Fusei, cum v-am amenințat, la Social Media Summit. Ca să înțelegeți mai bine cum m-am simțit a fost cam așa: când era tânără, bunica mea a trebuit să urmeze niște cursuri de alfabetizare în sat, că era ordin de la comuniști să se eradicheze analfabetismul în România. Și a mers ea, mai mult nu, pe la cursuri, dar a venit și vremea examenului. La aritmetică. Învățătorul din sat, care știa că țața Aritina nu dăduse pe la ore, a luat-o părintește: „ia spune, tanti, dacă pui o cloșcă pe zece ouă, și ies patru pui, cum faci să afli câte ouă ți-au mai rămas sub cloșcă?” Mamaie s-a gândit și a răspuns așa: „Păi, de, domnu învățător, cum să fac, ridic cloșca și le număr!”. Toată viața ei mamaie n-a înțeles de ce trebuia să meargă la școală ca să învețe ceva ce ea știa deja instinctiv de o viață.
Nu pot să zic că eu sunt chiar în aceeași situație cu social media (SM), cum era mamaie cu aritmetica, dar concluzia mea după prima (și cred ultima) participare la o astfel de adunare e aceea că … sunt prea bătrână pentru abureli.
Mă recunosc o profană în materie de tehnici de vânzări, marketing online, autopromovare și alte instrumente care te fac să urci traficul până la cer – dovadă e faptul că nu sunt printre A-listeri și pesemne nici nu voi fi, cu concepțiile mele despre media. Dar nici cu prezentările văzute ieri la summit nu mi-e rușine.
Generația qwerty are nevoie de lideri
Prima a fost Bogdana Butnar, care lucrează la Google. O prezență agreabilă, dar prezentarea ei a fost ca o pagină de Google, plină de rezultate nerelevante pentru mine. Multă romgleză, umor forțat, obositor, concluzii mobilizatoare: „We are not done. This is just the beginning”. Din discursul ei amestecat despre Star Trek, away team, ce cred marketerii că vrea clientul și ce vrea clientul cu adevărat, am înțeles că „trăim în țara lui Mircea Badea” (!) și că ea vrea ca la următorul summit să vadă în sală mai puține domnișoare tinere și frumoase și mai mulți domni cu barbă și la costum. Asta însemnând în traducere că firmele ar trebui să-și implice în promovarea brand-ului nu numai serviciul de marketing și pe ăla micu de la comunicare, ci toate departamentele.
Victor Kapra, ziarist de 20 de ani, mai sobru, mai înțelept, a vorbit scurt și la obiect despre cum nu trebuie să arate un comunicat de presă în era „copy/paste”. Lucruri de bun simț, știute, cel puțin pentru mine nu a fost vreo revelație, dar am apreciat că omul a vorbit exact pentru tinerele domnișoare din sală, pe care le văzuse și Bogdana Butnar. Concluzia lui a fost că nu trebuie să te avânți cu brand-ul în SM dacă nu ai măcar o minimă experiență personală în social media, și mai ales dacă vorbești în limba de lemn a șefului.
Dragoș Stanca, și el fost ziarist, acum întreprinzător online – că blogger nu-i place, zice că nu oricine care are un blog e și blogger – a vorbit despre publicitatea online în era noii generații „qwerty”. Copilul unui prieten cică ar fi fost uimit când a aflat la școală că prima literă din alfabet e a și nu q, ca pe tastatură. N-am reținut nimic mai mult demn de reprodus.
A urmat Marko Njavro, reprezentantul sponsorului Staropramen – berea cehă – care a vorbit despre ce e important pentru producătorul de bere în SM – awarnes, intenția de cumpărare, probabilitatea de a fi recomandat. Ce am reținut de la alt vorbitor, ceva mai târziu, a fost că oamenii de la Staropramen ar fi așa de încântați de întâlnirile astea offline cu social media, organizate de Revista Biz, încât i-au pus Martei Ușurelu pe masă banii pentru un an întreg de evenimente. Good for them, ca să fim în trend.
Like nu e love, dar nici Petreanu nu e Michelangelo
Au mai fost câțiva prezentatori mai puțin cunoscuți (mie), dar care au avut câteva lucruri interesante de zis:
– Mugurel Pătrașcu de la iLeo a fost aplaudat de o parte importantă a sălii, când a vorbit despre 2012 ca de anul M-listerilor (adică noi ăștia mulți și anonimi) și a inițiativelor individuale ale bloggerilor. Din aplauze am tras concluzia ce iubiți erau A-listerii, totuși, în sala aia plină de 220 de oameni 😉
– Gabriela Lungu, de la The Practice, care a vorbit destul de pertinent despre frica de social media – nu pentru că n-ar ști ce avantaje are, ci penru că oricărei companii îi e frică să nu fie prinsă pe picior greșit cu te miri ce chestie care nu merge bine în firmă.
– Adina Vlad, de la Unlock, care a explicat tot un truism, acela că nu contează numai like-urile, ci contează ca ele să devină „love”, că poți să ai sute de mii de like-uri, dar abia câteva zeci de vânzări, și că în general în România avem mulți like-ri, dar mai puțini pragmatici și militanți, care să ducă like-ul mai departe și să-l concretizeze în implicare, acțiune etc. Cine a făcut vreodată vreo acțiune pe Facebook știe ce mare e diferența dintre numărul de like-uri și numărul de participanți reali. Adina Vlad a anunțat că Facebook va introduce „curând” opțiunea „actions” care va schimba chestia cu like-ul dat așa în dorul lelii. Să vedem
– au fost amuzanți, dar fără conținut util domnii Manafu, Petreanu și Chinezu, deși de la Petreanu m-aș fi așteptat la mai mult. Dar a avut și el dreptate, nu poți să înveți să scrii o poveste bună, decât după ce citești o grămadă de cărți, vreo 30 de ani, a.k.a #cultura generală, ca să vorbim pe limba generației qwerty. În subtext am dedus că era supărat că nu și-a încasat încă banii pe povestea scrisă frumos despre saltelele Dormeo… Dar s-a consolat fiind în aceeași categorie cu Michelangelo, tot un soi de „pișcotar” care picta pe bani, și era înjurat de hatery pentru Capela Sixtină 😀
Cine ia banii și cine ajunge la pișcoturi?
Cea mai comentată prezentare a fost a lui Costin Cocioabă de la Refresh.ro, un profil al blogger-ului român plus bomba care a pus pe jar sala: 415.000 de euro a fost suma câștigată în blogosferă în 2011. M-listerii au turbat: cine-s ăia, unde-s banii, de unde au venit? Să ni se spună și nouă ca să știm pe cine urâm. Cocioabă a spus că cea mai mare parte a banilor s-a cantonat în top 25 bloggeri, ceea ce reflectă cumva tot statistica lui, care spune că numai 31% din bloggeri câștigă bani din munca asta a lor, și numai 2% trăiesc exclusiv din blogging. Dar așteptăm anul 2012 să se împlinească profeția lui Pătrașcu pentru marea masă a bloggerilor necunoscuți, ca să ne luăm și noi ăștia fomiști revanșa 😀
A urmat o pauză de masă potențată de vestea asta cu banii, așa că mare parte din cei 220 de participanți s-a așezat la o coadă compactă și neregulată la bufetul suedez, distribuit pe o măsuță mică, cam cât procentul bloggerilor care trăiesc din blogging. Eu vă spun cinstit că n-am apucat, cât a durat pauza, să văd cum arată bufetul la față. Am îmbucat doar o chiflă, că aia se dădea fără coadă, și un pahar cu apă, ca să se umfle coca în burtă și să zic că nu mi-e foame. Dar mi-era. Dacă știam îmi luam pachețel la mine. Oricum, după masa copioasă participarea în sală s-a înjumătățit. Ori au plecat de foame, ori de plictiseală.
Negrea vrea să intre moka la metrou, că are reclame pe pereți
Tânărul Alexandru Negrea, cu care am mai fost în distonanțe și cu alte ocazii – citindu-i blogul – a reușit să mă uimească și în offline. El este blogger, de mai mulți ani, dar și social media manager la BCR (alt sponsor). Prezentarea lui a abundat în acronime – erau niște fete lângă mine care nu pricepeau neam ce înseamnă KPI, și eu la fel, dar am aflat când am ajuns acasă – și apoi s-a declarat enervat de câteva chestii. Cum ar fi: întrebarea „social media vinde?” și „numai eu sunt deranjat din sala asta că plătim cartela ca să intrăm la metrou, deși înăuntru e plin de reclame?”
Mi s-a părut cam ipocrit ca domnul Negrea să dea lecții de pe poziții de guru, unor tineri (pe blogul lui sau la summit), în timp ce nu știe sau doar se preface, că transportul în comun e subvenționat masiv de stat oriunde în lumea asta, și că acei doi lei pe care-i plătește el pe călătoria cu metroul nu ar ajunge nici pentru o găleată de curent alternativ. În schimb ar putea, dacă tot gândește cu capul lui, să facă o campanie online pentru transparentizarea modului în care se cheltuiesc banii obținuți din reclamele de la metrou de către sindicatul Metrorex, condus de parlamentarul Rădoi, sau unde ajung cei încasați de regia de publicitate a domnului Vântu, de pe ecranele cu reclame din stații? După ce aflăm asta, putem să cerem să ni se spună și cu cât subvenționează statul din impozite fiecare călătorie cu metroul. Că poate află domnul Negrea că și nea Vasile din Urziceni, care plătește impozite la stat și n-a pus piciorul în metrou în viața lui, îi subvenționează și lui Negrea de la București călătoria cu metroul. Și, desigur, disconfortul de a vedea reclame pe stâlpi.
Cine a făcut facultatea de soșăl midia?
Ce mă așteptam eu să găsesc mai mult la Social Media Summit ar fi fost niște oameni care au reușit să performeze în domeniul ăsta pe bune, să ne spună rețeta lor de succes, nu să ne arate că știu să compileze rezultate din studii de afară în power point și că sunt buni la stand up comedy. Au fost două cazuri concrete, deși pentru unii sunt discutabile: Băcănia veche și Danone. Nu insist asupra lor, pentru că oricum nu aș face decât să subliniez exact ce a spus și Georgiana Gheorghe de la Danone: „nu a făcut nimeni facultatea de blogging”, nu știe nimeni cu adevărat cum se face una și alta în social media, pentru că e un domeniu care crește odată cu noi. Până la urmă depinde de pasiunea fiecăruia pentru ceea ce face ca să aibă succes sau nu. Totuși, pentru un summit la București, unde se spune că sunt cei mai A-listeri dintre blogeri, mi se pare că prezentările de azi n-au fost chiar la nivelul așteptărilor. Ale mele cel puțin au fost altele.
Epilog
Mi-am potolit foamea de toată ziua mergând la mama, la o fasole bătută, ca pe vremuri când lucram în presa de mogul și nu se dădea salariul la timp 😉 M-a întrebat „da unde ai fost, mamă, de te-au ținut nemâncată?”. I-am explicat eu în mare, dar n-a înțeles nimic. Ea oricum a ieșit demult din categoriile cărora li se adresează social media. De aia mă întreb dacă nu cumva noi ăștia din social media – guru sau guvizi – nu ne învârtim într-un cerc cam strâmt, citindu-ne între noi, gratulându-ne reciproc și împărțindu-ne același număr limitat de like-uri?
ăsta a fost botezul?
cam da 😉
Trebuia sa-l intrebi pe Negrea ala de ce e bine ca orice tanar de 20 de ani sa se apuce de social media… Nu stiu cum ai rezistat tu acolo, dar daca eram cu tine in sala si le ascultam aberatiile, cred ca ii luam la intrebari si sa-i fi vazut pe unde scot camasa…
Orice tânăr de 20 de ani trebuie să aibă un blog, zice domnul Negrea 🙂 Restul e balast. Nu prea avea rost dialogul din sală, oricum restul prezentării lui Negrea a fost de genul „mai bine să fii gras și frumos, decât mort de slab”, adică să investim în conținut, nu în campanii PPC. Eventualele discuții aprofundate ar fi putut avea loc în pauze, dar alde guru erau cam asaltați de admiratori, iar mie nu-mi place să stau la coadă nici măcar la masă 🙂
Cand te-aud de d-astia de n-am auzit in viata mea, imi vine sa m-apuc si io sa-mi fac blog sa castig 415.000E / 25 bloggeri /an.
Nu ma pricep la soshal midia, am cont pe feisbuc da’ l-am bagat la spam de cate vaci cu lapte, fara lapte, pui de cal, de oaie, de magar baltat am primit. In plus, nu ma pricep sa scriu de-alde de-astea hi-end – adica pot sa scriu de ce ai 20.000 de like-uri si cand sa vinzi (cartea) n-apare nimeni, da’ nu-mi produce nici o gadilire a spiritului. Eu consider ca cel mai mult trafic (pe langa flame-uri si opinii mobilizatoare in cazul chestiunilor de importanta publica: Al dracu’ Crin, cum de-are voie Crin sa aiba casa de 200mp sau nu) il fac posturile astea mai light de genul: uite-am vazut 2 cum s-au tamponat la iancului in intersectie si apoi stateau sa se uite ca boii unu la altu’. Ai dreacu’ de nenorociti nici unu nu l-a flegmat pe alalalt intre ochi, nici o ranga-n dinti, s-au inteles amiabil si-au plecat dupa la o bere.
Crezi ca am vreo sansa de accedere in randul bloggerilor de m-classe sau daca-mi fac blog, o sa raman la clasa zzz ?
pentru ăia tamponați e suficient să faci repede un filmuleț cu aifonu și să-l faci viral 😉 succes garantat, muncă puțină
romgleza bat-o vina.
http://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ix=sea&ie=UTF-8&ion=1#sclient=psy-ab&hl=en&site=webhp&source=hp&q=a+performa+dex&pbx=1&oq=a+performa+dex&aq=f&aqi=&aql=&gs_sm=3&gs_upl=1642l10812l0l12022l5l5l0l0l0l0l1074l2329l2-1.1.0.1.0.1l4l0&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.,cf.osb&fp=919203a3be90c215&ix=sea&ion=1&biw=1932&bih=1075
face o grămadă de sens ce zici tu 😛
Nu trebuie sa fii printre A-listeri…. eu te citesc in fiecare zi oricum…. si asta pentru ca zici bine….
Imi pare rau ca pentru tine a fost fara continut faptul ca prin Blogal Initiative bloggerii au castigat vreo 10.000 de euro, pe care altfel nu aveau cum sa ii castige. Sau ca ce face blogosfera clujeana este fara continut.
Io o sa merg inainte. Fara continut, fireste.
Sau cu slide-uri șterse din motive de antevorbitori mai „jmekeri” 😉 V-am apreciat umorul, domnule, dar sunt sigură că puteați mai mult. E doar o așteptare de la un M-lister 😉
Dollo, vad ca americanii au dreptate. „Talk is cheap!”. Scrisul cam tot asa. Sau? Uite idea mea de facut bani pentru tine. Cred ca a venit timpul sa scrii si tu o carte. Asa ca in locul tau as m-as apuca si as scrie/publica o carte de bucate. Vanzarea online si/sau prin librarii(in locul tau as vinde-o si in pietele agroalimentare/supermarketuri, ca sa poata sa-si ia omul ingredientele pe loc). Eu as fi primul cumparator al cartii:). Fara gluma! Ce parere ai?
Apreciez trimiterea subtilă la cratiță 😛 Dar ar fi câteva probleme: generația care mai citește cărți de bucate are deja câteva pin bucătărie, eu n-aș fi în stare să aduc ceva nou în domeniu, iar generația qwerty ia direct de la fast food când îi e foame
:P. Nu te trimit la cratita, te trimit la o punga cu bani pe care o vad eu:). Si uite argumentele mele:
– Ai deja retetele scrise pe blog:). Le colectezi intr-un pdf si le vinzi online romanilor de afara cu dor de sarmale;).Pui aici pe blog un link la o pagina de payment/download/buy (sa aiba si buton „Like” la carte, sa nu uiti!:) . Cat te-ar costa asta? Pentru cei din Romania(fara credit card) le dai contul in care sa trimita banii si le trimiti pdf-ul pe e-mail(sau cartea prin posta), dupa ce ai primit banii. Apropo, cati vizitatori ai pe blog? Fa un sondaj sa vezi cati ar fi interesati sa-ti cumpere cartea.
– Multe gospodine si-ar lua o carte de bucate, dar nu prea intra in librarii. Daca ar vedea o carte de bucate la supermarket/piata (la pret rezonabil) langa raionul de carne de ex, multe si-ar cumpara-o. Poti incerca cu un tiraj mic, sa zicem 1000 de bucati la magazinele/pietele din Bucuresti. Eu cred ca s-ar vinde bine.
– Nu toata lumea suporta fast-food-ul zilnic. Eu de exemplu am probleme cu gatitul in fiecare zi a ceva bun si diferit(:p eu gatesc de obicei, daca nu, nevasta ma tine cu salate:). Mi-am luat o carte de bucate in engleza dar cere multe ingrediente exotice, greu de gasit. Si si din ce-am gatit nu ne-a prea placut. Sunt sigur ca a fost din cauza ca nu e mancare romaneasca:).
Daca vrei, discutam mai multe detalii pe e-mail.
P.S.:Sa nu lipseasca reteta de sarmale din carte, OK?
Subscriu. Vreau si eu o carte de bucate, cu retete simple normale, rapide, fara sosuri cu nume pompoase si fara condimente de care n-am auzit in viata mea. Si merge foarte bine in pdf.
Da, da, voi sunteți clienți de torenți, văd eu 😛
Iti dau si eu 2-3 retete…da sa stii ca nu vreau bani din pdf-ul tau, dar daca vrei te invat social media, nu ce ti-au predat aia acolo 😛
Amuzant, dar previzibil. O sa se supere o gramada de lume pe articolul asta.
Gogoasa aia cu sutele de mii de euro din blogosfera e super simpatica. Cat o insemna procentual din toata piata de online din .ro? Hai ca ma duc sa mai fac un blog pe wordpress.com si sa mai completez o data chestionarul, sa se faca milionul. 🙂
Pana la urma era vorba de Kiev Polytechnic Institute sau de Kuwait Petroleum International?
Key Performance Indicators – e un acronim „de baza” in multinationale. Fiecare firma isi alege (dupa bunul plac al top managerilor niste indicatori de-astia, care apar in toate rapoartele saptaminale, lunare, anuale, samd)