Observ că opinia publică virtuală e (din nou) indignată de faptul că în programa de învățământ pentru clasa pregătitoare există materia religie. ȘOC! Generația qwerty învață semnul crucii!
Un copil de 5-6 ani va fi obligat să învețe să-și facă cruce, să meargă „în vizită” la biserică și să cunoască „tainele” credinței strămoșești, adică „rugăciunea, primirea Sfintelor Taine, participarea la slujbele Bisericii, lectura biblică, comuniunea cu semenii etc” – citat din programa afișată pe site-ul Ministerului Educației și Îndoctrinării Religioase.
Pe scurt, învață de mici să devină niște buni creștini, care vor ajuta bătrânele să treacă strada, iar mai târziu, când vor descoperi rețelele sociale și exhibiționismul pe Internet se vor fotografia, creștinește, cu osemintele dezhumate ale bunicii.
Mie nu mi se pare, totuşi, că ar trebui să ne revoltăm aşa de tare de data asta. Hai să ridice mâna câți dintre noi am fost duși la biserică, din fragedă pruncie, de bunici, dacă nu de vreo mătușă sau dădacă? Să ne amintim la ce vârste am învăţat să spunem „Înger îngeraşul meu”, apoi „Tatăl nostru” sau am pupat cu foc icoanele din biserici, în ordinea numerelor de pe tricou. Şi eu vorbesc aici despre copilăria mea comunistă, când nu eram „stat laic”, ca acum (!), iar securiștii mergeau pe furiș la biserică să-și exprime credința milenară. Noțiunile alea enumerate în programă sunt chestii cu care copilul a venit deja în contact până la 6 ani, în familie, fie că părinții au vrut sau nu. Iar dacă tot a fost botezat (ortodox), asta e, de ce să ne dăm ipocriți acum că învață să-și facă și cruce la școală?
Lucrurile se strică mai târziu. De 20 de ani religia se studiază, chipurile opțional, în școală (de la clasa 1 până la terminarea liceului), iar forțarea limitelor prin reducerea vârstei de îndoctrinare nu e decât rezultatul perseverenței și bunei organizări de care dă dovadă cea mai profitabilă corporației din România: Biserica Ortodoxă Română. Perseverență și interes de care părinții, de exemplu, nu dau dovadă. Cu palide excepții, care au făcut la vremea lor obiectul unor articole de presă, dar s-au stins și au rămas fără prea mulți „followeri”, părintele român e prea comod ca să se lupte cu cineva pentru binele propriului copil. Că e complicat să retragă copilul de la oră, că nu are cine să se ocupe de el în timpul ăsta, că nu vor să se pună rău cu școala, cu biserica, că nu vor să pună copilul în postura ciudatului care nu face religie, că până la urmă lasă, o să decidă el mai târziu dacă crede sau nu în ce i-a spus popa la clasă. Am auzit toate scuzele astea, unele poate întemeiate, de la părinți pe care-i cunosc, și care au un oarecare nivel de educație.
Poate că e explicabilă lipsa asta de reacție. Copilul vine la pachet cu miliarde de chestii pe care trebuie să le faci în aceeași zi de 24 de ore care oricum nu-ți ajunge ca să trăiești. Așa că varianta comodă e să-l lași pe mâinile școlii, că ăsta e rolul ei. Când îți vine acasă poți să muncești un pic la contrabalansarea gărgăunilor din capul lui, prinși la ora de religie. Până la urmă dacă școala nu-i spune că pe lume există mai mulți zei și că fiecare are dreptul să se închine la care vrea, poți foarte bine să faci tu asta, ca părinte. Când o crește, dacă o să vrea să și citească, o să poată să-și fundamenteze singur decizia de a deveni ateu, agnostic, credincios. Nu trecem toți prin procesul ăsta? Asta se cheamă evoluție personală, oricât te-ai strădui nu poți s-o comprimi într-o pastilă obligatoriu de administrat în clasele 1-12 și să ai la final omul nou care gândește cu capul lui. În paranteză fie spus, cunosc o persoană care a absolvit o facultate foarte grea, și ar trebui să fie una dintre cele mai raționale persoane, datorită acestei pregătiri, și totuși o anumită întâmplare din viață a întors-o cu spatele la rațiune și a aruncat-o în brațele misticismului, a habotniciei și iraționalului. În cazul ei nu școala a fost de vină, ci circumstanțele.
Ceea ce mi s-ar părea mai sancționabil, însă, și nu la nivel hei-rup-ist cum se întâmplă întotdeauna, este restul programei. De la orice clasă. Inclusiv la universități. Religia nu este decât o materie care se predă ca urmare a interesului Bisericii, și a relației dintre aceasta și politicienii care decid ce se bagă în capetele copiilor. Pe lângă religie mai sunt orele ținute de soții de directori, primari, inspectori, câteodată chiar de preoteasa din sat, cu veleități pedagogice, materii introduse în programă pentru că cineva a scris un manual, cursuri predate prost sau neatractiv de profesori care nu au vreun merit decât acela al apropierii de anumite cercuri de decizie. Iar la final ne întrebăm toți de ce absolvenții îngroașă rândurile șomerilor, de ce școala nu-i învață meserie pe copii, de ce școala nu are legătură cu piața muncii? Pentru că tot ce se face în ea, în pofida tuturor reformelor trecute și viitoare, nu are legătură cu prezentul, darmite cu viitorul.
Oricât de rău îmi pare să o spun, la ora actuală religia face cea mai strânsă legătură a sistemului românesc de educație cu piața muncii. Orele de religie au menirea de a îndoctrina copiii cu un anume cult, de a-i pregăti să devină clienții corporației BOR mai târziu, de a-i fideliza. Orele de religie asigură o ofertă de locuri de muncă alternativă la parohiile care, chiar așa înmulțite cum au fost ele după 1989, tot nu fac față afluxului de absolvenți de teologie și alte forme asociate de învățământ teologic. Orele de religie asigură deci locuri de muncă pentru adepții corporației BOR și fidelizează clientela de la cele mai fragede vârste. Spuneți-mi ce altă firmă sau asociație patronală face ceva similar în România?
În Germania am auzit că patronatele din industria construcțiilor de mașin își apropie viitorii potențiali lucrători distribuind la grădinițe truse speciale prin care copilul se poate familiariza cu domeniul, prin joc. Mai devreme sau mai târziu copilul va ști dacă vrea să urmeze o carieră în construcția de mașini sau nu. Copilul va merge la o școală în care-și va găsi chemarea spre o direcție anume. E un exemplu, or fi mii la nivel mondial. Educația e privită ca orice piață a cererii și ofertei. Atâta vreme cât vrem să avem de unde racola forță de muncă și să ne educăm viitorii clienți, trebuie să investim în educație. Noi, croitorimea, bucătărimea, doctorimea, inginerimea, profesorimea.
A te lăsa pe mâna „statului”, în România cel puțin, e păgubos în orice domeniu, deci câștigă ăla care se trezește mai din timp ca să-și impună interesele. Biserica a făcut-o acum 20 de ani. Sigur, beneficiază de un avans milenar în influență, dar nu-i oprește nimic nici pe alții să-i urmeze exemplu: federațiile de sport să ceară ore obligatorii de educație fizică, colegiul medicilor în colaborare cu patronatul producătorilor de cosmetice să ceară ore de igienă și educație sexuală, organizațiile neguvernamentale să promoveze diverse cursuri în conformitate cu interesele pe care le urmăresc.
Sigur că e greu, societatea civilă e divizată, ciumpalacizată, opoziția doarme sau se dă în mașini de curse, deci evident puterea face „dezbateri publice” de fațadă. Cum am mai spus și cu alte ocazii, a fost și este încurajată să facă asta de nepăsarea societății din ultimii 20 de ani. Felul în care a ajuns educația ni se datorează și nouă. Dar în timp ce noi, laicii, agnosticii, raționalii, am stat cu mâinile în sân sau doar ne-am revoltat steril în cercul nostru strâmt, lumea a mers mai departe. Îndoctrinarea religioasă ar trebui demolată cu orice preț, dar predarea religiei în școli e momentan o falsă problemă, atâta vreme cât restul sistemului de învățământ nu mai are nevoie decât de o lumânare ca să-și dea duhul.
UPDATE: Uite un demers pe care ar putea să-l facă toți părinții care gândesc așa. Să le trimită scrisori ministrului educației, parlamentarilor aleși și președintelui. Vreți să pariem pe un procent de oameni care vor face acest demers?
Religia si mai ales credinta intr-o anume divinitate e un act personal, o relatie individuala pe care fiecare fiinta o dezvolta in intimitatea personalitatii sale cu Dumnezeul sau; credinta sau necredinta intr-un Dumnezeu e o optiune personala, o alegere a fiecarui individ dezvoltata mai ales in mediul familiei, si nicidecum impusa in scoala. In familia mea am crescut stiind de existenta unui Dumnezeu, dar nu mi s-a impus nici o relatie speciala cu el. Am fost botezata pt ca parintii au fost obligati de oranduirile societatii iar ca adult am fost obligata sa trec prin procesiunea destul de primitiva a casatoriei religioase ca ‘asa se face’ . Pentru cine nu stie, si aici v-as recomanda putina lectura suplimentara, casatoriile religioase cu toata pompa zileleor noastre se tin doar de vreo 200 de ani, pana atunci biserica nu s-a infiltrat si nu a prezentat nici un interes pentru unirea unui barbat cu o femeie; din dorinta de control al comunitatilor si de obtinere a unor profituri financiar frumoase, au reusit, cu anii, sa impuna o slujba religioasa pentru unirea in ‘fata lui Dumnezeu’ ‘pana cand moartea ne va desparti’. Slujba de botez a copiilor mei e facuta si ea din obligatie sociala, si nu din nevoia de a ‘lepada copilul/mama/nasa de pacat’ , m-a indepartat si mai mult de aceasta institutie emblema. Am fost educata in spiritul acceptarii consecintelor actiunilor mele si nu am simtiti niciodata nevoia de ajutor divin sau ‘purificare’ de pacate prin rugaciune, spovedanie, matanii etc. Daca aveti posibilitatea, urmariti cuvant cu cuvant spusele preotului la un botez sau cununie; ceva mai arhaic, mai barbar pe alocuri si mai lipsit de reprezentare reala a vietii pentru care se executa atfel de ceremoniale nu poate exista. Pentru mine personal, dupa ce mi-am dedicat aproape 20 de ani de stiintelor exacte si dupa multi ani de observare a relatiei societatii si nu numai a celei romanesti, ci si a celei de peste granita, cu biserica si oranduirile acestei institutii, am ajuns la concluzia ca exista undeva un Dumnezeu al altora, al tau, al lui, al lor, dar despre Dumnezeul meu pot doar eu cu mine insami sa vorbesc, si nu cu orice strain, si nu cu voce tare. Nu sunt cu nimic mai buna daca dupa o viata de ‘pacate’ (din punctul unora de vedere) / de fapte asumate (din al meu), ma dedic la batranete vietii bisericesti. Si asta o simt in sufletul meu si o exprim cu fiecare fapta a mea. La fel si copiilor mei le doresc sa descopere ei insisi ce relatie au, daca vor avea, cu ‘impusa’ divinitate de catre societate. Dupa 4 ani de convietuit in acelasi camin cu viitoarele fete bisericesti si dupa ce am vazut toate pacatele la care se pot deda, uneori mai abitir decat cei complet necunoscatori ai perceptelor religioase, si cu oarescare frica de Dumnezeu pentru ceea ce fac, nu pot sa discut azi cu un preot despre relatia mea cu Dumnezeu si nici nu pot sa ii ascult sfaturile cand stiu ca e vinovat in fata aceluiasi Lui la fel de mult, daca nu chiar mai mult, cu varf si indesat, pentru aceleasi pacate (din punctul lui de vedere) ca si mine. Poate ca impactul celor 4 ani e mai puternic decat orice credinta si ramane la latitudinea mea, in definitiv, sa accept sau nu o persoana care sa imi vorbeasca in numele si despre Dumnezeu. Sa speram ca religia va ramane in scoala o materie optionala, la fel cu trebuie sa ramana si exprimarea credintei fiecaruia, optionala, nu obligatorie, iar interesle pseudo-educationala ale bisericii polotizate din zilele noastre sa nu afecteze educatia copiilor nostri. Copiii mei vor alege singuri daca vor sa creada in Dumnezeu sau nu, atunci cand vor avea discernamantul necesar pentru a lua decizii ce pot infleunta dezvoltarea propriei persoane. Nu i-am influentat niciodata in aceasta directie si nici nu vreau. Asta nu inseamna ca nu sunt un parinte bun, ba da, chiar din contra, si am zeci de exemple care vorbesc in favoarea mea; ma consider mult mai buna decat cel/cea care considera ca gata, e iertat si poate sa o ia de la capat daca isi face cruce cand trece pe langa o biserica si isi educa copilul sa faca la fel, daca are peretii acasa plini de iconite ori alte simboluri bisericesti, daca dupa savarsirea asa ziselor ‘pacate’, da fuga la biserica sa se spovedeasca, sa se roage sau mai stiu eu ce alta oranduire bisericeasca sa indeplineasca. Biserica e o forma de control a societatii, poate ca la noi in tara asta nu e inca elocvent acest lucru, dar studiati situatia financicara a bisericii romane sau priviti putin mai departe de granitele noastre si o sa observati ca acceptarea in unele societati e data si de ‘prezenta’ si ‘frecventarea’ bisericii comunitare. Atat timp cat existenta si tipul relatiei cu Dumnezeu este una individuala si nu colectiva, si copilul meu vreau sa aiba optiunea de a nu studia religia in scoala ci alta materie, mult mai utila dezvoltarii personalitatii si formarii sale ca om (consider ca dezvoltarea laturii artistice, a creativitatii, a capabilitatilor practice este mult mai importanta pentru mine ca parinte deca recitarea, seara, inainte de culcare, a poezioarei ‘Inger, ingerasul meu’). Eu ca parinte nu consider ca pentru educatia lui ca om ca sa invatand ‘Tatal nostru’ va invata sa isi asume si sa isi controleze consecintele faptelor sale (si asta pentru ca inainte de toate la intrebarea ‘De ce e X asa mami?’ i-am oferit raspuns clar, concret, cu dovezile stiintei si nu i-am dat imediat raspunsul plafonator ‘Ca asa a vrut/facut Dumnezeu’ cum am auzit de nenumarate ori in parc). Daca nu accept sa invete unele lucruri impuse de doctrine religioase pe care nu le recunosc, asta inseamna ca va fi corigent/repetent la materia religie? Sper din tot sufletul ca programa care prevede ca religia e materie optionala sa prevada si o alta materie in schimb.
Cred ca nu ai dreptate intru totul. Daca un copil nu invata niste lucruri la o varsta frageda, la momentul optiunii, cum spui tu, va alege varianta fara nici o obligatie, da libertate-libertinaj absolut, de respingere a oricaror reguli. Desigur, credinta in Dumnezeu inseamna mult mai mult, ii determina pe unii sa-si puna probleme : a existentei, a rostului nostru pe pamant, a sufletului sau a existentei dupa moarte, lucruri mai profunde la care nu toti au dorinta-capacitatea sa mediteze. Dar religia are si – subsidiar – un mare rol social, pregatind copilul pentru traiul in societate. Ne invata ca sunt lucruri permise si interzise, care sunt acelea si dece e bine sa stim asta. Nu cred ca a cunoaste principiile Decalogului, respectarea celor zece porunci i-ar strica unui copil. Invatate de mic aceste lucruri „ii intra in sange”, devin reflexe si le respecta toata viata ! Nu crezi ca ar fi mai putina hotie si minciuna daca educatia copiilor nostri ar fi religioasa ? Crezi ca i-ar strica unui copil – si copilului tau – sa respecte porunca a IV-a ? Sa ti-o amintesc : Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca sa traiesti mult si bine pe pamant ! Ma uit adesea in jurul meu si vad atatia care n-o respecta !
In problema religiei la scoala am si eu o mare obiectie. In loc sa se predea principiile religiei crestine, de cele mai multe ori se merge pe o expunere agresiva, de atac a confesiunile crestine altele decat cea ortodoxa, o abordare – indraznesc sa spun _necrestineasca. Va rog sa consultati un manual ortodox de „religie” si vedeti cum este tratata istoria Bisericii .
Ca la orice materie predata la scoala, harul profesorului, talentul lui si dragostea de „meserie” si de copii sunt hotaratoere.
Si referitor la experiente ta personala, nu uita vorba romanului :”Fa ce zice popa, nu ce face popa !” Trist dar intelept !
Vai ce spirit „subtire” aveti…Sunt siderat…Sunteti mason ?
1) Cati dumnezei exista? Daca fiecare are dumnezeul sau, ce facem ne intoarcem la politeism?
2) Cu porunca aceea despre adulter in decalog, imi vine greu sa cred ca biserica a inventat casatoria religioasa in ultimii doua sute de ani. Dumneavoastra indemnati la lectura suplimentara, eu va indemn: audiatur et altera pars
3) Este adevarat ca traim in comunitati intr-o panza de conventii sociale. Unele dintre aceste conventii tin de religie, si vin dintr-un timp in care comunitatea era mai presus de individ. Modernitatea occidentala a trecut printr-un proces de inversare a acestei ierarhii, de aici toate disputele pe marginea rolului religiei in viata publica. Dar daca cineva vrea sa treaca de la un sistem la altul, sau nu mai poate adera la credintele comunitatii, ar trebui sa isi asume pozitia pana la capat. Cu alte cuvinte, ceea ce faci fa cu buna inima sau nu face, indiferent de consecinte. Nu merge la cununie ca apoi sa te plangi cat de barbara e slujba sau cum te-au fortat rudele sa te insori.
4) Eu unul nu gasesc nimic barbar sau nereprezentativ in slujba de botez sau in cea de cununie, si nu mi se pare ca arhaic inseamna rau, ba dimpotriva.
5) Divinitatea nu e ‘impusa’ de societate, e ‘presupusa’.
6) Poate ca nu toti studentii la teologie se ridica dpdv moral la nivelul asteptarilor. Poate ca nici dumneavoastra nu aveti o intelegere corecta a rolului principal al preotului ortodox, acela de administrator al tainelor bisericii, care nu depind de administrator, ci de sursa lor, Hristos Dumnezeu. Iar administratorii nevrednici vor fi trasi la socoteala dupa responsabilitatea pe care si-au luat-o.
7) Controlul societatii nu e in sine ceva rau. Daca doriti sa insinuati ca biserica per ansamblu are intentii malefice, ar trebui si ceva argumente, si din nou va indema, audiatur et altera pars.
8) Daca nu acceptati sa invete unele lucruri impuse de doctrine religioase pe care nu le recunoasteti, atunci copilul nu ar trebui sa faca religie. Aveti dreptate, ar fi ideal sa existe o alta materie de schimb.
Cred ca faceti prea mult caz pe tema asta. Predarea religiei in scoli are un efect foarte mic. Dupa 22 de ani de religie in scoli vi se pare ca am devenit un popor ultra-credincios? Se vede vreo imbunatatire religios-morala? Mie nu mi se pare … Profii de religie si preotii care predau sunt slabuti din punct de vedere profesional, sunt destul de rare cazurile in care ei chiar ii aduc pe copii pe „cale Domnului”. Iar programele stamb gandite > ofera informatii, istorii, dogme etc., conform cultului care a creat manualul, dar nu contribuie la modelarea morala a elevilor. Am citit in diagonala comentariile si multi dintre cei ce au scris se impauneaza cu faptul ca sunt o exceptie, au scapat de indoctrinare. Dupa parerea mea, ei nu sunt o exceptie, ci regula. Atat poate sistemul !
1. religia n scoala n-a fost introdusa doar de BOR (sc sau non-sc) pentru simplul motiv ca initiativa a trebuit sa fie precedata de formarea profilor de religie, prin inmultirea fioroasa a facultatilor de „teologie-litere” prin anii ’90.
asa ca d-l stat a contribuit serios.
2. motivul introducerii religiei in scoli e partial cel ca fara dumneaei in scoala ar fi disparut cu totul – a fost, deci, o masura de supravietuire (a credintei la romani, nu a voastra :D)
si, stand ocolit si gandindu-ne d’a dreptu’ – educatia religioasa nu a ocolit Romania nici in anii dinainte de ’45, dar imbeciliii sunt de fabricatie recenta. dovada ca nu relijia-i vinovata ci altcineva – oare al cu coada? =))
3. exista profi si profi – am vazut clase care trecusera prin anii de „indoctrinare” alaturi de profesori in primul rand dascali si abia pe planul 2 profi de religie – iar copiii erau mai anti-religiosi decat mine si cat se poate de putin indoctrinati. in plus, ca in orice alt domeniu – educatia de acasa isi spune in primul rand cuvantul.
4. mi-ar cadea bine sa vad o critica a religiei in scoli de la un individ care nu vine cu alergii personale la religie in general. e ca si cum existenta orelor de educatie sexuala ar fi criticata de o persoana frigida…
daca autoarea e alergica la religie in general, va trebui mai intai sa duca o lupta de secole cu religia in general, timp in care elevii vor muri secerati de religia scolara.
5. cati dintre voi percepeti diferentele in general?
diferente de culori?
de nuante?
numerice?
de varsta?
(incepeti sa-ntelegeti unde bat?)
vedeti vreo diferenta intre educatie religioasa mai mult sau mai putin obligatorie de 12 ani si educatia religioasa optionala de maxim 2 ani plasata oriunde intre clasele VII – XII (pe motivul rezonabil ca orele de catehism tinute de biserici nu vor face prea multi purici – deci vizibilitatea bisericii este realmente nula in lipsa unui acces in scoala).
apoi: vedeti vreo diferenta intre a. predarea religiei unui prunc de 6 ani – si nu doar a religiei: la fel de imbecilizatoare e si educatia civica la varsta aia; am vazut copii si adolescenti facuti praf de indoctrinare „civica” la varste fragede
versus
b. predarea religiei la o varsta la care elevul poate INTELEGE despre ce e vorba? si alege, critica, judeca etc.?
Nu cred ca predarea religiei in scoli e o falsă problema, momentan sau pentru viitor, ci este doar un alt simptom al problemelor sistemului dar si ale societatii – parinti, profesori, politicieni.
Din pacate opinia publica virtuala, reprezinta o minoritate in randul parintilor reali. Opinia publica virtuala e in mare parte opinia unor oameni care nu sunt parinti (precum autorul acestui articol) sau oameni care nu traiesc in Romania…
In realitate, putini parinti din Romania stiu ca pot face o cerere prin care sa retraga copilul de la ora de religie fara sa isi justifice decizia si dintre ei multi sunt descurajati de raspunsurile in raspar ale unor invatatoare, secretare si directori ale unor scoli.
In realitate, multi parinti nu considera ca predarea religiei ortodoxe in scoala ar fi o problema si mai mult se simt lezati si sunt scandalizati cand in clasa exista copiii care nu participa la aceasta ora de curs.
In realitate multi dintre acesti parinti scandalizati arunca in carca scolii ultima lor sarcina, educatia spirituala a copiilor. Nu mai trebuie sa isi bata capul sa explice copiilor”de ce” sau sa ii duca duminica la biserica ori la impartasanie de sarbatori… Astea toate le face profesorul de religie si daca esueaza este singurul vinovat ca in cazul tuturor celorlalte materii.
Si ca sa anticipez intrebarile … DA am copii in scoala si NU fac religia la scoala.
CREZI CA O SA AI COPII CARE O SA-TI FIE SPRIJIN ?
VEI VEDEA LA MOMENTUL POTRIVIT CE INSEAMNA
UN COPIL FARA RELIGIE?
Un copil cu CREDINTA(atentie…nu RELIGIE!!!) ESTE INFINIT MAI BUN DECAT CEL INDOCTRINAT CU TRADITII FARA ROST. Da… CREDINTA DA VALOARE OMULUI, NU UN SET DE REGULI FARA NOIMA!!!
religia o incep in clasa I iar engleza intr-a III-a; cand vor ajunge in silicon valley vor glasui rugaciuni cu colegii lor…
lasand la o parte obrazniciile cu care legati viitorul copiilor fata de B.O.R. scopul religiei in scoala este MANTUIREA omului! daca va place diavolul ducetiva la el prostituativa cu el dar lasati in pace copiii sa se duca la HRISTOS!
De 2000 de ani va chinuiti. Daca ati fi citit pasajul „Tu esti Petru si pe aceasta „piatra” voi zidi Biserica Mea iar portile iadului nu o vor birui in veci” poate nu v-ati mai fi chinuit asa de tare. Oricum sunteti o specie interesanta voi „salvatorii” oamenilor care usnt in „pericol de mantuire”. Oricum funny articol:))
E excelent când se folosesc raționamente pentru a încerca să explici lucruri referitoare la Dumnezeu.Totuși Biblia ne îndreaptă
în direcția corectă.De ex referitor la faptul dacă omul a fost creat perfect sau imperfect,Geneza 1:31 arată clar acest lucru.Și există și răspunsuri clare și logice și la alte întrebări.
nimic fara DUMNEZEU!
Fata mea este in clasa a IX si cand am aflat ca face religie am crezut ca nu aud bine. Am facut o cerere in care am trecut paragrafele din lege(legi) care-mi dadeau dreptul la renuntarea la orele de religie si am inaintat-o conducerii scolii care cu o anumita intarziere a aprobat-o (acceptat-o). Am facut acest gest doar pentru ca fata mea sa poata sa -si concentreze eforturile spre materii mai importante. Consider de asemenea ca 8 ani de religie este mai mult decat necesar pentru un copil.
Vreau sa va spun ca dupa fata mea si-a mai facut si un alt elev cerere de renuntare la orele de religie. Ce credeti ca-i spune profsoara de religie acelui baiat: – Daca nu vii la orele de religie Dumnezeu se va supara si-ti va aduce o mare nenorocire in viata ta-
Asta-i nivelul invatamantului romanesc!
Nu vreau sub nici o forma sa ii dau dreptate profesoarei de religie respective. Pe de alta parte, e adevarat ca 8 ani de religie e suficient pentru un copil, dar dupa cei opt ani copilul nu mai e copil, e adolescent. Daca religia inseamna ceva, ar fi pacat ca un om adult sa ramana cu intelegerea ei la un nivel infantil.
As indrazni sa va dau un mic exercitiu: aruncati o privire la adresa de mai jos despre doctrinele despre mantuire in crestinism si raspundeti la niste intrebari: cam cat din ce scrie acolo va este cunoscut, si cam cat ii este cunoscut fiicei dumneavoastra dupa 8 ani de religie? Cam la ce varsta ar fi mai potrivit sa se studieze acest subiect? Sa nu spuneti ca acelea sunt lucruri complet inutile. Subiectul este principala cauza de separare intre bisericile traditionale si protestante, asa ca daca cineva vrea sa fie un crestin informat, nu doar in virtutea intamplarii, ar face bine sa stie in ce barca se afla.
http://en.wikipedia.org/wiki/Justification_(theology)
Mai oameni buni ce va veni sa va luati de religie, de Dumnezeu? Ce sunteti asa de inversunati? Va lasati infulentati de uni de alti (in principal de media). Sunt preoti care fac ceva (Parintele de la Valea Plopului), sa le luam exemplu nu doar sa aruncam cu pietre in scursuri. Eu am facut parte din generatiile cu religia obligatorie in scoala. Nu stiu cum a fost la alti dar nu am avut parte de nici o indoctrinare. Ca spuneam o rugaciune la inceputul si sfarsitul orelorlor? Cei mai calzi profesori erau cei de la religie, am avut o fiica de preot care venea si ne povestea diverse nu neaparat de religie ci de viata. Ce e asa rau? Comentam pildele asa cum puteam. Ne punea note bune. Asta ne lipseste, dascali care sa ne ajute sa vedem viata asa cum e (si asta de la varsta frageda). Din comentarii vad ca din ce in ce mai multi isi fac propria religie, Dumnezeu e doar interior, asta nu ne ajuta, nu ne uneste, ne desparte. Din ce am vazut eu credinta de unul singur e egala cu zero. Doar in comunitate inseamna ceva. Voi nici nu stiti cat va iubeste Dumnezeu, aveti copii sanatosi, destepti, voiosi si voi Il injurati in fata. Mie mi-a luat copilul de lanaga mine, si desi uneori ii reprosez aceasta nedreptate (cred eu) nu il hulesc asa ca voi.
de ce nu-l hulesti?
ah da.. ca asa a vrut dumnezeu’ ala de te iubeste pe tine asa de tare ca ti-a luat copilu! ma femeie, tu te auzi?!
citind ultimele comentarii chiar ca-mi vine sa zic „mare ti-e spitalu’ doamne… dar ar fi cazu’ sa incui usile ca prea multi au iesit pe dinafara!”