D omnul V. are 93 de ani, dar se ține excelent la vârsta lui. Își face piața, își gătește, ba chiar are grijă și de familia fiicei sale, din când în când. E vecinul de-o viață al mamei. De Paște era cam abătut. Fusese la piață cu câteva zile înainte și din greșeală și-a uitat portofelul pe o tarabă. Deși s-a întors destul de repede acolo unde crede că l-a uitat, nu l-a mai găsit. Nimeni n-a văzut nimic. Fiica lui a trebuit să alerge în ultimele zile ca să-i blocheze cardul de pensie și să-i declare nule toate actele pe care le avea în portofel. Domnul V. e rușinat de ce a pățit. Avea vreo 500 de lei cash, dar nu-l doare pierderea financiară, cât faptul că se simte nevolnic și că de acum nici fiica lui, nici el însuși nu va mai avea încredere în el. Nu spera să pățească asta chiar în piața lui, din care se aprovizionează zilnic, dar ce-i drept, nici el nu se aștepta să găsească portofelul atunci când s-a întors înapoi după el.
De la întâmplarea asta domnul V. privește cu alți ochi campania derulată de o anume televiziune, care îl îndeamnă să doneze o sumă pentru Loredana. Tânăra care a găsit și returnat un portofel cu o sumă mult mai mare decât a pierdut el în piață. Loredana e o tânără romă, previzibil săracă, locuind într-o cămăruță modestă împreună cu familia ei numeroasă. În ciuda tuturor stereotipurile cu care societatea operează în astfel de cazuri, tânăra în cauză nu a păstrat pentru ea banii din portofelul găsit, ci i-a predat la poliție. A respectat (poate fără să știe) legea care pedepsește însușirea unui bun care nu-ți aparține.
Tânăra Loredana a tot primit recompense pentru cinstea ei, de când a dat dovadă de ea. Ba de la un post de radio, ba de la televiziuni. A dat interviuri, a devenit cunoscută și probabil că de Paștele ăsta a avut ceva mai mult decât de obicei de pus pe masă. Recompensa e un lucru lăudabil, deși o pune oarecum în aceeași lumină ca și considerațiile comentatorilor, care s-au mirat că o țigancă poate să fie capabilă de un gest atât de nobil. Credeți că opinia publică s-ar fi grăbit să-l recompenseze pe un oarecare – profesor, medic rezident sau un intern într-o corporație – care ar fi făcut un gest similar? Eu nu cred. Pentru că din partea oamenilor „educați” sau „de condiție bună” ne așteptăm la ce-i mai bun. Chiar dacă poate profesorul, rezidentul sau internul abia au după ce bea apă.
Nu vreau să minimizez valoarea gestului Loredanei sau să blamez recompensele celor care i-au îndulcit fetei sărăcia. Înțeleg și valoarea de simbol a unui astfel de caz într-o societate în care valorile astea morale tind spre desuetudine. Cred însă, că modelul ei are mai multe șanse să devină un mit, decât o realitate cotidiană.
Oare cinstea mai poate fi învățată din astfel de exemple, atâta vreme cât ea pare pierdută undeva între cei șapte ani de acasă, educația formală și viața reală? M-am gândit zilele astea la asta și la ce aș face eu într-o situație similară. Îmi spunea cineva că dacă ar găsi un portofel cu bani și acte ar căuta proprietarul și i l-ar înapoia, dar în niciun caz nu s-ar duce la poliție. Încrederea în poliție pare la fel de scăzută ca aia în țigani. Apoi, dacă în portofelul ăla n-ar exista elemente de identificare a proprietarului, iar suma de bani ar fi ispititoare, oare ce ar face majoritatea dintre noi?
Apropos, câți știți că „ce-am găsit să fie al meu” se pedepsește cu închisoare de la 1-3 luni sau amendă? (articolul 243 din noul Cod penal, 216 în vechiul)
Art. 243 Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Hai să facem un exercițiu de sinceritate, că tot nu ne știe nimeni pe aici. În cazul ipotetic că ați găsi un portofel cu bani (să-și stabilească fiecare suma potrivită) și atât. Niciun element de identificare. În jur nu există camere de luat vederi. Nimeni nu vă vede, nimeni nu știe că l-ați găsit. Ce faceți: îl păstrați sau îl predați poliției, deși bănuiți că nici ei nu au cum să dea de proprietar? Hai să votăm. Anonim. Contez pe sinceritatea voastră și pe primul impuls.
Iar după ce ați votat gândiți-vă pentru o clipă la domnul V. și la efectul pe care l-a avut asupra lui pierderea portofelului.
M-ar durea sufletul mai ales cand m-as gandi la cei 30 de ani de credit, dar tot as duce afurisita aia de geanta cu bani la politie. Nu e vorba de ce face politia ci de ceea ce fac eu. Poate sunt stupida dar cred in legea compensatiei; cred ca banii necinstiti (va rog sa observati ca nu spun numunciti; visez la un castig la loto) mi-ar aduce numai necazuri.
Cind eram in Bucovina, acum citiva ani, la un hotel din C- lung Moldovenesc un turis olandez a uitat un portmoneu cu acte si carduri. Menajera care l-a gasit a anuntat directorul iar acesta trimis o masina care a ajuns autocarul cu duch men tocmai la Tg Mures si i-au inapoiat portmoneul.
Un tip găsește un portofel cu 5000 Euro și sună la un post de radio.
– Alo! Am găsit un portofel cu acte și cu suma de 5000 Euro în el.
– Și cum îl cheamă pe proprietar?
– Popescu Verginel
– Ce frumos din partea dvs. că vreți să returnați portofelul…
– Dar eu nu vreau să-l returnez, am sunat să-i fac o dedicație muzicală proprietarului!.
Trebuia sa mai adaugi o varianta aici: Voi dona banii gasiti in scopuri caritabile.
Sincer, habar nu am ce asi face, d’aia nu votez. Probabil ar fi in functie de starea de spirit din momentul respectiv. Sigur, actele le-asi inapoia, dar cu banii, nu stiu. Cat despre faza cu politia, in momentul in care te duci sa declari gasirea unui bun material, se intocmeste o declaratie si un proces verbal de predare-primire a bunului/bunurilor gasite. Asa ca s-o lasam mai moale cu „nu am incredere in politie”.
Trebuia sa mai fie o optiune la intrebarea ta. Aia in care ii pastrezi pana afli cine i-a pierdut. In politie e posibil sa nu aiba multi incredere.
eu am votat sa-l duc la politie, dar cred ca varianta buna era sa-l pastrez pana descopeream al cui este;
acolo se fac niste acte, dar daca proprietarul nu se gandeste sa mearga la -politie sa declare pierderea, sau daca politia nu are baza de date corelata intre sectii, sau daca dupa o vreme il pun la „pierdute” si ia statul banii?
mi-amintesc un film in care niste politisti corupti scoteau pe piata neagra drogurile confiscate; pe ai nostril ii vad in stare sa isi insuseasca una-alta 😉
Portofele și-au uitat mulți la mine la lucru, telefoane au rămas și mai multe și chiar un dosar cu acte de proprietate. Pe toți i-am anunțat folosind ultimele numere de telefon apelate, iar hârtiile și portofelele le-am expediat prin curier la adresele respective pe cheltuiala firmei, de fapt aveam contract și nu mai conta un plic în plus.
În schimb, când a fost vorba de bani găsiți pe stradă fără acte, i-am luat de fiecare dată. Am găsit pe stradă 5 lei în urmă cu mulți ani, iar după ceva vreme 20 de lei. După încă un timp am găsit o hârtie de 100 lei (sau un milion, cred că așa erau pe vremea aia). După ceva timp mi-am pierdut portofelul cu vreo 80 de lei (îl țineam în buzunarul de la spate al pantalonilor). Sau mi l-a furat careva, nu știu. După încă ceva timp am pierdut salariul mamei, 300-400 de lei, cam atât era minimul pe economie atunci, pe care mă trimisese să îl scot de pe card. Aveam banii în buzunarul de la geacă și probabil i-am pierdut când am scos mâinile din buzunar. De atunci nu mai iau nimic de pe jos, îi las pe alții să decidă dacă merg la poliție sau îi păstrează.
Eu am cumparat, cu vreo 11 ani in urma, o cartela RATB pentru expres, de la Piata Romana. D-aia magnetica, cu doua calatorii, 60.000 lei pe vremea aia. Si am platit-o cu o hartie de 500.000 lei. Si am primit rest 40.000 lei, pe care nu i-am numarat, ca ma grabeam foarte tare. Trei ore mai tarziu m-am intors la ghiseu sa cer restul de bani, iar vanzatoarea nu i-a gasit in casa, a facut si monetarul pentru mine si, culmea, avea vreo 20.000 lei lipsa…
Chiar am gasit recent un portofel cu acte, card, card de acces in firma si 100 de lei in el si l-am dus la politie. Desi nu eram sigura ce va face politia cu el, dupa vreo doua zile(era vineri seara cand l-am gasit) am primit un mesaj de la tipul al carui portofel il gasisem in care imi multumea si imi propunea sa ne intalnim pentru a-mi da o recompensa.
M-am bucurat sa primesc mesajul dar am refuzat intalnirea pentru ca mi s-ar fi parut ciudata intalnirea.
eu am dus acte la politie. Pana acum am gasit de cateva ori. Consider ca buletinele si pasapoartele la politie se duc, ca omul daca vrea sa schimbe, tot la politie se duce sa il schimbe. Si cardul bancar tot la politie am lasat.
Card de abonament de transport am lasat la un ghiseu de bilete.
Si am gasit si bani pe jos. Nu multi, nu putini. Eu ii donez. Nu i-am muncit, nu ii cheltui. Acum am 25 lei de donat. Sunt atatea cazuri umanitare unde banul asta face diferenta inttre o viata distrusa sau o noua sansa. Am o varsta si o stabilitate financiara (salariul mediu pe economie) care imi permit sa nu ma injosesc atat de rau.
Daca mai departe, politistul fura bani de pe card (habar nu am daca poate, si nici nu imi pasa!), aici e vina si pacatul lui.
https://www.youtube.com/watch?v=7AuP186vvwo