D omnul V. are 93 de ani, dar se ține excelent la vârsta lui. Își face piața, își gătește, ba chiar are grijă și de familia fiicei sale, din când în când. E vecinul de-o viață al mamei. De Paște era cam abătut. Fusese la piață cu câteva zile înainte și din greșeală și-a uitat portofelul pe o tarabă. Deși s-a întors destul de repede acolo unde crede că l-a uitat, nu l-a mai găsit. Nimeni n-a văzut nimic. Fiica lui a trebuit să alerge în ultimele zile ca să-i blocheze cardul de pensie și să-i declare nule toate actele pe care le avea în portofel. Domnul V. e rușinat de ce a pățit. Avea vreo 500 de lei cash, dar nu-l doare pierderea financiară, cât faptul că se simte nevolnic și că de acum nici fiica lui, nici el însuși nu va mai avea încredere în el. Nu spera să pățească asta chiar în piața lui, din care se aprovizionează zilnic, dar ce-i drept, nici el nu se aștepta să găsească portofelul atunci când s-a întors înapoi după el.
De la întâmplarea asta domnul V. privește cu alți ochi campania derulată de o anume televiziune, care îl îndeamnă să doneze o sumă pentru Loredana. Tânăra care a găsit și returnat un portofel cu o sumă mult mai mare decât a pierdut el în piață. Loredana e o tânără romă, previzibil săracă, locuind într-o cămăruță modestă împreună cu familia ei numeroasă. În ciuda tuturor stereotipurile cu care societatea operează în astfel de cazuri, tânăra în cauză nu a păstrat pentru ea banii din portofelul găsit, ci i-a predat la poliție. A respectat (poate fără să știe) legea care pedepsește însușirea unui bun care nu-ți aparține.
Tânăra Loredana a tot primit recompense pentru cinstea ei, de când a dat dovadă de ea. Ba de la un post de radio, ba de la televiziuni. A dat interviuri, a devenit cunoscută și probabil că de Paștele ăsta a avut ceva mai mult decât de obicei de pus pe masă. Recompensa e un lucru lăudabil, deși o pune oarecum în aceeași lumină ca și considerațiile comentatorilor, care s-au mirat că o țigancă poate să fie capabilă de un gest atât de nobil. Credeți că opinia publică s-ar fi grăbit să-l recompenseze pe un oarecare – profesor, medic rezident sau un intern într-o corporație – care ar fi făcut un gest similar? Eu nu cred. Pentru că din partea oamenilor „educați” sau „de condiție bună” ne așteptăm la ce-i mai bun. Chiar dacă poate profesorul, rezidentul sau internul abia au după ce bea apă.
Nu vreau să minimizez valoarea gestului Loredanei sau să blamez recompensele celor care i-au îndulcit fetei sărăcia. Înțeleg și valoarea de simbol a unui astfel de caz într-o societate în care valorile astea morale tind spre desuetudine. Cred însă, că modelul ei are mai multe șanse să devină un mit, decât o realitate cotidiană.
Oare cinstea mai poate fi învățată din astfel de exemple, atâta vreme cât ea pare pierdută undeva între cei șapte ani de acasă, educația formală și viața reală? M-am gândit zilele astea la asta și la ce aș face eu într-o situație similară. Îmi spunea cineva că dacă ar găsi un portofel cu bani și acte ar căuta proprietarul și i l-ar înapoia, dar în niciun caz nu s-ar duce la poliție. Încrederea în poliție pare la fel de scăzută ca aia în țigani. Apoi, dacă în portofelul ăla n-ar exista elemente de identificare a proprietarului, iar suma de bani ar fi ispititoare, oare ce ar face majoritatea dintre noi?
Apropos, câți știți că „ce-am găsit să fie al meu” se pedepsește cu închisoare de la 1-3 luni sau amendă? (articolul 243 din noul Cod penal, 216 în vechiul)
Art. 243 Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Hai să facem un exercițiu de sinceritate, că tot nu ne știe nimeni pe aici. În cazul ipotetic că ați găsi un portofel cu bani (să-și stabilească fiecare suma potrivită) și atât. Niciun element de identificare. În jur nu există camere de luat vederi. Nimeni nu vă vede, nimeni nu știe că l-ați găsit. Ce faceți: îl păstrați sau îl predați poliției, deși bănuiți că nici ei nu au cum să dea de proprietar? Hai să votăm. Anonim. Contez pe sinceritatea voastră și pe primul impuls.
Iar după ce ați votat gândiți-vă pentru o clipă la domnul V. și la efectul pe care l-a avut asupra lui pierderea portofelului.
Dacă e fără acte NU L-AȘ PREDA POLIȚIEI ! FIINDCĂ NU AM NICI UN DRAM DE ÎNCREDERE ÎN ACEASTĂ INSTITUȚIE ! Acolo unde zburdă alde Șoric și alți indivizi cu nume de tîrlă. Acolo unde borțoșii trag de fiare la dreapta lui Gorbunov, dar se fac mici-mititei cînd trei țigănci își ridică poalele și-i blestemă. Acolo unde se dau tone de permise analfabeților și se aruncă „cașcheta” în asfalt…
Mai continui ?
Evident că nu mi-aș însuși banii ci voi păstra obiectul intact depunînd toate eforturile (inclusiv internet) pentru a afla păgubașul. Dacă nu și nu, la final i-aș dedica un colț al casei spre amintirea „păgubașului necunoscut”.
As pune un afis in zona cu pricina. Si evident ca as anunta politia.In ce stat traim? Sigur ca increderea in organul respectiv nu e foarte mare dar orisicat,
Ca si Domnul V, am patit-o multi si sentimentul de dupa e frustrant. Dar asta nu inseamna ca nu putem spera la mai bine.
Ați pus o întrebare fundamentală: ÎN CE STAT TRĂIM ?
Vă răspund alegoric: în STATU´-PALMĂ-BARBĂ-COT.
Adică printre ruinele FĂRĂDELEGII comuniste (cu multiple rădăcini ante-1945).
NU putem spera la mai bine pînă cînd nu lămurim ”de unde ni se trage”.
Putem incepe prin a fi mai buni, prin a ne invata copiii sa fie mai buni. Pentru orice ne dorim exista un inceput. Nu pot sa stau si sa ma lamentez pentru ce fac sau ce nu fac ceilalti. Dar pot sa fac eu lucruri bune si sa-mi invat copiii sa faca la fel.
Nu stiu daca mediatizarea excesiva de care vorbea Dollo e buna sau rea. Fapta in sine e o fapta buna. Anonim sau nu, o fapta buna te face sa ai contiinta impacata. E un exemplu de „asa da”, asa cum cazul nastase e un exemplu de „asa nu”. Daca iti cresti copiii in spiritul dreptatii, cu contiinta lucrului bine facut, cu simtul rusinii, poti fii sigur ca peste ani, un domn V isi gaseste portofelul acolo unde l-a pierdut, unui parlamentar X ii va fi rusine sa fure sau sa-si angajeze rudele pe bani mai multi, un y se va gandi de doua ori inainte sa arunce hartia pe jos etc. Pentru ca asa cum un mar putred strica un cos intreg, cred ca si reciproca e valabila (ca figura de stil, doar 😀 )
Eu am returnat un portofel celei care il pierduse [am mers la adresa din buletin]. Si mie mi s-a returnat portofelul pe care l-am pierdut in zapada cat m-am chinuit sa scot masina… E drept ca l-am primit fara bani in el, doar cu cardurile si actele, am multumit chiar si asa celui care mi le-a adus [nu personal, ci le-a lasat intr-un plic in cutia postala….].
Eu i-as returna cu orice pret. Daca ar avea bani putini in el (mai putini decat suma potrivita mentionata in articol), m-as gandi ca o sa le duca lipsa. Daca ar avea mai multi, as incerca sa ma imprietenesc cu proprietarul! 🙂
Cel mai bun raspuns!!!!!!!!
https://www.youtube.com/watch?v=7AuP186vvwo
da, așa zice și codul penal 🙂
politiei in nici un caz nu as da banii. daca portofelul are buletinul in el, l+as trimite proprietarului, dar daca ar fi o suma mare de bani in el, m+as duce in vacanta. adica numai actele le+as trimite, ca nu ma ajuta cu nimic, si omul pierde mult timp sa le refaca.dar atat. totul pana la bani. nu fur din buzunarul nimanui, dar daca am gasit pe strada, sa fie sanatos cine nu-i atent.si nu, nu ma intereseaza cum se simte pierzatorul, sa fie mai atent data viitoare.
chiar mi-e si rusine de ce am facut acum vreo luna, intr-o statie de metrou. m-am asezat pe o banca, langa o baba, care avea langa ea o sacosa. dar nu tinea sacosa chiar langa ea, era asa intr-o parte. eu, politicos,mi-am cerut voie sa stau pe banca si am impins sacosa catre baba, ca sa am loc. baba, nici pas. dupa 5 min, pleaca baba, sacosa ramane. eu, smecher , ma uit in ea sa vaz ce mi-a dat D-zeu. hopa, un blender, ceva de 160 de ron, nou nout, cu chitanta.dar aici s-a terminat smecheria mea. nu stiu de ce, poate de la aerul tare de aici, mintea mea a fost mai inceata. in loc sa bag sacosa in rucsac si sa o sterg nemteste, am asteptat romaneste sa vina metroul meu, cu gandul ca daca nu vine propritarul sa revendice , pana la sosirea metroului, atunci iau sacosa si plec. ca doar nu era s-o las pe mana tiganilor , care misunau pe acolo cu cersitul.
surpriza, vine o gagica alergand spre mine,si nu , nu era atrasa sexuala, ci vroia sacosa. pe care i-am dat-o, cu regrete.
concluzia, d-zeu iti da, dar nu-ti baga in rucasac.
nu m-as fi imbogatit cu blenderul ala, dar cadourile au farmecul lor.
Intrebarea dvs. nu poate avea doar doua raspunsuri. Iata cazul meu:
Asta vara la Eforie nord, dupa ce am intrat in camera hotelului, am gasit in sertarul noptierei un inel de aur cu o piatra (rubin), uitat probabil de turistul ce locuise anterior acolo. Era evident un inel barbatesc, iar eu nu port pe deget decat verigheta. Asa incat sotia mea, fara nici o ezitare, s-a dus la receptie, a rugat sa vina directoarea si i-a inmanat inelul gasit, pentru a-l returna posesorului, in eventualitatea in care acesta ar veni si l-ar reclama. De aici incolo se ivesc mai multe posibilitati: 1) In zilele urmatoare, sa ma fi interesat la directoare daca a aparut pagubasul si cine era dansul, pentru a verifica daca a reintrat in posesia lui. Nu am facut insa asta si am lasat problema balta; 2) Pe langa inmanarea inelului directoarei, eu sa fi informat si politia din Eforie despre inel, pentru ca, in cazul in care turistul uituc nu mai revine dupa inel, acesta sa intre in patrimoniul public; 3) Sa ma duc la primul bijutier din localitate pentru a evalua inelul, iar daca acesta nu era din aur veritabil si piatra fara valoare, atunci mi se ridica o piatra dupa inima, daca nu il mai revendica nimeni. Etc. etc.
Auzi, dar daca ai da peste o geanta plina cu bani grei, 200000 de euro, te-ai duce la politie? Eu unul nu.
marineee! ai innebunit? vrei sa ajungi subiect de sacrificiu ritualic la vreo fundatie de bloc construit fara autorizatie?
Cu 200000 de coco fug in papua , si ajung bine sanatos in paradis 🙂
He, he, daca l-as gasi pe my precious n-as intreba cine l-a pierdut… 🙂
Am gasit portofel cu acte si putini bani, l-am dus la impricinat si am luat-o in freza in public, pe questie ca sint un nesimtit si ca m-am servit din bani.
M-am lecuit, si de atunci las lucrurile care nu sint ale mele acolo unde se gasesc ele.
Nu sunt de acord cu posibilitatile pe care le-ai prezentat tu. Niciuna din cele doua variante nu este morala. Poate este legal sa duci portfofelul politistului dar moral cu siguranta nu este. Cele doua variante prezentate de tine se traduc asa:
– mi-as insusi banii
– i-as face cadou unui politist.
Singura varianta morala este sa lasi banii acolo unde sunt (ceea ce am si facut acum cativa ani). Exista posibilitatea (de acord, redusa) ca pagubitul sa se intoarca si sa-i recupereze. Sunt absolut convins ca politia nu ar face nicio investigatie si si-ar insusi banii. Asa incat, intrebarea pe care trebuie sa o pui in final (pe variantele pe care ni le oferi) este: domnul V. se va simti mai bine gandindu-se ca banii se afla la un trecator oarecare sau prefera sa stie ca i-a luat un politist?
Păi nu-i faci cadou poliției, ci respecți o lege. Sau și asta e opțional, în funcție de cât de morală ți se pare? Da, dacă toți i-am lăsa acolo ar fi șanse ca proprietarul să și-i recupereze, dar rezultatele sondajului ne demonstrează că sunt slabe șanse să se petreacă asta.
Alternativa de a-i lasa acolo nu era in sondaj. S-ar putea sa se modifice un pic rezultatele. Eu, de exemplu, daca as avea doar cele doua alternative mentionate de tine, as alege sa-i iau. Nu vad de ce i-as da cadou unui politist sau, poftim, statului roman. Sunt convins ca in cea mai rea situatie politistul va lua banii iar in cea ma buna ei vor ajunge in buget cum se zice mai jos (destul de improbabil avand in vedere gradul de informatizare… oricate hartii ai face e foarte greu sa le urmaresti ulterior si, cel mai probabil nu o vei face. Iar ofiterul stie asta). In buget unde ii poate folosi Mazare cu succes sau Robert Negoita pentru a mai construi un adapost violet. Sunt 100% sigur ca Politia romana nu va face nimic pentru a-l identifica pe proprietar.
Alex, daca dai banii ofiterului de serviciu si pleci, atunci e cadou cum ai zis. Daca ii ceri sa dai declaratie, atunci se face dosar de cercetare si nu se mai poate atinge de bani. In cel mai rau caz banii ajung la buget.