Nu mă interesează, chiar dacă mă afectează

Nu citiți, nu vă informați, nu votați, nu reacționați. E ca și când i-ați delega pe alții să mănânce, să facă sex sau să trăiască în locul vostru. În timpul ăsta voi ce faceți? Like, share?

Până să intru în presă nu urmăream știrile, nu citeam ziare. Aveam 24 de ani și îmi umbla mintea doar la romane de amor, modă, băieți și cam atât. Munceam de la 19 ani și dacă nu m-ar fi împins de la spate fostul soț n-aș fi știut că există o facultate la care aș putea să-mi fructific pasiunea pentru citit. Literatură, nu știri, să ne înțelegem. Așa am ajuns la filosofie…

Veneam după 19 ani petrecuți în comunism, unde jurnalul TV era plin cu realizările tovarășilor, iar cele două ziare de bază ale patriei erau Scânteia și România liberă. La unul erai obligat-abonat, dar asta nu garanta parcurgerea lui. Oricum informația din el nu avea cum să-ți schimbe viața mai mult decât o făcea deja partidul prin deciziile sale. Îmi amintesc că la primul meu loc de muncă era o doamnă legătoreasă – în tipografie – care citea cu pasiune rubrica de decese din România liberă. Deși nu-i cunoștea pe morți cred că în subconștient aștepta momentul să exclame: ia te uită, a murit cutărică, îl știam!

Ideea că ești prea mic ca să participi la decizii se născuse cumva în mentalul meu – al nostru, că nu eram mult diferită de generația mea – în ciuda lozincilor sforăitoare din ședințele UTC despre participarea clasei muncitoare la făurirea socialismului. Singurele pe care le mai cumpăram de plăcere erau revistele Cinema sau unele publicații magazinistice care mai existau pe atunci și nu-mi mai amintesc azi de ele.

Prima întrebare pe care mi-a pus-o Cristina Oroveanu atunci când am pus piciorul în redacția Curierul național ca să fac practică: la ce știri îți place să te uiți? Era cineva care se uita de plăcere la știri? În 1993 eu savuram democrația altfel decât cumpărând ziare cu brațul. În școală nu mă învățase nimeni că trebuie să fiu un om informat, iar acasă mama nu era nici ea vreo intelectuală. De nevoie, ca să știu pe ce domeniu vreau să evoluez, am început să citesc presă și să urmăresc jurnalele TV.

În timp am aflat care e rostul informării în viața omului. Am aflat asta din păcate într-o țară în care presa a murit lent în ultimii 17 ani, într-un proces din care am făcut și eu parte. Într-o țară în care oamenii sunt manipulabili, o masă amorfă de indivizi care nu reacționează, nu protestează, pentru că habar n-au ce se întâmplă peste capul lor. În ciuda fantasticei evoluții a comunicării din ultima jumătate de secol, continuă să vină și azi în redacții studenți sau absolvenți de jurnalism care nu urmăresc știrile, nu știu cine ne sunt conducătorii sau cum funcționează instituțiile statului. Un ABC pentru oricine are pretenția să devină ziarist. Principala cauză a acestei stări s-a instalat demult în ADN-ul nostru, de pe vremea când ne credeam prea insignifianți ca să putem deschide gura.

Doi dintre cunoscuții mei, oameni tineri de până în 30 de ani, mi-au spus același lucru când le-am reproșat că nu sunt interesați de lumea în care trăiesc: că nu citesc presa pentru că nu au încredere în ea. Care presă? mi-au răspuns amândoi. Au și nu au dreptate. Ca să fii la curent cu ce ți se pregătește acolo sus nu trebuie să urmărești doar presa partizană. Azi, spre deosebire de acum 20 de ani, sunt atâtea mijloace de informare încât numai un autist le poate ignora. Chiar și așa prost făcute și descurajante pentru public cum sunt site-urile instituțiilor publice din România, tot sunt niște furnizori de informație.  Agențiile de știri, publicațiile străine – la care acum nu ne mai îngrădește nimeni accesul – site-urile Parlamentului European sunt tot atâtea alte surse la care te poți duce în lipsa credibilității surselor interne. Totul e să vrei.

Iar beneficiul nu va întârzia să apară. Aud mereu lamentația că „n-ai cu cine”, ce pot să fac eu de unul singur dacă mă revolt, cum pot să schimb eu o lege dacă nu sunt de acord cu ea? În teorie e corectă deznădejdea asta, dar în practică trebuie să începi de undeva. De ce nu chiar de la tine?

Deși puține și nebăgate în seamă avem câteva ONG-urii care încearcă să ia atitudine, să creeze masa critică pentru a pune presiune pe putere. Căutați-le, alăturați-vă lor, dacă rezonați cu ce spun ele. Parlamentarii, politicienii nu vor face niciodată ceva util/corect pentru popor decât sub presiunea populară. Iar presiunea asta trebuie formată și educată. Dacă nimeni nu se informează, nimeni nu află ce fac ei acolo sus, nimeni nu va protesta. Iar toate astea se fac în grup, nu de unul singur. În asocieri.

În România există o lege care spune că orice proiect de lege sau hotărâre trebuie să fie supusă dezbaterii publice timp de 30 de zile. Instituțiile fac acest lucru de fațadă. Postează proiectele propuse pe site-urile proprii mizând pe lipsa de apetență pentru informare a publicului. Nimeni sau aproape nimeni nu citește proiectele alea, și mai puțini comentează sau trimit propuneri de modificare. După 30 de zile se adoptă și ajung legi/ordine/hotărâri și ne vor controla viața.

Tot în România cetățenii au posibilitatea să asiste la ședințele consiliilor locale sau la ședințele Parlamentului. Câți dintre voi ați făcut-o vreodată? Sigur, sunt niște proceduri de îndeplinit, gardienii puși la porțile respectivelor instituții vă vor descuraja cu siguranță. Prea puțini își cunosc acest drept, și mai puțin îl exercită. Iar comportamentul aleșilor din respectivele consilii e pe măsură. De exemplu la câte ședințe de Consiliu General al Municipiului București am asistat eu  – și au fost câteva în perioada 1994-2009 – pot să număr pe degetele de la o mână momentele în care aleșii au dat cuvântul unui cetățean simplu prezent în sală ca să li se adreseze. Legea prevede că ai voie să asiști, nu să intervii. Dacă vociferezi, gardianul te scoate în șuturi afară.

Sunt foarte mulți oameni care nu urmăresc actualitatea socio-politică a țării, scârbiți de clasa politică. Nu merg la vot din aceeași cauză. Totuși lucrurile se întâmplă, se rostogolesc și fără interesul lor, ba chiar împotriva lui. Faptul că noi suntem scârbiți și indiferenți nu-i face pe ei să dispară. Ei produc legi, reguli menite să-i mențină în funcții și să le întărească puterea, stimulați exact de această lipsă de atenție și reacție a publicului. Actuala putere a făcut numai anul trecut câteva mișcări cu mare impact asupra vieții noastre:

– a modificat Codul muncii, în favoarea angajatorilor,

– a modificat legea adunărilor publice, restrângând din drepturile de manifestare și asociere pe care le câștigasem în 89,

– a comasat alegerile generale cu cele locale de la toamnă, prin asumarea răspunderii,

– a schimbat legea educației tot prin asumarea răspunderii

– schimbă legea sănătății postând proiectul în dezbatere publică între Crăciun și Anul nou, adică atunci când toți eram cu gândul la sarmale, nu la spitale.

Sunt legi ce guvernează domenii de care fiecare ne vom lovi mai devreme sau mai târziu. Și totuși dezbaterile publice pe marginea acestor modificări au fost palide și inutile. Când ne vom lovi de ele vom afla că nu ne-am împotrivit la timp, dar va fi prea târziu.

O soluție, după mine, ar fi să se predea la școală un curs despre importanța informării. Așa cum îi vor obliga pe copii să fie patrioți cântând imnul la începutul orelor, ar trebui să-i învețe să fie informați, citind orice sursă de informare care-i va ține la curent cu noutățile legislative, politice, economice.

Orice lucru ignorat se răzbună mai devreme sau mai târziu. Cândva s-ar putea să vreți să treceți pur și simplu o stradă și să aflați că nu mai aveți voie. Sau să mergeți la vot și aflați că s-a dat o lege care spune că nu mai e necesar votul popular, e suficient ce decide tătucul pentru tot poporul. Vă veți întreba când s-a întâmplat asta și vă veți indigna. Dar nu veți mai avea altă putere de acțiune decât un like și un share pe Facebook. Dacă nu cumva va fi și ăsta banat, pe motiv că dăunează la productivitatea muncii.

Etichete: , , , , , , ,

60 comentarii la “Nu mă interesează, chiar dacă mă afectează” Subscribe

  1. Ioana 04/01/2012 at 23:20 #

    Mi-a mai venit o idee: politica nu e asa de „palpabila” pentru tineri, ca o materie normalan unde invata si au note si o evolutie personala. Le cam trece pe deasupra capului, si cand ajung adulti, ramane cam tot acolo. E greu sa vezi ca deciziile politice te afecteaza pe tine ca individ, mereu e „poporul” si „aia de sus”, si „poporul” nu face nimic, recte nimeni nu face nimic.

    Vorba ta, daca macar cativa dintre noi ar asista la sedintele publice, poate ca am intelege mai multe si am vedea legatura dintre politica si „eu”, pana atunci ramane un vag „noi” si „ei”, un David prea mic pentru un Goliat-cameleon (invizibil cand are el chefl)

  2. Alecu 04/01/2012 at 23:28 #

    Mda. Lumea se tot lauda cu vorbe, dar la fapte e mai subtire. Solutia la toate problemele cu care ne confruntam nu e sa incercam sa le deschidem ochii celor care nu fac nimic, ci sa reusim sa-i incitam la revolta. Chiar daca suna a comunism ce spun, tre’sa iesim in strada si sa protestam. In 30 de zile ne putem debarasa de temeri si frici. Toti se gandesc ca-i vad sefii si-i dau afara, ca-i vad parintii si urecheaza. A naibii vorba „capul plecat sabia nu-l taie” s-a lipit ca marca de scrisoare la noi. Daca la fiecare nemultumire se strang 10 ametiti care protesteaza, desi s-ar putea umple de penibil la inceput, ar putea fi o sursa de idei si pentru altii. Ca tot era vorba de presa, sunt 90% sigur ca presa va relata despre asta, ca sunt la mare cautare stirile bombastice.

  3. Adi 04/01/2012 at 23:31 #

    Dollo, este imposibil ca in scoala sa se invete ceea ce spui tu: cum sa te informezi. Institutia de invatamant este creata ca sa te invete sa te supui, ca sa te obisnuiesti sa fii controlat. Sa te obisnuiesti cu forta superioara care iti spune ce sa faci si cum sa faci (profesorul). Asa ca o instituie care este menita sa te subjuge nu va ajunge niciodata sa te faca sa gandesti in afara cutiei, sa scoti capul din mocirla. Ea te va calca pe cap sa te adancesti mai mult, si mai mult, cat mai mult, pana la fund.

    Si pe undeva este normal sa fie asa din punctul de vedere a celor ce ne conduc. Ei au nevoie de prosti, nu de oamnei care sa isi puna intrebari, sau care sa gandeasca, sa se revolte, sa ceara drepturi, sa puna la indoiala autoritatea. Au nevoie ca omuletul sa fie o mica oita neinsemnata in multimea care danseaza dupa cum i se canta.

    Asa ca daca reusesti sa scoti capul din bezna si sa te trezesti singur (de la sine putere) atunci ai sanse sa te protejezi intr-un fel, sa faci ceva pentru tine si pentru cei din jur care iti sunt importanti. Sa ajungi undeva. Altfel, la 60~70 de ani esti leguma de „Acasa”, stii toate personajele din telenovele, stii doar piata rahova si te miri ca Stefan cel Mare nu mai este centura Bucurestiului (cazuri reale si triste din pacate…).

    O solutie sunt convins ca exista, suntem datori sa o gasim. Si distorsionarea realitatii (cum face Ana sau cum fac eu), nu este o solutie viabila.

  4. Adi 04/01/2012 at 23:34 #

    Pisimiau, imi cer scuze, nu am citit comentariul tau inainte sa il postez pe al meu.

  5. tony 04/01/2012 at 23:51 #

    Stirile le citesc oricum, eventual de pe mai multe site-uri (sincer,numai de ziare nu am timp, desi uneori imi e dor de perioada cand timpul era al meu..macar o parte, in drum spre serviciu,ma opream si imi cumparam cateva ziare)….
    In prezent, selectez stirile pe care le urmaresc, mai ales prin prisma subiectelor care ma intereseaza din perspectiva muncii/afacerii noastre
    Obisnuiam sa cred ca toate stirile sunt manipulate, de un an am ajuns la concluzia ca,daca studiezi stiri publicate de mai multe agentii de presa, s-ar putea sa te ajute sa intelegi mai bine si sa tragi propriile concluzii care se vor dovedi, poate, corecte de-a lungul timpului

  6. LStefan 05/01/2012 at 00:50 #

    Mda, probabil ca mesajul meu va fi putin off-topic, lucru pentru care-mi cer anticipat scuze.. Si ma refer (de rau) numai la mine. Imi amintesc de protestul acela impotriva finantarii Bisericii de catre stat. Am citit aici pe blog-ul lui Dollo despre el, ceva mai demult. Am zis ca particip si eu – sigur, sigur. Evident, a intervenit ceva si dupa aceea m-am simtit ca baiatul din poza din articol… Dar mi-a trecut repede. Si asta nu era neaparat ceva care ma implica direct. Material, eram afectat in foarte mica masura. Dar legile privitoare la angajare, sanatate, pensii ne privesc direct pe majoritatea dintre noi… E greu, totusi trebuie inceput de undeva. Si asta pentru ca susceptibilitatea noastra fata de derapaje de acest fel pare sa se duca pe apa simbetei. Ma uitam pe toate legile pomenite mai sus, sa-mi amintesc reactiile celor din jurul meul, de la serviciu, din perioada aceea in care ele, legile, erau in prim-plan. Nimeni nu a parut deranjat in mod deosebit sau revoltat. Da, mi-a placut articolul. Ceva se intimpla si nu-i de bine…

  7. Ciobby 05/01/2012 at 02:45 #

    Pffff… cam multe exagerări pe metru pătrat…

  8. Gilbert 05/01/2012 at 02:53 #

    Încă o furtună într-un pahar cu apă. Sorry! 🙁

    Însăși reacțiile și comentariile de aici demonstrează că totuși românilor încă le pasă de emanațiile legislative ale aleșilor. Că nu acționează și nu sancționează bătaia de joc a clasei politice la adresa poporului, asta e altă poveste.

    Pe de altă parte, noua specie de animale politice apărută după ’89 n-are nici o treabă cu aspirațiile democratice (îndreptățite) ale poporului. Întotdeauna legislația românească va avea „găurile” necesare pentru ca unii să-și poată vedea liniștiți de treburile lor. Și nu poporul e vinovat de asta, ci clasa politică. Și e anormal să ajungem să discutăm despre „revoltă” într-o țară considerată democrată. În România nu e dictatură. Sau… poate că totuși există o dictatură, invizibilă, chiar a celor care fac legea?…

    Asta-i părerea mea.

    • Motanul Revoltat 05/01/2012 at 13:04 #

      „Încă o furtună într-un pahar cu apă. Sorry! :(”
      Gresesti ca gandesti asa. Un uragan poate porni si de la bataile de aripi ale unui fluture. Si sa stii ca puterea adevarata nu sta in bani sau arme ci in CUVANT. Exemple? Papa care l-a intors din drumul spre Roma pe Attila, sau chiar Hitler care a energizat intr-un mod incredibil(spre lucruri rele din pacate) prin cuvantarile lui un popor daramat.
      Oricum, nu trebuie(n-ar trebui sa poti) sa te dai batut niciodata daca te lupti pentru un lucru bun.

  9. aura 05/01/2012 at 12:38 #

    Nu stiu daca exista vreun studiu „Civismul la romani”. Ar fi interesant de vazut care sint cauzele si din punct de vedere antropologic, nu numai cele contemporane. De vazut care au fost perioadele istorice in care implicarea sociala a romanilor a avut cresteri si scaderi.
    In acest moment, parerea mea e ca lipsa modelelor pozitive e principala cauza a inertiei sociale actuale. Puterea exemplului de succes da increderea ca exista sanse de a cistiga impotriva abuzurilor – de stat sau private – poate fi motorul care il face pe un individ sa actioneze.
    Multi se intreaba: daca presa, justitia, opozitia prezenta in parlament si in alte institutii publice nu reusesc sa modifice politicile guvernamentale, ce pot sa reusesc eu, ca simplu cetatean?
    Pentru asociere e nevoie de un minim leadership. Elita romaneasca a fost decimata de emigrare, ce a mai ramas nu poate sa se constituie intr-o masa critica ce ar putea sa influenteze eficient mersul lucrurilor.

    Sint de acord ca e nevoie ca educatia sa aiba un rol important in dezvoltarea spiritului civic, dar un curs teroretic nu ajunge. E nevoie ca tot procesul educational sa fie realizat in spiritul implicarii comunitare. Sa se faca si la ora de matematica, de romana sau de informatica.

    • pisimiau 05/01/2012 at 13:18 #

      Foarte corect şi frumos spus. Acum, întrebarea e cum poţi cultiva modele pozitive fără ajutorul mass-media?

      • aura 05/01/2012 at 14:30 #

        Da, asta e o problema serioasa. In prezent mass-media e invadata de stiri negative, de senzational si superficialitate. Mai scapa cite ceva, dar e prea putin. Poate ca Ghise avea oarece dreptate sa ceara difuzarea unui numar egal de stiri pozitive si negative :)))
        Acum serios, pasoptistii au beneficiat de televiziuni si retele sociale? Au reusit sa faca o revolutie si fara astea. 🙂

  10. Glass and Iron 05/01/2012 at 15:47 #

    Se poate sa fie o problema „din interior” … din interiorul fiecaruia. Se poate ca prea multi dintre români sa se fi alienat. Poate ca „masa critica” este deja formata dar „pe invers” iar ceea ce a mai ramas nu mai poate constitui o „masa critica”, ducand la o societate in declin. Uneori am impresia unui individ care vorbeste pe o limba si este ascultat si inteles numai de cei care ii cunosc limba. Si de fapt „limba” a devenit doar un „dialect”, vorbit de din ce in ce mai putini oameni.

    Incepand de la tinuta civica si pana la tinuta vestimentara totul arata „ponosit” fiindca ceea ce ni s-a dat de-a lungul timpului, sa facem si sa imbracam, ne-a uratit. Cei cativa „frumosi” (ramasi sau crescuti, ca prin minune) nu vor face „primavara” (de nici un fel, nu numai una precum cea de la Praga).

    Dollo, ai dreptate, pe cei mai multi nu ii intereseza … Parerea mea este ca cei mai multi români nu cer, cei mai multi românii „se descurca”, ca doar asa am rezistat aici, la rascruce de drumuri, dainuind peste veacuri, bla-bla … nu ?

    Sa vorbesti despre importanta informarii ? Si eu cred ca acum este nevoie de mai mult apostolat decat in oricare alta vreme. Dar cine sa vorbeasca despre aceasta importanta ? „Liderii de opinie” ? „Liderii de piata” ?
    Vorbeste, vorbim … noi ne intelegem, vorbim doar acelasi dialect. Dar cum comunici cu restul ? Ah. am uitat … prin mass-media ! Corect !

    Sa se invete importanta informarii dar si importanta dezinformarii … ca acum este informatie garla dar suntem precum gaina care scurma un metru cub de balegar pana sa gaseasca o boaba de porumb nedigerat.

    P.S. Ma uitam la cum se umple Ateneul la o conferinta a lui Dan Puric. Si parca imi spuneam „hai ca nu suntem chiar atat de cazuti” si apoi faceam comparatie intre numarul de locuri ale Ateneului si numarul celor cu drept de vot …

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛