O studentă din Ploiești și-a aruncat, împreună cu iubitul, copilul nou născut într-o pădure, astă noapte, pe un frig de minus două grade. Băiețelul a supraviețuit miraculos, găsit și dus la spital de un localnic. Părinții au fost prinși imediat pentru că bebelușul încă avea pe mână brățara de identificare de la maternitate.
Știrea asta vorbește de niște realități acute ale României:
– că tinerii sunt din ce în ce mai proști, indiferent de numărul de ani de învățământ pe care-i urmează, ba poate chiar împotriva lor. Cât să fii de prost să faci un copil, în secolul ăsta în care contracepția e la îndemâna oricui, apoi să-l arunci în pădure ca să nu te știe nimeni, chipurile, și să nu-i tai măcar brățara de identificare de la mână?
– că îi mănâncă între picioare din ce în ce mai devreme – o altă știre de azi spunea că 700 de minore au născut numai în 2011, cea mai mică având 11 ani;
– și că în timpul ăsta onor politicienii lu pește se gândesc cum să le învețe pe femei să-și facă cruce după ce rămân, nu cum să încrucișeze picioarele înainte de penetrare. Sulfina Barbu, candidat ARD în Colegiul 10 București, repune zilele astea pe tapet – și chiar se laudă cu el în bilanțul de activitate – proiectul de lege prin care se dorea un soi de descurajare a avorturilor, prin „consilierea” mamelor cu filmulețe oripilante despre foetuși avortați. Unul nu s-ar gândi să introducă încă din clasa a IV-a ore de consiliere privind sexul și contracepția, că așa poate le intră mai bine în cap și nu aruncă copiii în pădure când ajung la facultate.
Îmi e neclar care dintre cele două categorii suferă de mai multă prostie. Tinerii cărora nu le pasă decât să și-o tragă, apoi sunt prinși complet nepregătiți de consecințe? Sau politicienii care cred că pot interveni în viața privată a unor astfel de oameni, care nu au nici cele mai vagi înclinații părintești în condiții de educație deficitară și de lipsă de resurse și opțiuni în țara asta din care toți vor să plece. Probabil că o categorie de proști o induce pe a doua, și viceversa.
***
Fiica lui Adrian Păunescu cu orice preț
O altă știre de azi, care se leagă de subiectul ăsta al relației ciudate părinți-copii este bucuria afișată pe ecran de fiica nelegitimă a lui Adrian Păunescu, la anunțarea deciziei tribunalului care i-a recunoscut filiația. Eu chiar nu pricep ce îl mână pe un om într-un asemenea demers, în afară de bani? Pentru că după fericirea proaspetei dudui Andreea Păunescu nu s-ar fi zis că la mijloc sunt doar cei 400.000 de euro pe care-i va căpăta din averea bardului. Ci ea trăia o bucurie reală că în sfârșit poartă numele tatălui ei. O chestie pe care o așteptase și dorise toată viața, zice ea.
Ce resort trebuie să fie ăsta, oare, să suferi o viață că nu te numești ca un bărbat care a dat de câteva ori din fund în preajma mamei tale, dar care a refuzat toată viața lui să recunoască rodul acelei acuplări? Cât de lipsit de personalitate sau identitate poți fi ca să lupți pentru asta? Dacă el nu te-a vrut/recunoscut cât a trăit, ce satisfacție maladivă e asta să obții victorie asupra lașității lui după ce a murit?
Omenirea va fi un loc mai bun când va înțelege că nu e obligatoriu ca toată lumea să aibă copii și că atunci când se întâmplă accidentul nu e musai să te chinui o viață ca să menții o relație artificială între cele două părți: părinți și copii, dacă una dintre părți nu o dorește. Și nu e nicio nenorocire chestia asta, dimpotrivă.
Nu stiu daca s-a comentat mai sus insa nu pot sa nu-ti atrag atentia asupra naivitatii din afirmatia „contracepția e la îndemâna oricui”. In Romania mare parte din populatie nu a auzit de contraceptie. Punct. Dintre cei care au auzit o mare parte mai bine dau bani pe un pachet de tigari si se bazeaza pe coitus interruptus decat sa plateasca ceva pentru contraceptie.
Asta nu înseamnă că nu e la îndemână, ci că oamenii sunt nesimțiți/leneși/indiferenți. E ca și cu apa caldă, dacă oamenii nu se spală nu înseamnă că ea nu s-a inventat și n-ar fi la îndemână…
Da, ai dreptate. Imi cer scuze ca m-am luat de tine, friends? 😀
Exagerezi. Nici n-am avut impresia că te-ai luat de mine, nici nu te-am înjurat. Am zis care-i părerea mea…
Să mă bag și eu în discuție. Eu văd lucrurile așa: mă văd cu Ion, ne îndrăgostim, poate ne și iubim. Despre ceea ce e important, pe termen lung și fffff responsabil, vorbim. Spunem că bărbații sunt lași că nu-și recunosc copiii . Dar noi, femeile , nu suntem cretine? Ăla vrea să mă țină-n brațe, să facă dragoste cu mine, atât, poate nu vrea copil, pe el l-am întrebat?Nu trebuie să-i acuzăm pe bărbați, să-i înfierăm, trebuie să înțelegem că nu din orice partidă de sex trebuie să apară un copil, că e dreptul lui să crească, să plătească întreținerea unui copil exact când consideră, nu să fie forțat, șantajat etc. Și mai ales să faci copil cu unul însurat… porcărie.