Discutam zilele trecute cu o prietenă – despre aventuri de tinerețe, cum altfel – și de la un fost pretendent de-al ei care studia medicina veterinară am ajuns la filmele comuniste cu ingineri trimiși la sate ca să trateze științific producția agricolă, și erotic fetele bătrâne din sat, uitate acolo tot de repartiția din facultate. Ne-am descoperit astfel filonul comun, cultural, al filmelor românești care ne-au marcat adolescența și înflăcărat așteptările. Pentru că, stimați români care v-ați născut mai târziu, noi ăștia de 40 de ani în sus n-am crescut cu silicoanele Pamelei Anderson pe ecran, ci cu pieptul colhoznic al Dragăi Olteanu Matei, de exemplu. Nu ne-am îndrăgostit de Brad Pitt, că n-auzise nici Angelina de el atunci, ci de un Ovidiu Iuliu Moldovan, un Alexandru Repan și chiar un Sergiu Nicolaescu la nevoie, dacă patria era la ananghie.
Așa că m-am gândit, pentru cititorii mei de-un leat, să rememorăm un pic amintirile astea comuniste cinematografice, atât cât ne mai ține memoria. Eu am câteva filme dragi din vremea aia, la concurență cu alea rusești, pe care le vedeam cu mama, pe abonament, la Sala ARLUS (sala de proiecții și propagandă sovietică, față în față cu gardul ambasadei SUA). Nu mi le amintesc pe toate, așa că dacă veniți cu completări facem și de un clasament. Eu nu îndrăznesc să le pun pe locuri, ci pe categorii.
Filmele de propagandă: ingineri sexy, profesoare disperate, producție record, happy-end
Seria cu boboci (Toamna, primăvara, ce-o mai fi fost) în care Draga Olteanu Matei era feminista nevastă a președintelui de CAP Marin Moraru, Sebastian Papaiani făcea trafic cu orătănii în numele doctorului (parcă Emil Hossu) venit de la oraș, iar Maria Ploaie era sensibila profă de muzică. Sau de franceză.
Curios, deși îmi plăceau teribil filmele astea, și mă visam și eu profă de ceva prin vreun sat, nu mi-a dat prin cap atunci că aș putea să mă fac mai bine veterinar. Acum îmi pare rău.
Cei mai sexy ingineri agronomi sau medici veterinari repartizați la sat au fost Emil Hossu și Vladimir Găitan. Tot din categoria de propagandă face parte și Buletin de București, unde Mircea Diaconu era mult mai simpatic decât e acum ca parlamentar liberal.
A mai fost o ecranizare excelentă cu Șerban Ionescu în rolul lui Ion, blestemul pământului blestemul iubirii. Și, dacă nu mă înșel, tot Maria Ploaie Ioana Crăciunescu era soția cea urâtă, dar cu zestre. Ionescu a jucat și el roluri de tânăr muncitor pe șantierele patriei, care era pus de maiștri să care curentul cu găleata.
Nu-l mai amintesc pe comisarul Moldovan, zis și Sergiu Nicolaescu, pentru că eu n-am fost o mare admiratoare de-a lui. Nici cu filmele istorice nu m-a dat pe spate. Dar era un bărbat bine, ce-i drept.
Comediile cu nea Mărin și Brigada Diverse
Amza Pellea în Nea Mărin miliardar, cu aceeași Dragă Olteanu Matei (as Veta) și Sebastian Papaiani (alias Sucă) nu mai au nevoie totuși de comentarii. Cred că mai multe generații decât a noastră au râs și vor continua să râdă la filmul ăsta.
Dar prin anii 70-80 ne mai amuzam cu seria BD – la munte, la mare, în deplasare – și cu Operațiunea Monstrul. Dem Rădulescu, Jean Constantin, Marin Moraru, Toma Caragiu ar bate și azi un Jim Carrey sau chiar un Robin Williams, după părerea mea.
De dragoste platonică, ideologică și încheiată până la ultimul nasture
Apoi, au fost filmele romantice, cu Ovidiu Iuliu Moldovan sau Alexandru Repan, veșnic în rolul intelectualului cu dileme existențiale, prinși în iubiri puternice, dar imposibile. Întâlnirea, de exemplu, este un film din 83, regizat de Sergiu Nicolaescu, despre o întâmplare de război, dar în care Ovidiu Iuliu Moldovan joacă o poveste de dragoste sfâșietoare cu Ioana Pavelescu, mult mai frumoasa mamă a celebrei fufe care s-a măritat cu Țiriac jr. pentru 48 de ore… cum naiba o cheamă?
În fine, Moldovan, Repan și Caramitru (favoritul meu între rolurile lui Caramitru a fost Promisiuni, tot cu Maria Ploae) au fost pentru mine o tripletă sexy în anii 70-80 (când nici nu știam de eticheta asta), deși erau bătrâiori, cam cu 20 de ani mai mari ca mine. Ei jucau mult și teatru, în vremea aia eu mergeam la teatru, nu ca acum, așa că eram ceea ce azi se cheamă o fană înrăită, chiar dacă nu m-am dus niciodată să bat la ușa cabinei lor de actori. Pe vremea aia nu existau postere, ca să-ți tapetezi camera cu idolii, videoclipuri (trailere) nici atât, Internetul nu se inventase, deci ne rămânea revista Cinema, abonamentul la cinematograf și în ultimă instanță televizorul.
Aveam colege de școală care se duceau să aștepte actorii la ieșirea din spate, cu flori – una s-a și încurcat cu Ion Dichiseanu. Ăla nu era genul meu, eu întotdeauna l-am asociat cu Dolănescu, nu știu de ce, nu aveau practic nicio legătură, dar așa, ca tipologii de bărbați.
Tot un film romantic care mi-a rămas mie în cap a fost Adela, ecranizare după romanul lui Ibrăileanu, cu George Motoi în rolul craiului care ba o voia, ba nu, pe juna Adelă. Nu mai știu cine era în rolul feminin (mama Adelei era tot Valeria Seciu), dar filmul ăla, pentru mine, a reușit să transpună foarte bine cartea. Ceea ce nu pot să spun, de exemplu, despre Enigma Otiliei, care nu m-a impresionat în varianta ecranizată.
Un alt film remarcabil, cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Maria Ploaie, Tamara Buciuceanu, Gheorghe Dinică, Marin Moraru și o grămadă de alți monștri a fost Cuibul de viespi. Ăsta a tot fost dat și după 90 de diverse televiziuni și iată că găsim și bucăți din el pe Youtube.
Ca partenere pentru cei trei crai, întotdeauna mi-au plăcut Valeria Seciu, Maria Ploae și Ioana Pavelescu. Trebuie amintit la sex simboluri și Marcel Iureș, care continuă să fie la fel de sexy și azi în ochii mei, doar că el a jucat puțin în filme pe vremea aia, și mai mult în teatru, chiar și teatru TV. Pentru asta ar trebui altă postare, ca să nu le amestecăm.
A mai fost un sex simbol Adrian Pintea, în seria de filme despre haiducul Iancu Jianu. Dar eu nu eram chiar așa o admiratoare.
Apoi au venit Declarație de dragoste (1985) și Liceenii (1987), cam în perioada în care și eu am trăit anii de liceu. Liceenii s-a și turnat la mine în Liceul industrial 26, cu figuranți dintre colegii mei. Eu nu m-am încadrat în standardele căutate de regizor, deși au venit și la noi în clasă ca să caute figuranți. Pentru mine povestea de dragoste dintre Teodora Mareș și Adrian Păduraru a fost net superioară celei dintre Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu. Cred că mulți din generația mea au gândit asta.
Oricum, cam cu filmele astea s-a încheiat epoca filmelor românești care mi-au marcat mie tinerețile. Cuceritor pe ultima sută de metri așa, a fost și Claudiu Bleonț în rolul doctorului din Rochia albă de dantelă (1988). Mamă ce am mai plâns la filmul ăla. Eram tânără și impresionabilă. Niciodată după aia nu l-am mai văzut jucând în ceva pe Bleonț, prin urmare nu știu dacă mi-ar mai plăcea.
Sigur, la TV mai strălucea Bobby al Pamelei (din Dallas), niște personaje pe care nu le mai rețin pe nume din serialele foarte bune cehoslovace (Arabela, Ambulanța) sau din alea englezești Linia Maritimă Onedin. Dar am zis că ne limităm la producția autohtonă. Care dacă vă uitați pe lista asta, a fost destul de consistentă în anii 70-80.
Oricum, ca să păstrăm o notă optimistă, îți cam dai seama ce dus ești când vezi câți din idolii tăi au dat colțul. Sunt destui din câți am enumerat eu p-aci 🙂
Hai, contribuiți și voi cu amintirile voastre, să vedem dacă ne-am încins imaginația la aceleași filme.
„Veronica” avea niste decoruri cum nu se mai vad azi, in era computerului. Casutele animalelor erau asa de frumos facute, cu atitea detalii interesante incit imi imaginam mereu cind revedeam filmul cum m-as ascunde eu acolo. Lectii de scenografie, asta au fost filmele acelea.
Bineinteles, filmul l-am vazut la citiva ani dupa ce a aparut, pentru ca aveam virsta Veronicai 🙂
ah, pe ale copilăriei nu le-am pus la socoteală 🙂 da Veronica a fost un film reușit. Dar apoi și Pistruiatul, Cireșarii…
Seria cu Ardelenii (Pruncul, Petrolul si Ardelenii, Artista si Ardelenii), Trandafirul Galben, Drumul Oaselor, serialul Lumini si Umbre,,,
Tipii de care eram eu indragostita: tot asa, Ovidiu Iuliu Moldovan (ce dezamangita am fost sa aflu ca era gay), Adrian Pintea, Tudor Petrut (din Liceenii – in loc de Banica Jr), Dinu Manolache, Traian Stanescu (vai, cite roluri de ilegalist comunist i-am iertat)…
Daca mai imi amintesc, mai scriu
OIM era gay? neee
Ioana Craciunescu, era nefericita sotie a lui „ION”, nu Maria Ploaie. Da, cam asa am simtit si eu tinereturile proletare. Dar l-ai uitat pe Florin Piersic in Margelatul si cascada ce-a urmat…si domnitele…
curios, de Florin Piersic n-am fost niciodată impresionată. Rectific, Ioana Crăciunescu, mersi 🙂
Ovidiu Iuliu Moldovan imi placea si mie. Dupa el in clasament erau Adrian Pintea si Marcel Iures. Mi-au placut mult „Al patrulea gard langa debarcader” , „Vreau sa stiu de ce am aripi” si „Salutari de la Agigea”.
Uite ăsta cu aripile și cu debarcaderul nu le mai țin minte, le-am văzut în listă și posibil să le fi văzut. În vremea aia le cam vedeai pe toate, dar nu mai țin minte cum au fost… Îmi pare rău că nu le mai poți vedea acum, nicăieri.
In „Ion, blestemul pământului blestemul iubirii” rolul sotiei urate a fost jucat de Ioana Serbanescu……
Daniel, actrita se numeste Ioana Craciunescu, vezi distributia aici: http://www.cinemarx.ro/filme/Ion-Blestemul-pamintului-blestemul-iubirii-Ion-Blestemul-pamintului-blestemul-iubirii-68999.html?distributie.
Dar daca tu vrei sa-i spui Ioana Serbanescu ar trebui sa dai si-un miel, caci suntem exact in perioada potrivita! Ha!
Corect ! Mea culpa !
Se mai poate adauga la enumerarea ta si „Pas in doi” care mie mi s-a parut inspirat de „Va place Brahms”
http://www.cinemagia.ro/filme/pas-in-doi-302/
http://www.cinemagia.ro/filme/goodbye-again-va-place-brahms-4316/
Nu am văzut Pas în doi, după descriere chiar nu mi-l amintesc, dar Vă place Brahms a fost unul din preferatele mele, cu Ingrid Bergman
Copilăria m-a „prins” cu „Misterul lui Herodot” (’76), ori „Cuibul salamandrelor” (’77) și altele asemenea. 🙂
Mi-a mai plăcut „Explozia” (1971), pe care dealtfel l-am mai și revăzut. Asta poate și pentru că era „altceva” decât clasica propagandă comunistă ori împușcăturile lui Nicolaescu.
Și filmele lui Francisc Munteanu mi-au mai plăcut.
Nu știu de ce, dar m-a impresionat și „Un echipaj pentru Singapore” (’81). Că, mulți ani mai apoi, când îl vedeam pe Băse eu mă gândeam la Cozorici… 🙂
Explozia cu Gheorghe Dinică, alias Gicu. Cum îl striga Draga Olteanu pe Gicu acolo… mai rar 🙂 Privirea lui Cozorici, pătrunzătoare așa, aduce un pic cu unul din ochii lui Băse, ha? :))
Toate panzele sus, Operatiunea „Monstrul”, Mihai Viteazul, Oglinda, Mircea, Osanda, Un bulgare de huma, Nea Marin miliardar…:)
la o prima strigare.
Da, Toate pânzele sus îl uitasem.
In tinerete, dintre filmele romanesti n-am vrut sa vad decat „Nea Marin miliardar”. Stupizenia conflictului si porcariile socialiste din scenariu erau jenante chiar si pentru un elev de gimnaziu. Dar cu Nea Marin am ras din toata inima.
Preferam sa-i vad pe „marii actori” la teatru.
Mai tarziu, prin anii ’80, am descoperit productii precum „Reconstituirea”, „Glissando” sau „Concurs”.
Reconstituirea în anii 80? Unde, că fusese cenzurată. Eu am văzut-o abia după 90.
Posibil sa-l fi vazut la inceputul anilor ’90. In orice caz imi amintesc de el din acea perioada nu prea vesela a vietii.
Imi cer scuze pentru greseala.
Toate vazute la teve ul cu lampi Opera H2, ii tot fugea imaginea, ce ne enervam!