F ac eu ce fac și iar scriu despre bude. Dar nu mă pot abține 😛 Revenind azi acasă din minunata Buda(pesta) am remarcat că s-a schimbat ceva în unica budă de la terminalul sosiri din Otopeni, adică aia unde se duce tot turistul când vine pentru prima dată în țărișoara noastră dragă, înainte să-și ia bagajele de pe bandă și să încapă pe mâinile taximetriștilor.
Cred că am mai scris despre ea, că mi se pare suspect de infectă chiar și în aceste timpuri, când totuși restul budelor din Aeroportul Internațional Otopeni au trecut la statutul de toalete civilizate. Asta, însă, se încăpățânează să rămână la nivelul ăla de wc de dispensar sătesc, în care femeia de serviciu e plătită din șpăgile pacienților. Tot timpul umed sau ud pe jos, cabinele sunt ponosite, te aștepți să miroasă a bromocet, că n-au bani de detergent, iar impresia generală e că se face așa o zoială de curățenie în răstimpuri, cât să nu fie rahat pe jos.
Adineauri se terminaseră prosoapele de șters pe mâini. Cele două femei de serviciu se sfădeau în ușa larg deschisă de la „duamne”. Una dintre ele m-a văzut că imploram, cu mâinile ude, mașina aia din perete să-mi dea niscai hârtie, dar nu s-a sinchisit. Pentru că știam românește i-am strigat politicos să mă ajute să capăt și eu un petic de hârtie. Zice, doctă, venind agale: S-o fi înțepenit sulul!
S-o fi! Mă dau la o parte din calea ei, încercând să-i măresc astfel viteza de reacție. Ajunge într-un final la aparat, dar, ghinion. Nu îi iese de după gât șnurul cu care avea legată cheia care descuia aparatul… Între timp strigă la ea și colega rămasă în ușă:
– Auzi, pune alt sul că cred că s-a terminat!
– Bine!, zice asta tot încercând să se dezlege de cheia de la gât.
– Să ți-l aduc pe ăla de la… o întreabă cealaltă.
– Nu, că pe ăla l-am pus la bărbați. Vezi de adu altul!
Reușește într-un final să scoată pârdalnica de cheie și să descuie aparatul. Înăuntru, un ultim capăt de hârtie îmi rânjește rupt. Întind mâna să-l apuc la timp, înainte ca femeia de serviciu întreprinzătoare să-l înșface și că-l arunce la coș.
– Bine, dacă nu mai aveți răbdare… mă lasă ea, împăciuitoare, să-mi șterg pe rebutul ăla de hârtie, mâinile din care picura apa pe podea.
La ieșirea din budă trona noutatea: un aparat din plastic ca o jucărie pentru copii, la care trebuia să-ți manifești (in)satisfacția față de serviciile lor de curățenie. Nu mi-am dat cu părerea, i-am făcut doar o poză așa în fugă. Mă tem că nefiind prea bine ștearsă pe mâini aș fi putut să ud din greșeală vreuna dintre fețișoarele alea și aș fi lăsat-o în lacrimi 😀
:)) codul culorilor e gresit! cand iesi si esti verde la fata inseamna ca fost naspa!
Nici roșu nu-i prea bine, dar arată că măcar te-ai străduit 😉
Tare asta cu „Bucharest airports”. Sa dea impresia ca sunt, de fapt, mai multe.
ia sa trec si eu pe la butoanele alea. Si o las pe fiica mea sa apese de cate ori vrea ea :)) (nu ii place verdele, rosu, portocaliu da)
Am aterizat acum cateva zile la Moscova, pe Domodedovo. Toaletele din Otopeni sunt vis pe langa ce am gasit aici. Deci se poate si (mult) mai rau.
Macar trebuia sa apesi pe butonul ala nenorocit, daca tot l-au pus acolo.
pe care dintre ele?