Azi, la o întâlnire pe care am avut-o la prânz, toți am venit de afară, înfrigurați, cu umbrelele picurând. Pe drum de acasă nu-mi venea să cred câte leșuri de umbrele am numărat pe străzi. Zeci.„Am 40 de ani, dar în viața mea n-am văzut așa ceva!” aș fi declarat și eu la TV, dacă m-ar fi întrebat cineva 😉 Noroc că nu m-a întrebat nimeni.
Sub influența acestor imagini dramatice am deschis discuția:
– Afară e genocidul umbrelelor, nu pot să cred câte sunt moarte pe străzi. Trebuie să facem ceva pentru salvarea lor, o petiție, ceva … 😉
– Da, eu pe a mea o țin acasă, nici n-am luat-o azi. Am glugă! îmi răspunde serios un coleg.
A voastră cum se simte? 😛
Mihai: da, normal ca eram pasager. Veneam de undeva unde era vreme buna, cand am ajuns era intuneric si nu mi-am dat seama cat e de urata vremea, cartela de telefon nu mai mergea, wi-fi-ul de la Otopeni a dat eroare, nu aveam ce sa fac, trebuia sa ajung acasa. Asa-i cand accepti piscoturi, ceva trebuie sa-ti dea emotii.