Parfumul unei doamne

Bunica și străbunica miroseau a vacanță la țară. Mătușa mirosea a parfum de mercerie, vrac. Mama, a deodorant comunist. Eu...

În adolescență mă întrebam, citind romanele lui Dumas sau pe ale lui Ionel Teodoreanu, cum erau doamnele de la curțile regale sau duducile din boierimea românească, în privința mirosurilor. Cum reușeau ele să fie așa de incitant de subtil parfumate, într-o epocă în care nu se inventase apa curentă, iar păduchii colcăiau pe sub perucile pudrate? Cum răspândeau ele aceeași aromă toată viața, cum își impregnau cu parfumul lor, numai al lor, batistele alea fine pe care le fluturau suficient de discret cât să răscolească hormonii gentlemanilor. Iar ăia se amorezau numai dintr-o pală din asta de parfum și o ocheadă.

Citeam genul ăsta de cărți trăind în epoca raioanelor de parfumerie ascunse în merceriile comuniste. În copilărie am prins vremea sticlelor burtoase cu conținut gălbui uleios, din care vânzătoarele turnau esențele prin pâlnii subțirele, în sticluțele cu care doamnele de modă veche veneau de acasă. N-am avut niciodată un parfum din ăla. Eram prea mică. Îmi amintesc, însă, că mătușa mea (sora bunicii) cumpăra așa ceva. Se străduia să pară o doamnă și arăta ca atare, deși era o semianalfabetă (prima din familia noastră de țărani, venită la oraș), angajată ca femeie de serviciu într-o alimentară comunistă. Dar când termina programul de cărat navete cu sticle și spălat pe jos se îmbrăca elegant și se parfuma. O idee la încheietura mâinii și în un pic spatele urechii, cât să fie sigură că bărbații din troleibuz n-o lasă „nesancționată” pe drum spre casă.

Ea a fost singura femeie din familia mea la care am simțit acest parfum „de doamnă”, pentru toată viața. Ani mai târziu l-am simțit la fel, impregnat în casa ei mică, în lucrurile ei, în aerul din jurul ei chiar și atunci când era bărână și neputincioasă. Nimeni din familia mea nu mirosea așa. Bunica și străbunica miroseau a nimic. Nimic cu soare, cu pământ reavăn, cu cuptor cu lemne, cu găini, cu porc, cu mâncare făcută pe plită, nimic cu păr lung, cărunt, despletit doar o dată pe lună, când îl scoteau din basma ca să-l spele în copaie, cu săpun de casă făcut cu pelin.

Mama, pe de altă parte, marcată de colectivizări și apoi de munca într-un birou de uzină bucureșteană, a stat departe de miligramele de parfum vândute la mercerii, deși venise și ea la oraș ca mătușa. Ulterior am descoperit împreună – eu abia adolescentă, ea femeie trecută de 30 – deodorantele cu care regimul comunist parfuma întreaga clasă muncitoare. Primele mele experiențe olfactive  datează din epoca lui F 16 (nu era un supersonic, era deodorantul Farmec 16 produs la Cluj, parcă).

Tot în vremea aia lumea se bătea pe Favorit, Fa. Erau la fel de rare ca și Pepsi și se dădeau pe sub mână în magazinele universale care aveau raion de mercerie, dar nu și sticlele burtoase cu parfumuri uleioase. Spray-urile comuniste aveau iz de frizerie și „calitatea” de a fi curgătoare. Gazul din ele era prost sau naiba știe cum le făceau că de regulă curgea produsul din ele înainte de a apuca să-l pulverizezi spre ceva.

Educația mea în materie de parfumuri a depășit stadiul deodorantelor din industria cosmetică socialistă câțiva ani după 90, când o colegă de la redacția ziarului la care am lucrat prima dată mi-a explicat că e de porc să folosești deodorantul pe post de parfum. Că ăla e un antiperspirant, care nici n-ar avea nevoie de aromă, ci ar fi suficient să inhibe transpirația.

După asta am început să observ parfumurile capitaliste. Primele s-au vândut prin parfumeriile Dumarex, nu știu câți le mai țin minte. Soții Duma le importau. De la ei am aflat că parfumurile produse pentru Europa de est erau mai proaste ca alea vândute în vest. O discriminare care există și azi, chiar și în producția de alimente.
Nu-mi permiteam să-mi cumpăr parfum de la Dumarex, din salariul meu.  Dar câteodată intram să „le testez” 🙂 Ce experiențe! Îmi mirosea încheietura mâinii și a doua zi, după ce mă spălam de câteva ori. Una din parfumerii era chiar la Sala Palatului, iar vânzătoarele te miroseau de cum intrai în magazin că ești venit doar la testat, așa că te tratau cu condescendență. Dar nu puteau să-ți refuze dreptul la tester.

Când am ajuns prima dată la Paris, ghici ce am cumpărat mai întâi? Exact. Primul meu parfum. Kenzo. Am stat câțiva ani în „perioada Kenzo”, convinsă că o doamnă trebuie să fie fidelă parfumului ei, cum îi este bărbatului. Vax! După o vreme am descoperit că îmi place și Dior – Dioressence a fost parfumul vieții mele, până când au renunțat ăștia să-l mai producă. Și azi îl mai doresc. Avea o culoare verzuie ca de creangă proaspăt decojită. Apoi mi-a plăcut și Chanel 5. Apoi Gucci rush, Bulgari. Apoi le-am pierdut șirul.

Prin urmare nu sunt „o doamnă”. Nu știu ce sunt, că nici în reclamele la parfumuri nu mă recunosc. Ați observat că toate descriu femeia pe care și-o doresc clientă în același fel? Independentă, puternică, stăpână pe ea, dar (toate conțin acest „dar”) în același timp dulce, senzuală, cuceritoare, feminină, bla, bla. Eu nu cred că un parfum poate să definească atâtea femei într-una. Și nici măcar o singură femeie pentru toată viața ei. Cel puțin nu în epoca asta în care nasul ți-e asaltat de atâtea arome: la gelul de duș, la gelul de păr sau fixativ, la detergentul de rufe, la balsamul de rufe, la detergentul de vase, la detergenții de spălat pe jos, la deodorantul de budă sau ăla de cameră,la hârtia igienică…. Și să vrei, nu mai poți păstra și cultiva un singur parfum care să te definească. Și dacă reușești, după o vreme simți că parcă nu-l mai simți, exagerezi cu „puf-urile” și ajungi să agresezi olfactiv audiența când ieși în oraș, pentru că ai exagerat cu parfumul. Atunci înțelegi că trebuie să schimbi aroma, ca să nu te faci de râs.

Cred că parfumul ăla de femeie, după care tânjim noi, atunci când ne uităm la tango-ul lui Al Pacino, a murit odată cu epoca lui. Și ăla din film oricum se datora unui săpun, ceea ce e mai de dorit în multe cazuri, chiar și în zilele noastre.

*Azi citeam în The Guardian că Papa și-a comandat un parfum personal, la o creatoare franțuzoaică.  Unul care să-l reprezinte, să se asorteze cu pantofii cei roșii, făcuți special pentru el, și pălăria, tot roșie, de Panama. El cred că-și permite, că e exponentul acelei epoci pierdute. 

Etichete: ,

28 comentarii la “Parfumul unei doamne” Subscribe

  1. ioana 15/03/2012 at 15:19 #

    si eu am trecut la schimbat parfumuri, dar niciodata nu-mi lipseste Kenzo Jungle, cu care ma dau cand vreau sa ma simt cel mai bine. Nu abuzez, ca am vazut ca de la un timp nu il mai simteam, asa ca am luat si altele, Dior Addict, Dior Hypnotic Poison, Angel si unu’ mai primavaratic de la Yves Rocher, ala de liliac.

    • Dollo 15/03/2012 at 19:45 #

      Parcă am mai vorbit noi de Kenzo, nu? 🙂

      • Ioana 15/03/2012 at 22:47 #

        am, am, dar al meu preferatul e Jungle, sa fie clar:)

  2. daniel 15/03/2012 at 15:40 #

    …Dollo…tie ti-a zis vreodata,cineva,ca mirosi frumos…asa…de la mama (natura) nedata fiind cu vreun „chimical” pe tine??…

    • Dollo 15/03/2012 at 19:45 #

      Păi, de, ai ratat ocazia, când eram tânără și naturală 😛

      • daniel 16/03/2012 at 07:03 #

        desigur ca intrebam la modul general,desi,pe vremuri am „impartasit” aceleasi mirosuri ale „epocii”…de aur…?….hmmmm,insa tu prin capitala,io prin Ardeal…si apropo,naturala vei fi cat vei trai,cat despre tinerete….eheee..ce frumos imi suna in urechi teoria relativitatii..

  3. Motanul Revoltat 15/03/2012 at 16:02 #

    Articol de citit in parc:). Imi provoaca amintiri. Apreciez femeile care folosesc parfumuri fine(si care-si pastreaza parfumul de-a lungul anilor), dar sunt atat de rare:(.
    Unii zic ca parfumurile le caracterizeaza pe femei. Asa o fi:). Nevasta-mea „poarta” „Pure Poison”:)). Imi place, eu i-am cumparat primul flacon.

    • Dollo 15/03/2012 at 19:54 #

      deci e otravă curată pentru tine 🙂

      • Motanul Revoltat 15/03/2012 at 22:15 #

        Ne place sa ne-alintam ca-n familia Adams:).

  4. cristina 15/03/2012 at 16:04 #

    am prins si eu perioada deodorantelor comuniste, dar cel mai tare mi-a marcat copilaria si adolescenta sapunul Fa adus de la nemti si pus in sifonier, printre haine. in scoala generala nu mai tin minte, dar in liceu era de mare clasa sa-ti miroasa hainele asa. insemna ca ai neamuri dincolo, deci automat esti un pic mai rasarit decat restul, caci sigur ai avut acces si la alte chestii, gen ciocolata sau reviste de moda.
    ce vremuri …

    • Dollo 15/03/2012 at 19:54 #

      sau săpunul Lux

  5. spufi 15/03/2012 at 16:36 #

    Cred ca femeile de demult purtau un singur parfum pentru ca si oferta de parfumuri era mai limitata… adica in ziua de azi ai sute de parfumuri intre care nu te poti decide sa alegi doar unul, si magazine de care „te impiedici” la tot pasul, ca sa nu-ti scape nimic nou lansat. Refuz sa cred ca bunicile noastre erau femei mai hotarate decat noi:)

    Cultivarea cu tot dinadinsul a unei arome-semnatura mi se pare o pretiozitate si nimic mai mult… e ca si cand as alege sa ma imbrac toata viata in roz, daca rozul ar fi culoarea preferata. Ar fi weird 🙂

    Eu ma dau cu alt parfum de la o zi la alta, in functie de un „conglomerat de factori”: cat de insorita/calda se vesteste ziua dimineata cand ma imbrac, in ce am de gand sa ma imbrac, cat de aglomerata imi va fi agenda, etc. Aleg de exemplu parfumurile orientale, lemnoase cand se anunta o zi dificila la job, florale, cu note limpezi pentru zile mai relaxate, coloniile de tip american, clean (gen dkny, estee lauder) pentru vacante.
    Cred ca m-as simti „pustiita” fara paleta mea de arome intre care am zilnic momentul meu de chic embarras de choix 🙂

    • Dollo 15/03/2012 at 20:01 #

      Eu totuși cred că bunicile noastre erau mai statornice. În toate 🙂

  6. augustus 16/03/2012 at 00:01 #

    parfumul care imi place mie cel mai mult e ala de pasarica curata super excitata. adica sa nu intelegeti ca ma dau cu el, nuu…
    dar asta imi place sa miros.
    si am avut un soc in anii adolescentei cand am descoperit cum sa-l descopar fara sa am vreo pasarica la indemana. dar despre asta nu va spun nimic, ptr ca deja simt ca am inceput sa-l supar pe Dumnezeu.

  7. blo 16/03/2012 at 01:28 #

    vietile bunicilor noastre erau mai stabile, nu neaparat bunicile. ca poate ca ele ar fi fugit in lume cu indiana jones daca ar fi avut ocazia 🙂
    dar ce te faci cu vietile noastre, care se schimba de la o clipa la alta cu viteza ametitoare? cum sa rami fidela unui singur parfum, cand de dimineata stii ca ai de mers la birou (deci iti dai cu un parfum discret ca sa nu-ti omori colegii), dupa-masa la sala (dupa care mirosi a gel de dus si antiperspirant plus eventual cateva picaturi din parfumul pe care ti-e cel mai usor sa-l cari in geanta), iar daca se intampla sa fie vineri seara si iesi cu prietenii, iti dai cu un parfum mai tare, unul care sa se simta printre norii de fum de tigara din club.

    • Dollo 16/03/2012 at 08:37 #

      ah, ce viață, măi Blo ;)!

      • blo 17/03/2012 at 22:07 #

        bine, eu vorbeam de vietile voastre ipotetice :)) ca eu de obicei miros a voma de bebelus, transpiratie si aburi de mancare :))))
        pentru foarte putin scurt timp dupa dus, miros si eu ca un om si nu ca o mama :))

  8. marilyn 16/03/2012 at 19:15 #

    Un parfum de care sunt indragostita este chanel5.Ador sa il simt la altcineva,am chiar si eu o sticluta in casa,dar nu ma pot da cu el.Simt ca nu ma reprezinta.In schimb il iubesc.Ciudat,nu?Dar stiti de ce il iubesc?Pt ca Marilyn Monroe a declarat cand traia intr-un interviu intrebata fiind ce poarta noaptea:”PORT DOAR UN STROP DE CHANEL NO 5.”Eu o ador pe Marilyn si zilnic vreau sa simt cum ar fi mirosit ea.In rest,nu sunt femeia unui singur parfum.Trebuie sa aiba doar o calitate parfumul pe care-l port,indiferent de marca:in momentul cand il testez,inchid ochii,miros si daca aroma lui ma trimite undeva in timp…ala e.Il cumpar.Acum folosesc MADAME ISABEL.

    • Dollo 16/03/2012 at 20:43 #

      Și mie îmi place Chanel 5, și mie mi s-a spus cândva că nu mă reprezintă, că eram prea tânără pentru el 🙂

  9. Dana 17/03/2012 at 17:26 #

    De ani de zile, din adolescenta vreau sa gasesc acel parfum care sa ma reprezinte, pe care sa il simt ca fiind parte din mine, dar nu… exact cum ai zis, intr-o epoca in care esti inconjurata de atatea arome… aproape zilnic apare alta care te da peste cap si o crezi „a ta”. Dar totusi, raman fidela unui tip de aroma… parfumul dulce dar nu greu, floral-fructat… nu are un nume. Dar asta imi place.

  10. dojo 19/03/2012 at 12:03 #

    Primul meu parfum a fost tot Kenzo. Primit cadou de la iubi de ziua mea. De atunci sunt si eu doamna 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.