Viața noastră e în serverele lor

„Noi oricum dăm toate datele personale la Facebook. Dacă mi le află și SRI, ce? Dacă nu am nimic de ascuns, nu mă deranjează”. Dacă gândiți așa mergeți să vedeți Citizenfour. S-ar putea să vă răzgândiți.

Suntem prea mulți, nu are nimeni capacitatea să ne monitorizeze chiar pe toți. Și chiar dacă ar avea-o, nu suntem noi atât de importanți încât să intereseze pe cineva ce facem noi pe Internet. Și până la urmă, ce dacă mă supraveghează SRI-ul, NSA-ul sau alte servicii, nu am nimic de ascuns. Dacă nu ai nimic de ascuns nu ai de ce să te temi, e pentru binele tău să te monitorizeze ăștia, ca să-i prindă pe teroriști. Ți-ar conveni să nu te mai controleze la aeroport și să cadă avionul cu tine? Lasă, ce atâta libertate, e prost înțeles conceptul ăsta, nu există libertate absolută, undeva trebuie să se termine.

Aud părerile astea de ani de zile. Cam de când am venit prima dată în contact cu subiectul supravegherii în masă, când am lucrat la articolul ăsta. Oamenii ori nu sunt conștienți că sunt monitorizați prin orice mijloace, constant, ori știu dar nu le pasă, ori consideră că oricum nu au vreo putere să schimbe ceva. O foarte subțire minoritate – despre care majoritatea crede că e paranoică – e preocupată să găsească soluții pentru a contracara interceptarea convorbirilor sau a email-urilor. O și mai mică categorie de oameni, activiști de drepturi civile, luptă constant cu statele pentru a mai salva ce se poate din ofensiva asta. Lupta e cam surdă și greu de popularizat în condițiile în care majoritatea de mai sus se ia cu viața de zi cu zi.

Nu demult am făcut o simulare într-un grup de oameni (corporatiști, studii superioare, 30+) cu care trebuia să plănuim (teoretic) o strângere de fonduri pentru un proiect anume. Am încercat să le „vând” ceea ce facem noi la APADOR-CH de ceva vreme, adică încercăm (și reușim) să contracarăm tentativele SRI de a impune legi prin care să-și asigure legitimitatea supravegherii întregii populații, sub pretextul luptei cu terorismul. Mi s-a răspuns că da, e bine că există un ONG care face asta, dar că pe ei oricum nu-i interesează aspectul, pentru că „oricum noi dăm toate datele noastre personale la Facebook. Deci, dacă mi le află și SRI ce? În plus, voi chiar credeți că o lege îi oprește pe ei să ne monitorizeze? Oricum o fac deja, nu?”.

Mi-am dat seama că e inutil să contrargumentezi la așa ceva. Teoretic ei mă înțelegeau, dar practic subiectul nu exista pentru ei. Chiar dacă toți sunt pe Internet și cu siguranță, ca tot omul, fiecare are ceva de ascuns, chiar și de prietenosul facebook. Inutil să vă mai spun că proiectul ales pentru promovare a fost unul care strângea bani pentru copiii bolnavi de cancer. O temă mult mai sexy pentru orice finanțator, floare la ureche pentru orice PR-ist. Nu-ți va da nimeni bani, vreodată, ca să-l aperi de Big Brother.

Citizenfour_posterVă povestesc asta pentru că am văzut aseară filmul Citizenfour. Un documentar premiat cu Oscar anul ăsta, făcut începând din 2013 de Laura Poitras, o documentaristă care figura deja pe lista neagră a SUA după ce făcuse alte două filme despre societatea americană și Irak post 9/11. În 2013 ea a fost contactată de Edward Snowden tocmai pentru a-i dezvălui amploarea supravegherii populației lumii de către NSA – Agenția Națională de Securitate a SUA. Ca si cazul Julian Assange, Snowden a fost mai mult o bombă de presă. Marile puteri s-au inflamat, ipocrit de multe ori, lumea a mai aflat o dată că i se știe fiecare bășină, și viața merge mai departe. Supravegherea în masă a devenit secretul lui Polichinelle.

Filmul este, însă, un document impresionant. Arată pas cu pas cum a fost posibilă întâlnirea dintre Snowden și ziariștii cărora le-a făcut dezvăluirile, apoi ce s-a întâmplat cu el și cu ziariștii, până în ziua de azi.  Faptul că Snowden trăiește ascuns la Moscova nu-l ajută prea mult la credibilitate, după părerea mea, pentru că dacă zici de rău de americani și te ascunzi la ruși oricine se gândește că nu ești whistleblower, ci pur și simplu spion – așa cum îl și acuză SUA. Asta ca o bomboană pe coliva incredulității generale, de care dăm dovadă și noi, când aflăm de astfel de curajoși: dar ce interes are ăsta să facă dezvăluirile astea, doar așa pentru că nu e constituțional ce face NSA? Hm!

Pe lângă calitățile aproape artistice, filmul mai are o mare valoare: aceea că explică, popularizează mult mai bine decât orice articol ceea ce dezvăluie Snowden. Înțelege oricine, fără să aibă cunoștințe tehnice, cum face NSA să afle tot ce mișcă în materie de comunicații în lume: cu cine și ce vorbim la telefon, cu cine și ce scriem pe email, unde suntem în orice moment al zilei, ce preferințe culinare, sexuale, politice avem etc. Și nu vă amăgiți, tehnica de care dispune NSA – și pe care o pune la dispoziția oricăror servicii secrete din alte state cu care colaborează, inclusiv cu SRI – este suficient de avansată încât să aibă această capacitate de captare, stocare și interogare a acestui volum uriaș de date adunate de la omenire.

Ca să înțelegeți cum funcționează sistemul NSA: informațiile sunt stocate la grămadă. Când în legătură cu tine se naște un interes oarecare – intri în politică, ești ziarist și vrei să publici ceva compormițător, ești om de afaceri și ți se urmărește biznisul, ești activist și vrei să protestezi, sunt alegeri și contează votul tău… ajungi într-o poziție oarecare unde prezinți un interes pentru cineva – toate datele despre tine pot fi interogate sau lucrurile pot fi setate astfel încât pe viitor să fii monitorizat anume după niște cuvinte cheie. Cu ele poți fi șantajat. Aceste lucruri se întâmplă deja, nu mai țin de domeniul fantastic orwellian. Cine deține informațiile deține și puterea. Iar când cel care deține această uriașă bază de date este un serviciu secret, o structură opacă, necontrolată civil, ăsta e totalitarismul. E amuzant de tristă secvența în care directorul NSA răspunde în fața Congresului american cu nu la toate întrebările – NSA nu a monitorizat și nici nu monitorizează comunicațiile online, text sau telefonice ale populației. Sau nu intenționat. Deci din întâmplare… s-o fi mai produs câte un accident.

Snowden și iubita lui, în casa de la Moscova

Snowden și iubita lui, în casa de la Moscova

Unul din semnele de întrebare cu care rămâni, totuși, după film, este de ce atotștiutoarea NSA nu face să triumfe binele, dacă tot poate determina cu precizie de unde tastează răul? De exemplu în cazul ISIS, dar nu numai. Poate că fac ca și procurorii noștri, care deși știu că deținuții au telefoane mobile și le folosesc ca să înșele fraieri prin „metoda accidentul”, preferă să-i monitorizeze ca să mai afle diverse informații, în loc să bruieze pur și simplu semnalul de telefon mobil în pușcării. Sau poate că pur și simplu monitorizarea asta globală nu are nimic de-a face cu lupta contra terorismului, ci doar cu cine deține puterea economică și cum uzează de informații ca să și-o crească.

Ce se întâmplă la noi? Realitatea este că nimeni nu știe sigur cât și cum monitorizează SRI. Nu cred că cineva din comisia de control SRI din parlament îndrăznește măcar să întrebe. Capacitate tehnică are cu siguranță. Faptul că nu reușește să aibă și legi care s-o acopere este, însă, un mare câștig pentru firavul nostru stat de drept. Comparativ cu SUA, de exemplu, noi avem uneori legi mai bune care protejează viața privată de intruziunile puterii. Ne ajută și faptul că suntem în UE. Ce a reușit societatea civilă în ultimii ani a fost să zădărnicească apariția legilor cunoscute ca făcând parte din pachetul Big Brother – legea retenției datelor, legea cartelelor prepay cu buletinul și a înregistrării utilizatorilor de wi-fi, legea securității cibernetice – găsiți aici o cronologie a faptelor. Toate sunt în acest moment declarate neconstituționale, dar nu sunt abandonate nici de SRI, nici de politicieni.

E bine să mai știți, atunci când sunteți tentați să credeți că terorismul se combate mai bine prin supravegherea generalizată, că Franța avea la momentul atacului de la Charlie Hebdo legile astea declarate la noi neconstituționale. Și totuși nu a reușit să-i prindă la timp pe teroriștii posesori de cartele prepay, de exemplu. Poate un motiv ar fi că serviciile sunt ocupate să ne supravegheze pe toți și de aia nu mai reușesc să îi prindă de ăia care sunt vinovați cu adevărat.

V-aș mai zice că dacă vreți să fiți atenți și la altceva din societatea civilă, decât la temele lacrimogene și lesne finanțabile, APADOR-CH este o organizație către care puteți direcționa cei 2% dint impozitul pe venit pe care oricum îi dați la stat. Găsiți aici formularele necesare. La fel de bine îi puteți direcționa către Asociația pentru Tehnologie și Internet. Nu se strânge mare lucru din acest 2%, dar mai mult decât banii cred că e vorba de intenția de sprijin a unui domeniu arid, de care ne pasă abia atunci când nu-l mai avem: drepturile noastre civile. E important să nu considerăm din start că rezistența este inutilă, deși cam cu senzația asta pleci de la Citizenfour.

Filmul mai poate fi văzut în cadrul One World festival, vineri 20 martie, la ora 21.00, la cinema-ul din Muzeul Țăranului Român. Și probabil se găsește pe torenți, ca să-l vadă și NSA 😉

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

19 comentarii la “Viața noastră e în serverele lor” Subscribe

  1. flesh 18/03/2015 at 22:23 #

    Glenn Greenwald spunea într-un discurs TED că atunci când sunt supravegheați oamenii își modifică comportamentul, nu se mai poartă natural. Nu ne dorim asta. Este o îngrădire a libertății noastre și nu trebuie să o permitem.
    Mereu vor fi încercări ale unora de a ne supraveghea, manevra, manipula. De aceea, trebuie să fim întotdeauna vigilenți. Este o luptă continuă cu cei însetați de putere.

  2. Xanaxdoo 18/03/2015 at 22:27 #

    Haha, parca recunosc citatul de la inceput – mai putin ultima parte, aia cu libertatea, dar e posibil sa fi zis/scris si partea aia.

    Imi pare rau, dar tot ramin la parerea aia, ca mi se filfiie daca sint monitorizata, atita timp cit monitorizarea ramine la nivelul la care e acum (adica discreta si pasiva in miinile SRI, NSA, samd), si informatia nu este impartasita cu employerul meu (fost sau potential) sau publicata in ziare.

    Ce marci prefer, ce depresii am mai avut, un eventual flirt, ce credite am, unde vreau sa merg in vacanta viitoare, la ce filme ma uit pe net, sa fim seriosi, au putina valoare de piata pentru un eventual santajator, atita timp cit nu am ambitia de a fi persoana publica. Cam fiecare informatie „secreta” despre mine este deja impartasita in mod benevol cu cineva.

    Si btw, ce nu culege informatii despre mine NSA si SRI, culeg oricum serviciile de marketing online cu SEOurile si SEMurile folosite de fiecare blogger si website. Incearca sa opresti chestia asta. Pina la urma, si tu, cu blogul tau, culegi si analizezi informatii despre cititorii tai, cum au aterizat la tine pe blog, ce adresa de email au, unde sint localizati, samd. Sa nu imi spui ca nu ai folosit niciodata genul asta de informatii. Ce incerc sa punctez e ca procesul este ireversibil, datele noastre circula liber si sint oricum stocate in Terrabytes de informatie, ca e vorba de SRI, elefant.ro, amazon, sau Dollo.ro.

    Ai carte de fidelitate la vreo Cora, Carrefour, samd? Realizezi ca de fiecare data cind o dai la casa, ca sa primesti „puncte”, de fapt, lista ta de cumparaturi e asociata cu Dollores Benezic, de x ani, domiciliata in Bucuresti, adresa de email z, date pe care le-ai furnizat voluntar cind ai aplicat pentru card? Si dupa aia, surpriza, ofertele prin email de la respectivul magazin sint targetate special pe tine? Ce sa mai vorbim de folisirea cardurilor de debit/credit? Cu astea am lucrat si stiu ca modul si locul si produsul pentru care le folosesti informeaza banca de nevoile tale, si determina in ce campanii publicitare viitoare ale bancii te vor include. Care va sa zica, procesul e ireversibil si implacabil. Chiar daca ONGurile ar putea sa stopezi prin lege SRIul sa iti citeasca datele, „big data analysis” poate conduce oricum la posibilitatea ca elefant.ro sau banca ta, sau un hacker de 16 ani sa ajunga la concluzia ca esti terorist ISIS, ai amant, ai omorit un om, sau iti plac copiii minori.

    Morala: exista un singur mod de a te lupta cu „big data”, si ala e sa te duci in jungla si sa renunti la tot ce e digital. Asa ca, daca ne place telefonul mobil, wifiul si internetul, nu ne ramine decit sa traim vieti cit mai curate si nesantajabile, si sa incercam sa ne setam cit mai strict nivelul de privacy pe profilele internautice.

    • upn 18/03/2015 at 23:58 #

      @Xanaxdoo da-mi te rog parola conturilor tale de e-mail, da-mi si parola de pe facebook, twitter, wordpress. ma limitez la asta. n-ai nimic de ascuns, nu? nici de mine, asa-i 🙂

      cu aceasta rugaminte poti inchide gura tuturor celor care sint de parere ca ‘nu au nimic de ascuns’. care-i diferenta intre mine si NSA? iti promit ca nu te acuz de terorism.

      nu, nu cred ca e ok sa mergem in jungla, ce este necesar este un pic de ‘media literacy’ (chiar nu stiu termenul in romaneste). pot alege sa nu-mi fac card de cumparaturi la cora (sincer? care-s avantajele, ca la final lasi mai multi bani la ei), pot alege sa-mi incriptez accesul la serverul personal, sa nu folosesc wi-fi gratis, sa folosesc sau nu o retea de socializare, daca da cum o folosesc, etc.

      pe linga ceea ce decid eu sa public sau nu despre mine, un stat de drept ar trebui sa asigure ca datele colectate nu sint folosite abuziv. draga Dollo, nu te lasa (si cere-le parola de facebook!)

    • Dollo 19/03/2015 at 08:38 #

      Xanaxdoo, nu sunt numai vorbele tale, din păcate sunteți mai mulți 😉 Dar eu cred că nu vedeți întregul tablou. E ca și când spui că nu te interesează că se scumpește benzina, că tu nu ai mașină. Omiți să pricepi că prețul benzinei se va regăsi în toate produsele pe care le cumperi, chiar dacă nu ai mașină. Cam așa și cu monitorizarea. Dacă tu consideri că nu vei ajunge vreodată ținta șantajului serviciilor pentru că nu ai ambiții politice sau de altă natură, ești gata să accepți că politicienii vor fi șantajabili, deci corupți? Că jurnaliștii vor fi șantajabili, deci nu-și vor face treaba, deci nu vei afla adevărul? Că activiștii civici pot fi reduși la tăcere, la fel și alții, pentru că cineva îi va avea cu ceva la mînă? Toate astea vor schimba societatea în care tu vei fi monitorizată la grămadă, dar te vei păcăli că trăiești ok, doar pentru că ție nu-ți bate nimeni la ușă, că nu ești importantă. Pentru că toate filtrele care există într-o democrație nu vor exista sau vor mima funcționarea, fiind de fapt dirijate de mâna nevăzută a lui Big brother.
      Și, apropos, dacă totuși vor afla angajatorii tăi la un moment dat ceva rușinos despre tine? Cât timp nu există control asupra monitorilor, nu poate fi nimeni sigur că nu va ajunge în colimator.

  3. raul santana 19/03/2015 at 09:12 #

    pt astia care zic ca n-au nimic de ascuns, sau vin cu retorica totul sau nimic, „oricum nu mai poti manca nimic sanatos”(si-si mai aprind o tigara)
    1) camere de supraveghere mi se par ok in locuri publice critice (aeroporturi), dar sa-si monteze si in dormitor, oricum n-au nimic de ascuns
    2) or fi ei curati, dar pot ei garanta ca niciun friend de pe facebook sau alte grupuri nu e pe vreo lista neagra, care-i urca si pe ei pe una maronie
    3) cine garanteaza ca softul care scormone in imensitatea asta de date nu are buguri? ca nu mai primesti credit sau asigurare ca asa a ghicit softul poate nu-i asa grav, dar sa te ridice duba ca ai aparut deodata pe o lista de potential suspecti (forensic) ar fi tragic.
    asta nu-i SF, se intampla tot mai des in america
    4) o mini analiza istorica a ultimului secol, cine a contribuit mai mult la suferinta umana, cei care s-au supus orbeste ordinelor de sus, sau cei care au incercat sa ia atitudine?

    • bogdan 20/03/2015 at 10:34 #

      genial, raul, nu cred ca se putea zice mai bine

  4. Xanaxdoo 19/03/2015 at 09:47 #

    Pai asta spuneam, ca atita timp cit supravegherea e pasiva (pentru contracararea terorismului, cica), si nu agresiva (pentru a da datele mele angajatorului, de exemplu), o pot accepta.
    Argumentul cu „da-mI parolele tale, daca nu-ti pasa de monitorizare”, e atit de pueril, ca nici nu merita discutat. Dau cheile casei la un vecin in care am incredere, chiar si politistului de proximitate, in unele cazuri, sau pompierilor, in caz de forta majora. Postasul meu are chei sa intre in cladire, dar nu pina in apartament, chiar daca se mai uita pe geam. Dar nu dau cheile chiar tuturor binevoitorilor. Tocmai de-aia s-au inventat cheile si parolele. Si stiu ca politia poate veni oricind sa imi sparga usa, cu mandat sau nu. La fel, banca imi stie pinul de la card, dar nu il dau oricui mi-l cere. Exista niste contracte implicIte in societate, fara sa insemne ca ambele parti au aceeasi putere de negociere. E induiosator ca soricelul vrea statut egal cu elefantul, dar e bine ca elefantul a acceptat, totusi, niste reguli de buna purtare.

    Tot nu mi-ai raspuns, Dollo, niciodata-niciodata nu te-ai folosit de emailul dat de cineva pe blog ca sa pornesti o conversatie privata? Si cu ce e mai ‘acceptabil’ gindul ca poti fi santajat de un hacker de 15 ani, un chelner, fosta amanta, sau de femeia de serviciu, ca activitatea astora nu e „regulata” prin lege? Viata e un sir de parole pe care le dam de buna voie (sau nu).

    Si da, m-as bucura daca am avea politicieni nesantajabili. Faptul ca avem politicienii pe care ii avem e un argument, cred, impotriva ipotezei ca datele private sint hackuite cu profesionalism 🙂

    Upn, normal ca am settings de privacy customizate pe facebook, iar twitter si WordPress n-am. Faptul ca accept (sau ma resemnez cu) o monitorizare insidioasa din partea seviciilor secrete, nu inseamna ca sint chiar atit de timpita incit sa am un profil public.

    • Dollo 19/03/2015 at 15:24 #

      Din câte îmi amintesc nu am folosit adresele de email date de comentatori pe blog pentru a-i hărțui. De regulă situația e inversă. Contactul vine de la ei, nu de la mine. Emailul nu este obligatoriu când comentezi aici, nici numele real, după cum desigur știi. Majoritatea se „prezintă” cu nick-name-uri și cu adrese fictive. Asta nu mă face să-i desconsider sau să nu-i public. Dacă nu mă înjură…
      Dacă ești șantajat de un hacker e ceva ilegal și acela poate fi prins și pedepsit. Același lucru ar trebui să i se întâmple și serviciului secret care face asta, de aia trebuie legi de protejare a cetățenilor.

  5. Mihai 19/03/2015 at 10:08 #

    Ori de cate ori soliciti servicii de protectie renunti la ceva din libertatea ta. Daca te simti amenintat si angajezi un body-guard trebuie sa accepti ca ala va cunoaste totul despre deplasarile tale, trebuie sa accepti ca renunti la plimbarile singuratice nestiute de nimeni… Ce faceti voi acum e sa solicitati un body-guard care sa fie responsabil de siguranta voastra fizica fara a va insoti in deplasari. Putin absurd, nu-i asa?

    Da, eu ma simt amenintat de Rusia si de teroristi arabi si accept ca SRI/NSA etc sa stie destul de multe despre mine ca sa nu-mi tremuri fundul la fiecare urcare intr-un mijloc de transport in comun. Sigur ca SRI ar putea abuza de aceste date si trebuie sa ne asiguram ca nu o face, dar asta e deja alta discutie.

    • Dollo 19/03/2015 at 15:20 #

      Nu este altă discuție, este chiar asta. Dacă tu crezi că supravegherea generală a populației este cheia de combatere a terorismului, cum îți explici atentatele care au avut deja loc nu mai departe de acest an? Ce legătură este între monitorizarea emailurilor/telefoanelor tale (ale noastre ale tuturor) și apărarea țării de ruși?

    • Nautilus 20/03/2015 at 10:16 #

      SRI o face. De asta poţi fi asigurat.

    • bogdan 20/03/2015 at 10:45 #

      pai asta e problema, Mihai. mai ales in Romania. daca unui garcea de tzara nu-i place fatza ta zice ca esti spion.
      Personal, mi s-a intamplat la intoarcerea dintr-o excursie montana, prin ’91-’92, sa enervez un sofer de irta ca ne-am facut o poza de grup in dreptul harbului lui. a dat-o pe aia cu spionii care vor sa destabilizeze romania si s-o dezintegreze pe model iugoslav. si a chemat si pe seful de post, care a ras de el. vazandu-se in minoritate, soferul asta a argumentat ca in spatele autobuzului e nushce fabrica un de se proceseaza argila refractara si ca dusmanii pot fura tehnologia etc. noi am plecat discret, fara ca politistul sa ne zica nimic. pot sa zic ca am avut noroc cu politistul ala, ca daca era un garcea adevarat petreceam ceva vreme in arest.

  6. Xanaxdoo 19/03/2015 at 10:30 #

    Si a propos, citatul ala de la inceput, ti-l dadusem in vreun comment, sau in privat, ca nu mai sti? Ma folosesc de el ca sa punctez ca, involuntar, si tu faci exact de ce te temi si impotriva a ce te lupti: culegi (sau reciclezi) date primite pe alte canale (sau chiar privat), le manipulezi (ultima fraza nu mi-o recunosc si asum) si le faci publice to prove a point al tau. Sigur, nu mi-ai dat numele, iar eu sint flatata ca sint citata, si deocamdata nu sint lapidata de cei care nu-s de acord cu mine. Doar incerc sa atrag atentia ca poate nu se vede toata padurea de copaci. Full data privacy poate exista doar unde nu exista data.
    Supraveghere de catre stat a existat mereu, iar unde nu era big data existau turnatori, provocatori, spioni, colaborationisti, anchetatori, vecini sau doar prieteni naivi si membri de familie santajabili. Digitalizarea face doar ca lucrurile astea sa se intimple mai elegant, mai eficient si cu mai putin aparat uman.

    • Dollo 19/03/2015 at 15:17 #

      „Citatul” de la început nu este din tine, nici din cineva anume, să nu exagerăm. Nu are ghilimele, nu e atribuit cuiva. Am adunat acolo părerile exprimate în spațiul public de o mulțime de oameni. Discuțiile purtate de noi două pe tema asta exced cu mult perioada de timp pe care s-ar întinde umila mea memorie.

  7. VASILIU MIRCEA PAUL 19/03/2015 at 10:44 #

    De acord cu comentariile lui Xanaxdoo și Mihai. Concluzia ? Să ne concentrăm pe calitatea oamenilor care conduc nu pe legi restrictive. Slavă Domnului, comuniștii au fost experți în driblarea propriilor legi.

    Exemplu: fără informațiile furnizate ziariștilor de către faimosul Deep Throat (un ofițer superior FBI) NICIODATĂ nu ar fi izbucnit scandalul Watergate. Adică pentru acel ”SRIst” american principiile morale și patriotismul au fost deasupra legilor și regulamentelor.

    În fond poți fi șantajat sub orice pretext, iar de cumva ești curat ca lacrima și ”băjeții” chiar au ceva cu tine, îți ”aranjează” niște ”pete” prin biografie (sau vreun ”flagrant”) de rămîne internetul mască și se prăjesc telefoanele (mobile).

    • Dollo 19/03/2015 at 15:15 #

      Dacă ziariștii ar fi fost șantajabili grație unor informații care erau deținute despre ei de NSA nu se mai întâmpla nici afacerea Watergate. Dar de regulă e sănătos să așteptăm să ne salveze alții.

      • VASILIU MIRCEA PAUL 20/03/2015 at 10:52 #

        http://www.ziare.com/internet-si-tehnologie/antivirus/compania-care-te-protejeaza-cand-navighezi-pe-net-are-legaturi-stranse-cu-spionii-rusi-1353865

        Am mirosit ”afacerea” de vreo doi ani.

        Domnișoară Dollo ! Ați trăit PREA PUȚIN TIMP sub comuniști pentru a vi se fi maturizat suficient ”programul intern” ANTI-VIRUS (al ticăloșiilor specifice sistemului).

        Cît privește șantajabilitatea ziariștilor americani, Dvs. credeți că Deep Throat i-a ales la întîmplare ? Esența lumii libere este că poți trăi modest, dar onorabil, FĂRĂ COMPROMISURI !

        Tocmai deoarece nu ați suportat nici un COMPROMIS, SISTEMUL TICĂLOȘIT v-a rejectat. Cu ajutorul inteligenței (tipic românești) și a ”Reginei Elisabeta” (+ bunica + străbunica) v-ați descurcat la limita dezastrului. Pun capul pe butuc că, dacă ”Robert Redford” și ”Dustin Hoffman” erau blocați și dați afară de la Washington Post, s-ar fi ”reciclat” MULT mai ușor decît Dvs (și nu mă refer doar la presă).

        Activați și acționați în continuare pe principiul ”șira spinării dreaptă”, dar nu uitați că practica, de la un punct încolo, este mult mai eficientă dacă se sprijină pe teorie.

        Eu vă ajut cît pot (literatura aproape deloc).

  8. RazvanM 19/03/2015 at 12:45 #

    Spiritul de oaie docila ne face sa trecem mai usor peste o multime de neplaceri in interactiunea cu altii. La unii, acest spirit este ceva neconstientizat. La altii este constientizat. Ne este foarte greu sa traim cu gandul ca suntem ale culegerii de informatii private, de aceea il ignoram. Gasim scuze – „este pentru combaterea terorismului”, „oricum nu am nimic de ascuns”, „este legal”, „si oricum, eu nu pot face nimic, deci n-are rost sa ma agit”, „multumesc celor care lupta contra sistemului, pentru binele comun blablabla, dar eu am programare la coafor”.
    In 2007-2008, cand a explodat o bomba a unui sistem construit pe furt, inselatorie si minciuna, prima grija a liderilor a fost sa maseze populatia: „este o furtuna intr-un pahar cu apa”, „reactiile sunt exagerate”, „este doar o problema temporara”. A doua grija a fost sa arunce cu bani in problema – nici acum nu se stie exact care sunt sumele cu care s-a acoperit criza, dar aceste sume au insemnat niste datorii enorme folosite pentru reumflarea bulei.

    Una din dezvaluirile lui Snowden vorbea despre spionajul economic al NSA contra companiilor din tari precum Germania sau Brazilia, utilizat apoi de companii din State pentru a castiga contracte sau pentru a beneficia de alte avantaje comerciale.

    Cu ce ne afecteaza pe noi toti in mod direct spionajul? Pai sa zicem ca o tara vrea sa destabilizeze alte tari. Are acces la informatii despre credite/venituri/cheltuieli si software care poate simula reactii complexe in cazuri simple, precum modificarea cursului de schimb EUR/CHF, EUR/USD etc. Asta duce la situatii de criza si reactii exagerate ale autoritatilor sau distrage atentia de la alte probleme.
    Apoi, sa zicem ca exista undeva informatii detaliate despre toata viata unui individ. Credite/venituri/cheltuieli/bunuri etc. Contacte de gradul 1 (in agenda telefonica, facebook, linkedin, email etc.), contacte de gradul 2, contacte de gradul 3. Acest individ este undeva intr-un arbore de contacte comun cu alti indivizi suspectati de ceva din diverse motive. Conform unor algoritmi perfectibili si testati direct in „productie”, individul de la inceput devine suspect si se descopera ca s-a aflat la un moment dat fizic in apropierea unuia dintre indivizii suspectati de activitati dubioase (telefonul mobil trimite la intervale foarte scurte de timp semnale radio pentru a discuta cu celulele de telefonie mobila, prin urmare pozitionarea fizica se poate afla cu foarte mare precizie).
    Viata individului „suspect” este privita apoi cu lupa si se poate decide ca individul trebuie urmarit si ca i se pot intinde diverse capcane (lucrul acesta il facea si Securitatea noastra pe vremuri cu mijloace mult mai rudimentare). Brusc, individului i se pot petrece o multime de lucruri, aparent intamplator – un cunoscut vine si ii ofera prin aluzii niste mici beneficii pentru a varsa niste informatii din interiorul locului de munca sau pentru a grabi un dosar de retrocedari la ANRP, la o halba de bere. Etc.

    Majoritatea suntem insa incantati cand suntem scosi din banalul cotidian si ne este privita viata la lupa. Intr-un fel devenim vedete. Poate aparem si la televizor?

  9. bogdan 20/03/2015 at 11:21 #

    dupa cat de bine s-a exprimat raul santana, nu cred ca mai sunt multe de adaugat.
    my 2 cents, totusi:
    am locuit o perioada in uk. acolo exista pe orice stalp camera de laut vederi. cica imbunatateste siguranta populatiei („the law-abiding average joe”). ei, pe vremea aia a avut loc o agresare a unui adolescent, agresarea nasoala de tot, cu omul zacand cateva zile in coma pentru ca apoi sa moara. toata treaba a fost inregistrata, familia a trebuit sa faca un scandal monstru pentru ca politia sa vizioneze inregistrarile, care nu au folosit la nimic. faptasii nu au putut fi identificati, pentru ca rezolutia camerelor era infiorator de proasta. familia s-a razbunat pe politistul de servici dandu-l in judecata pentru ca a spus f#####g quality of image.
    insa aceleasi camere cu rezolutie proasta devin foarte eficiente law abiding average joe depaseste cu un minut timpul de stationare la o parcare platita. adica noi dovedim ca de fapt average joe nu este law abiding, ci criminal, plata a 15 din 16 minute de utilizare a parcarii bagandu-l in tabara celor care incalca legea, alaturi de doi insi care omoara in bataie un adolescent pe jumate cat ei.
    asta imi aduce aminte de gandirea unui procuror stalinist (sau format in romania anilor ’50): „starea normala a omului e cea de detentie. voi sunteti liberi doar pentru ca n-am eu timp sa va cercetez pe toti”.
    1984 va spune ceva voua celor care ziceti ca nu aveti nimic de ascuns?
    cica in rusia sovietica in anii ’37-38, de cate ori era cineva arestat barfa era ca sigur a facut el ceva, altfel nu-l luau. asa au zis toti, pana ce toata intelighentia a pierit prin permafrost.
    noi, aici in balcani avem o lunga traditie in aplicarea abuziva a legilor. iar serviciile secrete, in special de prin ’46 incoace, au actionat impotriva cetateanului, in virtutea unui „bine colectiv”. (cam aceeasi placa se canta acum si in multe tari zise civilizate).
    nu am nimic impotriva serviciilor secrete. dar aduceti-va aminte cam cum era atmosfera in anii 80, cititi cateva articole din patriot act si apoi mergeti si repetati in fatza oglinzii: eu nu am nimic de ascus.

Leave a Reply to bogdan

Oldies but goldies

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.