Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

M -am plictisit să aud în ultima vreme cum că rolul și rostul religiei în școală este acela de a le da elevilor o educație morală, pe care altfel nu ar avea de unde s-o primească. Într-un stat laic se apelează, chipurile, la morala creștină ca ultim resort pentru a mai salva ceva din fibra națională, pervertită de comunism și aruncată direct în ghearele decadenței seculare. Mi se pare că ne furăm singuri căciula, cel puțin câtă vreme ne încăpățânăm să ne ascundem în „fă ce spune popa, nu ce face el”. Ne facem că nu vedem corupția și setea de bani a bisericii (în rând cu lumea, de altfel), preferând să considerăm orele de îndoctrinare confesională așa zise oaze de moralitate care, vezi doamne, ne vor mântui tânăra generație și prin ea societatea, atunci când va să vină vremea lor. În realitate adăugăm încă o materie revolută, care nu are nicio legătură cu viața reală a elevilor, într-o curriculă și așa stufoasă și neadaptată nevoilor societății.

M-am gândit în ultimele zile cum anume s-au sedimentat în mine noțiunile astea pe care le însumează morala, deși nu am beneficiat de cei 12 ani de religie în școala generală și la liceu, cum se întâmplă de la 89 încoace. Eu m-am născut în anii care au urmat decretului prin care Ceaușescu interzicea avorturile. Nu din cauza asta. Mama se străduia de ani de zile să aibă un copil, deci nu am fost un accident. Totuși nu asta contează, remarcam doar că m-am născut, paradoxal, într-o societate dominată de ateism, dar controlată demografic printr-un resort mai degrabă religios. Ciudat cum se întâlnesc în puncte neașteptate dictaturile și religia.

Educația a început de acasă. În primii ani am stat mai mult la țară la mamaia maternă, undeva în județul Buzău, unde biserica ortodoxă se simțea bine mersi, nu era deloc prigonită de sistemul comunist. Am fost împărtășită, trecută pe sub masă, spovedită și tot tacâmul de ritualuri religioase pe care nici nu le-am înțeles, nici nu s-a străduit cineva să mi le explice. Le-am acceptat așa cum mamaie, femeie de 60 de ani la vremea respectivă, le acceptase și ea tot ca pe un dat, din strămoși. Nu m-au stresat, dar nici nu mi-au produs vreo revelație. Cine spune azi că un copil de vârsta grădiniței sau chiar în primele clase primare pricepe ceva de la orele de religie minte cu nerușinare. La anii ăia iei tot ce-ți pune familia pe tavă sau profesorii, cu titlul de „așa trebuie să fie”.

Dacă e să rememorez ceva care m-a marcat ar fi o dimineață din primii ani de viață, când dormeam în patul din bucătăria de iarnă a bunicii și am fost trezită destul de brutal de o babă care mă stropea cu niște apă și incanta ceva neinteligibil. Era vremea când făceam pipi în pat, pentru că probabil mi-era lene să mă trezesc, să o trezesc și pe mamaie ca să mă ducă până în fundul curții la WC. Dar la țară nu exista noțiunea asta – lene să te duci la budă – , așa că mamaie adusese o babă din sat să-mi descânte de sperietură, ca să nu mai fac pipi în pat. Nu mai știu exact dacă am mai făcut sau nu după asta, dar momentul mi-a rămas și acum în minte, ca o chestie care m-a speriat mai tare decât orice altă sperietură precedentă care să zicem că mi-ar fi dat scăpările nocturne.

Îmi mai amintesc de nenumăratele colive pe care mamaie le făcea cu diverse ocazii, că mergeam cu ea la biserică și țineam de paner, îmi amintesc liota de puradei semidezbrăcați și mai mereu murdari, care se înghesuiau la finalul slujbei ca să primească colivă, mere sau colaci. Nu-mi amintesc nimic din bolboroselile preoților, pentru că niciodată nu înțelegeam ce zic, și nici mamaie nu-mi traducea vreodată ceva din „predica” popii. Sunt tentată să cred că nici ea sau celelalte babe din sat nu pricepeau mare lucru din ce zicea popa. Tipul putea foarte bine să facă incantații în altă limbă, că ele tot știau să răspundă cu cruci multe și dese la anumite momente cheie din slujbă.

Asta se petrecea la țară. Acasă, la București, mama nu mergea la biserică. Nu știu dacă „se înstrăinase” sau nu fusese niciodată prea bisericoasă. Iernile stăteau la noi bunicuța (bunica mamei) și mamaie, pentru că le era greu să se descurce singure la țară. Preotul de la biserica din fața blocului venea acasă să le spovedească. Au fost ocazii în care mama s-a înstrăinat și mai mult de biserică, pentru că a văzut că preotul ținea cu tot dinadisnul s-o spovedească mai mult pe ea, și se plictisea teribil de aceleași vechi păcate ale babelor. Mama avea în jur de 30 de ani, era frumoasă și singură. A decis atunci să nu mai cheme popa acasă, cu riscul că rămân nespovedite bunicile.

În afara bisericii am învățat de la mamaie să spun în primii ani de viață rugăciunea „Înger, îngerașul meu”. Când m-am mărit m-au învățat „Tatăl nostru”. Nu au insistat niciodată să spun o rugăciune înainte de culcare, nici să fac anumite ritualuri. Tot ce mi s-a spus a fost „așa e bine, mamă, să te mai rogi și tu câteodată, ca să-ți ajute Dumnezeu”. La școală nu discutam niciodată despre biserică. Nu pentru că era interzis, ci pentru că nu era un subiect de interes.

Mai mult decât Dumnezeu, însă, mi s-a spus că mă voi ajuta eu însămi. Silită să se descurce singură de foarte tânără, apoi să crească un copil singură, mama mi-a inoculat câteva reguli de aur, după care a trăit și ea:

–        Să nu minți! Să nu mă minți niciodată – eu sunt cel mai bun prieten pe care-l vei avea vreodată. (regula asta, în comunism, sună ipocrit, în condițiile în care politic vorbind toți trăiam într-o mare minciună, dar la nivel interpersonal trebuia să existe)

–        Să  nu furi! Dacă vine cineva acasă și-mi spune că ai luat ceva ce nu era al tău, jar mănânci! (din nou, asta excludea micile sustrageri de materiale din fabrici și uzine, care erau deja o politică națională, de la care nu cred că s-a abținut cineva, dar probabil că datorită amplorii fenomenului nimeni nu mai considera că e furt)

–        Să înveți! Asta e singura ta șansă să ajungi cineva în lumea asta.

–        Să te bazezi doar pe tine, că eu nu am cum să te ajut mai mult decât să te țin în școală.

Mai târziu, când am ajuns să câștig primii bani a adăugat o anexă la precedentele:

Înainte de orice, să-ți plătești toate dările! Abia apoi mănânci, te distrezi și te îmbraci, din ce-ți mai rămâne. Dacă-ți mai rămâne. Dacă nu, se aplică din nou primele reguli…

De mințit, ca tot omul, mai mint. Pe mama nu o mint deliberat, dar îi ascund anumite lucruri care știu că ar îngrijora-o. De furat am avut groază de mică. De la pățania tatălui meu intrase în mine o frică teribilă de milițieni. Într-o seară când ne întorceam cu trenul de la Buzău de la mamaie, și era așa de aglomerat încât nu am reușit să luăm bilet, am mers fără. Am plâns tot drumul, în picioare, înghesuită între ceilalți călători și mama, că o să ne prindă miliția și o să ne aresteze. Nu ne-a prins. Apoi tot în copilărie, când am furat niște stânjenei din curtea blocului, ca să-i aduc mamei în dar, m-au prins niște vecini și m-au urecheat, apoi mi-au luat și florile, drept pedeapsă. Când am venit și m-am plâns la mama mi-a zis că așa-mi trebuie, de ce am luat ce nu era al meu? În general educația asta m-a împiedicat să cred în Moș Crăciun, în Făt frumos și în câștiguri la loto. M-a învățat să nu cred în bani nemunciți. Păgubos, dar sănătos.

De învățat am făcut-o cât m-a dus capul. N-am ajuns cineva, dar tot ce am reușit să fac până la vârsta asta a fost pe propriile puteri, fără pile, fără favoritisme. Am învățat, așadar, în familie, că trebuie să fiu cinstită cu mine și cu restul lumii, că trebuie să muncesc ca să obțin orice, iar astea sunt chestii care se încadrează la onoare și probabil moralitate. Fără să fi folosit vreodată cuvintele astea mari, mama cu educația ei medie a reușit să mi le inoculeze suficient de bine încât să funcționeze. La școală, mai târziu, am adăugat alte noțiuni, precum patriotismul, mândria de a fi român, respectul față de valorile naționale. Chestii desuete azi, dar care mă făceau să vibrez într-un fel ciudat atunci când purtam drapelul țării (eram pionier stegar) la ceremoniile la care se intona imnul.

Nu știu să mă caracterizez, dacă sunt o persoană morală sau nu. Dar cred că nu încalc flagrant reguli de bun simț din societate și încerc în continuare să-mi deschid mintea suficient cât să nu le încalc nici altora libertățile. Nu reușesc mereu. Probabil că m-a ajutat să nu deraiez de la sfaturile mamei și faptul că am crescut într-o societate egalitaristă, în care era mai ușor să respecți regulile decât să le încalci. Admit că azi e mai greu pentru tinerii care abia se formează și-și caută repere să facă același lucru. Totuși, cred că tocmai am demonstrat că nu religia a fost cea care a stat la baza formării mele ca om, ci familia. Și aia monoparentală, ca să nu ne mai lamentăm atâta de drama copiilor care cresc azi cu părinți divorțați. A crește un copil de unul singur e greu în orice epocă, fie ea comunistă sau democrată, iar a-i șlefui caracterul este o chestie la care eu nu m-am înhămat. Majoritatea părinților o fac inconștient, după ureche, așa cum se întâmplă de veacuri. Nimeni nu știe care e rețeta de succes ca să crești un copil. Poți să urmezi toate regulile de bun simț și să iasă un eșec fulminant. Pentru că la asta se adaugă anturajul, conjunctura, norocul, ghinioanele, soarta. Într-o mică, foarte mică măsură mai are o influență religia.

A ne amăgi că orele de religie din școli le oferă copiilor educația morală pe care altfel nu au de unde s-o primească e același lucru cu a-ți abandona copilul pe treptele grădiniței/școlii până la 18 ani, apoi să aștepți să-și aducă o cănuță cu apă la căpătâi, pentru că de aia l-ai făcut, ca să aibă cineva grijă de tine la bătrânețe.

 *Poza e de la Doftana, în ziua când m-au făcut pionieră 😉

Etichete: , , , , , , , , ,

32 comentarii la “Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism” Subscribe

  1. neagrigore 20/02/2014 at 23:40 #

    Mamă cîte amintiri mi-a trezit poza aia. Eu am fost făcut pionier la aeroport. Prima tură. Erau trei ture pe vremea aia, asta apropos de egalitate. Cei mai tîmpiţi erau făcuţi pionieri la grămadă, cu alte şcoli.
    Mi-am adus aminte şi cum am sărit din tren acum 15 ani, pentru că n-aveam bilet şi a plecat trenu prea devreme din Obor …
    O singură întrebarea am, ca om care a crescut la oraş şi trăieşte la ţară acum. Chiar crezi că toate trecuturile pe sub masă sunt din moşi strămoşi? Eu am început să obosesc în a mai urmări toate superstiţiile de aici.

    PS apropos de stegar, găseai uşor şnururi? Mi-aduc aminte cînd am băgat unul de comandat de detaşament în clor, doar doar se va albi. Nu găseai niciodată şnururi albe, stegarii erau nedreptăţiţi. În plus, dacă nu creşteai de la un an la altu, erai concediat.

    • Dollo 21/02/2014 at 10:21 #

      Păi cel puțin în chestiune de ritualuri religioase multe sunt inventate și perpetuate de oameni, de aia și diferă de la o zonă la alta chiar în cadrul aceleiași religii. Și popii mai recunosc câteodată că multe sunt invenții și nu sunt scrise nicăieri în metodologia lor. Deci da, cred că trecutul pe sub masă e inventat cândva și păstrat ca o tradiție.
      Șnur alb? Nu-mi amintesc detaliul ăsta, știu că a fost o bătaie de cap să țin bățul ăla de la drapel într-un anumit mod, aplecat într-o parte, să țin coatele într-o anumită poziție… dar felul în care-mi vibra corpul când treceam printre rândurile de pionieri în acordurile imnului era într-un fel… 😉

      • ady 21/02/2014 at 11:13 #

        Din cate stiu eu, asta cu trecutul pe sub masa se practica in Vinerea Mare si chiar inseamna ceva. Dc nu ma insel, masa aia reprezinta mormantul lui Cristos, iar trecerea noastra pe sub masa, moartea si invierea dupa 3zile. Cele mai multe ritualuri chiar au o semnificatie. Presupun ca un preot cu niste cunostonte solide si fara odei crete privind indoctrinarea sau un etnolog (cred) ne-ar putea da informatii mai exacte.

  2. ady 20/02/2014 at 23:55 #

    cred ca la mine a fost mai mult prin exemplu, decat prin dictoane, idei, chestii. sau au fost si d-astea, dar mai mult mesaje subliminale. 🙂

  3. ioana 20/02/2014 at 23:59 #

    In cazul meu tot familia a fost cea care m-a format. Am avut si lectii de religie in scoala, probabil ca din clasa a II-a, dar nu mi-au fost deloc folositoare.

    Profesorii, printre care si un preot, tipau ca nebunii la noi daca nu invatam pe de rost nu stiu ce chestii din manuale. Lectiile nu erau deloc pline de morala pentru ca ni se predau povesti despre cum ne pedepseste Dumnezeu daca stricam cuibul pasarilor (era povestea baiatului care a cazut de pe scara pentru ca a stricat cuibul de randunele sau vrabiute), cum muribundul coborat cu sfoara in nu stiu care loc pentru a fi vindecat de Iisus inca mai traieste si ca a fost vazut in apropierea nu stiu carui oras din Romania (asta ne-a povestit-o o profesoara tanara, dar nu era in manual).

    Lectiile de religie m-au facut mai degraba sa imi dau seama ca Biserica e nesimtita si preotii si profesorii de religie aveau curajul si nesimtirea sa isi verse frustrarile asupra noastra, care eram doar niste copii. Intre ce faceau ei in clasa si ce ma invata bunica era o diferenta ca de la cer la pamant si as fi preferat sa nu avem lectiile astea si sa invat traditiile religioase doar de la bunica.

    Ah si o alta intamplare e ca preotul(care era profesor in scoala) a indraznit sa ma urecheasca pentru ca l-am facut „popa”. Nici acum nu inteleg cu ce gresisem. Preotii au impresia ca au o autoritate suprema asupra oamenilor, si mai ales a copiilor, doar pentru ca sunt preoti.

  4. Mihai 21/02/2014 at 05:36 #

    Eu nici acum la 38 ani nu reusesc sa inteleg mare lucru din ce spune parintele la slujbe (sa nu reusesc sa ma concentrez, nu stiu). Am incercat sa citesc si niste acatiste, dar nu inteleg mare lucru. Pe copilul nostru care este la gradinita inca, il mai ducem la biserica sa il impartasim din cand in cand si motivul pentru care ii place pentru ca la sfarsit ii da o bombonica. Pentru ca are niste probleme de sanatate, Doamne-Doamne este cineva puternic (asa l-am invatat noi) si este cand bun, dar mai mult rau in opinia copilului. Mie mi se pare ca biserica, ortodoxa cel putin, a ramas foarte invechita si nu mai tine pasul cu timpurile de acum. Plus ca in unele carti ortodoxe te invata ca ortodoxismul este cea mai buna religie, iar catolicii sunt pacatosi, de exemplu – ceea ce mi se pare foarte discutabil, parca ne intoarcem cu 200 ani in urma.
    Plus faza cu femeile inferioare barbatilor la biserica – mi se pare o chestie arhaica – o mai fi si pe la altii la fel?

    • Dollo 21/02/2014 at 10:24 #

      Toate religiile își învață adepții că a lor e unica, cea mai bună, adevărata religie. De unde crezi că au izbucnit războaiele în istorie? Și da, cam în toate femeia îi e inferioară bărbatului, că doar a fost făcută din coasta lui 😉 Dacă ți se pare că biserica e învechită de ce o frecventezi?

      • Mihai 22/02/2014 at 21:41 #

        Ceea ce m-a facut sa o frecventez oarecum (dar nu a durat prea mult) a fost din niste motive personale, cand devii disperat ca nimic nu merge intr-o problema si speri intr-un ajutor divin sau o minune. Cred ca exista Dumnezeu (dar eu consider ca inca nu am ajuns la el), dar din pacate nu mai am incredere in biserica ortodoxa romana, asa cum este ea astazi.

  5. Marius Georgescu 21/02/2014 at 07:03 #

    Am parcurs acelasi drum spre moralitate.Si mai cred ca drumul spre credinta ar trebui ales de copil atunci cind e responsabil-dupa 14 ani,sa zicem.
    Altfel,va imita marea simulare nationala a ortodoxiei,din conformism.Asta n-are chiar nici o legatura cu spiritualitatea,ci cu turma.

  6. cristina 21/02/2014 at 10:08 #

    si eu tot in anii aia sunt nascuta, asa ca inteleg perfect ce spui. sunt de acord ca nu religia ne-a format noua moralitatea, dar cumva m-am trezit acum, la maturirate, ca „am frica de Dumnezeu”. de unde am capatat eu credinta, nu as putea sa spun, dar o am. sunt convinsa ca trebuie sa existe Dumnezeu, ca ultim punct de sprijin al fiecaruia dintre noi, ca speranta ca exista ceva pur si bun si puternic. altfel, chiar n-ar mai avea nimic nici un sens.
    cat despre religie si biserica si preoti, nu pot sa spun decat ca mi se par inventii omenesti si ca toate inventiile oamenilor, urmaresc un interes.
    in tinerete am intalnit cativa studenti la teologie. nu conteneam sa ma mir de cat de „imorali” erau si cred ca imi imaginam ca, dupa examenul de diploma, le va pune cineva ceva in apa si-i va spala de pacate si-i va face curati ca sa devina preoti ce vor propavadui in biserica ceva cu totul si cu totul opus la ceea ce au facut ei in timpul facultatii. in viata m-am lovit de preoti in moduri destul de „contondente”. pentru prea putini dintre ei am respect.
    cu toate astea, daca in scoala cineva m-ar fi invatat abc-ul religios, poate ca astazi mi-ar fi fost mai usor sa-mi raspund la fel si fel de intrebari. trebuie sa recunoastem cu totii ca ne trezim in viata cu situatii carora nu le gasim explicatii si atunci cautam un raspuns acolo … sus. eu gasesc greu aceste raspunsuri.

  7. zwilling 21/02/2014 at 11:17 #

    Probabil depinde si cat de morali sunt preotii ce tin lectiile de religie?! In Germania, ca alternativa la Religie, se poate alege Etica.

    PS. Nici daca scriam eu ce-i in capul meu pe tema asta nu-mi iesea asa de bine. Hmm, oare o fi avut Ceausescu vreun program secret de clonat oameni, ca parca prea se aseamana cei din generatia decreteilor?

    • Dollo 22/02/2014 at 15:59 #

      trebuia să fim omul nou, multilateral dezvoltat…

  8. Alina M 21/02/2014 at 13:21 #

    Pe mine m-a învățat Jules Verne ce sunt etica și onoarea, personajele lui pozitive m-au făcut să vreau să fiu ca ele. Nu-mi aduc aminte dacă părinții mi-au stabilit regului de conduită, dar știu că începând cu clasa a 5-a am făcut religie la școală. Se pare că nu m-a ajutat prea mult, dimpotrivă, m-a făcut să mă întreb de ce dumnezeu nu-i spulberă în două secunde pe toți ipocriții bisericoși care urăsc tot ce nu este la fel lor.

    Biserica e o schemă piramidală, MLM chiar, cei de la baza piramidei cotizează, iar cei din vârf culeg roadele. Asta e, probabil că cineva trebuie să ia banii celor care păcătuiesc și trebuie să-și cumpere iertarea cu bani, nu prin evlavie sau penitență. Sau poate cei din vârful piramidei vor să-i scape pe credincioși de la a avea prea mulți „ochiul dracului” și îi colectează spre a-i purifica și a-i repune în circulație, curați de data asta.

  9. Dumitru 21/02/2014 at 15:11 #

    Cred ca atentionarea „Scris pe buda” in antetul articolului spune mai mult decat articolul in sine.

  10. Cr0n0s 21/02/2014 at 19:23 #

    De acord in principiu cu ce zici tu aici. Dar si eu m-am plictisit de anumite clisee. Cum ca sistemul comunist a impus ateismul din nu stiu ce motive de alienare si distrugere a fibrei nationale etc. NU. S-a ales ateismul pentru ca era singurul sistem ideologic care putea permite cultul personalitatii. Statul comunist pune aproape pe un plan divin partidul si conducatorul preiubit. Ateismul, in special in ultimii 40 de ani in lumea civilizata se confunda cu adoptarea adevarului stiintific si a metodei stiintifice ca singurele care pot aduce progresul umanitatii. Stalin nu a omorat ‘jde milioane de oameni pentru ca era ateu. Ci pentru ca era un sociopat si un megaloman. Sunt ateu pentru ca pentru mine ce spune omul de stiinta – dupa ce a aplicat metoda stiintifica – este „sfant”. Restul sunt pareri, leacuri babesti, superstitii etc. Atat doresc…sa nu mai fie asociat comunismul cu ateismul. Unul e un sistem politic, imperfect ca toate celelalte, care si-a dovedit ineficienta. Ateismul este un sistem care in momentul de fata este asociat cu 95% din crema oamenilor de stiinta top class la nivel mondial – totul poate si va fi in cele din urma descoperit prin metoda stiintifica, iar asta va aduce noi intrebari la care din nou se vor gasi raspunsuri prin aceeasi metoda si tot asa cat va exista umanitatea. E singura cale. SCIENCE. Ignoranta e o alegere. Pe care multi o fac din comoditate. Sau din cauza unui sistem educational precar.

    • Dollo 22/02/2014 at 15:58 #

      amin! 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.