiță de trei ani, născută cu un defect la inimă, a fost operată prin această metodă modernă, fără tăieturi sau recuperare îndelungată. Fără această operaţie, care i-a închis de fapt un orificiu între cavitatea stângă și cea dreaptă din inimă, copilul ar fi devenit adultul cu probleme cardiace, foarte posibil un candidat la un accident vascular cerebral. Boala ei se numește Foramen Ovale Patent (PFO) și este întâlnită la 25% din populație. În lume ea se repară minim invaziv și e descoperită devreme. Pacientului i se introduce pe la baza piciorului un cateter, prin care se ghidează un dispozitiv tip umbrelă până la inimă și acolo umbrela se deschide și astupă gaura. Pacientul pleacă acasă după 48 de ore, nu suferă tăieturi și se recuperează rapid. Spitalul câștigă timp și bani reducând spitalizarea. Toată lumea e fericită. Bolile cardio vasculare sunt prima cauză de mortalitate în România și în lume.
Având aceste date în față te gândești, firesc, că pentru o asemenea cazuistică și cu grad mare de mortalitate, există cel puțin un program dedicat de screening pentru depistarea precoce astfel încât să nu ajungi să ai o populație adultă cu … găuri în inimă. Cardiologii spun că PFO nu are simptome evidente, dar cu un minim de atenție poate fi depistat de pediatru sau de medicul de familie. Orificiul respectiv funcționează ca o supapă între cele două atrii ale inimii, și la presiunea sângelui – generată de un strănut sau de tuse – sângele trece din atriul drept în cel stâng. E suficient, deci, să pui pacientul să tușească. Sau să-i faci un test de efort – alergatul pe bandă de exemplu – ca să descoperi că inima lui nu funcționează normal. Apoi să sugerezi investigații amănunțite pentru diagnosticarea corectă.
Dacă pe hârtie lucrurile par simple, în realitate sunt complicate. Și sângeroase. Dacă o mamă descoperă o astfel de găurică în inima copilului ei se poate duce la Spitalul Fundeni, unde i se spune că îi vor crăpa pieptul copilului și-i vor opera inima. Cu bisturie, foarfeci și tot tacâmul. O spune chiar doctorul Dan Deleanu, șeful Secției de Cateterism Cardiac de la Insitutul C.C. Iliescu (din Spitalul Fundeni). De ce șeful secției de cateterism admite că în spitalul lui se preferă bisturiul? Pentru că, spune el, nu există interes și dorință la nivel decizional să se schimbe bisturiul cu cateterul. Și nici pacienții nu știu că se poate, pentru că întotdeauna un chirurg care taie va avea în ochii publicului o stimă mai mare decât unul care vindecă aceeași boală printr-o simplă înțepătură, nu? (Am avut o astfel de cunoștință care își arăta cu mândrie cicatricea lungă și inestetică dintre sâni, adăugând totodată și informații despre șpaga pe care o dăduse medicului, pentru greaua operație de inimă pe care o suferise.) E adevărat că la prima vedere un dispozitiv „umbrelă”, care se introduce în inimă, costă 5-6000 de euro, la care se adaugă manopera medicilor, pe când o operație clasică ar fi aparent mai ieftină. La fel de adevărat e că nu toate cazurile se pot rezolva prin această procedură minim invazivă.
Totuși, înainte de a se stabili metoda prin care boala poate fi vindecată, ea trebuie cunoscută. Iar pentru asta e nevoie de educație. Doctorul Avraham Lorber, șeful Secției de Cardiologie intervențională pediatrică și pentru adulți din Spitalul Rambam din Haifa/Israel, vine, cum vă spuneam, de patru ani în România, unde a operat împreună cu doctorul Deleanu astfel de cazuri de copii sau adulți cu malformații cardiace, la Spitalul Fundeni. Dar, pentru că acolo interesul era minim, cum zice Deleanu, oamenii s-au mutat la o clinică privată. Spitalul Delta, înființat acum vreo doi ani pe parcarea supraterană amenajată în strada Răcari, cam pe unde fusese demult Fabrica de cosmetice Miraj. Aici s-a făcut operația micuței de 3 ani și se vor mai face altele pentru orice pacient care își poate permite să plătească în jur de 7-8000 de euro pentru asta. În Israel o operație de genul ăsta costă 23.000 de dolari, spune Lorber. Medicii de la Delta au spus că vor încerca printr-o fundație să trateze și cazuri de copii care nu-și permit să plătească. Să ia bani pentru ei din donații.
***
Ceea ce m-a frapat pe mine la conferința asta, după cum vă spuneam, a fost accentul pus de doctorul Lorber pe educație. Mai mult decât pe expunerea procedurii în sine. Era înconjurat de doi medici români, obișnuiți cu sistemul și plictisiți să-i mai sublinieze minusurile. Ei se străduiau să ne explice de ce sunt mai bune aceste proceduri neinvazive pentru pacienți. Doctorul din Israel s-a încăpățânat să ne explice în vreo două rânduri că avem în mâini niște instrumente foarte puternice. Pe care trebuie să le folosim: „Prevenția costă mai puțin decât tratamentul oriunde în lume. Depistarea precoce a bolilor nu se face în România din cauza lipsei educației. Mamele se uită mai degrabă dacă copilul are toate degetele, în loc să se uite dacă are tot ce-i trebuie la inimă. Iar acest rol de educare a populației vă revine dumneavoastră, jurnaliștilor. Mergeți și scrieți, spuneți oamenilor ce trebuie să ceară autorităților. Nu trebuie să schimbați tot timpul guverne, ci să educați populația ca să știe ce să ceară acestor guverne să facă. Sub presiunea publicului autoritățile vor fi obligate să adopte aceste servicii medicale de calitate”.
Cinstit, n-am urmărit să văd dacă a scris cineva despre asta în presă. Oricum au fost foarte puțini ziariști la conferință. Asta e o altă problemă, aceea că la o prezentare a unei clinici private nu te duci, pentru că „ăia vor să-și facă reclamă”. În cazul de față așa era, își făceau reclamă la o procedură care nu se face nicăieri în București. Iar în țară se pare că există tentative doar la Târgu Mureș, dar nu la copii foarte mici. Greu de spus, așadar, cum ar putea să afle părinții de această alternativă, dacă reușesc să mai ceară și altă opinie atunci când descoperă că fiul sau fiica lor are o gaură în inimă. Da, o să spuneți că vor afla din reclame plătite. Numai că, dacă te pui în locul unei mame disperate, pe cine ai crede: pe chirurgul care se oferă să-ți opereze copilul pe cord deschis, „gratis”, într-un spital de stat, sau o reclamă care promite minunea asta doar printr-o înțepătură, la privat, dar îți cere 7000 de euro pe chitanță?
Adica la un individ din patru? That can’t be right…
Este, dar nu se manifestă evident, după cum spuneam. Procentele de bolnavi la care ajunge să producă accidente cerebrale, de exemplu (prin formarea de cheaguri de sânge care călătoresc aiurea prin sistem), sunt mult mai mici. PFO există înainte de naștere la toți feții, dar găurica se închide după naștere la 75-80% din copii. Numai „norocoșii” rămân cu ea și doar ăia cu adevărat norocoși reușesc s-o astupe chirurgical
Acu multa vreme am auzit o vorba tare buna: suntem prea saraci ca sa ne permitem lucruri ieftine. Iar eu sunt de acord 100%, asa ca pe langa faptul ca ma informez destul de mult cand eu sau cineva apropiat are o problema medicala, prefer sa dau mai multi bani dar sa stiu ca (1) sansele de succes sunt mai mari, (2) recuperarea e mai rapida si mai usoara si (3) nu dau spaga ci platesc un serviciu exact atat cat costa.
Din pacate am avut ocazia sa testez diferenta pe pielea mea. Am mostenit varicea maica-mii si bunica-mii, care a devenit evidenta cand aveam vreo 12 ani (inainte de tocuri si de internet care sa-mi spuna ca oricum tocurile n-au a face). In 2003, cand eram inca studenta, m-am hotarat ca e cazul sa o operez, mai ales ca stiam un chirurg bun, care ma mai operase o data (de urgenta).
Mi-a facut 2 taieturi pe picior (una unde incepea si una unde se termina), destul de mici (2 cm sa zic) dar oricum taieturi. Pe moment, cu anestezie locala, n-am simtit mare lucru, am plecat acasa pe picioarele mele dupa o ora. Dar dupa vreo 6 ore m-au apucat niste dureri, stand in pat, de imi venea sa urlu nu alta (iar eu nu prea urlu la durere). In fine, a trecut. Dupa nici 3 luni mi-am dat seama ca varicea era in continuare acolo, cam pe jumatate din lungimea initiala, si se ramifica in alta directie. Minunat!
Am dat apoi cu adevarat de internet si de ce poti gasi pe-acolo. Am gasit clinici private in care se opera chestiunea, neinvaziv (sau minim invaziv) si de care lumea era multumita. Dar costa, nene! Bani n-aveam, asa ca n-am mai facut nimic pana n-am ajuns sa lucrez si sa am banii mei. Tot putini in prima faza, dar puteam sa fac credit! S-am facut credit si m-am operat la o clinica privata (in 2007). Bai ce experienta! Cum m-au luat, ce mi-au facut (ecografie doppler, de-mi vedeam sangele cum curge!), cum mi-au explicat ca problema nu e numai acolo unde se vede, etc. N-am avut bani chiar de laser, asa ca niste mici gaurele (cat varful de ac) mi-au facut – vreo 6 de toate. Fara cusaturi, intr-o saptamana erau complet vindecate si acum se vad doar daca te uiti cu atentie. Se vad insa taieturile cele doua vechi (la care am avut si cusaturi). Nu m-a durut nimic niciodata, dar m-au tinut intr-o rezerva jumatate de zi (si a fost bine, pentru ca imi dadusera un somnifer din cauza caruia am adormit cum am pus capul pe perna). Mama a stat langa mine si s-a uitat la TV. Da, avea TV rezerva. Si WC propriu. Si papuci de casa si minibar cu suc de fructe bun si rece. Am platit cu cardul si-am vazut numa fete zambitoare, care mi-au explicat ce trebuie sa fac apoi, cat de des si cand sa ma intorc. Am primit numar de telefon pentru urgente (n-a fost cazul).
Si-am stat si m-am gandit apoi, uitandu-ma la rezultate si la experienta, ca de-as fi stiut toate astea sigur nu ma apucam sa-mi cauzez taieturi aiurea pe picior (nici daca ar fi avut succes chestiunea). Prin urmare da, sunt de acord, posibilitatile astea trebuie promovate, chiar daca sunt pe bani. Sanatatea e mai importanta decat banii, chiar daca multi afla asta the hard way.
Partea proastă e că nu au atât de mulți acces la Internet, și nici încredere în instrumentul ăsta ca atare. În caz de boală tot la doctor se uită ca la Dumnezeu.
OK, eu cer guvernului autostrazi, nu legi stupide.
Uitati aici o statistica:
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_traffic-related_death_rate
Romania: 12,7 morti din accidente de circulatie la 100.000 de locuitori, 71.1 la 100.000 de masini inscrise in circulatie.
Germania: 4.5 morti la 100.000 de locuitori, 7.2 la 100.000 de masini inscrise.
Am gasit si cauza principala a accidentelor grave de circulatie in RO:
http://www.sgg.ro/nlegislativ/docs/2012/02/p80vnw4m9sk51zdbth6r.pdf
Vedeti pagina 15 a proiectului de hotarare:
Accidente grave produse in:
-afara localitatii: 22%,
-mediul urban: 44.4%,
-in mediul rural: 33,4%
(e interesant ca suma nu e 100%:) )
Cauze:
-in mediul urban:
traversarea neregulamentara: 27,76% (1012 cazuri)
-in mediul rural:
traversarea neregulamentara: 19.18%. (526 de cazuri)
(Total: 1538 accidente grave)
Din cauza vitezei au fost:
-422 de accidente in afara localitatii,
-291 in mediul urban
-432 in mediul rural
(Total: 1145 accidente grave)
Trageti singuri concluziile!
eu nu ma uit la doctor, ma uit la bani. Si mi se par al naibii de piperate interventiile astea 🙁 , parca te reinventeaza.
Nu intervenția în sine e scumpă, ci dispozitivul-umbreluță costă cam 5000 de euro. Atât ar costa piesa aia și la stat. Diferența față de privat e că manopera medicilor și amortizarea aparatelor costă pe factură 2000 de euro, în timp ce la stat e „gratis” 😀 Dacă ai avea de ales între a sta o lună în recuperate, tăiat pe piept și cusut, și varianta înțepătură și plecat acasă după două zile, eu zic că te-ai strădui să faci rost de bani. sau nu?
mai ales ca la stat, cred ca ai lasa macar vreo 1000 euro, poate mai mult pe toate medicamele si o parte din consumabilele necesare operatiei, pe spaga la tdoctor, mana a doua, anestezist, asistentele de sala, asistentele pe etaj, infirmiere, etc (basca portaru’ cand vine cineva sa te vada).
presupun totusi ca pe viitor ar putea exista interesul ca clinica cu pricina sa colaboreze cu casa de asigurari. oricum platim asigurari de ne cocosam.
asta ca sa nu mai vorbim ca o operatie clasica presune unele limitari apoi pe tot parcursul vietii. (nici eu n-am 7000-8000 euro, dar in cazuri d-astea m-as gandi extrem de serios la varianta asta)
Mai lasa-ma, acu’ tot jurnalistii is de vina pentru tot: medicii aia ce-o facut 10 ani prin scoli si spitale, nu au invatat despre tot felul de chestii mai din secolul 21 si nu evul mediu? Nu stiu ca tre’ sa propuna toate solutiile posibile unui pacient, oricat ar costa, cu riscuri si avantaje cu tot?
Da, educatie alea alea, dar cand te duci la medic pentru un caz anume, fara o anumita incredre in el, ce te faci? Da, consulti si un al doilea, si un al treilea, dar cumva tre’ sa crezi ca stiu ce fac, ca iti propun tratamentul cel mai bun pentru boala ta, nu?
teoretic așa e, dar îți zic din experiență că fără informare personală temeinică n-aș fi aflat acum câțiva ani că există alternativă la operația clasică de hernie de disc. Și nu e singura operație la care se înghesuie chirurgii să-ți zică că bisturiul e sfânt, prin comparație cu cateterul, care e privit de unii cam ca agheasma așa. Nici nu face rău, dar nici nu ajută. Educația asta se mai poate face în Ro acum doar prin presă, din păcate, dar și presa are nevoie să fie educată întâi, asta ziceam.
Sa refaca programele din scolile de medicina atunci, sa nu mai scoata bisturagii pe banda
păi momentan bisturagii sunt la putere și în domeniul ăsta. radiologia intervențională e o branșă în care activează mai ales tineri, pe la noi.
deci o reforma a invatamantului sa se faca. apropos, am vazut un reportaj despre examenele din facultatile de medicina din ro, in comparatie cu alea din tari normale, ziceau francejii ca examene din astea se dadeau la ei acu 50 de ani (invatat pe de rost si recitat 99%)
Salut !!!
Eu am facut un accident vascular cerebral acum 6 luni si m-au diagnosticat cu FOP. Am facut interventia cu umbreluta. Am un baietel de 3 ani si 6 luni. Eu iubeam si iubesc sportul. Asa ca, intentionez sa ii fac o analiza atenta la inima cat de curand. Casanno de la Roma a avut aceeasi interventie. Foarte bun articolul. Felicitari!