Am văzut un film mai demult în care Geraldine Chaplin juca rolul unei mame cam zurlii, care plătise o sumă considerabilă pentru ca fiica ei să fie inseminată artificial cu sperma unui „savant de premiul Nobel”. Doctorul a amestecat din greșeală mostrele de spermă provenite de la el și de la mai mulți donatori, așa că după 9 luni toate femeile inseminate în perioada aia au născut copii identici, toți blonzi ca doctorul. Când au descoperit, mamele au fost indignate, dar apucaseră să se atașeze de copii, așa că l-au iertat pe doctor, preferând să vadă partea plină a paharului, faptul că se aleseseră cu câte un copil. Doar bunica Geraldine a turbat, și repeta obsesiv: „eu am plătit pentru o spermă de savant de Nobel, și am primit în loc un spălăcit. Ăsta nu e nepotul pe care l-am comandat!”. Amuzant și trist. Cam ca spectacolul pe care-l dau părinții plozilor de clasa I azi prin România. Toți vor să dea bani ca să-și vadă copiii savanți.
Întreaga suflare a României, care a procreat în urmă cu șase ani, se dă acum de ceasul morții ca să-și înscrie progeniturile la cele mai bune școli ale patriei. Cum era de așteptat, școlile alea bune nu sunt suficiente pentru câți părinți dornici de performanță avem. Și nu vorbim aici de școli fără bude și apă curentă, ci de rezultatul atâtor ani de subfinanțare a sistemului, care i-a îndepărtat din clase pe cei mai buni dascăli. Toți părinții caută azi „o doamnă învățătoare bună și cumsecade” într-o societate care promovează obsesiv în ultimii 20 de ani arhetipul pițipoancei de mall, întreținută de cocalarul cu Audi.
Am văzut părinți congestionați de nervi și de stat la cozi de cu noapte, ca pe vremuri, doar ca să-i dea ocazia doamnei directoare de la o școală de fițe să le spună că nu mai are locuri. Concurența e azi mai acerbă pe un loc la clasa I (în anumite școli) decât era la ASE în anii 80, când au absolvit decrețeii Bacalaureatul. Unii mai întreprinzători s-au apucat să-și schimbe buletinele ca să figureze la o adresă din circumscripția școlii la care vor să-și dea copiii. Noua lege a educației are o prevedere de bun simț – aceea a înscrierii copiilor la școlile de cartier – dar generează o isterie națională de neimaginat, un manelism al părinților care țin cu tot dinadinsul să lipească bani pe fruntea anumitor profesori, ca să le cânte o dedicație și plodului lor. Zilele astea se vede „valoarea” părinților, și se împarte aia viitoare, iluzorie, a copiilor.
Mi-e greu să înțeleg pe ce criterii decid părinții că o anumită școală e mai bună decât alta, în condițiile în care nu avem niște date transparente cu – de exemplu – rezultatele obținute la liceu de elevii unei anumite școli. Coafeza mea îmi spunea satisfăcută că a reușit, cu pile, să-și înscrie fetița la „o școală bună, la o doamnă foarte drăguță, care e clienta unei colege”. Cât o ști colega coafeză despre talentele pedagogice ale învățătoarei și despre rezultatele claselor ei de elevi?
Dar hai să admitem că până la urmă reputația unor școli și a cadrelor didactice se construiește în timp și se răspândește din gură în gură. Și hai să presupunem și că reușești, cu pile, șpăgi și tot arsenalul românesc de parvenire, să înscrii copilul la o astfel de clasă. Ce îți garantează această zbatere?
Păi hai să vedem cum e la grădiniță.
Îmi povestea de curând directoarea unei grădinițe private despre niște cursuri practice care-i pregătesc pe copii pentru viața de adulți: de la cum te porți la cârciumă până la cumpărături în supermarket, recunoașterea banilor și valoarea lor. Mi s-a părut interesantă ideea, într-o lume a grădinițelor care se înghesuie să le predea prichindeilor dansuri, pictură, pian și alte arte care, desigur scot artiștii din ei, dar nu le dau nicio idee despre lumea pragmatică în care vor intra.
Directoarea era mândră de rezultate și povestea cum au uimit-o și pe ea înțelepciunea și maturitatea cu care copiii au reacționat „pe teren”, după orele de teorie. Și am întrebat-o ce se întâmplă pe parcurs cu generațiile astea așa minunate, de ajung tot tinerii debusolați de mai târziu? Știți ce li se întâmplă?, mi-a replicat directoarea, li se întâmplă familia, televizorul și calculatorul. Părinții îi iau de la noi seara la ora 19.00, se opresc într-un fast food și le dau să mănânce repede, apoi îi abandonează în fața televizorului acasă. Când vin cu ei la grădiniță, după un week-end petrecut în familie, părinții ni se plâng de parcă n-ar fi copiii lor. Că i-au stresat două zile de nu mai pot, și abia așteaptau să-i lase iar aici.
Femeia povestea că la început, când a văzut astfel de reacții obosite la părinți, a organizat niște cursuri de „parenting”, ca să le predea și părinților secretul bunei coabitări cu propriii copii. Au venit câțiva la cursuri, apoi n-au mai venit, considerând că nu au ce să învețe, că e treaba grădiniței să le educe copiii. Și mai târziu a școlii.
După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor. Desigur, nu e frumos să generalizăm, dar ce-ar fi dacă toate hoardele astea de părinți înfometați de „școli bune” ar încerca să-și lase copiii la o școală oarecare, din cartier, unde s-ar constitui în comitete de părinți interesați și responsabili și ar pune presiune pe director și pe învățătorii de acolo. Să le ceară mai mult. Să se intereseze exact ce învață copiii lor, și să ceară performanță. Să pretindă și de la școala de cartier ce pretind acum de la minister: să le ofere copiilor lor învățământ de calitate. Pentru că banii de la buget se duc în egală măsură în salariul profesorului prost și în plata ăluia bun. De ce să nu avem pretenții egale de la ei?
Apoi, după orele de școală, părinții să facă bine să petreacă timp cu copiii lor, făcând teme, jucându-se sau discutând. Job-ul stresant și solicitant „ca să am bani să-i ofer copilului tot ce-i trebuie” nu este o scuză. Cu banii obținuți de la serviciul ăla care te ține de dimineață până seara în priză îi cumperi copilului hrană, haine, jucării, o vacanță frumoasă, o casă veselă, o trotinetă, chiar și accesul la o instituție privată de învățământ la o adică. Dar nu suplinesc rolul părinților în viața copilului.
Niciun profesor, oricât de bun ar fi el, nu va scoate un om de valoare dintr-un copil scăpat din vedere de familie. Și nici nu e normal să fie așa. Dacă voi ăștia care ați făcut copii în România, așa depopulată de valori, coruptă și cu cadre didactice prost plătite, vă lăsați tot ce aveți voi mai de preț în viață – copilul – exclusiv pe mâinile acestui sistem, puteați foarte bine să nu-i mai faceți deloc sau să-i abandonați la poarta maternității. Sau, și mai bine, cereți să facă statul o lege ca să puteți băga copiii la 2-3 ani în grădiniță și să-i scoateți din sistem după 18 ani, buni de muncă și apți să vă aducă o cănuță cu apă la căpătâi. Că doar de asta se fac copiii, ca să aibă cine să ne îngrijească la bătrânețe. Că noi ne-am sacrificat o viață pentru ei, le vine și lor rândul.
Am citit cu mare atentie si interes si articolul si toate comentariile, un subiect dureros de serios si actual. Am dat meditatii la engleza si romana timp de 14 ani in Romania unor copii care sufereau, in cele mai multe cazuri, de doua chestiuni: 1. confuzie si lipsa de metoda de a studia din cauza a prea multe materii si profesori cu metode prea diferite de a preda; 2. lipsa unei relatii reale cu parintii care considera ca daca copilul e la scoala nu stiu cate ore, plus cu un meditator o data de doua ori pe saptamana, mai sta bunica/bona cateva ore, gata, nevoile copiilor sunt acoperite, si-au facut datoria de parinte. De un an si jumatate m-am mutat in Suedia unde lucrez ca profesoara de limba materna pt copii cu unul sau ambii parinti romani si 3 zile pe saptamana sunt mamica fetitei barbatului meu (aici oamenii au custodia impartita a copilului daca se despart). Sistemul de invatamant e cu totul altul (cine e interesat poate da click pe blogul meu, nu pt trafic, ci pentru o alta imagine a ce poate fi invatamantul), se pune accent pe creativitatea copiilor, pe invatatul lor sa se descurce singuri (se incalta, imbraca singurei de la 3-4 ani, isi duc farfuria singuri la spalator dupa ce iau pranzul, au grija de carticelele, desenele, hartiile lor, etc) si mai ales, pe spiritul de echipa, de cooperare cu ceilalti copii, sa nu loveasca, jigneasca, dea la o parte pe cei care sunt diferiti fata de ceilalti. Poate nu or sti ei sa rezolve cele mai complicate ecuatii de la clasa a 4-a, foarte multi renunta la scoala dupa liceu si se apuca de munca, dar ideea de baza nu e de a fi in eterna competitie cu ceilalti, de a face eforturi supernaturale pentru cea mai buna nota, ci de a fi fiecare dintre ei (copii, adolescenti, tineri) oameni decenti, implicati in societate, care ii respecta si pe ceilalti, indiferent daca provin din alte clase sociale. Dar cel mai evident lucru pe care l-am descoperit aici (in Romania il vedeam rar, desi am multi prieteni cu copii) este cat de implicati sunt parintii (cei mai multi) in viata copiilor DUPA scoala si munca parintilor. Iarna ne dam cu sania, cu patinele si facem oameni de zapada, vara ne jucam afara, ne plimbam, rolle, etc. In casa ne uitam la tv cand avem copila cam 30 de min, in rest, desenam, imbracam papusile, ne facem „ferma” de animale de plastic, construim cu lego, etc. Si povestim. Foarte mult. Copila noastra are 6 ani, dar stie ce muncesc mama, tata si mama Lia, nu ii ascundem cand stam mai prost cu banii si stie ca nu ne putem rasfata cu nu stiu ce mancaruri sau dulciuri sau iesiri in fiecare saptamana, stie ca ca nu poate sa dea din picior si ii se fac toate poftele. Ea ne povesteste ce s-a intamplat la scoala, cand se simte un pic trista, cand e speriata, ce viseaza si isi doreste, tot. Si mai e ceva, diferit de multe cazuri din Romania, dar destul de obisnuit aici: barbatul meu si mama fetitei s-au despartit civilizat si au o relatie foarte decenta pentru ca in primul rand sunt parinti. Venirea mea in peisaj nu a creat probleme, din contra. Si suntem o familie, luam toate deciziile legate de copil impreuna, iesim toti 4 la masa si de sarbatori si aniversari copila ne vede pe toti. Echilibrul ei de acasa se simte in energia si creativitatea si zambetul de la scoala.
Scuze ca am scris atat de mult, poate pentru unii am scris pe langa subiect, dar sunt convinsa ca cine vrea sa inteleaga ceva din comentariul meu, o va face. Toate bune!
Lia, mulțumesc pentru link, o să te vizitez des 🙂 Ce descrii tu este idealul
Ce e rau in dorinta de a vrea sa ii dai o sansa in plus copilul tau inscriindu-l la o scoala buna?
De garantat nu iti poate garanta nimeni nimic, nici macar ziua de maine, cu atat mai putin succesul copilului tau dar mi se pare normal sa vrei sa-i oferi ce-i mai bun. Problema e invatamantul care scartaie, ca s-a ajuns sa fie cotate doar atat de putine scoli „bune”.
completez la ce ai spus tu, cu faptul ca intre o scoala in care jumatate sunt analfabeti si profesorii nu au luat titularizarile si o scoala mai bine cotata, eu prefer sa imi dau copilul la a2a scoala.
” Mi-e greu să înțeleg pe ce criterii decid părinții că o anumită școală e mai bună decât alta, în condițiile în care nu avem niște date transparente cu – de exemplu – rezultatele obținute la liceu de elevii unei anumite școli. ”
Ba da, aceste date exista si sint publice:
http://admitere.edu.ro/2010/staticRepI/j/B/cin/indexRapid.html
Anca, am mai discutat despre asta într-un comentariu anterior, acolo e vorba despre medii obținute în școlile respective, iar intrarea la liceu se face prin repartizare computerizată, nu prin examen de admitere, ca să se vadă o concurență reală între ce are fiecare în cap. Probabil ce au în cap se vede abia la Bac, ziceam eu, iar un alt comentator mi-a replicat că rezultatul se vede abia când reușește să se angajeze, și unde. Rezultate pe termen lung, așadar.
”Studiul la domiciliu este legal in: Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Elvetia, Franta, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Noua Zeelanda, Portugalia, Suedia, Statele Unite ale Americii. In Statele Unite ale Americii, studiile realizate arata ca 1 din 4 elevi care beneficiaza de sistemul de educatie la domiciliu este in avans cu cel putin o clasa fata de colegii sai de aceeasi generatie.
In Romania, legislatia actuala ofera posibilitatea de a beneficia de invatamant la domiciliu doar elevilor cu cerinte educative speciale nedeplasabili permanent sau temporar.
Educatia la domiciliu este insa sustinuta si promovata de unii parinti romani. Exista inclusiv o asociatie dedicata promovarii acestui sistem – poti afla mai multe despre Asociatia Home Schooling Romania aici.” (http://www.suntparinte.ro/invatare/62-gimnazial/2889-invatamantul-la-domiciliu-homeschooling)
Dollo, ai văzut asta:
http://www.edu.ro/index.php/pressrel/16645 ?
Ce propuneri constructive ai? 🙂
A fost deja un simulacru de dezbatere la minister pe tema asta. Religia a fost cea mai disputată, dar în zadar, firește.
Eu as avea o propunere: predarea istoriei bisericii ortodoxe in România! Crezi c-ar vrea asta (cu limba slavona folosită pana in sec xix(vezi originea cuvantului boscorodeala), cu sclavi deținuti tot cam pana atunci, nu tu scrieri/tiparituri in romana(au făcut-o primii protestantii in Transilvania), cu istoria mai puțin onorabila a lui Andrei Saguna, etc)?:)
+ relațiile bisericii ortodoxe cu legionarii si comunistii.
Un articol atat de prost, scris de un om atat de frustrat… Ia incearca tu, pentru un moment, sa iti imaginezi ca esti ocupata de dimineata pana seara doar ca sa castigi niste bani care nici macar nu ti ajung toata luna pt. lucruri decente, daraminte de gradinite si institutii de educatie „speciale”, mancat la fast food, platit abonament tv etc… Apoi mai imagineaza-ti, peste asta, cum este sa te trezesti repartizat la scoala din apropiere, frumoasa, modernizata, cu dascali ok, dar plina de „gascute” de puradei (si de familioanele lor care ii aduc/iau zilnic de la scoala), in care copilul tau ar fi printre cei max. 30% de etnie mai putin colorata….De asta zic, e un articol departe de orice adevar si de orice bun simt…
Iuliana, descrierea făcută de tine școlii în care înțeleg că ai fost repartizată (tu sau copilul tău) este descrierea societății în care trăim. Care e de fapt problema ta?
Problema este ca sunt obligata sa dau copilul la o scoala care nu ne reprezinta, totusi… De ce nu exista libertatea de a alege, fara a cauta diverse „portite”? Si articolul tau este partinitor, recunosc ca are si destule parti bune si pt. o anumita categorie de oameni chiar se aplica perfect – dar chiar sunt si parinti care isi petrec putin timp cu copii pt. ca nu au alta optiune pt un trai decent, chiar daca in momentul „procreeri” realitatea & perspectivele erau altele. Cu asemenea mentalitate, sa nu te miri daca peste vreo 20 de ani nu o sa mai ai curaj sa iesi din casa (altii se inmultesc si nici ca le pasa vreun pic de educatie iar peste 20 de ani, din 2 milioane cat se declara acum vor fi prea multi ca sa-i mai numeri).
daca ai fost repartizata la o scoala, inseamna ca locuiesti in acea zona, deci te incadrezi perfect. Nu ai inteles de ce nu exista posibilitatea de a alege? Pentru ca toti cei ca tine, de ex. din Rahova ( numai un exemplu) vor sa isi aduca copiii sa studieze in sectorul 1 (e un alt exemplu). Daca tot nu ai inteles, iti explic eu pe limba ta: pentru ca le iei locurile celor care au prioritate la scolile de care apartin, de asta! Cand fiica- mea era la gradinita, veneau parinti care aduceau in fiecare dimineata copilul din Dr.Taberei sau Militari…pana pe 1 Mai (Ion Mihalache). Parintii s- au sesizat , au facut o reclamatie si acei copii au fost trimisi de unde au venit. De asta nu erau locuri la gradinita mea pentru ca au dat buzna cei ca tine!!!!
Cei ca mine fiind cum, mai precis? Nu te supara, am facut mai multe studii in sectorul 1 decat tot neamul tau, cu siguranta ;). Si nu, pentru mine scoala decenta nu inseamna sectorul 1…sau poate vrei sa-ti iau la rand toate zonele de drogati si analfabeti din dragul tau sector?:)) Nu, din cauza celor ca tine o sa murim si tot nu o sa se schimbe nimic in bine in tara asta. Hai, bafta la ros unghiile si mers cu 41 pana in Herastrau :)).
Din pacate stiu cum e sa muncesti de dimineata pana seara pt salariul minim pe economie, dar asta nu a avut nici o legatura cu educatia copilului pt ca seara dupa ora 9 ma ocupam de el si-i dadeam atentia necesara. In privinta puradeilor „gasculite” de care vb, astia se gasesc in fiecare scoala dar tu ca parinte trebuie sa devii mai intai prietenul copilului si apoi sa vezi exact cu cine se ia si ce face. degeaba il dai la scoli bune daca se ia cu „baietasii de cartier”, degeaba scoala e renumita daca se pun note bune mereu pt a nu-si strica renumele, degeaba ii dai bani sau ii cumperi tot ce vrea daca nu esti langa el atunci cand are nevoie de cineva cu care sa vb despre problemele lui. Asa ca parintilor nu fiti rai cu copii vostri, oferiti-le ceea ce au nevoie dar cu moderatie, laudatii cand fac ceva bun si motivatii sa-si doreasca si mai mult si veti vedea ca va fi mult mai bine
se zice ca scoala faci oriunde, daca asta vrei…. Nu mai cred in asta . Nu acum cand sunt tentatii cu sutele. Anturajul face toti banii. Si daca ai nesansa sa fi arondat la o scoala plina de copii de manelisti sau mai rau, e firesc sa vrei ceva mai bun pentru copilul tau. Asta e dezavantajul periferiei… 🙁
Mda…ia de exemplu Jean Monnet (cazul de anul trecut doar i-a confirmat reputatia muncita ani de-a randul) si altele „centrale”… in care intr-adevar nu sunt manelisti de periferie, dar e plin de prafuri si altele… Bineinteles, ar trebui sa stai linistit stiind ca iti invata copilul acolo, repartizat confirm legii, nu? Doar e atat de frumos, chiar de vis la o adica…
Iuliana, pina la urma nu inteleg tu ce vrei, ca te cam contrazici: nici la scoala de periferie moderna si utilata, dar cu puradei, nici la cea de elita, dar cu prafuri ? Cam care ar fi scoala de vis care i se potriveste copilului tau, care „va reprezinta”? Cit despre limitele bugetului tau, poate ca un om responsabil se gindea la asta INAINTE sa faca un copil (a propos de indemnurile pe care i le dai lui Dollo de a-si ‘imagina’. Poate era bine sa iti ‘imaginezi’ si tu, inainte de a face copilul, care vor fi conditiile in care va creste, care sint limitele legate de educatia lui, de posibilitatile tale, samd)
Te asigur ca am o imaginatie f. bogata. Dar cu nesimtirea tot nu tin pasul.
tentatii sunt in orice scoala, absolut orice scoala, in orice anturaj se gasesc tentatii.
de acasa copilul primeste(sau nu) ghidarea, baza formarii lui ca element al societatii.
in cazul in care nu primeste aceasta baza, va fi modelat de anturaj, de partile negative ale anturajului, oricare ar fi el, anturajul.
in cazul in care baza primita de copil exista, acest copil va avea puterea de a-si modela ajturajul.
caopiii nu trebuie protejati la infinit, copiii trebuie modelati de catre parinti. nu exista o investitie mai buna decat timpul pe care il aloci copiilor. cu sau fara stiinta acestui adevar, parintii vor suporta consecintele tot restul vietii.
Eu sustin ca nu ar trebui sa fie ingradita libertatea de a alege scoala, pt orice parinte – macar atat, avand in vedere cu cat contribuim fiecare la Stat… Nu ti se pare aiurea ca tocmai acum, in plina democratie, sa fii obligat sa iti dai copilul la o anumita scoala doar pe criteriul resedintei? Macar daca bagau vreo taxa per. scoala – atunci era parca mai logic… Bugetul meu nu e treaba ta la urma urmei, iar eu am adus discutia despre bugete doar ca sa subliniez ideea ca unii oameni nu se duc de dimineata pana seara la serviciu pt. a nu isi petrece timpul cu proprii copii, ci pentru ca chiar au nevoie reala de bani.
Am facut gimnaziul la o generala de sat, cu 9/9 raport entic, intre primii 9 fiind si romani si maghiari. Am ajuns la liceu mare in oras mare, unde iar eram sin 5 judete si tot felul de smecherasi… (ca erau si pe vremea mea). Am si eu cateva intrebari: cum de am ajuns sa fac o facultate (la buget), cum de nu ma droghez, cum de nu am luat-o pe alte drumuri…
Si tentatiile existau. Nu zic ca nu m-am imbatat vreodata sau n-am incercat sa pierd si nopti la jocuri de noroc, sau faptul ca fumez – toate sunt abateri de la ce am fost invatat ACASA. Deci, scoala nu poate suplini decat intr-o foarte mica masura parintii, oricat s-ar stradui un dascal. Ori cum vremurile actuale pretind multi bani de trai, in mod cert e mai greu pentru parinti sa fie alaturi de copii lor – dar nu imposibil. (P.S. am doi copii si lipsesc zilnic de acasa 12 ore – serviciu si naveta)
Da` te-ai intrebat cine sunt acesti parinti ? Sunt pustanii care in `90 aveam 10-15 ani si care, ghici, s-au „format” ca oameni in plin „capitalism original” romanesc…….
Nu sunt numai ăia, dar e posibil să ai și tu dreptate, să facă cu copiii lor ce au văzut acasă, presupunând că de la 10 ani cu crescut în capitalismul care le-a acaparat părinții.
in Romania sunt multe familii sarace, care reusesc sa ofere o educatie copiilor. (Ganditi-va la cei 25% din romani care au wc-ul un fundul curtii, si apa o aduc cu galeata). Acolo copiii muncesc in gospodarie, dar merg si la scoala, si reusesc sa invete.
Eu cred ca tocmai in familiile cu bani apar problemele. Si ma refer la cei care au tv, cablu, la cei care au acces la fast-food si nu gatesc alaturi de parinti zilnic mancarea, etc. Copiii au nevoie de un minim financiar, si un mare exemplu. Iar asta se vede de la parinte.
Un parinte calm, linistit, senin, cu respect fata de Dumnezeu si creatia Lui, cu placerea de a citi si munci va insufleti astea copilului – si aici e esenta vietii. Ganditi-va la cei ce practica homeschooling-ul, acolo nu mai putem acuza programa, guvernul, mafia, Soros. Acolo e doar exemplul parintelui.
De ex. fetita mea adora sa citeasca. Abia stie sa recunoasca literele, dar ia cel ptuin 2-3 carti pe zi, si se uita la poze si ‘inventeaza’ povestea. Si asta e efectul placerii cu care citim impreuna seara de seara – ea continua sa citeasca si papusilor ei.
La fel, un parinte nemultumit de institutia scoala, va putea sa incerce mici experimente fizice/chimice acasa, cu ceea ce gasim in bucatarie ( zeama de varza rosie, bicarbonat, etc), sau sa caute Clubul copiiilor (fosta casa a pionierilor) ce au activitati gratuite, si uneori bine organizate. Mai sunt si voluntariatele, unde familiile pot face impreuna diverse activitati. In plus, parintii cu aceleasi preocupari se pot grupa impreuna pt activitati comune.