Discutam zilele trecute cu o prietenă – despre aventuri de tinerețe, cum altfel – și de la un fost pretendent de-al ei care studia medicina veterinară am ajuns la filmele comuniste cu ingineri trimiși la sate ca să trateze științific producția agricolă, și erotic fetele bătrâne din sat, uitate acolo tot de repartiția din facultate. Ne-am descoperit astfel filonul comun, cultural, al filmelor românești care ne-au marcat adolescența și înflăcărat așteptările. Pentru că, stimați români care v-ați născut mai târziu, noi ăștia de 40 de ani în sus n-am crescut cu silicoanele Pamelei Anderson pe ecran, ci cu pieptul colhoznic al Dragăi Olteanu Matei, de exemplu. Nu ne-am îndrăgostit de Brad Pitt, că n-auzise nici Angelina de el atunci, ci de un Ovidiu Iuliu Moldovan, un Alexandru Repan și chiar un Sergiu Nicolaescu la nevoie, dacă patria era la ananghie.
Așa că m-am gândit, pentru cititorii mei de-un leat, să rememorăm un pic amintirile astea comuniste cinematografice, atât cât ne mai ține memoria. Eu am câteva filme dragi din vremea aia, la concurență cu alea rusești, pe care le vedeam cu mama, pe abonament, la Sala ARLUS (sala de proiecții și propagandă sovietică, față în față cu gardul ambasadei SUA). Nu mi le amintesc pe toate, așa că dacă veniți cu completări facem și de un clasament. Eu nu îndrăznesc să le pun pe locuri, ci pe categorii.
Filmele de propagandă: ingineri sexy, profesoare disperate, producție record, happy-end
Seria cu boboci (Toamna, primăvara, ce-o mai fi fost) în care Draga Olteanu Matei era feminista nevastă a președintelui de CAP Marin Moraru, Sebastian Papaiani făcea trafic cu orătănii în numele doctorului (parcă Emil Hossu) venit de la oraș, iar Maria Ploaie era sensibila profă de muzică. Sau de franceză.
Curios, deși îmi plăceau teribil filmele astea, și mă visam și eu profă de ceva prin vreun sat, nu mi-a dat prin cap atunci că aș putea să mă fac mai bine veterinar. Acum îmi pare rău.
Cei mai sexy ingineri agronomi sau medici veterinari repartizați la sat au fost Emil Hossu și Vladimir Găitan. Tot din categoria de propagandă face parte și Buletin de București, unde Mircea Diaconu era mult mai simpatic decât e acum ca parlamentar liberal.
A mai fost o ecranizare excelentă cu Șerban Ionescu în rolul lui Ion, blestemul pământului blestemul iubirii. Și, dacă nu mă înșel, tot Maria Ploaie Ioana Crăciunescu era soția cea urâtă, dar cu zestre. Ionescu a jucat și el roluri de tânăr muncitor pe șantierele patriei, care era pus de maiștri să care curentul cu găleata.
Nu-l mai amintesc pe comisarul Moldovan, zis și Sergiu Nicolaescu, pentru că eu n-am fost o mare admiratoare de-a lui. Nici cu filmele istorice nu m-a dat pe spate. Dar era un bărbat bine, ce-i drept.
Comediile cu nea Mărin și Brigada Diverse
Amza Pellea în Nea Mărin miliardar, cu aceeași Dragă Olteanu Matei (as Veta) și Sebastian Papaiani (alias Sucă) nu mai au nevoie totuși de comentarii. Cred că mai multe generații decât a noastră au râs și vor continua să râdă la filmul ăsta.
Dar prin anii 70-80 ne mai amuzam cu seria BD – la munte, la mare, în deplasare – și cu Operațiunea Monstrul. Dem Rădulescu, Jean Constantin, Marin Moraru, Toma Caragiu ar bate și azi un Jim Carrey sau chiar un Robin Williams, după părerea mea.
De dragoste platonică, ideologică și încheiată până la ultimul nasture
Apoi, au fost filmele romantice, cu Ovidiu Iuliu Moldovan sau Alexandru Repan, veșnic în rolul intelectualului cu dileme existențiale, prinși în iubiri puternice, dar imposibile. Întâlnirea, de exemplu, este un film din 83, regizat de Sergiu Nicolaescu, despre o întâmplare de război, dar în care Ovidiu Iuliu Moldovan joacă o poveste de dragoste sfâșietoare cu Ioana Pavelescu, mult mai frumoasa mamă a celebrei fufe care s-a măritat cu Țiriac jr. pentru 48 de ore… cum naiba o cheamă?
În fine, Moldovan, Repan și Caramitru (favoritul meu între rolurile lui Caramitru a fost Promisiuni, tot cu Maria Ploae) au fost pentru mine o tripletă sexy în anii 70-80 (când nici nu știam de eticheta asta), deși erau bătrâiori, cam cu 20 de ani mai mari ca mine. Ei jucau mult și teatru, în vremea aia eu mergeam la teatru, nu ca acum, așa că eram ceea ce azi se cheamă o fană înrăită, chiar dacă nu m-am dus niciodată să bat la ușa cabinei lor de actori. Pe vremea aia nu existau postere, ca să-ți tapetezi camera cu idolii, videoclipuri (trailere) nici atât, Internetul nu se inventase, deci ne rămânea revista Cinema, abonamentul la cinematograf și în ultimă instanță televizorul.
Aveam colege de școală care se duceau să aștepte actorii la ieșirea din spate, cu flori – una s-a și încurcat cu Ion Dichiseanu. Ăla nu era genul meu, eu întotdeauna l-am asociat cu Dolănescu, nu știu de ce, nu aveau practic nicio legătură, dar așa, ca tipologii de bărbați.
Tot un film romantic care mi-a rămas mie în cap a fost Adela, ecranizare după romanul lui Ibrăileanu, cu George Motoi în rolul craiului care ba o voia, ba nu, pe juna Adelă. Nu mai știu cine era în rolul feminin (mama Adelei era tot Valeria Seciu), dar filmul ăla, pentru mine, a reușit să transpună foarte bine cartea. Ceea ce nu pot să spun, de exemplu, despre Enigma Otiliei, care nu m-a impresionat în varianta ecranizată.
Un alt film remarcabil, cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Maria Ploaie, Tamara Buciuceanu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru și o grămadă de alți monștri a fost Cuibul de viespi. Ăsta a tot fost dat și după 90 de diverse televiziuni și iată că găsim și bucăți din el pe Youtube.
Ca partenere pentru cei trei crai, întotdeauna mi-au plăcut Valeria Seciu, Maria Ploae și Ioana Pavelescu. Trebuie amintit la sex simboluri și Marcel Iureș, care continuă să fie la fel de sexy și azi în ochii mei, doar că el a jucat puțin în filme pe vremea aia, și mai mult în teatru, chiar și teatru TV. Pentru asta ar trebui altă postare, ca să nu le amestecăm.
A mai fost un sex simbol Adrian Pintea, în seria de filme despre haiducul Iancu Jianu. Dar eu nu eram chiar așa o admiratoare.
Apoi au venit Declarație de dragoste (1985) și Liceenii (1987), cam în perioada în care și eu am trăit anii de liceu. Liceenii s-a și turnat la mine în Liceul industrial 26, cu figuranți dintre colegii mei. Eu nu m-am încadrat în standardele căutate de regizor, deși au venit și la noi în clasă ca să caute figuranți. Pentru mine povestea de dragoste dintre Teodora Mareș și Adrian Păduraru a fost net superioară celei dintre Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu. Cred că mulți din generația mea au gândit asta.
Oricum, cam cu filmele astea s-a încheiat epoca filmelor românești care mi-au marcat mie tinerețile. Cuceritor pe ultima sută de metri așa, a fost și Claudiu Bleonț în rolul doctorului din Rochia albă de dantelă (1988). Mamă ce am mai plâns la filmul ăla. Eram tânără și impresionabilă. Niciodată după aia nu l-am mai văzut jucând în ceva pe Bleonț, prin urmare nu știu dacă mi-ar mai plăcea.
Sigur, la TV mai strălucea Bobby al Pamelei (din Dallas), niște personaje pe care nu le mai rețin pe nume din serialele foarte bune cehoslovace (Arabela, Ambulanța) sau din alea englezești Linia Maritimă Onedin. Dar am zis că ne limităm la producția autohtonă. Care dacă vă uitați pe lista asta, a fost destul de consistentă în anii 70-80.
Oricum, ca să păstrăm o notă optimistă, îți cam dai seama ce dus ești când vezi câți din idolii tăi au dat colțul. Sunt destui din câți am enumerat eu p-aci 🙂
Hai, contribuiți și voi cu amintirile voastre, să vedem dacă ne-am încins imaginația la aceleași filme.
Eu rămîn la ale copilariei- „Aventurile lui Babușcă”, ha? Ce ziceți?
Și mai apoi „Racheta albă”.
N-am auzit de Babușcă 🙂
De Grigore Vasiliu Birlic nu isi mai aduce nimeni aminte?
Ah, da, Două lozuri… de fapt a jucat cam în tot ce s-a ecranizat după Caragiale, nu? Totuși Birlic a fost mult înainte să facem noi ochi.
Da’ chiar, ma intreb de ce nu se gandeste nimeni sa transpuna in format digital filmele romanesti de pana la ’89, si chiar si pe cele de dupa, sa faca niste antologii pe DVD. Eu cred ca ar exista cumparatori pentru ele, si nu neaparat numai dintre noi, generatia care a crecut atunci, dar si astia mai tineri poate ar avea curiozitatea sa vada cum era „inainte”…
Nu știu dacă ăștia de după noi au curiozități din astea, dar noi oricum suntem mai numeroși ca ei, momentan, așa că piață de desfacere ar fi sigur 🙂
….Dar exista deja in magazinele specializate, gen Diverta…..
sunt un pic in ceata cu propriile amintiri. am vazut majoritatea filmelor mentionate in prima parte a articolului (alea de pana la „dragostea platonica, incheiata la ultimul nasture”), plus seria „liceenilor”, dar cred ca le-am vazut dupa revolutie.
cand eram copil eram picata in bot dupa alea istorice „mircea”, „mihai viteazu” si care or mai fi fost si in consecinta, picata in acelasi bot dupa sergiu nicolaescu. insa pe la 10 ani in vacanta de vara au bagat la tv „toate panzele sus”. eram la bunica-mea. si chiar in ziua in care ar fi trebuit sa se transmita ultimul episod a trebuit sa plecam acasa. am facut circ iar tata, ca sa ma impace mi-a pus cartea in brate (a fost, este si va fi ever and forever cartea mea preferata). editia pe care am facut ferfenita de atata recitit (pana pe la 15 ani am citit de minim 2 ori pe an) continea doua vorbe adresate de autor cititorilor. cine a citit cartea, stie ca se termina putin in doada de peste- nu-l gasesc pe pierre vaillant, doar pun mana pe mesajul ala aruncat in mare. iar radu tudoran zicea acolo ca special a lasa-o asa. citez din memorie „pentru ca aventura nu se termina nicioadata, era renaste din ea insasi”, chestie care plodului care am fost i-a placut la nebunie. in asa hal incat un an mai tarziu, cand au reluat la tv serialul si n-am mai plecat nicaieri in ziua ultimului episod si am vazut ce a facut nicolaescu acestei carti, plus ca dichiseanu (pe care nu l-am suferit absolut niciodata, nus’ de ce, pentru ca nu mi-l amintesc in alte filme) il juca pe pierre vaillant, l-am scos pe nicolaescu de la sufletelul meu. nu mi-a mai placut nicioadata niciun film al lui, ba chiar nu mi-au mai placut nici alea care imi placusera.
trebuie sa recunosc, in schimb, ca in capul meu, de cate ori citesc cartea anton lupan are moaca lu’ besoiu si gherasim a lu’ ilarion ciobanu. si ismail a lu’ …… cum il cheama pe tipul ala (in ultima vreme memoria mea face niste figuri tare naspa).
si a mai fost un film, foarte vechi, facut dupa o carte de referinta in literatura noastra. un tip din ardeal, in primul razbel mondial, il spanzura in zori la finalul cartii si al filmului. ajuta cineva un om intr-o pana crancena de memorie? please.
ciresarii nu m-a dezamagit. chiar mi-ar fi placut filme dupa toate 5 cartile. in functie de varsta aproape fiecare dintre baieri a fost preferatul meu. (singurul pe care l-am ratat a fost ionel 🙂 ).
Jean Constantin era Ismail. Cu ăla spânzurat cred că te referi la Pădurea spânzuraților? Parcă Rebengiuc l-a jucat, dacă nu mă înșel. Îmi pare bine că nu sunt singura care nu l-a plăcut pe Dichiseanu 🙂
dap, „padurea spanzuratilor”. merci.
cand eram copil traiam cartile, pe cand citeam, in capul meu se derula un film. nu vazusem episodul cu dichiseanu cand am citit cartea, asa ca pierre vaillant al meu era altfel. iar dichiseanu………….. barrrrr.
(tot d-aia, cand s-a dat net la liber si eu am avut propriul calculator cu net, numa’ si numa’ pentru mine, n-am cautat „shogun”; pentru ca il ador pe anjin-san, dar nu-l suport pe richard chamberlain,; nu pentru ca-i gay, nus’ de ce nu-mi place).
Pe mine ma prinde tristetea ca multi dintre actorii din filmele astea sunt demult oale si ulcele. Si in locul lor e cam … gol. Pacat …
Nu-i chiar gol, mai avem actori buni, tineri, dar e altul trendul cinematografic, cred.
1. In primul rand, e vorba de Maria Ploae, nu Ploaie;
2. „Cred că mai multe generații decât a noastră…” – ati spus la un moment dat. Exprimarea cred ca lasa un pic de dorit. Dar, bineinteles, special ati scris asa, ca sa fie mai multe comentarii, nu?
Nu, pur și simplu așa mi-a venit, dar îți mulțumesc pentru corecturi.
”Mihail caine de circ”,”Ramasagul”,”O scrisoare pierduta”,,Ciuleandra”,serialele ,,Pistruiatul”,”racheta alba”,”Fram ursul polar”,erau faine filmele de pe vremea lui Ceausescu,imi placeau si ”telenovelele” cu propaganda comunista gen inginerul sau doctorul repartizat la tara care se indragostea de invatatoare sau de postarita,sau alea cu tanarul inginer de la fabrica sau de pe santier,care se indragostea de fiica batranului maistru fruntas in munca socialista,urmaream tot ”telejurnalul” din film cu detalii tehnice,productii record si devotament muncitoresc,doar ca sa vad finalul ”intrigii telenovelei”,desi stiam ca toate se termina cu happy end,cei doi indragostiti ramaneau impreuna,munceau cot la cot pt a infaptui revolutia socialista si turnau in fiecare an cate un plod pt viitorul si inflorirea patriei socialiste…la mintea mea de atunci,cand credeam ca tot ce zboara se mananca…ce vremuri.Dar se faceau filme mai faine pe atunci,aveau asa o candoare,nu ca cele din ziua de azi (vb.de filmele romanesti)care toate sunt cu sex pe toate gardurile,obscenitati,injuraturi printre dinti,marlanii si boschetareala.
Acum nu ne mai iubim pe tunuri, Delia, doar dăm tunuri 🙂
Ei da I Filmele astea despre care povestesti tu faceau sali pe jumatate pline dar cele mai multe dintre ele nu te ajuta sa-ti faci o cultura cinematografica (ca sa fiu politicos si sa nu spun ca erau de fapt mediocre).
In vremea aia se putea totusi freceventa o cinemateca studenteasca (eu aveam la Iasi la Casa Studentilor, vedea din doua in doua saptamini un un profesor batran indragostit de neorealismul italian) ca sa nu mai vorbim la Bucuresti de Cinemateca de pe Eforie un adevarat rai al cinefililor.
Cu putin efort se putea vedea Glissando, Ghepardul, Vacanta la Roma, Hotii de biciclete, Piesa neterminata pentru pianina mecanica, Moscova nu crede in lacrimi, Gara pentru doi, Sclava iubirii, Fata fara zestre, Calauza, Mefisto, Colonelul Redl…
Astea sunt pentru mine filmele adevarate din anii 80…
Sunt de acord cu se spui, dar ești off topic. Am spus din start că vorbesc despre filme românești, nu străine. Sunt o admiratoare a filmelor rusești, și pe vremea aia am văzut câteva care m-au marcat.
Ei nu chiar cu totul off topic… doar am mentionat Glissando. De fapt voiam sa spun ca anii 80 au fost ceva mai saraci in filme romanesti cu adevarat bune (dar m-a luat valul:)) Eu personal nu retin decat Morometii al lui Stere Gulea, De ce trag clopotele, Mitică? al lui Pintilie si Glissando al lui Deneliuc.
In anii 60-70 cinematografia romanesca a facut mai multe filme cu adevarat memorabile: Padurea Spanzuratilor, Reconstituirea, Nunta de Piatra, Probă de microfon.
acu’ mi-am adus aminte. „maria mirabela”. pe asta chiar l-am vazut inainte de revolutie. 🙂