Mimetism

Înainte de a lua forma și părerile altora, citiți, informați-vă, judecați un pic dacă merită să vă alăturați unei cauze, fie și numai cu un like. Sau dacă asta vi se pare prea greu, faceți un exercițiu de imaginație: dacă ați fi în locul celui acuzat?

 

surubelniteAm revăzut aseară filmul „Copilul din Guantanamo – Omar Khadr” în probabil cel mai potrivit moment pentru asta. Ce poate încheia mai bine o zi cu atentate teroriste decât să vezi un film documentar despre ghinionul unui copil împins de părinți într-o ideologie a războiului pe care nu o înțelegea, dar a împărtășit-o din oficiu, copil capturat, deținut și torturat apoi de lumea „civilizată” timp de 13 ani pentru niște crime de război pe care le-a recunoscut doar ca să scape din pușcărie?

Insist să vă spun că filmul ăsta este o poveste despre mai mult decât terorism și lupta împotriva lui. Este o ilustrare perfectă a mimetismului din societatea modernă și poate fi citit în aceeași cheie de ambele tabere. Omar Khadr avea 8 ani când a plecat din Canada cu părinții în Afganistan. Acolo s-a lăsat influențat de familie și a îmbrățișat cauza isalmistă fără să se gândească la moralitatea acțiunilor lui. Puneți-i acum o mitralieră în brațe copilului vostru de 12-13 ani și vedeți cum reacționează.

În primii ani de detenție am fost un dezastru emoțional și ideologic. Eram pus pe lângă niște oameni, începeam să mă port ca ei. Eram mutat cu alții, mă adaptam imediat la noii vecini – Omar Khadr, adolescent încarcerat la Guantanamo

La 15 ani a fost prins în ambuscada creată de soldații americani veniți pe pământ afgan ca să stârpească teroriștii. Rănit, a fost încarcerat la Guantanamo de unde a mai scăpat la 28 de ani, datorită tenacității unui avocat canadian care a văzut în el doar un puști speriat, nu un terorist feroce. În închisoare nu a avut acces la nicio sursă de informare/educare, nimic în afară de interogatorii terifiante, abuzuri sexuale, tortură și socializare cu alți arabi, deținuți ca și el. Omar spune la un moment dat în film că a avut ani întregi în închisoare când lua „forma” mediului în care era transferat. Așa și-a petrecut adolescența și prima tinerețe, copiindu-i pe alții, în lipsa altor repere. Gândiți-vă la cum ies tinerii de casele de copii de la noi, apoi imaginați-vă că Guantanamo nu e o casă de copii. Apoi gândiți-vă la unii din societatea noastră multilateral dezvoltată care, deși au la dispoziție surse de informare și libertate, aleg să urmeze pe unii și pe alții, fără discernământ. Facebook este o oglindă perfectă a acestei realități.

Paradoxal, tânărul Omar pare azi un individ remarcabil de stabil psihic pentru istoria traversată, are păreri bine conturate despre viața lui și ceea ce i s-a întâmplat. Regizorul filmului, Patrick Reed, spunea aseară după film că a proiectat filmul la Toronto, în prezența familiei lui Omar. La final unul dintre frații lui Omar a venit la regizor și i-a spus că e fericit că a putut astfel să-și vadă fratele, că a crescut și a devenit un adult echilibrat, ceea ce nu se poate spune despre fratele crescut în libertate.

Dar mimetismul nu lovește o singură tabără. Unul dintre foștii interogatori ai lui Omar, un soldat american care s-a îmbătat într-o noapte pe front până a ajuns în spital, a fost sancționat de superiori pentru asta, scos din luptă și pus să-și încerce forțele pe prizonierii de război. „La 22 de ani, să fii în iadul ăla din Afganistan și să ai liber să fii dur cu deținuții, este ceva ce-ți poate da senzații nebănuite de putere” – declară spășit azi americanul, dintr-o închisoare probabil federală, unde ispășește propriul teribilism, faptul că s-a lăsat dus de val într-un război pe care nici el, nici mulți dintre noi nu-l înțelegem. Ca și Omar, americanul pare azi o victimă a incapacității/imposibilității de discernere între bine și rău la un moment dat în viață.

Un alt vorbitor din film, un fost șef al procurorilor de la Guantanamo, vorbește despre simulacrul de proces prin care a trecut Omar, generat de faptul că forțele aliate nu prea știau ce să facă cu prizonierii de război, despre frica ce stă la baza deciziilor luate în acest război pierdut cu teroriștii, despre faptul că generațiile crescute după septembrie 2011 nu mai știu cum era America înainte de această dată și la ce a renunțat Occidentul după această pierdere a „virginității”, la libertate, legalitate, curaj.

Și când nu știi ce a fost, cum a fost sau ce să faci, faci și tu ce fac alții.

Priviți tot ce se întâmplă în lumea reală sau virtuală, nu numai în aceste zile când suntem din nou rupți în două de subiectul „terorism”, ci în orice dispută. Oamenii nu au păreri proprii bazate pe cunoaștere sau măcar o minimă informare pe un subiect pe care se apucă să deschidă gura, au doar impresia că au o părere. Așa că îi urmează pe unii și pe alții, „lideri de opinie” care aberează pe diverse wall-uri, se ambalează, combat cu aplomb și fără argumente pe oricine încearcă să aibă o părere diferită sau chiar să se abțină.

Soluția ne stă multora la îndemână: înainte de a lua forma și părerile altora, citiți, informați-vă, judecați un pic dacă merită să vă alăturați unei cauze, fie și numai cu un like. Sau dacă asta vi se pare prea greu, faceți un exercițiu de imaginație: dacă ați fi în locul lui Omar, la 13 ani? Ce-ați face în locul soldatului american trimis pe front ca să apere valorile occidentale de niște barbari? Ce-ați face în locul unui copil care nu are ce mânca, și a învățat acasă numai cum să fure? Ce ați face în locul fumătorului, dar în locul nefumătorului? Ce-ați face dacă nu v-ar spune nimeni ce să faceți, dar ar trebui să luați singuri o decizie?

 

Filmul mai poate fi văzut azi, la ora 20.30, la Cinema Eforie, în cadrul Festivalului One World

Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.

Etichete: , , , , ,

4 comentarii la “Mimetism” Subscribe

  1. mihai 23/03/2016 at 18:52 #

    Eu ma tem foarte tare ca omenirea nu are discernamant. Cea mai de pret invatatura primita de la tata, care a primit-o la randul lui de la bunicul lui, a fost asta: „pruncule, in viata asculta de toti nebunii, dar mintea ta nu ti-o pierde!”.

    Cred cu tarie ca majoritatea nu au primit acest vaccin in familie. Si cel mai trist e ca nici macar nu-si dau seama cat sunt de handicapati cognitiv. Asa ca degeaba incerci sa le explici nuantele, ei au parerile lor absolute.

  2. Eu insumi 24/03/2016 at 08:34 #

    vazusem zilele trecute un film in care cineva trântea o replica care incepe sa imi para tot mai adevarata „intr-o democrație forma este conținutul”

  3. mihai 24/03/2016 at 10:36 #

    off topic: Dollo, de ce ai scos butoanele cu voturi?

    • Dollo 24/03/2016 at 17:44 #

      Nu le-am scos, sper că e doar o problemă temporară cu progrămelul care făcea chestia asta. O să văd cum o repar.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.