Femeia în giratoriu

Întoarcerea în București, la oră de vârf, după 1400 de km parcurși prin țară.

giratoriuAm condus zilele astea cam 1400 de km prin țară, pe șosele de munte, cu serpentine și ploaie, și n-am pățit nimic. A trebuit să mă întorc în București, unde în giratoriul de la Herăstrău (ăla de după Ambasada Chinei, când faci stânga spre Aviatorilor) era să intre în mine o duamnă cu Megane, care nu a fost în stare să-și păstreze banda din giratoriu și să iasă tot pe aia în bulevard.

OK, giratoriul ăla te pune în fața unor curbe pe care majoritatea le taie. Mulți dintre noi o facem când șoseaua e liberă, și nu incomodăm pe nimeni, dar nu când toate benzile sunt ocupate și e de bun simț, ca să nu zic regulamentar, să-ți păstrezi dracului banda ta, mai ales că e bine trasată cu vopsea pe asfalt și bulevardul pe care ieși din giratoriu are suficiente benzi cât să-ți permită să  faci asta. Sau măcar semnalizezi și speri că ăla de lângă tine te lasă să-i tai fața.

Ea, duamna, mi-a tăiat fața în cel mai bădărănesc mod posibil. Cu nesimțire, fără semnalizare. A trebuit să frânez ca să nu-mi șteargă ea jumătatea stângă a mașinii, am lăsat-o să se bage în fața mea, pe banda mea, ca să se înfigă câțiva metri mai în față în coada kilometrică de la semafor. M-am încadrat și eu pe banda alăturată, ca să ajung în dreptul ei și să-i bat obrazul. Nu de altceva, dar după vreo șase ore de condus, nimerisem în cel mai prost trafic posibil din București (de la ora 18.30) și ce să facă două duamne la semafor, dacă tot nu s-au pupat pe aripi? Măcar să se păruiască din vorbe, m-am gândit.

– Nu vă supărați, în giratoriu mi-ați tăiat calea, în loc să vă păstrați banda. Dacă nu frânam ați fi intrat în mine, i-am zis eu, amabilă.

– E, asta e, vă plăteam dacă ar fi fost așa!, mi-a răspuns ea, cu aceeași amabilitate.

Cam asta a fost revenirea acasă astă seară, după câteva zile dulci-amare petrecute în sat la tata, unde nu, nu am rezolvat nimic cu succesiunea nici de data asta. Urăsc în mod oficial toată breasla notărească din țara asta, îmbuibată de bani și cu bășini birocratice în cap în loc de creier. Dar despre ce am făcut acolo urmează câteva reportaje zilele astea. Ăsta e doar un teasing, că de mai mult nu am energie acum.

Bomboana de pe colivă am găsit-o acasă. De fapt n-am mai găsit-o, pentru că dispăruse. Și anume pisicul cel mic, nebotezat încă, dar care deja fusese acceptat de Toshiba, și-a luat lumea în cap cât am fost eu plecată, și nu m-a mai așteptat. Nu am elucidat încă misterul dispariției lui și bănuiesc că Toshiba fiind singura martoră a fugii lui, nu îl vom elucida niciodată. Sunt tristă. Luna iulie nu a ajuns decât la jumătate și deja am contabilizat câteva eșece în ea. Viața (mea) e cam nașpa zilele astea…

Etichete: , , , ,

16 comentarii la “Femeia în giratoriu” Subscribe

  1. diana 16/07/2013 at 23:37 #

    Ieri am fost intr-o masina care de 2 ori era sa fie pocnita ca lumea a luat curba fara sa-si pastreze banda.
    Si nu in Bucuresti 🙂

  2. Elena 17/07/2013 at 00:02 #

    Hang on in there!

  3. VAXXi 17/07/2013 at 00:36 #

    Capul sus!

  4. Marius Georgescu 17/07/2013 at 06:12 #

    Nimic nu e vesnic…

    • Dollo 17/07/2013 at 08:05 #

      amin 😉

  5. Gogu 17/07/2013 at 07:23 #

    Am observat mai nou o marlanie la duamne in trafic de n-ai idee.
    Mai acu vreo 2 saptamani blocheaza una o alee pe care resedeau vreo 7-8 masini ca sa se duca sa-si plateasca rcs/upc. Cand vine o intreb de ce-a parcat acolo ca ne-a blocat, Ma invita sa ma duc intr-o parte anatomica ce-i lipseste (nu e vb de aia responsabila cu bunul-simt) si-mi zice ca ea parcheaza unde are chef.

    Partea proasta e ca nu era vreo pustoaica ci femeie matura la 45-50, aranjata/dichisita si nu etnie conlocuitoare.

    • Dollo 17/07/2013 at 08:05 #

      mda, și asta tot așa matură era

  6. spufi 17/07/2013 at 07:46 #

    ugh 🙁 nu-l cauti? o fi cazut din balcon. tinem pumnii sa va regasiti.

    • Dollo 17/07/2013 at 08:05 #

      Au trecut deja două zile de când a dispărut, cred că e o zbatere inutilă

  7. West 17/07/2013 at 09:41 #

    Am o prietenă a cărei pisică a dispărut întro bună zi de acasă. Locuiește la etajul 2 și cel mai probabil a căzut de pe pervazul ferestrei de la bucătărie, unde obișnuia să își facă veacul. Au regăsit-o după 6 luni, slabă, jegărită, dar…. întreagă, surpriză! – în fața scării alăturate de la bloc. Așadar, fusese tot timpul prin preajmă și ei nu au bănuit nimic, o credeau de mult dusă. Soarta…

  8. Xanaxdoo 17/07/2013 at 09:48 #

    Zi de zi mi se pare ca a conduce in oras e o cale sigura spre infarct sau atac cerebral. Conduc doar 15-20 de minute intre casa si serviciu, dar nu exista sa nu ma enervez intens de 2-3 ori la fiecare drum. Pietoni, soferi si biciclisti nesimtiti imi taie calea in fiecare zi. Pe de alta parte, alternativa transportului in comun ma expune altor stresuri, si prefer, totusi, cochilia masinii care ma izoleaza de lume. Care lume clar si-a pierdut busola.

    Cit despre motanel, cum adica „a disparut”? Cineva i-a deschis o usa/geam pe unde a iesit, nu era, totusi, Houdini. Imi pare tare rau.

  9. val 17/07/2013 at 10:53 #

    eu sunt extrem de departe de a fi un om superstitios. nu stiu cum se face ca majoritatea problemelor serioase ce le-am avut pana acum (spitalizari, table indoite..etc) au fost in luna iulie a unor diversi ani.

  10. Dana 17/07/2013 at 14:53 #

    Noirocul meu ca nu conduc…am copil de crescut, nu ma tin curelele sa ma expun nervilor din trafic…

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.