Copiii de pe ulita intindeau manutele mici si murdare spre panerul cu coliva. Mamaie taia cu lingura din prajitura pastoasa de grau si le trantea cate un cocolos la fiecare, in causul palmelor. Ii vedeai cum duc boțul ala la gura si il inghit din cateva imbucaturi. La urma le ramanea zaharul in jurul gurii, intins de multe ori pana spre nas, pudrat peste dârele de muci uscati sau proaspeti. Asta era prima imparteala pe care mamaie o facea din pomana, de indata ce iesea pe usa bisericii. In copilaria mea am mancat multa coliva. Din cauza nenumaratilor morti pe care i-am avut de-a lungul ultimelor generatii, colivele au fost mai dese in familia noastra decat torturile. Deci daca va spun ca o coliva cum face mama nu mai face nimeni o sa ma credeti ca nu sunt subiectiva.
Nu e doar maiestria ei de bucatareasa, cat e experienta indelungata, consolidata din mama in fiica de-a lungul a cel putin trei generatii. Greu incercate de numerosi morti, femeile din familia noastra si-au castigat renumele de bune colivarese: strabunica a avut barbatul, doi fii si cativa frati de ingropat, mamaie a dus si ea la groapa barbatul, niste frati si un copil, iar mama – chiar daca nu si-a ingropat pana acum decat inaintasii – nu se putea sustrage de la datoria de a face o coliva buna, pentru simplul motiv ca altfel si-ar fi facut mama de rusine.
Dupa cum probabil multi stiti, coliva e un soi de tort pentru mort. Se face la inmormantare, dar si la fiecare pomenire de dupa. Daca ne gandim ca fiecare mort trebuie sa aiba cel putin zece pomeniri dupa inmormantare – mai multe in primul an, apoi cate una pe an pana la implinirea celor sapte ani – va imaginati cate colive or fi facut femeile din neamul asta pana acum…
Mama a facut inca una pentru azi – Sfanta Maria – pentru ca a avut niste morti in familie cu numele asta. (Chiar daca azi au aparut la TV niste popi care au indemnat lumea sa sarbatoreasca Sfanta Maria, mai exista unii care considera ca ziua mortii unei persoane nu se sarbatoreste, ci cel mult se comemoreaza. Mama face parte din aceasta categorie. )
Asadar, a fiert doua cani de grau, pana cand boabele au explodat si au format o pasta omogena. Cand a fost aproape gata, graul a fost amestecat cu o cana jumate de zahar. O prajitura trebuie sa fie dulce, nu? A lasat apoi totul sa se raceasca mai multe ore.
Pasta odata racita se amesteca cu miezul de nuca pisat cu ciocanul. Adica bagati miejii miezurile intr-o punga si le dati la cap cu ciocanul pana cand se maruntesc, dar nu prea mult. Secretul unei colive gustoase sta si in miezul de nuca pe care il veti simti atunci cand o mancati. Pastrati cativa mieji cateva miezuri pe care sa-i le rasniti prin masina fina de cafea. Se vor face ca un pesmet, pe care il puteti presara deasupra colivii colivei, la final, ca sa dea bine la imagine.
A mai pus niste mirodenii, cum ar fi: coaja rasa de lamaie, un pliculet cu zahar vanilat, niste esenta de rom si un praf de sare. A amestecat bine totul si apoi a asezat pasta intr-un vas oval. Deasupra a presarat miezul de nuca macinat fin, ca sa faca o calota alba peste toata coliva. Mamaie punea zahar pudra, cernut si ornat simplu, cu o lumanare in mijloc. In ultima vreme mama a luat modelul de la oras si a inceput sa deseneze cruci pe coliva, din diverse: ba niste mieji miezuri de nuca, ba bomboane, ba cacao cernuta deasupra unui carton decupat in forma de cruce. Mamaie n-a fost niciodata de acord cu moda asta. ”Coliva nu trebuie sa fie sorcova”, ii spunea ea mamei. Dar cum la oras lucrurile stau mereu altfel, mama a continuat sa orneze coliva, discret. Azi a facut-o cu bucatele de ciocolata. 
Bunica facea colivi colive mai mari, si le ducea la biserica pe o tava mare. Dupa ce o sfintea popa, iesea cu panerul cu coliva la drum si impartea direct din cos la oamenii pe care-i intalnea pe strada. Mama nu mai merge demult cu panerul, desi il mai are acasa, pentru ca e prea greu. In afara de coliva, in panerul ala punea sticla cu vin, lumanarile si ceva pachetele cu mancare pentru impartit. Acum merge pana la biserica doar cu o coliva mica, din care imparte la vecini si rude cand vine acasa.
Si ca o completare a retetei, tot mamaie ne-a lasat mostenire un alt mod de a manca niste coliva. Se fierbe o cana cu lapte si se toarna peste un castron cu coliva. Se mananca cu lingura si poate fi o excelenta cina sau chiar un mic dejun 🙂 Pofta buna!
Draga Dollo, mie personal nu imi place coliva, si nu prea e la moda in Ardeal – e un obicei mai degraba intilnit in Moldova si Muntenia.
Dar uite de ce scriu: am probleme cu gramatica ta. Tocmai pentru ca in Ardeal nu ne omorim dupa coliva, nu prea stiu declinarile substantivului 'coliva', de-aia nu pot spune ca am dreptate cu certitudine.
Dar am totusi banuiala ca pluralul e 'colive', nu 'colivi', cum scrii tu, si dativul e 'colivei', nu 'colivii'.
La fel cum pluralul la 'miez' (de nuca) e 'miezi' (nu 'mieji').
Alrfel, imi plac articolele tale – ti-am mai spus-o.
Dar am mai spus si ca ma zgirie pe sira spinarii greselile gramaticale – mai ales din partea unui jurnalist pe care il citesc cu placere.
Asa e, ai dreptate, dupa cum zice si dex-ul… Nu-mi pusesem intrebarile astea pana acum, dar niciodata nu e tarziu, chiar si pentru un ziarist, sa afle cum e cu gramatica 🙂 In privinta „miejilor”, cica plurarul ar fi „miezuri” conform aceleiasi surse.
blasfemie curata ! coliva e coliva si atat, cu destinatie clara si precisa; tortul are cu totul si cu totul alte conotatii, este absolut jenant sa faci o comparatie de acest fel (ma rog, daca era caterinca mai intelegeam, dar asa……)
deci…sa-ti urez ca de ziua ta sa ai tort de acesta ? :)))))))
Pai ureaza-mi exact ce-mi doresti, nu ma pot pune impotriva urarilor unui bun crestin 🙂
Mie mi-a placut mult coliva cand eram copil. Nefiind dusa la nicio inmormantare pana n-am ajuns la facultate, nu stiam decat din auzite de conotatiile funeste care inconjoara notiunea, insa papilele mele gustative de copil n-au rezistat niciodata. Culmea e ca vecinele bunica-mii imi aduceau de cate ori aveau ocazia, ca deh, sa dam copilului ca-i e pofta. Ele imi faceau pofta, dar asta nu inseamna ca nu imi placea. Unele erau mai bune, altele mai rele, dar termen de comparatie la mine in familie n-am.
Ehe, eu la tara la mamaie am degustat multe feluri. Si pana la urma e o chestie mult mai sanatoasa decat o prajitura cu coca si creme, parerea mea 🙂
Dollo, nu ca vreau sa fiu rea, dar am fost asa de surprinsa de varianta "miezuri de nuca" pe care ai scos-o la inaintare, ca repede m-am dus si eu pe dex (pentru colive nu am mers, a fost instinctual), si uite ca am gasit asa: ca miezuri intr-adevar e pluralul pentru miez (cind e substantiv neutru). Dar chestia nu se aplica la miezul de nuca, care e substantiv masculin cu pliralul miezi
miez s.n. / s.m., (tehn.) pl. n. miézuri / (părți comestibile la nuci) m. miezi
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
Dar ca sa ne impacam, uite ca am gasit si un entry cum spui tu:
miez s. n. (s. m.), pl. miezuri (mieji)
Sursa: DMLR | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink
Oare ce ar spune Pruteanu? Graur?
Pai Pruteanu e mort, ca si gramatica uneori 🙂 Graur nu stiu sigur, dar parca si ala ne-a parasit…
Ador coliva si as manca in fiecare zi. Normal, nu ador "intelesul" ei, dar produsul in sine, facut de cine se pricepe, este delicios. Din pacate e legata de cele mai triste evenimente din viata noastra, asa ca nici eu nu ma pot lauda ca mi-a picat prea bine 🙁
Nu stiu ce ati inteles voi din postarea asta, dar se pare ca ii acordati mai multe sensuri decat mine. E pur si simplu o reteta de prajitura, dincolo de orice conotatie ar avea ea. Poate oi fi devenit eu imuna la sensul asta pe care i-l dati voi, dar pana la urma si coliva, ca si tortul, fac parte din viata…
Parca cea de la inmormantare e mai buna decat daca ar fi facuta asa , ca o prajitura ,ca ceva dulce . Oare sa aiba importanta si vibratia celui pentru care se face ?
Numai bine .
Ma bucur ca ai postat reteta, din pacate trebuie sa pun parastas pentru mama mea de 6 luni si as vrea sa fac singura coliva, sa nu ma mai rog de nimeni, reteta este usoara sper sa imi iasa buna.
Condoleanțe pentru mama și succes cu coliva. Să mă anunți cum ți-a ieșit.
buna ,eu am mancat coliva doar de doua ori,fiindca la noi in Tg.-Mures nu e obiceiul cu coliva,la noi se da un colac ,o lumanare si un pahar de tuica la biserica ,dar vreau sa spun ca e buna ,dar depinde de cine o face ,nu stiu daca e corect cunvantul coliva sau colivi ,sper sa fie scrisa reteta bine gramatical.