A m cunoscut-o întâmplător pe profesoara de la Liceul Coșbuc, acuzată că le bagă copiilor prostii homosexuale în cap. Eram la o adunare de femei rome, iar profesoara asta, Roxana Marin, și-a spus povestea, ca și celelalte co-etnice ale ei, cu mândrie cam exacerbată pentru gustul meu. De fapt asta m-a și făcut să nu scriu despre întâlnirea aia, pentru că am plecat de acolo cu un sentiment de „ei și ce? poveștile lor sunt fix la fel ca ale oricărei femei din România!”, așa că nu mi-am bătut capul cu asta.
Toate avuseseră părinți mai mult sau mai puțin posesivi, care și-au imprimat dorințele în evoluția copilelor. Toate au luptat pentru a-și alege calea în viață așa cum au vrut ele, unele au mai ocolit, altele au mers drept la țintă, dar toate erau acolo ca să ne spună „uite că se poate, și femeile rome sunt deștepte și pot deveni cetățeni de nădejde ai societății”. Părinții lor fiind niște oameni nici discriminați, nici favorizați de comunism, ci unii care au vrut să-și depășească condiția de la șatră și să-și facă o viață decentă.
Îmi amintesc că ea a accentuat pe faptul că bunica ei, analfabetă, i-a zis ceva de genul „fă, tu tre să mergi la București să te faci doamnă!”. Eliminând chestiunea etniei, însă, alea erau și poveștile noastre, ale celorlalte femei de 30-40 de ani din țara asta (cred că bunicii noștri au fost, majoritatea, niște țărani analfabeți), crescute în comunism, cu lipsuri, cu părinți care ne voiau binele în felul lor, cu micile noastre disensiuni școlare (băieții nu trag de codițe doar fetele rome, nu?), cu concurență acerbă la orice facultate, cu mariaje nereușite, cu copii din flori sau alte chestii considerate „abateri” de la morala socială.
***
Așadar mi s-a părut că batem o apă în piuă inutil, cu discriminarea asta a femeii rome. Ulterior am văzut la TVR celebra emisiune în care aceeași profesoară era acuzată de un părinte indignat că îi învață cu de-a sila copilul să nu discrimineze homosexualii. Nu era prezentă în emisiune, dar am recunoscut amprenta doamnei în chestiune și deși n-am rezonat deloc cu părintele copilului respectiv, am fost total de acord cu psiholoaga invitată în platou: nu poți să le vorbești copiilor despre homosexualitate și marșuri gay câtă vreme nu le explici mai întâi despre propria sexualitate și ce înseamnă ea. Iar asta nu se face la școală, din păcate.
Cinstit, m-am gândit că profesoara profită de obsesia asta a ei cu combaterea discriminării și le obosește neuronii copiilor cu chestii prea avangardiste pentru vârsta și pregătirea lor. Poate că profesoara nu le spunea copiilor numai despre drepturile homosexualilor, ci despre toleranță și nediscriminare în general, dar asta nu avem de unde să știm, de vreme ce nici profesoara, nici școala sau inspectoratul nu au venit la TVR ca să-și explice punctul de vedere. Vorbind ulterior cu moderatorul – Mihai Rădulescu – am înțeles că ei au insistat să vină cineva în emisiunea aia, dar partea acuzată a preferat să tacă, lăsând astfel loc prea mult de desfășurare unui tată cu obsesii vădit homofobe, cam încurajat ce-i drept de la mijloc și de moderator.
***
Pentru că lumea e mică, iată că același tată îngrijorat revine în spațiul public, de data asta în mijlocul unei cete de creștini ortodocși fundamentaliști care a năvălit cu steaguri și cântări bisericești peste niște oameni care așteptau să înceapă un film în Noul cinematograf al regizorului român, de la Muzeul Țăranului Român (fost muzeu al PCR).
Da, filmul era despre un cuplu de lesbiene – The kids are all right – și rula acolo în cadrul unei manifestații de celebrare a faptului că, slavă Domnului, nu suntem toți la fel. De fapt filmul n-a mai rulat deloc, pentru că puterea de convingere a segmentului ultragiat din populația majoritară a fost mai tare. S-a cântat „Deșteaptă-te române” și niște imnuri religioase, intercalate cu îndemnuri creștinești de huo, spurcaților, rușine, duceți-vă în muzeul vostru de ghei și lăsați-ne nouă muzeul țăranului neîntinat, că bunicii voștri au muncit pământul cu mâinile goale și voi sunteți ghei, spurcaților. Becali ar fi fost mândru de ei.
De remarcat aici tăcerea complice a unui alt segment: forțele de ordine. Deși erau de față și polițiști și jandarmi, nu au intervenit, deși de regulă sunt degrabă băgători în dubă cu manifestanții „fără autorizație” cum erau ultraortodocșii. Din fotografiile postate ulterior tot de participanți reiese o oarecare complicitate între conducerea muzeului și unul dintre liderii găștii trimise de Dumnezeu pe pământ ca să le bage mințile în cap poponarilor. Deci MȚR a încasat banii de la organizatorii manifestației, a închiriat sala știind ce urma să se difuzeze acolo, apoi i-au chemat pe oamenii cu crucea Sfântului Andrei în suflet și i-au dat afară pe spurcați. Mai ales că banii veneau de la niște finanțatori străini, care se știe, vor să ne pervertească ființa națională la toate spurcăciunile occidentului.
***
Mă recunosc învinsă de situație. Sunt siderată de halul în care se prezintă „dezbaterea” publică în România anului 2013, la șase ani de la integrarea în UE, la mai bine de un deceniu de la dezincriminarea homosexualității, la aproape 200 de ani de la abolirea sclaviei. Așa că da, încep să cred că profesoara aia face bine ce face, încercând să le deschidă mintea copiilor încă din clasa a 5-a că oamenii sunt diferiți și că nu trebuie judecați nici după culoare, nici după sex sau cum îl practică, nici măcar după credință.
Nu sunt o fană a paradelor gay, după cum nu sunt nici o fană a procesiunilor religioase, pentru că ambele chestii pe care ele le promovează sunt concepte prea intime ca să le afișezi pe stradă. Mi se pare că oamenii pierd din vedere adevăratele cauze pentru care trebuie să lupte, pentru că ignorând originile diferite, orientările sexuale sau religiile în care au fost crescuți, oamenii au aceleași probleme sociale și economice: locuri de muncă prost plătite, nivel de trai scăzut, sănătate precară, educați deficitară, libertate de exprimare sau de circulație amenințate de diverse interese politice. Iar problemele astea nu se datorează diferențelor de rasă, așa cum SIDA, drogurile și homosexualitatea nu au o cauză comună, cum le place unora să creadă. Deci probabil că e nevoie și de soiul ăsta de activism agresiv pentru schimbarea unei mentalități.
Dar dacă tot e să ne scoatem ochii reciproc cu intimitățile noastre, de ce ar avea religioșii mai mult drept să se închine pe stradă, să-și construiască temple din bani publici, să le facă educație religioasă tuturor copiilor în școli, să vadă filme religioase, iar homosexualii să nu aibă dreptul să vadă filme tematice, să nu-și promoveze (pe bani mai puțini decât ne costă biserica) stilul de viață, să nu le explice copiilor în școli că a fi gay nu e o crimă, nici o boală care se ia, și e o chestie care se practică de tot atâția ani de când biserica creștină și-a întemeiat pe un mit existența și prosperitatea. Și iată că omenirea n-a pierit, dimpotrivă, a crescut și s-a înmulțit.
România are de recuperat și în domeniul ăsta, al mentalității, ani lumină cum are și în alte privințe. Dar pare că nimeni nu vrea să se șteargă decalajul ăsta. Continuăm să pompăm bani într-o chestie total neproductivă și aberantă, care ne ține prizonieri în habotnicie, și tăcem. Nici eu până azi n-am înțeles că tăcând lucrurile nu se schimbă de la sine, pe principiul că toată lumea citește, cască ochii în jur și evoluează. Dacă nu le explicăm copiilor la școală, acasă, ce presupune sexualitatea, nu înseamnă că ei n-o să experimenteze sexul de la cele mai fragede vârste. Dacă le spunem doar că homosexualitatea este o boală care se vindecă prin post și rugăciune, nu înseamnă că aceia dintre ei care se vor simți atrași de același sex nu își vor urma impulsul. Dacă le spunem că ungurii, negrii, evreii, țiganii sunt niște oameni răi care vin să ne cotropească țărișoara, să ne fută femeile, să ne înrobească cu credite și să ne fure găinile din poiată, dacă le spunem că dormitul până târziu atrage fulgere și masturbarea stârnește mânia lui Doamne Doamne, dacă le spunem că numai pupând moaște și închinându-ne într-un anume fel avem noroc în viață și izbăvire dincolo de moarte, adică dacă vom continua să facem toate astea ca în ultimii 22 de ani, atunci seara trecută de la MȚR se va repeta. Și nu așa, doar cu steaguri, imnuri și înjurături, ci cu ghioage, incendieri și violuri pe câmp, ca la 1907. Că doar suntem niște țărani, și vrem să ne apărăm glia strămoșească de tot ce e omenesc.
Dacă ați rezonat cu articolul și vă place acest blog, puteți contribui la întreținerea lui accesând butonul de Like-uri în euro (donații prin Pay Pal) de pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc anticipat 🙂
eu nu inteleg o chestie. filmul asta nu e foarte nou. are vreo 2-3 ani minim. a circulat prin cinematografe, mall-uri, etc, mai are un pic si ajunge la tv pe posturi comerciale (nu hbo sau ceva de genu’). de ce pana mea nu s-au isterizat atunci? doar intreb?
si ca idee, homosexualitatea exista de cand e lumea lume (anii depind de antropologul pe care il intrebati, oricum cateva zeci, daca nu sute de mii de ani), iar Biserica Crestina exista doar de vreo 2000 (hai, 2012 si un pic, ca-s eu draguta 🙂 ).
eu, una, sunt de acord cu paradele gay. nu-s gay (lesbiana), nu cunosc niciun gay, sau cel putin nu-i cunosc orientarea, dar daca as avea mai mult curaj m-as duce sa-i sustin. ma gadesc ca e posibil ca prin paradele astea sa se incerce sa obisnuiasca lumea cu ideea. chiar daca detesta paradele, sa ajunga macar la punctul sa nu se apuce de huduit (inclusiv „fizic”) atunci cand vad doi barbati tinandu-se de mana pe strada.
cat despre religie, eu cred in Dumnezeu, si imi fac cruce cand trec pe langa o biserica si cand plec de acasa, dar daca vreodata o sa ma vedeti la vreo maniferstare d-asta anti-homosexualitate, anti-libertate de exprimare, va dau voie si chiar va rog sa chemati salvarea, pentru daca ajung acolo, fie mi-am pierdut mintile, fie sunt beata si drogata dincolo de limita uitarii de sine.
iar in ce priveste liceu cosbuc, zilele trecute se discuta in birou, unii foarte ultragiti de nu stiu ce parteneriat al liceulul cu nu stiu care asociatie a homosexualilor. am prins din zbor discutia. din nefericire, in ultima perioada, la job, merg pe principiu „ciocu’ mic si joc de glezna”. mi-ar fi placut sa le spun ca eu admir ideea si in niciun caz nu mi-as retrage copilul.
am comentat doar un pic la ultragiul unora fata de orele de educatie sexuala si impartitul prezervativelor prin liceeni. oricum fac sex. nu-i mai bine sa stie ce poate iesi si sa se protejeze?!
eu nu inteleg o chestie. filmul asta nu e foarte nou. are vreo 2-3 ani minim. a circulat prin cinematografe, mall-uri, etc, mai are un pic si ajunge la tv pe posturi comerciale (nu hbo sau ceva de genu’). de ce pana mea nu s-au isterizat atunci? doar intreb?
Fotbalul nu e foarte nou. Are câteva sute de ani minim. A circulat pe maidane, câmpuri, stadioane, la tv pe posturi comerciale etc
Ai mai văzut meci de fotbal jucat în sala mare de şedinţe de la Parlament?..
M.Ţ.R. e unul dintre fiefurile maniacilor religioşi şi tradiţionalişti, alături de mănăstiri. (Nu de Patriarhie. Autoritatea, fie ea şi religioasă, e una. Credinţa e cu totul altceva – lumea credincioasă în Epoca Raţiilor şi Cozilor asculta de autoritatea lui Teoctist, dar credea în Părintele Steinhardt de la Rohia. Care era eroul dizident. Dizident premiat în 1980 de comunişti 🙂 )
A-i provoca pe maniacii religioşi pe teritoriul lor e ceva foarte asemănător cu a intra de bunăvoie în bârlogul ursului.
~Nautilus
„… isi manifesta si ei, cum e si firesc, propriul punct de vedere”? te-ai uitat la filmuletul ala? asa ti se pare firesc? e ca si cum m-as duce eu sa-mi manifest ateismul in timp ce tine popa o slujba in biserica. sa-l iau la „huo! superstitiosule!” bai adriane taica, la un film nu te obliga nimeni sa mergi, iar daca nu-ti place, iesi (in pizda ma-tii) si lasa-i pe ailalti care vor sa se uite. iar critica manifesta-ti-o la tine la bloc, bine? cum ar fi mah sa te vad pe la mcdonalds si sa vin si-ti scuip pe fishmac, „de ce mananci, bai, porcarii din astea?”. asa mi-as manifesta eu, „cum e si firesc”, punctul de vedere?!?! imi pare rau, nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar eu nu te pot vedea decat ca pe un om normal – adica nu’sh cum sa-ti spun… cam prostanac ashea.
Cat de categoric esti tu, omrau. Si ai si mintea ascutita brici. Dai exemple cu McDonalds, se vede ca esti citit nene, nu gluma. Jignirile te rog sa ti le tii acasa, „la tine la bloc, bine?”
De remarcat aici tăcerea complice a unui alt segment: forțele de ordine. Deși erau de față și polițiști și jandarmi, nu au intervenit, deși de regulă sunt degrabă băgători în dubă cu manifestanții „fără autorizație” cum erau ultraortodocșii.
Se ştie că la dubă se bagă de obicei saitu dă cultură. (Mânca-ţi-aş.)
Mai Dollo mai, the politically corectness gang trage tare pe topicu’ asta…..
Eu vreau sa fac citeva precizari care tin de natura democratiei, tolerantei si libertatii unei societati normale.
– activismul politic si manifestarile zgomotoase sint permise si celor care nu ne sint simpatici, nu?!?
– democratia nu inseamna dictatura majoritatii, dar nici a minoritatii;
– dreptul de a NU fi de acord cu o norma sociala sau cu un curent de opinie, un comportament sau o aspiratie apartine TUTUROR. Ca un corolar: NU are nimeni monopolul dreptului de a „arata cu degetul” si de a eticheta;
– cei care pretind toleranta au o obligatie corelativa de aceeasi natura;
– esenta libertatii tine de POSIBILITATEA CA PUBLIC sa nu fii de acord;
Gresesc?!??
Spatiul public devine spatiu privat in momentul in care este inchiriat, deci aia nu aveau ce sa caute in incinta respectiva. Daca vroiau sa protesteze puteau sa o faca afara.
Libertate inseamna sa faci ce vrei cu conditia sa nu incalci libertatile celorlalti.
Deci, daca protestau afara si urletele lor ii afectau pe cei din incinta, trebuiau somati de catre autoritati (paza, politie…etc.), iar in cazul in care nu se conformau, trebuiau arestati si amendati.
ce rapid esti cu arestarile atunci cind iti pica tie bine…!!?! in rest trebuie sa dam dovada de toleranta, nu?!? spiritul democratic circula doar in directia in care vrem noi? e in sens unic?!?
de ce nu propui ca manifestarile (politico-sociale) care nu-ti convin sa se faca pe muteste si eventual sa se lase cu pirnaie….?!??
Eu zic că totuși atâta vreme cât comunitatea LGBT sau minoritatea atee sau pur și simplu nemergătorii la biserică nu năvălesc peste credincioși în biserici ca să le facă galerie anti Iisus înseamnă că le respectă acestora dreptul de a-și manifesta credința, nu? De ce nu poate fi și reciproca valabilă?
Draga Dollo, minoritatea atee a avut momentele ei de glorie si a condus foaaaarte „luminat” societatea: democratic, tolerant, deschis catre noi perspective, etc, etc…. A avut momente extraordinare de navalire si demolare. E adevarat ca totul a fost spre binele nostru, pina la pirnaie si chiar moarte…. Da’ ma rog….!?!!
Acum, din nefericire, ne-am intors in era superstiilor, inapoierii, bigotismului, etc, etc.
Sa ne dorim ca luminatul ateism atot-puternic sa revina.
Cit despre manifestari zgomotoase si cu totul publice ale minoritatilor…..,de orice natura, nu cred ca trebuie sa dau eu exemple. O simpla cautare pe net e suficienta ptr.a gasi N manifestari „culturale” dezinhibate de maaaare valoare ce vor dainui chiar si peste veacurile astea de intuneric si oprimare…..
Exemplu’ Pussy-Riot nu are nici o asemare cu povestea de aici, nu?!? Daca acolo largi grupuri internationale si-au manifestat indignarea ptr.condamnarea penala a „protestatarelor” dezinhibate aici predicatoirii tolerantei cer identificarea, arestare si pedepsirea….. Mishto open mind, deschidere de spirit….
Daca o exaltata organizeaza o parada bizara (de orice fel) la liceu e ok, dezirabil, etc. Daca parintii liceenilor nu sint de acord cu „evenimentul” e ceva teribil !!! Trebuie condamnat dezacordul. Represiunea e necesara…..
Gresesc??!?
p.s. Mai Dollo, foarte intersant de citit si reflectat asupra postarilor „apostolilor” tolerantei prezenti aici pe blog. Cum spuneam mai sus, observ o foarte rapida renuntare la pricipiile pretinse altora. Cum de recursul la metoda represiunii tisneste atit de viguros din rindul predicatorilor diversitatii de comportament, stil de viata si gindire….
Daca avem curiozitatea sa comparam comunicatele atit de infierate ale BOR cu militantismul citit pe aici, da-mi voie sa constat ca BOR NU indeamna la represiune, puscarie,etc….
Da, eu cred că greșești echivalând ateismul cu comunismul. Pe același principiu putem echivala religia cu toate relele din istoria ei, or parcă nu erai de acord cu asta, din câte îmi amintesc. Dar deși socotesc că greșești îți respect punctul de vedere și comentariile de aici. Despre asta e vorba, că e loc pentru toată lumea sub soare și pe Internet, iar până una alta acei pretinși credincioși au împiedicat o manifestație doar pentru că nu erau de acord cu ea. Ateii nu au împiedicat vreo slujbă sau vreo procesiune religioasă.
@Dollo, s-a discutat aici cam la modul general (exceptie @Nautilus cu MTR), s-a teoretizat. La concret, treaba este mult mai grava. Te rog sa te uiti cu atentie la ce se intampla in filmul pe care l-ai postat. Vezi pe acolo vreo masa de credinciosi ultragiati ? Eu nu prea vad. Eu vad doua personaje in varsta, „de coloratura”, si vad niste tipi atletici, hotarati, care numai a practicanti ferventi si crestini ultragiati nu arata. Daca „cineva” ar relua multele secvente de la contra-mitinguri-gay poate ca ar vedea aceleasi personaje care si aici formeaza „nucleul dur”. Au atitudinea aceea binecunoscuta de „hai, supara-ma, de abia astept” …
De aceea cred ca ACCEPT nu numai ca este anacronica, dar mai ales este prost consiliata. „Manifestare culturala organizata cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucuresti la Muzeul Taranului Roman” – adica Ambasada SUA nu are idee de cum „merge” traba, nu stie de „baietii” astia si de potentialul de conflict ? Haida de !
Dincolo de „dezbaterea publica”, dincolo de frumosul „eu cred in dreptul de exprimare a sexualitatii proprii” si alte alea-alea frumos colorate se poate pune intrebarea „Stie cineva de potentialul extremist ?” care poate fi folosit, astazi impotriva LGBT, maine contra tiganilor si poimaine contra celor care „nu-s in rand cu noi”. Faţă de asta, vocile pot sa amuteasca, indiferent cat de lucide ar fi.
Glass and Iron tinde catre Nacht und Nebel…..
„Potentialul”, de orice natura, nu poate constitui o motivatie ptr.represiunea sugerata. Asta intr-o societate normala, TOLERANTA….
E interesant cum cineva din „clubul tolerantei” indeamna la folosirea tehnicilor politienesti (de trista amintire) ptr.depistarea si anihilarea opozantilor…..
E un foarte frumos drum care va progresa pina la a condamna si tovarasii de drum care astazi sint ok dar miine nu mai convin directiei „Glass and Iron”…..
Mladite viguroase ale dictaturii si represiunii sub masca tolerantei… Ce mishto!!
Foarte bine ca ai sesizat teoretizarea excesiva. Treci la actiune!! Noua societate, construita dupa conceptiile tale atit de democratice, asteapta sa se nasca. Mult succes!!!
p.s.vezi sa nu uiti sa rezolvi si problema, atit de deranjanta, a celor care (atletici sau nu ) se exprima contrar tie pe diverse blogg-uri, forumuri , etc
N-ai inteles nimic si o dai si cu mucii-n fasole cu „anihilarea opozantilor”. Ai imaginatie bogata, nu zic nu, da’ poate incerci sa ramai la ceea ce este scris de mine. Nu ma intereseaza cat de subtil poti fi in a intelege ce „as vrea” eu – nu esti subtil si habar nu ai ce vreau eu.
Pai de ce nu ne explici tu cum sta cazul cu supravegherea „potentialilor”…. Ca vorba aia: stii foarte bine ce si cum si propui „intelept” trecerea de la teoretizare la actiunea practica. Postarea de „sticla si fier” e explicita…..
Ceea ce vrei tu ai spus cit se poate de clar. Ai indicat si metode de actiune foarte „democratice” si „deschise” la divestitatea de idei: analizarea video-urilor, depistarea „atleticilor”…. Care poate fi finalitatea masurilor propuse de tine?!? Asa la nivel de principiu….: scoaterea „mucilor din fasole” cu mina dusmanului pedepsit?!? Sau poate vreo 10 ani de penitenta prin „indragostirea” obligatorie de „savoire-faire-ul” „tolerant”. Asa ca-n 1984 (Orwell).
Si daca asta nu e TOT ceea ce vrei tu, gindirea ta e si mai nelinistitoare. Valul (doar) declarativ al tolerantei si deschiderii ascunde tenebre.
Asa ca:
Tovarase Lenin, va rugam scuzati-ii pe cei care gindesc altfel decit dvs!! Stim ca dvs.NU apreciati toleranta si diversitatea decit ptr.propriile idei. Dati-le totusi o pedeapsa mai blinda ca sa nu se prinda dusmanu’ cum gindesc „cei luminati”….
Păi la bărbații ăia supărați mă refeream și eu când ziceam că mă aștept ca pe viitor să fie bâte în loc de steaguri. Dar cum poți să combați „potențialul” ăsta atâta vreme cât „oamenii legii” îl ocrotesc și favorizează?
Astia sunt in stare sa ii linseze pe aia care nu sunt ” in randul lumii” din punctul lor de vedere limitat de intunecimea mintii. Astia sunt considerati normali? M-au ingrozit indivizii care se comporta agresiv, deranjandu-i pe oamenii aia care se comportau civilizat,decent, vroiau sa vada un film.
Mâine o să vrea să adopte copii, poimâine vor considera că e liber să se manifeste pe stradă…tot ce iese din sfera normalului e anormal, dragă ALina și un mic linșaj făcut la timp ne scapă de oarece probleme mai târziu…
:)) … inca rad …
Ieri stateam de vorba cu doi prieteni. Unul blama ideea celor de la ACCEPT, altul o aprecia, eu o tineam langa cu „calea de mijloc” si „diplomatie”, dar aveam un numitor comun : „Violenta nu are ce cauta in rezolvarea situatiei”. Si m-a apucat rasul (si rad si acum, de ei, de mine …) – daca noi toti suntem niste teoreticieni si de fapt baietii astia minoritari chiar vor sa ia bataie, nu teoretic ci cat se poate de practic ? Daca se cauta „cu lumanarea” un conflict care sa poata „sublinia” atitudinea intransigent-discriminatoare a majoritatii ? O fi asta o idee buna de comentat ?
Care dinamovist este atat de aiurit incat sa se duca in Ghencea sa si sa strige in gura mare „Hai Dinamo” ? Si sa se mai gaseasca si sprijin la alti prieteni care sa ii spuna „Du-te, e dreptul tau sa iti exprimi apartenenta la galeria dinamovista !” (nu vorbesc de meciurile de fotbal).
Ambiguitatea prea mare duce la „intelegeri libere” ale mesajului. Vezi mesajele tale de mai sus….
Teoria „provocarii” nu e cu totul lipsita de sens. Dar in cazul de fata sint sceptic.
Problema e, oricat de trist ar parea, ca oamenii nu vor sa stie ca persoanele gay exista. Si de fapt nu vor ca ei sa existe. Asta-i tot. De aia se aude/citeste atat de des: „Dar eu n-am nimic cu ei, dar nu vreau sa-i vad/aud/sa stea la ei in casa”. Foarte trist.
Pai ce dovada mai buna de toleranta vrei?!? Nu vor sa stie ca exista, nu vor sa-i vada, NU sint citusi de putin de acord cu ei, dar nu sar la bataie, nu-i arunca in puscarie si nu-i verifica acasa ce fac……
Ce e trist?!? E trist ca cei care gindesc, simt, se comporta, sa zicem, normal, obisnuit au ajuns la un modus-vivendi cu cei care resping aceasta „normalitate” sau care inteleg sa gindeasca, sa se comporte altfel?!? Asta e trist?!?
Sau poate ca majoritatea e obligata sa fie chiar si de acord, sa spuna ca e bine sau foarte bine lucrul pe care in sinea ei majoritatea il dezaproba?!?
Cele de mai sus se aplica in relatia cu orice grup, etnic, sexual, politic, social, etc….
Plictisitor, enervant, șocant. Acuma dragi susținători ai toleranței, de ce nu faceți experimentul acăsică, să vedem dacă îi pupați pe frunte pre copiii voștri gay sau lesby. Eu sincer nu i-aș pupa dintr-un motiv foarte simplu- tulburările sexuale nu sunt normale. Dezvoltarea speciei- ca atare- se oprește la faza la care considerăm că e firesc ca n% din masculi să fie gay iar m% din femele lesbi. Și vom rămâne cu corectitudinea politică.
Am impresia ca tu nu ai copii. Sau daca ai, inca sunt mici si tu mai esti in faza aia in care crezi ca ai control, ii educi, le explici de mici de tulburari, si ei nu vor ajunge sau nu vor face ca altii… Ehe! The Island is not done with you, yet!
Elena dragă,nu prea văd un copil devenind altfel din cauza că părinții n-au fost de acord cu ”libertatea” sexuală. Cu riscul de a fi considerat o fosilă spun că România nu avea nimic de pierdut dacă nu aproba comportamentul (pi)dosnic, ci dimpotrivă. Sunt de partea vechii lozinci amrikane ”Don t ask, don t tell”. Ce face omul cu părțile lui inferioare e treaba lui dacă nu iese în public să se laude cu asta. Parcă e mai simpatică afișarea drapelului secuiesc decât a fundului unui nene care n-a înțeles instrucțiunile de folosire pentru respectivul fund. Ce e cel mai caraghios e că amatorii de libertăți sexuale tac chitic când este vorba de o măsură cu adevărat utilă, legalizarea constituției, pardon, prostituției. În momentul în care junii cu bube pe față vor avea cărniță pe alese de diverse vârste, conformații, etc.- nu vor mai fi tentați să cânte la fagot. Nu-i așa că sunt un porc de câine misogin ?
@Dollo
un articol f.,f.bun. eu, in locul tau, as medita un pic la ceea ce spune.
http://adevarul.ro/news/politica/revolta-naturii-sau-pacatul-firii-1_5127f96e00f5182b85913283/index.html
1. În mod curios, exact acelaşi limbaj ca al „dreptacului” Neamţu este auzit din gura comunistului Voronin. Care s-a trezit într-o dimineaţă şi a decis că el este apărătorul tradiţiei, familiei şi ortodoxiei.
2. De fapt, „partizanii libertăţii de exprimare”, indiferent că îi simpatizează sau îi dispreţuiesc pe gay, pornesc de la o premisă foarte răspândită printre românii liberali şi moderni post-1990 şi la fel de des întâlnită printre chinezii moderni ai anilor 2000, şi anume interpretarea literală a legii.
(Cum s-a întâmplat în cazul chinezului care nu a vrut să-i fie expropriată casa până nu i se plătea exact suma prevăzută de lege, până la ultimul yuan. Cât erau ei de comunişti, tirani şi altele, dacă legea spunea că ăla are dreptul la exact xxxxxx yuani, nu l-au putut forţa să iasă din casă, au construit şoseaua de jur împrejur.)
Astfel, din punctul de vedere al unui susţinător al interpretării literale a legii, dacă ai dreptul la exprimare şi ai închiriat sala cu acte în regulă pentru un film, atunci teoretic nimeni, nici Dumnezeu din cer, nu te poate împiedica să proiectezi filmul, fiindcă e dreptul tău legal.
Dar mai există şi unii care sunt mai adânc înrădăcinaţi într-o epocă mai trecută, şi care tind să creadă că „unii sunt mai egali decât alţii” şi că dacă ei au zis că îi doare-n pix de dreptul tău, atunci nu îl ai (continuând „dacă venea Vlad Ţepeş să facă el ordine…”).
Acest grup social are câteva fiefuri proprii, în care cei din afară nu pot pătrunde fără să îşi rişte capul, aşa cum trebuie să te gândeşti de 2 ori înainte de a intra în bârlogul ursului: pe de o parte M.Ţ.R., pe de altă parte câteva mănăstiri în care se predică împotriva „paşapoartelor biometrice cu seria care adunată dă 666”, şi în cele din urmă Formula As – care e pro-ţărănească, anti-modernă, anti-medicină, anti-orice.
A spune că publicul trebuie să fie mai puţin ţăran la Muzeul Ţăranului Român e cam acelaşi lucru cu a spune că vrei să pozeze Alina Plugaru în Formula As.
Occidentalii au rezolvat dilema asta: niciun gay nu are ce căuta în fiefurile tradiţionaliste (şi fundamentaliste, şi creaţioniste, şi anti-Obama 😀 ), aşa cun niciun maniac religios nu are ce căuta în ceea ce se cheamă „liberal community.” S-au separat în două tabere care nu se întâlnesc. Altfel, se lasă cu bătaie şi cu moarte de om.
La noi, datorită maniei interpretării literale a legii, lumea tinde să creadă că nu există astfel de tabere în duşmănie una cu cealaltă şi că îţi poţi susţine dreptul oriunde.
Încearcă să-l susţii în comuna Tanacu din judeţul Vaslui.
~Nautilus
Si care-i problema?!? Doi oameni politici din orientari (politice) diferite au pct.de v.comune pe un anumit subiect. E bizar?!? E ceva de nemaiauzit?!?
Nu cred ca originea unor situatii descrise de tine au originea, pur si simplu, in „interpretarea literala a legii”. Lucrurile sint mult mai complexe. Limitarea la o singura cauza duce la concluzii ciudate.
Care e concluzia?!?? Propui ceva?
erata: Nu cred ca originea unor situatii descrise de tine rezida……
După cum ar fi zis Radio Erevan, întrebarea pe un ton agresiv „propui ceva?” se traduce „abia caut un motiv să mă pun contra” 😛
Eu nu trag nicio concluzie. Dar aşa cum nimeni nu poate face să nu mai existe gay (au încercat unii mult mai puternici decât Doreii de la lopată, şi cu 7.92×57, şi cu gaze, şi cu Naganul, şi tot n-au reuşit), nimeni nu poate face să nu mai existe maniaci religioşi, aşa încât cele două tabere trebuie să coexiste, fără să iasă bătaie când se întâlnesc.
În mod curios, singurul loc în care aceiaşi gay şi maniaci religioşi coexistă cât pot de bine, dacă nu cumva sunt chiar aceleaşi persoane, cunoscându-se obiceiurile mai dosnice ale bărboşilor noştri cu potcap şi anteriu, e Biserica Ortodoxă Română.
~Nautilus
Pina la urma, articolul lui Neamtu e f.bun. Atinge, argumentat si de o maniera inteligenta, subiecte sensibile ale societatii moderne.
Daca singura remarca pe care o ai e aceea ca el si Voronin apara traditiile, familia si ortodoxia inseamna ca nu ai inteles nimic ori ca reaua credinta e viata ta
Prietene, nu trebuie să fii nici de dreapta și nici comunist ca să ai un pic de bun simț. Iar bunul simț- nu neapărat al meu ci natural- spune că LGBT-ii sunt niște aberanți sexual. Acuma că din niște aberații sexuale este derivată corectitudinea politică-e încă o dovadă că societatea așa-zis liberală e cu dosu-n sus.