În week-end l-am sărbătorit pe prietenul mamei, care a împlinit 84 de ani. De fapt a fost o combinație de tort cu colivă, pentru că mama a făcut totodată și o mică pomană pentru morții familiei. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarnă a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea.
Ne uitam toți la apocalipsa albă de la TV și mama s-a revoltat la vederea unei muieri din Buzău care se isteriza la cameră, cu doi cârnați în mâini, ocărând primarul, sistemul și tot mapamondul că ea nu are cum să-și hrănească familia din puținul primit ca ajutoare. „Păi cum să n-ai tu, femeie în toată firea, ce mânca iarna în casă, dar ce gospodină ești tu?! Înseamnă că e ultima puturoasă a satului dacă așteaptă de la lume”, conchide mama cu năduf.
Apoi a început să ne povestească cum în iarna lui 54 avea 13 ani și că într-adevăr casa și toate acareturile au fost îngropate în zăpadă, ca acum. Mamaie era văduvă de război, cu trei copii, dar avea vacă, porc și câteva oi. Mama zice că nu era nici bogată, dar nici cea mai săracă din sat. Era o gospodină care știuse să-și producă în bătătură tot ce trebuia familiei ei.
Și, a venit armata? o întreb eu. „Nu, mamă, n-a venit nicio armată, mămica și cu nenea (fratele cel mare care avea 19 ani) au săpat niște tuneluri până la șură și până la grajd, ca să putem să dăm de mâncare la animale și să avem cu ce face focul. După câteva zile au reușit să sape un șanț adânc și până la poartă, dar acolo au făcut trepte ca să putem ieși pe drum, că zăpada era cât gardurile și pe drum. Și nenea ne-a făcut o sanie din niște crengi de salcâm și o scândură și ne-am dus să ne dăm cu sania”.
Seara când au revenit acasă mamaie încinsese soba care încălzea camera de dormit și bucătăria în același timp. În bucătărie soba se prelungea cu o plită. Nu aveau lemne, se încălzeau cu ciocanii și cocenii rămași de la vacă. După ce încingea bine soba și ăia ardeau, punea pe jarul rămas o tavă mare cu varză murată, tocată, cu untură, din care mâncau toți, cu mămăligă. La urmă, lapte acru și către dimineață probabil se grăbeau toți către șură, al cărei spate servea și drept budă. Tot ce se consuma era produs în gospodăria proprie. Nu aveau nevoie nici de armată, ca să-i deszăpezească, nici de solidaritatea orășenilor să le ducă mâncare. Știau de cu toamnă că vine iarna și că trebuie să se asigure cu provizii ca să reziste pe cont propriu. „Așa era la țară, mamă, dar așa e și acuma, ăștia de urlă la TV sunt puturoșii satului, dacă nu au ei ce mânca!”.
Pentru că, orășenii aveau altă grijă, nu să facă chete la chemarea iRealității. Trebuiau să facă planul în fabrici și uzine, pentru construirea comunismului și propășirea neamului, vezi bine. Prietenul mamei era în 54 maistru la o întreprindere din București. Își amintește că atunci au dormit o săptămână în fabrică, în sala de mese, ca să fie siguri că vor face planul. „Au fost ținuți oamenii în uzină, că dacă plecau acasă nu mai ajungeau înapoi. Dormeam în sălile de mese, ni se aducea pâine cu rucsacul de la Bariera Vergului și am reușit să facem planul, în ciuda înzăpezirii. Da, așa era pe străzi, cum arată ăștia în poze, cu nămeții cât tramvaiu, dar nu se văita nimenil!”.
Și la sat și la oraș oamenii știau ce aveau de făcut. Nu se revolta nimeni non-stop la televizor că primarul ține munți de ajutoare numai pentru el, și niciun om politic nu plângea demagog pe umerii ninși ai cetățenilor manipulați în războiul zăpezii. Deși nu credeam că o să ajung vreodată să spun asta, cred că principalele rele care i s-au întâmplat României în ultimii 20 de ani sunt astea: televiziunea de știri și reporterul apocaliptic care transmite de la locul faptei.
Atitudinea de asistați pe care o afișează oamenii în așteptarea armatei, a primarului, a premierului, după ce Dumnezeu, pe care-l invocau în mod curent, le-a răspuns cu troiene, este rodul celor 20 de ani de democrație în care s-a demolat vehement munca patriotică, dar s-a păstrat ipocrit așteptarea intervenției paterne a statului. Înjurăm comunismul, vrem libertate, dar când dăm de greu înjurăm statul că nu e suficient de grijuliu cu cetățeanul.
Iar televiziunile se fac că nu văd nimic și nu învață nimic din ultimii zece ani de inundații și alte calamități în care, an de an, negreșit, se petrece același lucru ca acum – soldații construiau diguri sau dădeau la lopată, iar bărbații satului stăteau la cârciumă sau în poartă. Pentru că nimic nu aduce rating mai mare decât să înjuri autoritățile că nu ne fac, nu ne dau, nu ne ajută. Iar cultivarea în mentalul colectiv al acestei sintagme – autoritățile nu și-au făcut datoria – asigură păstrarea publicului captiv, prin perpetuarea generațiilor de asistați social pe care statul va trebui să-i ajute în curând să se șteargă și la cur, în regia și sub luminile reflectoarelor de la marile televiziuni naționale.
Da, a fost mai bine în 1954, mai ușor, pentru că oamenii nu uitaseră încă războiul, nu așteptau să le pice nimic din cer sau de la București, acceptaseră disciplina și munca pentru că erau singurele căi de reușită. Iar cei care se vor grăbi să mă înjure că sunt nostalgică după comunism, să se gândească un pic cum or fi reușit japonezii să se descurce cu toate calamitățile lor și chiar cu deszăpezirile alea spectaculoase cu care circulau filmulețe pe internet? Ăia nu sunt comuniști, sunt doar niște oameni pe care-i admirăm exact pentru munca, disciplina și onoarea de care dau dovadă.
***
Un PS necesar (pentru unii) – Atunci când am scris această postare nu am vrut să arăt nici că omenirea trăia mai bine în 54, nici că autoritățile noastre competente sunt demne de laudă. Am vrut să subliniez mentalități care îi împiedică pe oameni să evolueze, pentru că se încăpățânează să aștepte ceva de la un stat incapabil să-i ajute. Nu am scris (de data asta) și despre autorități nu pentru că ar fi fost fără prihană, ci pentru că nu era nimic nou de spus despre niște instituții care dau încă o dată măsura incapacității cronice. Până la urmă statul suntem tot noi. De ce am fi mai breji pe drumurile naționale, dacă în curțile proprii nu ne descurcăm? Dar oamenii ăștia, care azi se plâng de primari, că nu le-au dat suficiente ajutoare, ghici ce vor face la vară? Vor vota cu aceiași primari, pentru o pungă cu ajutoare. Sunt gata să pariez pe asta.
Celor care ați înțeles mesajul acestei postări vă mulțumesc pentru vizită, că ați citit și share-uit în număr copleșitor de mare. Vă mai aștept. Cei care nu rezonați cu acest punct de vedere, sunt sigură că veți găsi suficiente alte locuri unde se scrie pe placul vostru. Nu e nevoie să ne înjurăm pentru atâta lucru. Mai ales că nu ne datorăm nimic.
Da, faptul cu interventia armatei la inundatiile de acum cativa ani pot si eu sa confirm, asta stiu de la fratele meu care a fost la intarit digurile, ca ei umpleau saci cu nisip si ii carau la dig, iar satenii in putere, stateau si radeau de ei cum dau la lopata. E ceva ce numai in romania ai sa intalnesti. Intradevar ni s-a cultivat lenea si ideea ca trebuie sa fim asistati. Iar munca, din ce vad in randul celor de seama mea, este o rusine. Toti asteapta ca statul sa le dea, chiar daca ar fi normal prin obligatia statului de a-si proteja cetatenii. Dar ce te faci, astepti sa iti dea statul un trai mai bun? sau faci ce ar face orice om normal si anume sa iti iei soarta si traiul in mainile proprii. Sa muncesti pentru a ajunge cineva, pentru ati face traiul lipsit de probleme financiare.? Se pare ca la noi, romanii chiar sunt mai lenesi din punct de vedere cognitiv, decat ar fi normal. Si atunci ce facem? Simplu, alegem solutia cea mai comoda, asteptam…..si tot mai asteptam, si tot mai asteptam sa ne fie mai bine. Dar fara sa facem nimic. Aruncam ochii la vecini si ne roade invidia pentru ca ei pot, pt ca au drumuri, aeroporturi, agricultura, industrie. Ne uitam, admiram, discutam si dezbatem pe la tv, prin baruri sau cafenele. Si apoi ce facem? Invatam ceva? Nici gand, ne ducem la culcare si visam incontinuare la un trai mai bun!
Nu prea vad legatura concluziei cu mesajul transmis de articol. Oamenii trebuie sa fie gospodari , de acord cu asta. Insa dezapezirile spectaculoase la japonezi nu sunt facute de oameni simpli de la tara! Serviciile acolo sunt extraordinar de bine organizate iar utilajele la fel incomparabile. La noi lipseste mai mult decat bunul simt si dorinta de munca a oamenilor simpli.. lipseste organizarea si gestionarea corecta a banilor de catre autoritati ..
Era doar o trimitere la japonezi, care nu sunt comuniști, ci doar organizați, demni și muncitori. Ca să nu fiu acuzată că clamez aceste valori raportându-mă doar la 54 – perioadă comunistă…
Da a fost greu intotdeauna pentru cei nevoiasi,dar, cerseala este din pacate ceva specific celor carora NU le prea face bine munca.
Eu am apucat iarna lui54 si pe cea din56 cand eram militar in Bucuresti (antiaeriana in camp) am aflat de la camarazii mai vechi care au avut parte de urgia lui54 exact ce am citit inarticolul de mai sus. Eu am ramas fara Tata la 7 ani ( a pierit pe frontul de EST si mama NU aprimit Pensie IOVR dupa tata)
Dar a reusit sa na creasca si sa ne educe in spiritul muncii. Ea zicea ca „cine nu munceste nu mananca” asa se face ca si la 77 de ani ma straduesc sa-mi umplu camara fiecare toamna cu tot ce pot produce in gradinuta mea de 50mp.chiar daca in jurul nostru este plin de buticuri si magazine alimentare.SUBSCRIU pentru MUNCA si detest lenea si cerseala.
total de acord
Solutie pentru Romania: iesi pe scara blocului noaptea si tai toate cablurile tv. Preferabil in mai multe puncte. Apoi te duci si la casele/blocurile vecine. Rand pe rand, ii scapi pe amarati de imbecilizarea continua la care sunt supusi de televiziuni. Si iarna asta va deveni o iarna oarecare… poate chiar mai buna, pentru ca unii de plictiseala… vor pune mana sa citeasca o carte!
Excelent 🙂
Japonezii nu sunt comunisti prin ideologie. Ei sunt comunisti prin cultura – intreaga cultura pana acum 50 de ani s-a bazat exclusiv pe ideea ca binele comun e mai important decat supravietuirea oricarui individ.
Un popor la care timp de 1000 de ani intreaga familie a unui incendiator era arsa pe rug impreuna cu el nu ne poate fi exemplu – nu pentru ca ar fi mai buni sau rai, ci pentru ca gandesc ALTFEL, si nu se poate copia gandirea aia in urmatoarele sute de ani…
in primul rand Japonia nu a fost si nici nu este pe sistem comunist.. poate ai vrut sa faci referire la China care da este pe sistem comunist.
n-ai inteles nimic din ce-a zis omu`…
Cind o oaie nu isi poate duce blana ori e o oaie neputincioasa si atunci e de inteles si de ajutat ori e o oaie „neagra” .O caracteristica a oii negre e ca behaie mult si prost…. Puteti vedea o gramada de oi „negre” zilelele astea, cele neputincioase de multe ori nu mai au putere sa zica nimic, deci nu sint utile acestui circ pe numele sau modern .. televiziune…..
Da! Ai dreptate! Acelasi scenariu de nesolidaritate, din pacate, o sa-l vedem si in cazul unui cutremur aseamanator cu cel din ’77. Daca nu, catastrofa chiar mai mare decat cea de atunci…. la cum sunt, actual, multe cladiri…
Statul va fi depasit de situatie, si nicio firma privata nu va intinde o mana de ajutor sau chiar oamenii in sine…
Bravo. Ai pus punctul pe „I”. Vineri trimisesem un mesaj la Realitatea, in care punctam aceleasi lucruri. Le-am spus ca rolul televiziunii ar trebui sa fie reinvierea spiritului civic al romanilor, decedat odata cu sosirea „democratiei”. Caci trebuie sa recunoastem, in astia 22 de ani de democratie, romanul a invatat ca cel mai mare drept castigat e injurarea autoritatilor, de undeva din varful patului. Vrem politicieni perfecti, dar noi sa ramanem, daca se poate, aceiasi oameni, cu aceleasi mentalitati invechite. Va spun un lucru. Politicienii n-ar putea sa-si bata joc de romani, daca romanii ar lua atitudine. Populatia trebuie sa-si schimbe mentalitatea. Cu forta daca nu se poate altcumva. Discursul lui Berca de duminica, m-a uns pe suflet. E primul politician care are curajul sa le spuna romanilor (autoritati + oameni simpli) cum sunt ei de fapt. Cam dureros sa tai in carne vie, dar sa dea D-zeu sa-i tina obiceiul. E si asta un inceput ….
Am omis sa mai spun ca dupa trecerea zapezii, multe din donatiile voastre vor aparean buticurile din sate . Va mai amintiti de ajutoarele primite de romania dupa cutremurul din 77? 90% din ajutoare au fost mai tarziu vandute in magazine. Asa ca stati peaproape. Trimiteti ajutoare, zahar, faina ulei, ca buticurile sunt goale. Ha……Ha…..