Cum v-a mirosit buda noastră?

În loc să investească în consumabile pentru toalete, managerii Aeroportului Otopeni fac sondaje de satisfacție la ieșirea din cea mai nașpa budă de la intrarea în România.

F ac eu ce fac și iar scriu despre bude. Dar nu mă pot abține 😛 Revenind azi acasă din minunata Buda(pesta) am remarcat că s-a schimbat ceva în unica budă de la terminalul sosiri din Otopeni, adică aia unde se duce tot turistul când vine pentru prima dată în țărișoara noastră dragă, înainte să-și ia bagajele de pe bandă și să încapă pe mâinile taximetriștilor.

Cred că am mai scris despre ea, că mi se pare suspect de infectă chiar și în aceste timpuri, când totuși restul budelor din Aeroportul Internațional Otopeni au trecut la statutul de toalete civilizate. Asta, însă, se încăpățânează să rămână la nivelul ăla de wc de dispensar sătesc, în care femeia de serviciu e plătită din șpăgile pacienților. Tot timpul umed sau ud pe jos, cabinele sunt ponosite, te aștepți să miroasă a bromocet, că n-au bani de detergent, iar impresia generală e că se face așa o zoială de curățenie în răstimpuri, cât să nu fie rahat pe jos.

Adineauri se terminaseră prosoapele de șters pe mâini. Cele două femei de serviciu se sfădeau în ușa larg deschisă de la „duamne”. Una dintre ele m-a văzut că imploram, cu mâinile ude, mașina aia din perete să-mi dea niscai hârtie, dar nu s-a sinchisit. Pentru că știam românește i-am strigat politicos să mă ajute să capăt și eu un petic de hârtie. Zice, doctă, venind agale: S-o fi înțepenit sulul!

S-o fi! Mă dau la o parte din calea ei, încercând să-i măresc astfel viteza de reacție. Ajunge într-un final la aparat, dar, ghinion. Nu îi iese de după gât șnurul cu care avea legată cheia care descuia aparatul… Între timp strigă la ea și colega rămasă în ușă:

– Auzi, pune alt sul că cred că s-a terminat!

– Bine!, zice asta tot încercând să se dezlege de cheia de la gât.

– Să ți-l aduc pe ăla de la… o întreabă cealaltă.

– Nu, că pe ăla l-am pus la bărbați. Vezi de adu altul!

Reușește într-un final să scoată pârdalnica de cheie și să descuie aparatul. Înăuntru, un ultim capăt de hârtie îmi rânjește rupt. Întind mâna să-l apuc la timp, înainte ca femeia de serviciu întreprinzătoare să-l înșface și că-l arunce la coș.

– Bine, dacă nu mai aveți răbdare… mă lasă ea, împăciuitoare, să-mi șterg pe rebutul ăla de hârtie, mâinile din care picura apa pe podea.

La ieșirea din budă trona noutatea: un aparat din plastic ca o jucărie pentru copii, la care trebuia să-ți manifești (in)satisfacția față de serviciile lor de curățenie. Nu mi-am dat cu părerea, i-am făcut doar o poză așa în fugă. Mă tem că nefiind prea bine ștearsă pe mâini aș fi putut să ud din greșeală vreuna dintre fețișoarele alea și aș fi lăsat-o în lacrimi 😀

Etichete: , , , , ,

7 comentarii la “Cum v-a mirosit buda noastră?” Subscribe

  1. spufi 05/06/2014 at 03:41 #

    :)) codul culorilor e gresit! cand iesi si esti verde la fata inseamna ca fost naspa!

    • Dollo 07/06/2014 at 01:37 #

      Nici roșu nu-i prea bine, dar arată că măcar te-ai străduit 😉

  2. Adrian 05/06/2014 at 09:27 #

    Tare asta cu „Bucharest airports”. Sa dea impresia ca sunt, de fapt, mai multe.

  3. o femeie 05/06/2014 at 14:02 #

    ia sa trec si eu pe la butoanele alea. Si o las pe fiica mea sa apese de cate ori vrea ea :)) (nu ii place verdele, rosu, portocaliu da)

  4. Ali 07/06/2014 at 09:20 #

    Am aterizat acum cateva zile la Moscova, pe Domodedovo. Toaletele din Otopeni sunt vis pe langa ce am gasit aici. Deci se poate si (mult) mai rau.

  5. marin 08/06/2014 at 08:51 #

    Macar trebuia sa apesi pe butonul ala nenorocit, daca tot l-au pus acolo.

    • Dollo 08/06/2014 at 22:29 #

      pe care dintre ele?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Din Buenos Aires con mucho calor

eu

Zgomotos, fierbinte, cu iz de grătar și cu aromă de tango – Buenos Aires, orașul cu 13 milioane de oameni

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.