De ce nu au românii încredere în societatea civilă?

Nu știu, dar vă spun care e legătura dintre nunta la sat, coliva lu' mamaie și conferințele de presă în era lui „click aici ca să vezi ce n-ai văzut”.

A m organizat azi o conferință de presă la care au venit fix patru jurnaliști. Al cincilea a ajuns după două ore. Strânsesem tot în sală și plecam din hotelul în care s-a ținut evenimentul. Femeia părea dezorientată, avea o mapă în mână de la altă conferință și ne-a întrebat dacă acolo este/a fost ceva conferință de presă. A bălmăjit ceva neinteligibil, semn că nici ea nu știa exact ce conferință caută, nici noi n-am crezut că e pentru noi. Am plecat, dar ea s-a ținut după noi. Totuși, despre ce a fost conferința noastră? I-am zis, am întrebat-o cu neîncredere „dar dumneavoastră cine sunteți?”, s-a prezentat (de la un ziar, fostă glorie a presei scrie), apoi a zis să-i dăm totuși o mapă de presă ca să scrie ceva de noi, dacă tot ne-a întâlnit.

I-am dat un stick de memorie cu toate documentele – așa e modern acuma – și am pus-o să semneze lista de prezență, ca să vază finanțatorul că am avut totuși participare la conferință. Am avut brusc în față imaginea bunicii care venea cu coliva de la biserică și până acasă o împărțea pe toată la copii. Le punea grâul fiert direct în palmele făcute căuș, pentru că se țineau după ea pe uliță. Ne-am hlizit între noi, amar, de situație, zicându-ne că dacă mai întrebăm oamenii pe drum, până la metrou sigur mai găsim câțiva interesați să le dăm și restul de stick-uri.

Neașteptat, prima care a publicat o știre foarte bine făcută de la conferința noastră a fost exact doamna de la urmă. Ne-a trimis și link-ul și ne-a îndemnat s-o mai chemăm și altă dată. Cu o zi înainte sunasem la aproape toate publicațiile și posturile TV, unde mai am cunoscuți din vremea când făceam și eu presă, trimisesem invitații, inclusiv la ziarul la care scrie doamna, dar majoritatea m-au descurajat. Nu prea mai există reporteri de teren, iar ăia puțini care există sunt cantonați în zonele fierbinți ale realității românești: DNA, politic, can-can, infracțiuni. Conferința noastră era despre drepturile omului, despre faptul că românii nu-și cunosc drepturile și despre un site pe care oamenii pot intra ca să se informeze și să primească sfaturi juridice gratis. Nimic suculent, deci, doar o chestie care-i privea pe toți cetățenii.

 

tomorrowUna dintre temele care a suscitat interes la conferință a fost de ce nu au românii încredere în organizațiile neguvernamentale. Surprinzător rezultat al primului studiu sociologic pe tema drepturilor omului făcut în România, în condițiile în care organizațiile neguvernamentale = societatea civilă = noi înșine, până la urmă. Rezultatele studiului sunt dramatice, în sensul că 72% dintre respondenți admit că nu știu ce drepturi au, iar 80% cred că drepturile (alea pe care nu le cunosc?!) le sunt încălcate în România. Mai multe găsiți aici.

Ce fac românii când li se încalcă un drept? Păi apelează la (în ordinea descrescătoare a procentelor de încredere) polițist, avocat, jurnalist. Numai unul din trei români declară că la nevoie ar apela la o organizație neguvernamentală. Mai mult de jumătate dintre chestionați nu au încredere în organizațiile neguvernamentale.

Avem așadar starea de fapt: oamenii nu-și cunosc drepturile. Statul (prin reprezentanții lui politici) nu prea are interes ca oamenii să fie informați, pentru că ar fi prea vocali. Sectorul neguvernamental, care ar putea să contribuie la această informare și să-i ajute pe oameni să fie cetățeni mai buni, nu se bucură de încrederea populației, și nici de o susținere financiară prea grozavă. Cercul vicios se închide.

Autorul sondajului (reprezentantul IRES) e de părere că cetățenii nu au încredere în organizațiile neguvernamentale fie pentru că nu știu foarte clar ce sunt ele, fie pentru că organizațiile astea nu prea au notorietate, nu se știe exact ce fac ele și cum îi pot ajuta pe oameni. Lipsa de notorietate a organizațiilor neguvernamentale se datorează, corect, slabei reflectări în presă a activităților lor. Presa nu e interesată de acțiuni pozitive, ci se concentrează mai mult pe „n-o să-ți vină să crezi ce nenorociri s-au mai întâmplat”.

Din direcția cealaltă, puținii finanțatori care mai bagă bani în activitatea organizațiilor neguvernamentale – fonduri străine în general – au și ei pretenția ca activitățile finanțate să fie vizibile, deci cer ca organizația să facă evenimente publice, să cheme presa, să fie inovativă și să suscite interesul blazatei bresle jurnalistice și amorfului popor. Așa că organizațiile fac conferințe, evenimente, cheamă presă, care nu vine, dar pentru că s-au angajat față de finanțator la un număr de participanți mai cheamă și alte organizații, în fond proiectele astea vizează oameni, organizațiile alea lucrează cu oameni… deci cumva informația va ajunge cât de cât la niște persoane.

Și uite așa evenimentele publice devin un soi de cumetrii, în care vorbim despre proiectele și realizările noastre noi între noi, colegii de la alte organizații vin la conferința ta, pentru că vor avea și ei nevoie să le vii și tu la ale lor. Ca la nuntă, doar că fără dar. Deși uneori timpul petrecut în astfel de întâlniri e mai valoros decât plicul cu bani, pentru că ți-l rupi din propriile proiecte, adesea suprapuse și înghesuite pe prea puțin timp.

Poate nu e așa grav, veți zice, doar că până la urmă scopul proiectului nu e să te acoperi cu acte doveditoare pentru finanțator și să bifezi niște indicatori (deși uneori așa pare), ci să ajungi cu adevărat la cine are nevoie de serviciile tale. Iar asta se întâmplă rar sau greoi, în lipsa ajutorului presei.

Desigur că Internetul, site-ul propriu, rețelele de socializare au reușit să mai suplinească nevoia de popularizare, de disemniare a mesajului, uneori chiar au depășit audiențele presei tradiționale. De exemplu oamenii vin la APADOR-CH  dând căutare pe google „ce faci dacă te bate poliția?” – unde e bine indexat site-ul organizației. E și asta o notorietate, nu de dorit, dar măcar răspunde unei nevoi reale din rândul populației.

Totuși astea nu sunt decât acțiuni reactive, procentul uriaș de necunoaștere a drepturilor se combate cu educație încă din școală – lucru pe care se pare că sistemul de stat nu se grăbește să-l facă – și de informare continuă în rândul populației adulte. Apoi, informarea asta e un drept, dar și o obligație. Oricât ar trage de tine organizațiile neguvernamentale ca să te informeze, dacă tu nu consideri că e important să știi pe ce lume trăiești, ce drepturi ai și nu-i bați la cap pe ăia care trebuie să ți le respecte, atunci s-ar putea să fie prea târziu să le mai ceri, când o să te trezești că le-ai pierdut.

Cred că sondajul ăsta publicat azi de APADOR-CH arată de fapt eșecul tuturor actorilor implicați în ecuația asta: statul nu are interes, organizațiile neguvernamentale nu au acces pe micile ecrane, presa nu e interesată, cetățenilor nu le pasă de propriile drepturi. Nu știu care e soluția, dar trebuie să fie una, că prea pierdem toți din situația asta.

În caz că vă simțiți brusc responsabili după ce ați citit mai sus, și vă întrebați „da chiar, eu știu ce drepturi am?” găsiți un răspuns mai mult decât lămuritor pe www.drepturicivile.ro.

Etichete: , , , , , , ,

35 comentarii la “De ce nu au românii încredere în societatea civilă?” Subscribe

  1. upn 22/09/2015 at 20:53 #

    n-vem incredere in marea majoritate a ngo-urilor pentru ca se daduse la un moment dat comanda sa-si faca fiecare un ngo (nastase o fost oare cel cu comanda?) si sa faca galagie ca din partea societatii civile, dar mai pe placul politicienilor din parlament/guvern.

    imaginea asta a ngo-urilor cu o agenda politica afiliata unuia sau altui corupt lipit de putere nu va fi greu de curatat.

    • Dollo 23/09/2015 at 08:37 #

      și asta e adevărat, dar ca și în alte categorii sociale/profesionale, și în ăsta există oameni de bine.

      • mihai 23/09/2015 at 09:49 #

        Vezi ca si sintagma „oameni de bine” nu mai e ce ar trebui, de cand a folosit-o Iliescu pe vremea mineriadelor…

  2. ady 22/09/2015 at 21:14 #

    mulți nu au încredere în ONG-uri pentru că-și închipuie că primesc bani de la diaspora, de la dracu’, de la lacu’ și nu fac nimic pentru ei, în sensul că nu le oferă nimic (sau cât vor ei) material (de obicei) sau nu le rezolvă chestii vechi de când era bunica fată, moarte și îngropate.
    am lucrat într-un ong și când le comunicam că în cazul lor nu mai este posibil nimic (prin procedura civilă și penală mai expiră termene oameni buni) făceau tapaj că știu ei că luăm bani de la diaspora (leit-motiv) și știu ce salarii avem (suma vehiculată pentru o singură persoană acoperea lejer salariile tuturor celor 4-5 oameni care lucrau în biroul ăla) și nu-i ajutăm că ne e lene.
    în condițiile în care era o ong minusculă ce supraviețuia din sponsorizări și la un moment dat lucram fără contract pentru că nu mai erau bani și pentru impozite, iar cei care apelau la noi nu plăteau un sfanț (o consultație la un avocat ar fi costat o grămadă). or fi fost și ascunzișuri, dar eu știu că am ajutat oameni să rezolve chestii.

    • Dollo 23/09/2015 at 08:38 #

      mda, impresia că banii curg gârlă în ONG-uri e destul de răspândită, ăsta e alt motiv pentru care românii nu direcționează spre ele nici măcar acel 2% care nu-i costă.

  3. bogdan 23/09/2015 at 00:19 #

    Salut, Dollores, te citesc demult, de dinainte să ai blog, dar nu am comentat niciodată. Te consider unul dintre cei mai buni ziarişti de la noi şi te rog sa ma crezi ca nimic din ce zic mai jos nu se refera la tine. La fel, urmaresc, cât pot, ce face APADOR-CH de multă vreme si apreciez. De multe ori, e cam puţin vizibil si cam puţin punct.

    Te intrebi ce se poate face cu situaţa în care cetăţenii nu sunt informaţi despre drepturile lor şi nici nu le pasă de ele. La prima parte a întrebării, aş zice că o problemă este că abordarea discuţiei despre drepturi este foarte instituţionalizată.

    Şi iau cel mai apropiat exemplu, site-ul spre care ai facut trimitere. Da, eu o sa citesc textele alea de pe acolo, chiar îmi place că am văzut că este împărţită informaţia pe zone culturale sau geografice. Dar oamenii obişnuiţi, ăia pe care chiar ii bate poliţia, ăia care chiar nu sunt nici educaţi (indiferent câte şcoli au făcut), nici informaţi, nu o vor face, e nevoie de o altă exprimare pentru ei.

    Apoi, mă uit şi nu găsesc nici un nume pe site-ul ăla. La contact, la consiliere… nimic. În plus, pe homepage, pe coloana din dreapta scrie că textele de pe site nu reprezintă părerea oficială a granturilor bla bla. Serios? Granturile au păreri? Ceva mă face să cred că la anul pe vremea asta pagina nu va mai funcţiona.

    Iar pentru partea cu oamenilor nu le pasă să îşi cunoască drepturile, cred că situaţia este cumva îndreptăţită :). Pentru că degeaba îţi ştii drepturile, dacă nu ţi le respectă nimeni, dacă nu poţi să ţi le impui. Şi dacă oricum trăieşti într-un grup de oameni disfuncţional, atomizat, în care fiecare este pentru el.

    Încerc să nu o lungesc prea mult, dar uite un caz concret, cu un prieten care şi-a luat amendă pentru tulburarea liniştii publice (acuzaţia de dat muzica tare în casă, un vecin nebun, un sectorist abuziv etc.) într-o seară în care el nu era în oraş.
    A contestat-o în instanţă şi a pierdut. Cu tot cu martori şi dovezi, cu toată dreptatea de partea lui. Din punctul lui de vedere, nici nu era problema de bani, ci de principiu. A platit amenda şi a plecat din ţară.

    A, iar vecinul reclamagiu cunoscut de tot blocul s-a potolit când pe acelaşi palier cu prietenul de care ziceam s-au mutat nişte băieţi de peste Prut care la primul caz când reclamagiul le-a sunat la uşă să le facă scandal pentru închipuirile lui, l-au tras în casă şi… i-au făcut un pic de instructaj cu drepturile oamenilor care sunt ei, heh.

    Amicul ăsta şi-a permis să meargă la tribunal şi la secţia de poliţie pentru chestia asta si tot n-a făcut nimic. Multora nu le permit locul de muncă şi banii să îi urmeze exemplul. Cum s-ar zice, pentru mulţi oameni drepturile omului sunt ceva ce li se întâmplă altora.

    Zici că oamenii nu au încredere în societatea civilă. Păi, eu, dar şi alţii, de ce aş avea încredere în societatea aia civilă din care face parte şi un ilustru realizator de emisiuni de propagandă şi apărător al democraţiei pe la o televiziune de ştiri? Sau alţii care fac analize pe bani buni de la stat ca să se justifice consiliile judeţene din ţară pentru tăierea accesului la medicină pentru grupuri întregi de oameni în numele eficentizării? Cumva, s-a delimitat societatea aia civilă corectă (ştiu că există) de ăştia, public şi cu argumente? Sau nu au fost bani din finanţări pentru astfel de acţiuni?

    Aproape ca uitam. De ce te plângi că nu promovează presa acţiunile voastre? Eşti în mijlocul ei, îi ştii mersul şi punctele sensibile. Ce faci tu pe blog înseamnă mai multă ziaristică decât fac câteva ziare cu state vechi în domeniu la un loc (şi acoperi toate domeniile dintr-o redacţie, te-ai gândit?). Cred că ai şi urmăritori pe facebook (nu folosesc). Tu poţi să promovezi cel mai bine ce face societatea civilă, nu te mai baza pe fosta presă, actuală otreapă.

    Oare nu ar fi mai bine să ne privim sincer şi onest aşa cum suntem şi să ne reaşezăm abordările şi soluţiile? Mie mi se pare că suntem o societate (forţând sensul cuvântului) cu idei rămase din epoca victoriană şi a marilor industriaşi pe care am grefat, după revoluţie, tot felul de idei neoliberale şi corporatiste de strânsură. Amestecul ăsta cred că duce la situaţia în care suntem.

    Şi o soluţie la care mă gândesc este educaţia. Dar nu cea făcută în şcoli sau alte instituţii. Poate că acea societate civilă de care vorbeşti (bine, îmi vine greu să discut în termenii ăştia, de fapt nu e un grup de ONG-uri, e un conflict de tabere şi de interese, din câte am văzut), aşadar, această societate civilă, dacă există, ar trebui să selecteze şi să formeze nişte adevăraţi profesori de drepturile omului, din aia născuţi profesori, pasionaţi de ce fac, nu din cei scoşi pe bandă de trainiguri organizate de oameni care vor şi ei un laptop sau un suv din banii finanţatorului, ci profesori care să urmărească să creeze alţi profesori, pe lângă marea masă pe care doar o învaţă, aplicat, ce e cu codobatura asta numită drepturile omului. Şi să creeze oameni care să poată lupta pentru drepturile lor şi ale semenilor lor, care să aibă în spate o legătură cu o reţea de jurişti şi avocaţi punkişti, care să fie dispuşi să se lupte cu sistemul.

    Ştiu, pentru aşa ceva nu există finanţare. Poate căutaţi finanţatori în locurile nepotrivite.

    • Dollo 23/09/2015 at 09:13 #

      Nu comentezi, dar și când o faci… 🙂 Să le luăm pe rând:
      Limbajul de pe site – ai perfectă dreptate, eu sunt aia care în organizație am misiunea de a mai traduce limba juridică pe înțelesul maselor. Este o luptă cam pierdută, mă jenez să spun, pentru că juriștii au obiceiul de a fi foarte scrupuloși și țin la exprimările lor (da, chiar și la alea latinești) și consideră că dacă schimbi un termen cu altul (de exemplu hotărâre cu decizie) Dumnezeul juriștilor o să-i trăznească. Nu am reușit la site-ul ăsta nici măcar să conving că textele trebuie să fie scurte și penetrante. APADOR-CH e una dintre cele mai vechi organizații de la noi, a apucat timpurile când treaba se făcea profesionist, serios, și ține să păstreze imaginea asta, chiar cu prețul pierderii audienței mai puțin educate.
      Audiența mai puțin educată – surprinzător, are Internet și știe să caute pe google. Așa ajung la noi bătuții de poliție, pușcăriașii, oameni care știu (cred că se face și reclamă din gură în gură) că dăm consultanță juridică gratis. Da, normal ar fi să te adresezi și pe limba lor, dar eu cred că e multă nevoie de informare și educație chiar în rândul celor presupus educați, care nu au chef, timp, răbdare interes să citească ceva ce nu e chiar atât de specializat scris.
      La contact pe site sunt datele APADOR-CH, la fel ca și pe site-ul APADOR. Nu ar putea să fie un singur nume, pentru că sarcinile se împart, formularul de contact de la consiliere se direcționează automat către un jurist, în funcție de programul lor și de problema semnalată de petent.
      Ce scrie pe coloana din dreapta e un text standard pe care finanțatorul îl cere pe toate documentele. El dă banii, el dictează muzica. Pagina va funcționa cu siguranță și după un an pentru că APADOR-CH dă consiliere gratuită de 20 de ani, dacă nu intervine vreun cataclism nu văd de ce s-ar opri acum. Asta e doar încă o formă de consultanță, online pe lângă cea offline de la sediu.
      Eu cred că atunci când îți știi drepturile e mai ușor să le ceri. Sigur că nu le obții întotdeauna. Sigur că instituțiile noastre nu funcționează, dar asta pentru că nu există masa aia critică de oameni care cer. Cu cât cunosc mai mulți ce drepturi au și ce trebuie să ceară, cu atât va crește presiunea pe instituții, deci vor începe să-și facă treaba. Desigur, putem aștepta să ne dicteze UE sau americanii să avem justiție funcțională, dar nici ei nu se simt prea bine. Cazuri ca al prietenului tău se pot întâmpla, justiția e făcută de oameni…
      Societatea civilă nu are cum să se delimiteze de unii și alții din alte organizații, pentru că e la fel de diversă ca interese și componență ca societatea însăși. Dar da, eu știu să au fost niște delimitări publice de acțiunile unor organizații în spatele cărora se află ofițeri acoperiți sau descoperiți și care susțin diverse interese. Din păcate nu te poți delimita decât printr-un comuncat pe care-l pui la tine pe site, că în presă nu ți-l preia nimeni. Organizațiile alea de care zici au și televiziuni la îndemână. Mai nou aud că au încheiat și protocoale de colaborare cu Parlamentul, iar „aleșii” se angajează să facă dezbateri publice numai după ce îi anunță pe ei, de parcă n-am avea o lege care-i obligă la dezbateri publice.
      E mult de lucru în domeniu, sunt multe minusuri, plusuri puține și greu vizibile, bani și mai puțini. Poate o să scriu vreodată despre cum afectează finanțarea asta sporadică și neuniformă calitatea profesională a oamenilor din ONG-uri, pentru că și asta e o problemă. Nu ai cum să selectezi profesioniști, cum spui tu, dacă nu ai bani, iar banii se dau pe proiecte, când se termină proiectul trebuie să găsești resurse să-l continui. În general oamenii din organizații sunt mânați în primul rând de niște convingeri personale puternice în domeniul în care s-au băgat, de aia se face și multă muncă voluntară, chiar dacă nu e vizibilă, dar finanțarea e esențială. Nu le poți cere oamenilor să se sacrifice mereu pentru o cauză pentru că e necesară și lumea are nevoie de niște gardieni care să-i păzească de răii din Parlament/guvern. Mai trebuie să facă ceva și „lumea” asta.
      Te mai aștept cu comentarii 🙂

      • ady 23/09/2015 at 19:06 #

        un prof din facultate (de drept 🙂 ) spunea că ”un jurist trebuie să gândească ca un filozof și să vorbească ca un țăran”.
        în același timp, în dreptul românesc hotărâre și decizie nu sunt sinonime. hotarări sunt actele finale prin care o instanță se pronunță asupra unui litigiu, adică hotărâri sunt și sentințele=hotărări pronunțate in prima instanta, hotărâri sunt și deciziile=hotărâri pronunțate de instanțe în căile de atac.

        nu ne trăznește Dumnezeul juriștilor, dar se fiecare cuvânt se referă la chestii diferite. 🙂

  4. Stelian 23/09/2015 at 01:46 #

    Am sa va spun opinia mea si experienta mea cu ONG-uri si cu sondajele.
    Despre sondorii din Romania am o parere foarte proasta, bazata pe faptul ca toate sunt niste SRL-uri de apartament intitulate pompos Institut de sondare. (Minciuna prin ocolire. In mentalul romanesc Institut = cladire mare, plina de birouri si angajati, basca competenta. Se face un misto nemaipomenit pe net de exit-poluri care rateaza tinta cu brio, iar unul din marii sondori fu si nu stiu ce mare comunicator pentru Ponta). N-am fost desemnat niciodata sa particip la un sondaj nici eu, nici familia mea apropiata si extinsa si nici amici si prieteni ce-i aveam prin tara. Nici macar la faimoasele exit-poll cind in mod normal sondarea se face pe un numar mare de participanti. Ba mai mult, intr-o discutie pe net cineva declara ca la 2 alegeri fusese intrebata la iesirea de la urne, iar ultima oara nu, dar la sectia unde a votat si sectia vecina erau sondori, ceea ce contrazice toata teoria cu aleatorul si altceva.
    Cu ONG, o experienta destul de neplacuta in Romania cind am scris de vreo 2 ori si n-am primit nici un raspuns nici pina azi la ONG-uri d-ale celebre. In schimb, ceva mai bine merge colaborarea de cind mi-am luat lumea in cap si cu altele mai putin celebre.
    Cit despre cunoasterea sau necunoasterea drepturilor, stiu ca e o chestiune de bani mereu, dar increderea se cistiga greu de tot si se pierde repede.
    Pina in 2005, acolo unde am locuit, n-am auzit de nici o conferinta/ informare/ masa rotunda sau patrata/ dialog al vreunui ONG. Si deci cum sa stim de ele? Acuma, mai nou, comunicarea se face pe FB… Si pentru cine n-are? Stiu, nu exista. Eu ma incapatinez sa exist.
    In materie de legislatie este si foarte greu sa stii ce drepturi ai sau cum ti-au fost ciuntite. Legislatia este stufoasa si se schimba tare des. ( A se vedea recenta declaratie in fata Parlamentului a presedintelui, declaratie tratata cu c…l de catre presa on line. Nu stiu tembeliziunile (cu o exceptie – Pro-tv, ca pe un link al lor am vazut-o) sau presa scrisa.
    Si sa mai fiu iertat o data. Ca si alte notiuni (democratie, politie, doctorat) si ONG a fost terfelit in Romania. Pentru asta spuneam mai sus ca incredrea se cistiga greu si se pierde repede.

    • Dollo 23/09/2015 at 09:19 #

      Dacă nu ești ziarist nu prea ai cum să auzi de conferințe de presă. În general funcționează așa: instituția/organizația trimite invitații la presă, ăștia vin (sau nu) și informează mai departe despre ce s-a zis acolo. Dacă nu ai nici cont pe rețelele de socializare, nu ești abonat la newsletterele vreunei organizații ca să-ți trimită ei direct informațiile nu prea ai cum să fii informat altfel decât prin presă. Cum funcționează presa am stabilit deja.

      • Stelian 23/09/2015 at 12:43 #

        Scuzati-ma, nu la conferinte de presa m-am referit, ci la intilniri cu cei pentru care se presupune ca lucreaza.
        Altfel ramin necunoscute cele mai multe. Iar de cele putine, de care auzi, auzi de la televizor in nu stiu ce imprejurari.

        • Dollo 23/09/2015 at 12:52 #

          Păi și cum să vă anunțe de întâlnirile alea, asta vă întrebam, dacă nu se poate prin presă, nu sunteți pe Fb, nu sunteți abonat la site-ul lor… cum?

          • Stelian 23/09/2015 at 15:35 #

            Exact asa cum se anunta un spectacol de teatru intr-un oras, un concert, prin afisare.
            Asa mergeam sa-mi iau bilet la teatru sau concert.
            Dar stiu, asa cum ati scris mai sus, este vorba intii de bani, de finantare si apoi de oameni.
            Si tot cum ati spus mai sus, este vorba si de educatie.
            Si asta este o munca uriasa…
            Stiu, ca am posibilitatea sa compar, ca multe ar trebui facute prin voluntariat. Dar pentru asta e nevoie si de o bunastare pentru a incita oamenii sa intoarca ceva.
            Cum banuiesc ca astfel de activitati nu aveti prea multe (banii si iar banii), eu am cunoscut oameni care ar fi fost dispusi de un pic de voluntariat.
            V-am impartasit mai demult o parte din experienta de pe aici si cam ce se face.
            Asta nu inseamna ca nu va apreciez efortul si munca ce o faceti, si asa cum scria cineva mai sus, acest blog prin modul propriu de a trata un subiect sau altul e mai bun decit multe ziare.
            Este multa informatie, dar mai ales, multa caldura umana, si lipsa unei incrincenari.

  5. euNuke 23/09/2015 at 02:28 #

    Eu nu văd nimic dramatic in cifrele astea, ba dimpotrivă, lucrurile stau surprinzător de bine. Mie îmi rezultă aşa:

    1. majoritatea rumânilor sunt modeşti şi oneşti: nu pretind că ar fi bine informaţi asupra drepturilor lor. ştiu şi ei câte ceva, au ciupit de pe ici şi colo câte o idee, au prins din experienţă o brumă de cultură juridică şi atât. e suficient deocamdată, un punct de plecare ok.

    2. majoritatea rumânilor sunt destul de educaţi civic incât să înţeleagă ce este un abuz, cum este săvârşit şi care este consecinţa directă asupra lui: libertatea economică şi dreptul de proprietate sunt sistematic restrânse prin legi şi acte administrative de către statul român şi organele sale şi iată că 80 de procente au priceput că cele mai importante drepturi le sunt încălcate, chiar dacă de celelalte nu ştiu mare lucru.

    3. un mare număr de rumâni are oarece încredere in societatea civilă, chiar dacă multe ong-uri s-au dovedit a fi entităţi fantomatice, finanţate de guverne sau organizaţii supra-statale, doldora de epoleţi, pline de fanfaroni suspecţi şi agresivi, iubitoare in exces de patrupezi, puşcăriaşi, copaci, peşti şi raci, ceea ce dovedeşte că mulţi rumâni au învăţat să facă diferenţa, să distingă intre ong-ul de bine şi cel de scandal.

    4. majoritatea rumânilor [62%] a înţeles că nucleul principal al abuzatorilor s-a regrupat in executiv şi că guvernarea prin abuz de drept a devenit regula. cei mai mulţi nu au citit textul constituţional referitor la legiferarea prin Ordonanţe dar simt că ceva e in neregulă. De asemenea, se remarcă un interes crescînd in ceea ce priveşte activitatea instanţelor de judecată, 60 de procente indicîndu-le printre abuzatori şi pe acestea, probabil in baza unei experienţe neplăcute cu justiţia română, directă sau indirectă [aveam la un moment dat 2 milioane de procese numai pe chestiuni funciare, multe nerezolvate nici până astăzi, oamenii au murit in răstimpul ăsta cu legea-n mână]. Nu contează [in]justeţea opiniei pe care şi-au format-o aceşti cetăţeni despre sistem, ci faptul că, in pofida neîncrederii, au descoperit şi s-au pornit in exercitarea unui drept important: de a se adresa justiţiei pentru apărarea unui drept. In instanţă află că cetăţenii au şi alte drepturi in raport chiar cu cei îndrituiţi să judece cauza lor. Vor deveni astfel mai informaţi şi din ce in ce mai interesaţi. Şi după o vreme vor înţelege Sistemul şi vor acţiona in consecinţă…

    • Dollo 23/09/2015 at 09:16 #

      Suntem modești și onești pentru că și conducătorii ne sunt la fel 😉

      • Florin 23/11/2015 at 13:58 #

        Cand insasi Isarescu face afirmatii de genul „nu poti trai in romania fara evaziune fiscala” atunci ce asteptari sa mai ai ? 🙂 Daca vrei sa lucrezi ca PFA ai de plata 16% impozit 5.5% CAS inca vreo 30% se duc pe pensie, apoi mai vin diverse impozite pe locuinta / masina / asigurari RCA etc …inca 24% din tot ceea ce cumperi ..deja statul iti cam ia totul. Iar daca nu platesti platesti amenda sau puscarie, de ce este legal asa ceva ? De ce populatia accepta asa ceva ?

  6. marius 23/09/2015 at 09:02 #

    O problemă cel puțin egală este că românii își cunosc, sau recunosc, obligațiile într-o măsură chiar mai mică. Și de campanii de informare cu această temă nu am auzit.

    • Dollo 23/09/2015 at 09:16 #

      Cum, nu ai auzit de campania „România funcționează cu taxele tale”? Pentru impunerea obligațiilor există statul.

  7. o femeie 23/09/2015 at 09:11 #

    parerea mea: educatia civica se face de acasa. Ar trebui. Nu, nu se face, majoritatea parintilro care ii cunosc asteapta educatia sa vina de la scoala!!!
    Totul vine din familie. Cand copilul este lovit, nu i se respecta drepturi fundamentale: liniste, mancare, caldura, dragoste, dreptul de a vorbi, de a fi ascultat, cum sa mai cerem sa aiba incredere in altii din exterior?
    Verisoara mea e profesor, si in paralel preda educatie civica la Clubul copiilor din oras (pt bani). O mare parte din parinti ii spun ca e pierdere de timp! Dar nu toti. Din activitatile cu copiii ei: replantare, ecologie, triere gunoi, promovare educatie sexuala, donat sange, simular proiecte europene, sustinut copiii f. saraci la teme etc.
    Cunoasterea legilor si drepturilor tine de instruire. De auto-instruire. Cum sa se auto-instruiasca un popor cand 40% din cei ce termina liceul sunt analfabeti functionali? (stiu sa citeasca dar nu inteleg, nu pot executa niste pasi).
    Adaug coruptia in politie si judecatorii. Cateva exemple sunt mai sus date de cititori. Mai dure sunt exemplele cand sotia, batuta, se duce la politie si astia incep sa rada/nu ii prezinta pasii/ nu se implica/nu inregistreaza.

    • Nautilus 29/10/2015 at 14:04 #

      Educaţia civică nu se face. Fiindcă acolo unde se face de către hipstări şi propagandişti, ies cine ştie ce belele, ca la Erdogan şi mâncătorii lui de Coran pe pâine.

      Cu puţină vreme (6-7 ani) în urmă, nişte hipstări şi propagandişti d-ăştia, bloggări, comentaci şi alţii ca ei făceau gălăgie pe motivul că se face prea multă educaţie civică tinerilor, că se discută cu ei în termeni de legi, articole, poliţişti, amenzi, dus la secţie.

      După hipstăru’ propagandist, rezolvarea problemei era un fel de formă exagerată a bătăilor aplicată de comunişti copiilor lor. Adică anumite categorii sociale (elev de liceu, golan etc) erau automat şi fără discuţie duşmane ale orânduirii, şi la cea mai mică abatere „cineva” (poliţist, profesor, bodyguard, angajator) trebuia să riposteze cu pumnul, bâta, furtunul de apă rece, sprayul paralizant, ranga etc fără să ia în considerare vreo prevedere legală.

      În zilele noastre, acelaşi hipstăraş cu eşarfă e cel care n-a mâncat usturoi şi nici altă materie moale şi maro. Intri pe blogul lui, se face că nu mai ştie, azi e oripilat de măgăriile lui BGS sau ale poliţiştilor, vrea să fie respectată legea, să nu mai fie şpagă, radare prin boscheţi, toată lumea să fie civilizată.

      • mihai 02/11/2015 at 10:10 #

        Niste nume, te rog?

  8. Bogdan 23/09/2015 at 09:30 #

    Doua idei la articol (desi si comentariile sunt foarte interesante) :

    1. Nu stiu daca titlul este corect (sau poate e un link bait) – conform studiului publicat de voi (pag 21 – http://www.drepturicivile.ro/2015/09/18/ce-stiu-romanii-despre-drepturile-lor/) 39% dintre romani ar avea incredere multa si foarte multa in ONG-uri de drepturile omului. Mie mi se pare un procent bun si poate asteptarile tale erau altele. (oricum e ciudat cum tot din ei, zic 90% ca nu au auzit de un ONG de drepturile omului – deci la ce naiba raspund?)

    2. N-am inteles de ce ati facut o conferinta de presa pentru a promova mesajul. Credeam ca stii foarte bine ca conf. de presa au murit de mult, deci esecul era previzibil – cred ca aici e rolul celor din PR sa vina cu alternative in loc sa mearga pe o formula moarta si ingropata.

    • Dollo 23/09/2015 at 09:42 #

      1. Da, titlul e iscat de discuția din timpul conferinței, că fiind prezenți mai mulți oengiști decât ziariști, ăsta a fost oful lor, și cred că toți au ales să vadă procentele de neîncredere mai mult decât alea de încedere. Dar iată că din comentarii cumva se susține și titlul.
      2. Întrebarea asta trebuie pusă celui care a scris proiectul și a pevăzut nu numai conferință, dar și număr de participanți – 100 😀 Eu le spun asta cu moartea conferințelor de ani de zile, dar cred că cineva acolo la finanțatori e optimist și încrezător în soarta presei, de vreme ce tot cere „evenimente publice”.

      • Bogdan 23/09/2015 at 11:10 #

        1. „orice generalizare este periculoasa, inclusiv asta” 😀
        2. Eu credeam ca si tu scrii proiectul (sau cel putin partea de PR) 🙂

        • Dollo 23/09/2015 at 12:45 #

          Contribui și eu, dar ăsta e un proiect vechi de câțiva ani care a fost rescris de atâtea ori și ajustat, până a primit finanțare, încât a ajuns azi să conțină chestii pe care nu mai știe nimeni cine le-a pus. Pe de altă parte, nu cred că există vreun proiect care să nu aibă, totuși, un eveniment public – nu sunt lămurită dacă e o cerere expresă a finanțatorilor.

          • mihai 23/09/2015 at 13:06 #

            Pentru astfel de probleme s-a inventat apa calda:
            https://en.wikipedia.org/wiki/Version_control

            Orice firma de soft care nu lucreaza pe genunchi foloseste asa ceva.

  9. Andrei 23/09/2015 at 12:31 #

    Este laudabila initiativa, dare mai e mult pana departe. Societatea civila, reprezentata de ong-uri e perceputa ca fiind foarte amortita. In afara de protestele masive din 2013, de 25 de ani, societatea civila doarme-n papuci, la nivelul perceptiei maselor.

    Pana nu o sa aveti actiuni de genul greenpeace sau sa fiti prezenti masivi, prin strategii adecvate, in media, nu se va schimba perceptia. Aveti nevoie de pr-isti buni, nu doar de actiuni bune si invizibile. Asta va va ajuta si pentru a strange fondurile necesare.

    • Dollo 23/09/2015 at 12:50 #

      Nu se reduce totul la proteste masive și la acțiuni „de forță”, 90% din munca făcută de ONG-uri este de advocacy, de monitorizare, de comentat/schimbat legi strâmbe – atât cât se poate – și de prevenit apariția altora noi, de oferit ajutor punctual pe diverse crize, de multe ori individuale. Astea nu pot fi piarizate la fel ca uniți salvăm sau greenpeace, de asta eu militez pentru prevenție, tocmai ca să nu ajungem la ieșit în stradă cu pumnul sus.

      • Andrei 23/09/2015 at 15:54 #

        Eu am spus de perceptie, nu de faptul ca nu faceti treaba buna. Trebuie lucrat la perceptie, pentru ca altfel o sa asteptam mult si bine sa aiba romanii incredere, romanii care acum in majoritate cred in ce spune Maruta, Capatos sau la stirile astea bolnave… Nu trebuie actiuni de forta, ci o promovare inteligent construita. Chiar si preventia trebuie piarizata, sau in primul rand ea, pentru ca, vorba ta, sa nu fie nevoie sa iesim in strada. Trebuie sa aveti „buget de fapte bune” in care sa includeti neaparat strategie de constientizare si promovare a „faptelor bune”. Cautati mai mult si o sa vedeti ca sunt multe oganizatii, chiar comerciale, care ar putea sprijini, numai ca nu a ajuns nimeni la ele pana acum.
        Succes!

Trackbacks/Pingbacks

  1. De ce nu au românii încredere în societatea civilă? | România curată - 23/09/2015

    […] Citește continuarea pe Dollo.ro. […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?