Am fost în week-end într-un loc pe care l-am descoperit anul trecut și care mi se pare ideal pentru o ieșire de o noapte din București, doar ca să respiri oxigenul ăla care te adoarme odată cu găinile, fără să rămâi blocat în traficul de pe Valea Prahovei. Dacă ai norocul să nimerești și în săptămâna aia în care frunzele sunt ruginite, iar lumina soarelui încă mai pâlpâie, aurie, peste ele, printre creste, se cheamă că ai avut noroc și ai vizitat toamna la munte.
Partea bună e că locul nu e aglomerat cu turiști. Cel puțin în extrasezonul ăsta. Satul Ciocanul din comuna Șirnea (Argeș, Cheile Dâmbovicioarei) este încă locul ăla în care oamenii cresc vaci și oi, trăiesc de pe urma lor sau din vânzarea terenurilor pe care le-or fi moștenit pe dealurile alea verzi. Partea proastă e că până ajungi acolo trebuie să te înghesui pe niște drumuri proaste, ori foarte înguste, că nu au loc să treacă una pe lângă alta două mașini.
Asta pentru că drumurile locale, chiar dacă au fost asfaltate, sunt în fond tot niște cărări de munte pe care oamenii le-au bătut cu calul, mult înaintea inventării cutiei de viteze. Iar acum încă ne aflăm în perioada în care mașinile se bat cu vacile și sătenii călare pe serpentinele care urcă până la 1300 de metri, la Ciocanu.
O astfel de scenetă a fost duminică, pe drumul îngust din defileul Dâmbovicioarei, când un moșneag nervos, călare, s-a încăpățânat să ațină calea mașinilor cu murgul lui, blestemând motoarele care i-au invadat lumea și îngreunat viața. „Dar-ar boala în ele de mașini!” a suduit el în timp ce și-a mânat calul printre noi, mai repede decât am reușit noi să ne împărțim șoseaua îngustă cu ceilalți „participanți la trafic”.
Întâmplarea a fost amuzantă, dar un pic emblematică pentru modul în care e gândit turismul în general în România, nu numai în partea aia de munte. Oamenii s-ar bucura să câștige un ban de pe urma vizitatorilor, dar nu prea le convine să fie deranjați așa de mult pentru asta. Probabil că acolo nici nu s-a ajuns încă la nivelul de profit care să facă diferența între deranj și ospitalitate.
Am stat la o pensiune listată pe booking.com, dar care în realitate bănuiesc că nu lucrează prea legal. Altfel nu și-ar permite să vândă camera dublă cu 53 de lei pe noapte (12 euro). Nu a dat pe afară cu dotările și confortul, dar un minim decent pentru o noapte a oferit: apă caldă, căldură (cel puțin până când adoarme clientul, după care oprește centrala), lenjerie curată, o vedere frumoasă asupra dealurilor pe care e răspândit satul. În fond nici nu-ți trebuie mai mult. Altele sunt atuurile zonei.
Pentru masă, însă, a trebuit să întrebăm prin vreo trei locuri ca să fim direcționați spre unica pensiune care oferea mâncare în zonă. La masa căreia nu sunt sigură că am mâncat produse locale, poate cu excepția unei felii de cașcaval afumat pus de decor într-o bucată de mămăligă. Am plecat de acolo cu întrebarea: ce fac toți oamenii ăia cu laptele de la vacile care pasc blajine pe pajiști? Unde vând carnea și produsele lactate? După cum arată majoritatea gospodăriilor nu pare că le vând organizat, ci doar că reușesc să-și întrețină familia, de pe un an pe altul, cu ce își produc singuri în bătătură.
Atunci are sens suduiala omului călare. Turiștii nu le aduc prea multe beneficii, în afara aglomerării drumului. Proprietarii de pensiuni, atâția câți sunt, nu cred că dau nici ei pe afară de profit, după cum arată și camerele, și de vreme ce nu-și permit să țină o bucătăreasă permanent. În fond, cât poate să coste să le pui pe masă turiștilor o ciorbă de văcuță, o mămăligă cu brânză și smântână și eventual un „pork charity” cu de toate? 😉
Nu înseamnă că m-am simțit prost în week-end-ul ăsta, dimpotrivă. Dacă ar fi după mine aș prefera ca zona aia să rămână pe veci așa, la limita „civilizației”, cu pajiștile neatinse decât de limbile aspre ale vacilor, mângâiate de soare sau vânt, cu turiști puțini și drumuri greu accesibile, apăsate de o liniște asurzitoare, în care se disting clar doar două sunete: al ierbii rupte de vacă și al talăngii de la gântul ei. Iar dacă mai ai noroc să-ți iasă în cale și o căprioară sălbatică, așa cum mi s-a întâmplat mie, în timp ce aștepți soarele să apună după coama Pietrei Craiului, ce-ți poți dori mai mult?
Foarte faine locuri
Cateva pedanterii 🙂
Satul Ciocanu apartine administrativ de comuna Dambovicioara, judet Arges. Comuna cu primaria in… Podu Dambovitei. Treburi incurcate 🙂
Sirnea este in judetul Brasov. Limita intre cele doua judete se afla exact in locul in care se termina asfaltul.
Drumurile acelea sunt inguste pentru ca relieful impune latimea. Si, da, drumurile sunt in primul rand pentru cei care traiesc acolo 365 de zile pe an (5-6 luni de iarna).
Pensiunile, hmmm, care dupa cum i-a casunat. Betonul este de baza, arhitectura traditionala poate sa stea si la muzeu. Chestie de cultura, bani si… eficienta. Valabil si la produsele locale. Care din fericire mai exista, inca nu au fost inlocuite complet de „das kaskaval”.
Despre resurse, economie si turism este mult de discutat. Pare simplu si evident pana ajungi la… detalii.
Vulpe nu ti-a iesit in cale? 🙂
Mulțumesc, corectez, aveam senzația că Ciocanu ține de Șirnea. Vulpe nu, dar căprioarele m-au făcut să mă simt ca la Animal planet 🙂
Frumoase pozele. Eu zic ca sa va bucurati ca nu sunt multi turisti, inseamna ca e liniste si preturile jos.
Cat despre mancaruri, eu cand ajung in asemenea locuri ma mai intersectez cu localnicii, si intreb daca imi vinde careva un lapte/branza/oua/fructe din gradina. Pretul e sigur mai mic decat la oras si produsele sunt neaose.
Din ce tin minte, legea romaneasca opreste pe mamaia de la capatul satului sa vanda direct la o pensiune/restaurant, pt ca nu are ‘cerfiticate’ si standarde inalte – asa ca pt multe produse tot la Metro ajung.
Noua, cititorilor tai, cand ne mai zici sa-ti trimitem poze din concedii? Numai tu vrei sa te lauzi? 😉
E o idee bună, așa că ce ar fi să începi tu seria 🙂 O să-i rog și pe ceilalți și vedem ce mai adunăm și anul ăsta.
se poate si cu alea de anul trecut (alea sunt cu dedicatie speciala) sau fara dedicatie (de anul asta)?
Din cei 50RON camera, 10RON i-a luat bookingul drept comision. Daca ti-a dat bon (si banuiesc ca lucrand cu bookingul ar trebui sa fie precauti si sa-si fiscalizeze macar intrarile de la ei), alti 10RON i-a luat statul. 10-15RON au fost consumabilele (caldura, apa, spalat lenjerie, produse curatare). 10-15RON le-o fi ramas si lor pentru ca au facut singuri curat in camera, ca daca angajau pe cineva nici nu le ajungeau s-o plateasca. Intrebarea mea este: de ce fac oamenii astia turism acolo?
Nu mi-a dat niciun bon, de asta bănuiesc că prea albă nu e situația. Pensiunea e ținută de un cuplu, probabil nu au clienți în afara week-end-ului. Nu știu vara cum o fi, poate e flux mai mare de curioși. Nu au nici firmă pe casă…