M ama întotdeauna a avut curiozitatea asta. Fibra ei de fată de la țară a strigat cu fiecare ocazie măcar un „o fi scump?” în fața cadoului primit de la oricine. Evident, în fața cadourilor de la mine s-a manifestat cel mai des obiceiul ăsta, dar n-a fost scutit de el nici iubitul ei, care „niciodată n-a știut să cumpere flori și cadouri”. Lasă că nici ea nu știe acum, după 40 de ani, ce cadou să-i cumpere de Moș Niculae, și mă întreabă pe mine de câteva zile 😉
Deunăzi i-am oferit cadoul de ziua ei – face 71 de ani pe 5 decembrie – pe care l-am cumpărat de pe aeroport din Viena, când am fost acum la Skopje. O apă de parfum pe care am găsit-o la reduceri, și m-am gândit că i-ar plăcea, pentru că e dulce, cum îi plac ei parfumurile. Nu aveam răbdare să aștept ziua ei, așa că i l-am dat de duminică, să văd dacă am anticipat bine. Și am avut dreptate, a fost dată pe spate. Odată de miros, și a doua oară de faptul că e apă de parfum, nu de colonie.
„Trebuie să-mi iau altul acum, că nu pot să-mi dau cu ăsta așa bun când merg la piață”, a zis. Și asta a fost suficient de apreciativ, din partea ei 🙂 Dar, după vreo zece-douăzeci de minute îmi aruncă așa, ca din întâmplare un „o fi fost mai scump decât astea de aici, nu?”.
Păi eu ce să zic? Să-i zic cât costă?(aoleo, ai dat atâta pe sticluța asta micăăă!!??) Să zic că a fost ieftin, o nimica toată? (a, da, doar atât?) Am zâmbit și i-am zis că l-am găsit la reduceri. N-a mai insistat.
Chestia asta cu evaluarea cadoului e destul de răspândită. Am mai cunoscut persoane care cântăresc totul în termeni de „ce i-am oferit eu și ce am primit la schimb”. Inutil să spun că n-ar trebui să fie așa, dar asta e natura umană. Pe mine una mă încântă orice cadou, indiferent de valoare, dar problema mea e că nu prea știu să primesc cadouri. Ca și complimentele, mă găsesc cumva stângace în fața lor. Mi se pare că dacă reacționez prea entuziast pare fals, iar când mă străduiesc să găsesc o atitudine de mijloc iese ca și când aș fi nemulțumită.
Cândva, în tinerețe, aveam un iubit destul de înstărit, și din toată relația noastră cel mai greu mi se părea să primesc cadouri de la el. Pentru că de fiecare dată erau consistente și mă simțeam cumva cumpărată. Mă gândeam că dacă desfac cadoul și îmi lucesc ochii pare că de asta sunt cu el, așa că preferam să îl pun de-o parte și să îl desfac mai târziu. O prostie. Cu vârsta mi-am dat seama că oamenilor le face plăcere să desfaci cadoul în fața lor, tocmai ca să vadă dacă-ți place sau nu. De aia nu poți să-i lovești cu întrebarea asta stupidă: a fost scump? Sau: vaai, dar nu trebuia să cheltuiești atâta! Și tu de fapt să fi oferit ceva simbolic, pentru că voiai doar să faci o plăcere. Și se duce dracu plăcerea când îți dai seama că tocmai, poate trebuia să cheltuiești mai mult, că acuma omul e dezamăgit.
De aia nu zic că oamenii sunt proști și nu știu să primească cadouri (în special femeile) că iată, nici eu nu prea mă pricep. Dar tot cu vârsta am deprins un obicei care mi se pare mai sănătos decât toate. Întreb omul direct și fără menajamente ce-și dorește, de ce ar avea nevoie? Dacă tot e să cumpăr ceva, măcar să fie ceva dorit, și în felul ăsta evităm și eventualele dezamăgiri sau întrebări.
Numai că la mama niciodată nu merge strategia asta, că dacă o întreb ea zice mereu: nu-ți mai cheltui banii, lasă că n-am nevoie de nimic. Anul trecut i-am făcut petrecerea aia surpriză, care chiar a emoționat-o. Dar anul ăsta și finanțele sunt mai mici, și nici cifra vârstei nu mai e așa rotundă. Mi-a cerut doar s-o duc în oraș ca să vadă când aprinde Oprescu luminițele de Crăciun. Așa că, Oprescule, ai grijă ce faci, că sigur te întreabă mama dacă au fost scumpe becurile alea 😉
La multi ani!
La multi ani mamei tale ! Si tie pe langa ea .
Numai bine.
S
Sa petreceti frumos! Am avut un deja-vu cand am citit postul asta, cred ca toate mamele sunt la fel:)
cu La Multi Ani si eu !
de ani de zile ma rog de neamuri sa o lase mai moale cu cadourile. daca nu se pot abtine, sa ia ceva mic, ieftin, simbolic (de ex. un cd, o sticla de vin, o margica de pus in pom). nu zic ca nu am nevoie de nimic, dar ce am nevoie trebuie sa aleg cu grija, mai ales la electronicele din ziua de azi. pentru ca daca mie imi trebuie o anume functie pe care aparatul ala scump nu o are, sunt bani aruncati. iar daca e ceva de imbracat, nu pun orice tâmpenie pe mine numai pentru ca niste idioti spun ca e la moda. dar vorbesc la pereti. de fiecare data primesc cate un cadou scump, mare, cu care nu am ce face si mai e enervant e ca nici nu prea am pe unde sa le depozitez. Doamne fereste sa le arunci…! dar neamurile sunt tare mandre ca au dat o gramada de bani pe cadouri si au umblat mult dupa ele.
La multi ani mamei! nici maica-mea nu vrea cadouri…
Cel mai „tare” cadou cred ca ar trebui sa fie ceva cu adevarat surpriza
Deci pot sa ma consider norocoasa. In ultimul an mama a vrut, cu diverse prilejuri (Paste, ziua ei, Mos Nicolae…), urmatoarele: saltea pe masura pentru pat, soba de teracota pentru bucatarie, aragaz. Cosmeticele, tigarile, mancarea si maruntisurile saptamanale sunt bashca 😀
Nu inteleg de ce sa fi crezut iubitul bogat ca stai cu el pentru cadouri. Dimpotriva, eu simt nevoia sa fac cadouri oamenilor fiindca trebuie sa-i platesc cumva ca sa ma suporte. E ca si cum as plati biletul la teatru. Mi se pare normal. Asa si iubitul, sa faca bine sa plateasca pentru compania ta, daca nu si pentru alte cele.
he, he, ca biletele la teatru zici? 🙂
Pffff, toate mamele sunt la fel…ce plictisitor 🙂
și tu ce răspunzi când te întreabă?
La fel ca tine. Ma eschivez 🙂
Pe mine ma ingrijoreaza mai mult cei care nu pun astfel de intrebari. Nu de alta, dar sunt printre ei cativa care privesc cadourile atat de fix incat nu pot sa-mi sterg din minte gandul ca au in loc de ochi un cititor de preturi 🙂
da, da, cunosc privirea aia :))
Vă mulțumesc la toți pentru urări, i-am transmis mamei că tot blogul îi urează La mulți ani și a zâmbit rușinată 🙂
La multi ani sanatosi si voiosi si de la Spufi!!!