A m cunoscut-o întâmplător pe profesoara de la Liceul Coșbuc, acuzată că le bagă copiilor prostii homosexuale în cap. Eram la o adunare de femei rome, iar profesoara asta, Roxana Marin, și-a spus povestea, ca și celelalte co-etnice ale ei, cu mândrie cam exacerbată pentru gustul meu. De fapt asta m-a și făcut să nu scriu despre întâlnirea aia, pentru că am plecat de acolo cu un sentiment de „ei și ce? poveștile lor sunt fix la fel ca ale oricărei femei din România!”, așa că nu mi-am bătut capul cu asta.
Toate avuseseră părinți mai mult sau mai puțin posesivi, care și-au imprimat dorințele în evoluția copilelor. Toate au luptat pentru a-și alege calea în viață așa cum au vrut ele, unele au mai ocolit, altele au mers drept la țintă, dar toate erau acolo ca să ne spună „uite că se poate, și femeile rome sunt deștepte și pot deveni cetățeni de nădejde ai societății”. Părinții lor fiind niște oameni nici discriminați, nici favorizați de comunism, ci unii care au vrut să-și depășească condiția de la șatră și să-și facă o viață decentă.
Îmi amintesc că ea a accentuat pe faptul că bunica ei, analfabetă, i-a zis ceva de genul „fă, tu tre să mergi la București să te faci doamnă!”. Eliminând chestiunea etniei, însă, alea erau și poveștile noastre, ale celorlalte femei de 30-40 de ani din țara asta (cred că bunicii noștri au fost, majoritatea, niște țărani analfabeți), crescute în comunism, cu lipsuri, cu părinți care ne voiau binele în felul lor, cu micile noastre disensiuni școlare (băieții nu trag de codițe doar fetele rome, nu?), cu concurență acerbă la orice facultate, cu mariaje nereușite, cu copii din flori sau alte chestii considerate „abateri” de la morala socială.
***
Așadar mi s-a părut că batem o apă în piuă inutil, cu discriminarea asta a femeii rome. Ulterior am văzut la TVR celebra emisiune în care aceeași profesoară era acuzată de un părinte indignat că îi învață cu de-a sila copilul să nu discrimineze homosexualii. Nu era prezentă în emisiune, dar am recunoscut amprenta doamnei în chestiune și deși n-am rezonat deloc cu părintele copilului respectiv, am fost total de acord cu psiholoaga invitată în platou: nu poți să le vorbești copiilor despre homosexualitate și marșuri gay câtă vreme nu le explici mai întâi despre propria sexualitate și ce înseamnă ea. Iar asta nu se face la școală, din păcate.
Cinstit, m-am gândit că profesoara profită de obsesia asta a ei cu combaterea discriminării și le obosește neuronii copiilor cu chestii prea avangardiste pentru vârsta și pregătirea lor. Poate că profesoara nu le spunea copiilor numai despre drepturile homosexualilor, ci despre toleranță și nediscriminare în general, dar asta nu avem de unde să știm, de vreme ce nici profesoara, nici școala sau inspectoratul nu au venit la TVR ca să-și explice punctul de vedere. Vorbind ulterior cu moderatorul – Mihai Rădulescu – am înțeles că ei au insistat să vină cineva în emisiunea aia, dar partea acuzată a preferat să tacă, lăsând astfel loc prea mult de desfășurare unui tată cu obsesii vădit homofobe, cam încurajat ce-i drept de la mijloc și de moderator.
***
Pentru că lumea e mică, iată că același tată îngrijorat revine în spațiul public, de data asta în mijlocul unei cete de creștini ortodocși fundamentaliști care a năvălit cu steaguri și cântări bisericești peste niște oameni care așteptau să înceapă un film în Noul cinematograf al regizorului român, de la Muzeul Țăranului Român (fost muzeu al PCR).
Da, filmul era despre un cuplu de lesbiene – The kids are all right – și rula acolo în cadrul unei manifestații de celebrare a faptului că, slavă Domnului, nu suntem toți la fel. De fapt filmul n-a mai rulat deloc, pentru că puterea de convingere a segmentului ultragiat din populația majoritară a fost mai tare. S-a cântat „Deșteaptă-te române” și niște imnuri religioase, intercalate cu îndemnuri creștinești de huo, spurcaților, rușine, duceți-vă în muzeul vostru de ghei și lăsați-ne nouă muzeul țăranului neîntinat, că bunicii voștri au muncit pământul cu mâinile goale și voi sunteți ghei, spurcaților. Becali ar fi fost mândru de ei.
De remarcat aici tăcerea complice a unui alt segment: forțele de ordine. Deși erau de față și polițiști și jandarmi, nu au intervenit, deși de regulă sunt degrabă băgători în dubă cu manifestanții „fără autorizație” cum erau ultraortodocșii. Din fotografiile postate ulterior tot de participanți reiese o oarecare complicitate între conducerea muzeului și unul dintre liderii găștii trimise de Dumnezeu pe pământ ca să le bage mințile în cap poponarilor. Deci MȚR a încasat banii de la organizatorii manifestației, a închiriat sala știind ce urma să se difuzeze acolo, apoi i-au chemat pe oamenii cu crucea Sfântului Andrei în suflet și i-au dat afară pe spurcați. Mai ales că banii veneau de la niște finanțatori străini, care se știe, vor să ne pervertească ființa națională la toate spurcăciunile occidentului.
***
Mă recunosc învinsă de situație. Sunt siderată de halul în care se prezintă „dezbaterea” publică în România anului 2013, la șase ani de la integrarea în UE, la mai bine de un deceniu de la dezincriminarea homosexualității, la aproape 200 de ani de la abolirea sclaviei. Așa că da, încep să cred că profesoara aia face bine ce face, încercând să le deschidă mintea copiilor încă din clasa a 5-a că oamenii sunt diferiți și că nu trebuie judecați nici după culoare, nici după sex sau cum îl practică, nici măcar după credință.
Nu sunt o fană a paradelor gay, după cum nu sunt nici o fană a procesiunilor religioase, pentru că ambele chestii pe care ele le promovează sunt concepte prea intime ca să le afișezi pe stradă. Mi se pare că oamenii pierd din vedere adevăratele cauze pentru care trebuie să lupte, pentru că ignorând originile diferite, orientările sexuale sau religiile în care au fost crescuți, oamenii au aceleași probleme sociale și economice: locuri de muncă prost plătite, nivel de trai scăzut, sănătate precară, educați deficitară, libertate de exprimare sau de circulație amenințate de diverse interese politice. Iar problemele astea nu se datorează diferențelor de rasă, așa cum SIDA, drogurile și homosexualitatea nu au o cauză comună, cum le place unora să creadă. Deci probabil că e nevoie și de soiul ăsta de activism agresiv pentru schimbarea unei mentalități.
Dar dacă tot e să ne scoatem ochii reciproc cu intimitățile noastre, de ce ar avea religioșii mai mult drept să se închine pe stradă, să-și construiască temple din bani publici, să le facă educație religioasă tuturor copiilor în școli, să vadă filme religioase, iar homosexualii să nu aibă dreptul să vadă filme tematice, să nu-și promoveze (pe bani mai puțini decât ne costă biserica) stilul de viață, să nu le explice copiilor în școli că a fi gay nu e o crimă, nici o boală care se ia, și e o chestie care se practică de tot atâția ani de când biserica creștină și-a întemeiat pe un mit existența și prosperitatea. Și iată că omenirea n-a pierit, dimpotrivă, a crescut și s-a înmulțit.
România are de recuperat și în domeniul ăsta, al mentalității, ani lumină cum are și în alte privințe. Dar pare că nimeni nu vrea să se șteargă decalajul ăsta. Continuăm să pompăm bani într-o chestie total neproductivă și aberantă, care ne ține prizonieri în habotnicie, și tăcem. Nici eu până azi n-am înțeles că tăcând lucrurile nu se schimbă de la sine, pe principiul că toată lumea citește, cască ochii în jur și evoluează. Dacă nu le explicăm copiilor la școală, acasă, ce presupune sexualitatea, nu înseamnă că ei n-o să experimenteze sexul de la cele mai fragede vârste. Dacă le spunem doar că homosexualitatea este o boală care se vindecă prin post și rugăciune, nu înseamnă că aceia dintre ei care se vor simți atrași de același sex nu își vor urma impulsul. Dacă le spunem că ungurii, negrii, evreii, țiganii sunt niște oameni răi care vin să ne cotropească țărișoara, să ne fută femeile, să ne înrobească cu credite și să ne fure găinile din poiată, dacă le spunem că dormitul până târziu atrage fulgere și masturbarea stârnește mânia lui Doamne Doamne, dacă le spunem că numai pupând moaște și închinându-ne într-un anume fel avem noroc în viață și izbăvire dincolo de moarte, adică dacă vom continua să facem toate astea ca în ultimii 22 de ani, atunci seara trecută de la MȚR se va repeta. Și nu așa, doar cu steaguri, imnuri și înjurături, ci cu ghioage, incendieri și violuri pe câmp, ca la 1907. Că doar suntem niște țărani, și vrem să ne apărăm glia strămoșească de tot ce e omenesc.
Dacă ați rezonat cu articolul și vă place acest blog, puteți contribui la întreținerea lui accesând butonul de Like-uri în euro (donații prin Pay Pal) de pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc anticipat 🙂
La teorie sunteti tari.
Ai copii? Daca vine fi-tu si iti zice ca i-o trage prin dos un coleg, ca asa e cool (in cur) te bucuri de libertatea lui de „viziune”.
Schimb un pic perspectiva cronologica: daca tatal iti era poponar, cum o chema pe mama, Vasile? Tu cum apareai?
Nu sunt impotriva homosexualitatii, ba chiar le doresc sa se inmulteasca…. ne raman mai multe femei noua, minoritatii care nu intelege libertatea de exprimare.
@homo sexualis
eu chiar nu inteleg de ce te preocupa pe tine ca unul e gay. E problema lui. Pe el nu il preocupa ca tu esti straight.
Atata timp cat nu urla in strada ca si-o iau in fund ce-ti pasa?
Prietenul meu cel mai bun e gay. Parintii lui stiu si il accepta iar eu il iubesc. E un baiat minunat si nu se deosebeste cu nimic de noi „aia normali”. Se indragosteste, se bucura, se intristeaza, mananca, se spala si nu urla in gura mare „SUNT GAYY”.
Genul ăsta de atitudine ar fi fost credibilă dacă ai fi fost inamicul „băieţilor cu obiceiuri dosnice” în toate chestiunile de importanţă publică.
Numai că experienţa perioadei trecute de la Loviluţie până acum demonstrează că tocmai categoriile sociale cele mai agresiv-homofobe l-au ales deputat de 5 ori în şir pe Adrian Născase şi i-au susţinut cu furie pe popii şi călugării ortodocşi, ale căror isprăvi pe câmpul de bătălie al patului ajută să se vândă Click, Cancan şi Libertatea.
~Nautilus