D omnul V. are 93 de ani, dar se ține excelent la vârsta lui. Își face piața, își gătește, ba chiar are grijă și de familia fiicei sale, din când în când. E vecinul de-o viață al mamei. De Paște era cam abătut. Fusese la piață cu câteva zile înainte și din greșeală și-a uitat portofelul pe o tarabă. Deși s-a întors destul de repede acolo unde crede că l-a uitat, nu l-a mai găsit. Nimeni n-a văzut nimic. Fiica lui a trebuit să alerge în ultimele zile ca să-i blocheze cardul de pensie și să-i declare nule toate actele pe care le avea în portofel. Domnul V. e rușinat de ce a pățit. Avea vreo 500 de lei cash, dar nu-l doare pierderea financiară, cât faptul că se simte nevolnic și că de acum nici fiica lui, nici el însuși nu va mai avea încredere în el. Nu spera să pățească asta chiar în piața lui, din care se aprovizionează zilnic, dar ce-i drept, nici el nu se aștepta să găsească portofelul atunci când s-a întors înapoi după el.
De la întâmplarea asta domnul V. privește cu alți ochi campania derulată de o anume televiziune, care îl îndeamnă să doneze o sumă pentru Loredana. Tânăra care a găsit și returnat un portofel cu o sumă mult mai mare decât a pierdut el în piață. Loredana e o tânără romă, previzibil săracă, locuind într-o cămăruță modestă împreună cu familia ei numeroasă. În ciuda tuturor stereotipurile cu care societatea operează în astfel de cazuri, tânăra în cauză nu a păstrat pentru ea banii din portofelul găsit, ci i-a predat la poliție. A respectat (poate fără să știe) legea care pedepsește însușirea unui bun care nu-ți aparține.
Tânăra Loredana a tot primit recompense pentru cinstea ei, de când a dat dovadă de ea. Ba de la un post de radio, ba de la televiziuni. A dat interviuri, a devenit cunoscută și probabil că de Paștele ăsta a avut ceva mai mult decât de obicei de pus pe masă. Recompensa e un lucru lăudabil, deși o pune oarecum în aceeași lumină ca și considerațiile comentatorilor, care s-au mirat că o țigancă poate să fie capabilă de un gest atât de nobil. Credeți că opinia publică s-ar fi grăbit să-l recompenseze pe un oarecare – profesor, medic rezident sau un intern într-o corporație – care ar fi făcut un gest similar? Eu nu cred. Pentru că din partea oamenilor „educați” sau „de condiție bună” ne așteptăm la ce-i mai bun. Chiar dacă poate profesorul, rezidentul sau internul abia au după ce bea apă.
Nu vreau să minimizez valoarea gestului Loredanei sau să blamez recompensele celor care i-au îndulcit fetei sărăcia. Înțeleg și valoarea de simbol a unui astfel de caz într-o societate în care valorile astea morale tind spre desuetudine. Cred însă, că modelul ei are mai multe șanse să devină un mit, decât o realitate cotidiană.
Oare cinstea mai poate fi învățată din astfel de exemple, atâta vreme cât ea pare pierdută undeva între cei șapte ani de acasă, educația formală și viața reală? M-am gândit zilele astea la asta și la ce aș face eu într-o situație similară. Îmi spunea cineva că dacă ar găsi un portofel cu bani și acte ar căuta proprietarul și i l-ar înapoia, dar în niciun caz nu s-ar duce la poliție. Încrederea în poliție pare la fel de scăzută ca aia în țigani. Apoi, dacă în portofelul ăla n-ar exista elemente de identificare a proprietarului, iar suma de bani ar fi ispititoare, oare ce ar face majoritatea dintre noi?
Apropos, câți știți că „ce-am găsit să fie al meu” se pedepsește cu închisoare de la 1-3 luni sau amendă? (articolul 243 din noul Cod penal, 216 în vechiul)
Art. 243 Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Hai să facem un exercițiu de sinceritate, că tot nu ne știe nimeni pe aici. În cazul ipotetic că ați găsi un portofel cu bani (să-și stabilească fiecare suma potrivită) și atât. Niciun element de identificare. În jur nu există camere de luat vederi. Nimeni nu vă vede, nimeni nu știe că l-ați găsit. Ce faceți: îl păstrați sau îl predați poliției, deși bănuiți că nici ei nu au cum să dea de proprietar? Hai să votăm. Anonim. Contez pe sinceritatea voastră și pe primul impuls.
Iar după ce ați votat gândiți-vă pentru o clipă la domnul V. și la efectul pe care l-a avut asupra lui pierderea portofelului.
Cat despre cinste, asta se invata de la parinti. Fie prin forma exemplului, fie in explicatii, fie prin exemplul religios. Nu are nicio treaba cu facultatea.
Acum am citit cazul cu fata de etnie rroma. Nu stiam de asta, nu citesc presa. Cinste ei si parintilor ei! Dumnezeu si oamenii din jur le-au intors gestul!