În 1965, când a murit Gheorghe Gheorghiu Dej, mama atinsese vârful cel mai de sus al devenirii sociale în familia ei de țărani: absolvise o școală profesională și se măritase cu „un domn” care o luase ulterior la oraș. Rolul decisiv în succesul ăsta social nu l-a avut nici mama, nici tata, dragostea nici atât, ci comunismul. Care a făcut posibil ca fiica unei văduve de război, țărancă din moși strămoși, să plece din sat și să urmeze o școală. O utopie, dacă n-ar fi venit comuniștii la putere, crede mama și azi, după 50 de ani.
„Dacă ar fi rămas regele la putere eu aș fi fost slujnică sau munceam la boier, așa cum a fost mămica sau bunicuța, nu mă trimetea mama pe mine la școală în veci!”, îmi povestea ieri mama, pe drumul către Sinaia unde am fost cu treabă și s-a întâmplat să ne intersectăm cu cortegiul reginei Ana.
(*imaginea cu catafalcul reginei, din Palatul regal, a fost înlăturată la cererea autorului)
În conversația de pe drum s-a insinuat știrea de la radio, cum că regina urma să fie depusă în sala tronului din Palatul regal de la București, în seara în care ne întorceam și noi.
– Eu am fost în sala asta a tronului, când a murit Gheorghiu Dej, zice mama după ce se încheie știrea de la radio.
– I-auzi, și vrei să te duci acum și la regină? întreb eu absentă, cu ochii la evident aglomeratul DN1
– Doamne ferește, ce să caut?, zice ea.
– Să vezi dacă s-a schimbat Sala tronului?, glumesc eu, știind că mama ar fi ultimul monarhist din lume 😉
– Ete, na. Ce treabă am eu cu ea? Ce mi-a dat mie regele? Pe când comuniștii, pe mine m-au făcut om. M-au dat la școală, mi-au dat de muncă, m-au scos de la coada plugului. Eu nu am de ce să o plâng pe regină. Mă uitam aseară la televizor la niște babe care cică erau profesoare, care vorbeau despre regină, că ce femeie a fost… și ele nu aveau dinții din față. Păi chiar așa, ce fel de profesoară, intelectuală te dai tu dacă nu ai fost în stare măcar să-ți pui o placă, să nu te faci de râs când vorbești?!
– Și cum a fost cu Gheorghiu Dej? recentrez discuția.
– Păi cum să fie, eram în oraș cu tac-tu și cu mă-ta mare și am ajuns pe Calea Victoriei, acolo în capătul de la cercul militar. Ne plimbam prin oraș și am văzut coada de lume care sătea să ajungă la catafalc, la Palat. Am zis, și eu și mămica, hai mă, Nelule, să stăm și noi cu lumea asta! Noi nu ne-am dat seama cât era de mers până la Palat, dar el și-a dat seama. Totuși a zis că haide, domnule, să stăm. Știi cum am mers? Așa, cu jumătate de pas. Până am ajuns să vedem catafalcul. Și l-am văzut chiar pe Gheorghiu Dej, că era sicriul descoperit. Lume multă, lumea de pe lume, ce crezi că acuma o să vină atâția la regină? Eu nu cred.
– Și, a meritat?
– A, a meritat știi de ce? Că acolo la catafalc mămica l-a văzut pe Chivu Stoica, care era văr-su de la Smeeni. Și a vrut să se ducă la el și să-i zică „ce faci, mă, vărule?!”, dar n-au lăsat-o oamenii ăia de la pază. Dar până la urmă ce crezi, că s-a dus mămica înapoi în sat și a fost vedetă, a povestit acolo cum a fost ea la Gheorghiu Dej la înmormântare și cum l-a văzut pe Chivu Stoica la catafalc. Eveniment mare în sat pe chestia asta.
– …
– Și până la urmă l-au îngropat acolo la mausoleu. Acuma nu mai sunt îngropați acolo ăștia, comuniștii, nu? Unde or fi? I-au luat de la mausoleu și i-au dus în alte părți. Pe Chivu Stoica sigur nu l-a adus la Smeeni, deci i-o fi dus undeva pe toți. Ia să te interesezi.
– De ce, vrei să mergi la mormântul lor?
– E, nu, așa ca să știu și io.
Când am ajuns la Sinaia, inițial am zis să ne grăbim înapoi spre casă, să nu ne prindă cortegiul pe DN1, că va fi și mai aglomerat decât la venire. Până la urmă ne-a prins ora 18.30 în Sinaia, exact când trecea cortegiul spre București. Mama, curioasă ca orice babă, a zis că totuși hai să stăm să vedem și noi, ca toată lumea adunată în centrul Sinăii, pe marginile drumului.
Așteptând, ni s-a făcut foame, așa că am cumpărat niște pateuri, dar n-am avut răbdare să stăm la terasa patiseriei (ca să nu pierdem trecerea cortegiului) și le-am mâncat pe un zid, lângă unul din hotelurile alea flancate de jandarmi și polițiști. Un jandarm ne-a suspectat că pregătim vreun atac cu pateuri și s-a învârtit un pic pe lângă noi, vigilent, cu ochii în punga cu pateuri de post ale mamei. Când ne-a auzit hlizindu-ne că mâncăm și noi pateuri aci, că sigur Margareta n-a gătit nimic la Peleș pentru priveghi – oare cine i-o fi făcut coliva reginei, se întreba mama? – jandarmul a zâmbit și și-a văzut de treabă.
În fine a trecut cortegiul, mama a fost dezamăgită, ca și ceilalți locuitori din Sinaia, de modestia lui. Numai trei mașini precedate de una a poliției. Am mai făcut câteva glume despre ce fel de pomeni i s-or face reginei, dacă i-o da de pomană ca la țară la noi și în fine ne-am văzut de drum. Regina Ana o fi fost o femeie de ispravă, dar avea o vârstă, și cel puțin la țară, acolo de unde ne tragem noi, la priveghi cam așa se derulează lucrurile. Când omul e bătrân, și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul, se mai și distrează lumea la priveghi, că toți îi vom lua locul mortului mai devreme sau mai târziu.
În plus, chiar dacă seamănă ea cu regina Angliei și-i zic eu așa la mișto, mama nu a fost și nu va fi niciodată monarhistă. Nu avea nevoie să învețe la școală că „regele a fost rău”, pentru că aflase asta de acasă. Culmea e că regele le dăduse puținele pogoane de pământ pe care le aveau de pe urma morții lui tataie pe front, iar comuniștii le-au luat cu colectivizarea. Însă nici pământul, nici confiscarea lui nu i-au schimbat mamei viața cum a făcut-o școala, plecatul din sat, munca într-o uzină, la oraș, viața de „doamnă” și pensia din care acum se descurcă onorabil. Pentru mama și pentru majoritatea oamenilor ca ea din țara asta comunismul a fost, mulți ani de zile, unica și cea mai bună șansă în viață. Iar acum e prea târziu ca să mai regrete ceva.
Ne place, nu ne place, istoria va trebui să consemneze și asta, alături de crimele comunismului, de torționari, de închisorile comuniste, de a trădat sau n-a trădat regele țara când a dat-o pe mâna rușilor, de votul dat lui Iliescu… Iar azi, orice ar mai zice unii, monarhia nu mai poate fi o soluție democratică. Chiar și dacă n-ar exista controversatul domn Duda în fruntea casei regale, ci un principe cu sânge albastru, o țară, un popor nu mai pot fi stăpânite, moștenite, pe cale ereditară. Pur și simplu nu există niciun motiv logic pentru care omul modern să mai poată accepta să fie condus, fie chiar și numai la nivel decorativ, de niște oameni al căror singur merit este faptul că s-au născut în familia regală. Trebuie să fim în stare de mai mult decât atât, corupția și joasa speță a clasei politice actuale nu sunt motive suficiente pentru potențiala reinstaurare a monarhiei, ci poate chiar argumente contra.
Dar asta este părerea mea, născută și crescută de o babă comunistă, până la urmă. Și care, dacă ne-ar mai fi stăpânit regele, cine știe, poate nici nu m-aș mai fi născut 😉
Later Edit:
Văd că mica mea poveste a stârnit pasiuni nebănuite. O prietenă a distribuit pe Fb postarea și și-a luat-o neașteptat de la „prietenii” ei, pe motiv că și mama ei gândește ca și a mea și că, prin urmare, suntem toate niște comuniste nenorocite care, evident, azi votăm cu PSD. Cred că în fața unor astfel de dovezi de adevăr absolut, deținute de tabăra monarhiștilor, nu e nevoie de alte comentarii. Dar, poate pentru aceia unii care au priceput sensul acestei postări sau care nu au avut răbdare să mai citească altceva scris de mine (sau despre mama), merită spus că:
– mama nu a fost nici membră de partid, nici securistă, nu l-a adulat pe Ceaușescu, este conștientă că nu tot ce au făcut comuniștii a fost bun.
– povestea în sine este unghiul ei de vedere, fundamentat strict pe experiența personală, așa cum alții au unghiurile lor, perfect valabile, de dezmoșteniți de comuniști, prădați, închiși, torturați. Experiențele de viață nu se anulează reciproc, ele au existat și vor exista. Judecând totul în alb și negru nu putem decât să repetăm istoria, fără să învățăm nimic din ea.
– faptul că am citit și altceva decât cărțile de istorie de la școala (comunistă) în care am învățat mi-a arătat că istoria este de fapt compusă din diverse puncte de vedere ale celor care au scris-o și că nu eu există în istorie personaje perfecte, așa cum nu există nici în viață. Da, mi-au plăcut și mie unele aspecte aflate despre familia regală, dar mi-au plăcut și filmele de propagandă comunistă cu care am crescut, în care binili învingea și lumea devenea întotdeauna mai bună. Ca povești sunt frumoase toate, dar dacă am fi fost în locul lor, la vremea aia, oare ce am fi făcut fiecare? M-aș aștepta să fi citit și altceva decât apologia monarhiei și cei care mă acuză că propag ideologie criminală comunistă prin postări subțiri și nefundamentate.
– experiențele diferite de viață/educația ar trebui să ne arate că e posibil ca fiecare să aibă dreptatea lui, și mai ales că nimeni nu deține adevărul absolut. Nici ăia care votează cu PSD, nici noi ăștia care votăm cu ceilalți.
– faptul că regina a fost un personaj mișto, de roman aproape, nu înseamnă nimic în ecuația despre care vorbim.
Precis va nasteati, numai ca ati fi avut vreo cativa fratiori si surioare precum Ceasca si multi, multi altii, ca asa se obisnuia la tara (bunica materna a fost ultima din 19 – nouasprezece – sarcini, 9 ajunsi adulti, intr-o familie – nota bene – de negustori). Ca, cica, „atatzia a dat Dumnezeu”. Pe mine, desi barbat, ma apuca ameteala cind incerc sa-mi imaginez 19 nasteri. Am putea spune „tzapeni oamenii de atunci” daca strabunica nu ar fi decedat la mai putin de 60 de ani. Nici sotzul nu a dus-o mai mult, asa ca fratii s-au tras-ajutat unii pe altii. Ar mai fi multe de povestit despre cit de „sanatos” traiau stramosii, dar nu e locul aici.
Industrializarea României începuse deja înainte de război și ar fi continuat și în lipsa comuniștilor. Așa că s-ar fi înființat și școlile profesionale, iar onorabila mamă a autoarei ar fi avut un traseu profesional similar (în fond, de câte slujnice avea nevoie boierul?). Și cu mai puține lipsuri în anii 80.
Eu nu am auzit să se fi mutat locatarii mausoleului. Din contră, am văzut demult un reportaj la TV în care reporterul se plângea că a vrut să filmeze înăuntru și a durat câteva luni până s-a găsit instituția responsabilă, apoi omul care să aprobe, și în final cheia de la lacăt 🙂
Aici cred ca gresesti putin…
Bunicii nu si-au permis sa faca scoala sau sa plateasca pentru scoala copiilor. Imi povesteau ca „pe vremea regelui” trebuia sa ai 10ha de pamant ca sa poti sa-ti trimiti copilul la scoala la oras, iar pentru facultate…. nici nu mai vorbim.
Tatal meu s-a descurcat in scoala din bursa primita. Dar bursa de merit oferita de comunisti acoperea cazarea, 3 mese pe zi si bani de cheltuiala. Si daca erau 80% din copii cu medie de bursa, toti primeau.
Am luat si eu bursa „capitalista” de data asta – si bursa abia acoperea cazarea. Nu mai vorbesc de mancare…
Asa ca diferentele intre regimuri chiar exista – chiar daca sunt greu de acceptat pentru cei care le cunosc doar din documente. Zice si Dollo in articol – sunt si parti negative, dar nu stergem totusi aspectele pozitive.
P.S.: industrializarea Romaniei incepuse intr-adevar antebelic, dar cu ingineri straini iar costurile erau acoperite din productia agricola….
Sigur ca Romania era un stat agrar inapoiat si ineficient. Sigur ca sunt comunistii cei care au facut modernizarea Romaniei. Ei au facut-o pentru ca s-a intamplat ca ei sa fie la conducere si asa era perioada. Dar este de neconceput ca in lipsa lor nu s-ar fi facut. Adica, Romania, in 1938, avea cam 85% populatie rurala. Va imaginati sincer ca in 1989, in lipsa comunismului, acest procent ar fi ramas constant? Dimpotriva, modernizarea ar fi fost facuta mai cu cap, fiind bazata pe cerintele pietei si nu pe visele lui Ceausescu. In concluzie, mama autoarei ar fi fost acum o pensionara mult mai instarita, similara pensionarelor din Germania care inunda plajele si orasele Europei. Sigur ca ea nu are de unde sa stie acest lucru, nu percepe ca lumea s-a schimbat radical dupa al doilea razboi mondial. Ea stie ca in timpul comunistilor a progresat. E si greu sa mai inteleaga acum altceva. Dar, obiectiv vorbind, noi stim ca modernizarea ar fi avut loc si in lipsa comunistilor si ca, asa cum s-a vazut in alte situatii, ar fi fost mai eficienta si mai generatoare de prosperitate.
Pe la inceputul anilor 1960 tatal meu a inceput sa cumpere „Anuarul statistic al RPR” (Republica Populara Romana – ulterior „Socialista”). Prin forta lucrurilor anumite cifre erau prezentate in tabele corelate cu cele similare din Occident. Imediat a sesizat ca, in privinta constructiei de locuinte noi, stateam sensibil mai prost decit multi altii aflati dincolo de Cortina de Fier. Asadar unul din punctele cu care regimul Dej se lauda „asurzitor” se realiza altundeva FARA „bloace” (blocuri) in nestire.
Pe masura ce regimul Ceasca dadea tot mai tare cu oistea-n gard, „Anuarul” a inceput sa devina tot mai subtire si mai nerelevant.
Pricepura si „toarshii” ca cifrele spun mai multe decit ar vrea ei.
Nu cred că greșesc. În vest generația baby-boom a beneficiat de o conjunctură care nu a avut nici precedent (adică, nici la ei în interbelic n-a fost mișto), și nici nu s-a mai repetat (vezi criza anilor 70, și ulterioarele, ceea ce reflectă și experiența bursei tale capitaliste).
Postulatul meu este că și românii au beneficiat de aceeași conjunctură, în pofida comunismului, iar fără comunism ar fi beneficiat și mai mult de ea.
Poveștile despre cât de rău era „pe vremea regelui” au legătură cu subdezvoltarea istorică a României, nerecuperată până la momentul abdicării, și mai puțin cu săracul rege.
E greu de facut istorie contrafactuala. De genul ce ar fi fost daca…
Totusi putem compara niste serii statistice. Tari precum Grecia și Portugalia erau cam in aceeasi banca cu noi la nivelul de dezvoltare in perioada interbelica (e drept in coada clasei). Au avut noroc sa nimereasca in jumatatea „buna” a Europei in 1945 si iata, sunt ceva mai inaintea noastra. Deci se poate trage concluzia ca pe ansamblu comunismul a tinut in loc Romania la dezvoltare.
Ca experiente individuale lucrurile sunt mult mai complexe. In primul rand experientele fiecaruia sunt irepetabile. Este greu sa explici unuia care a fost tanar si a avut realizarile vietii in perioada comunista ca era „rau in comunism”. Nu trebuie negat faptul ca in mod doctrinar comunismul favoriza mobilitatea sociala intr-un anumit sens. Este posibil ca in fapt mobilitatea sociala sa fi fost mai scazuta pe anasamblu daca Romania nu ar fi fost comunista. Probabil mobilitatea sociala s-ar fi realizat in mare masura tot prin emigratie, cum se intampla in prezent, iar mama lui Dollo ar fi fost angajata undeva in vest iar Dollo era acum cetatean din Germania.
Va ca ai pus legaturi wikipedia la Dej si Chivu Stoica. Poate nu ar fi rau sa pui un link wikipedia si la numele „Reginei Ana”. Si, peste cativa ani, neaparat si la Mihai I de Romania.
Oamenii au nevoie de simboluri pozitive si, in lipsa altora, figura lui Mihai I si a sotiei sunt binevenite.
Cel mai interesant lucru despre biografia lui Mihai I si a Anei mi se pare faptul ca nu si-au invatat copiii romaneste (Ana, nevorbind nici ea de altfel). Asta imi spune ca au abandonat orice speranta si au inchis capitolul monarhiei. Iar daca ei l-au inchis, atunci si ceilalti o pot face.
Mihai I. fostul Mihai I, in fine cetățeanul asta care își cu mai puțină grație decât Matei Caragiale propriul blazon, simbol pozitiv? Nici măcar să moară frumos nu e în stare..
Poate ar fi trebuit să învețe de la Mareșal cum mor cei care vor să rămână așa cum trebuie în istorie 🙂
Guys, zău așa, nu-i cam multă încrâncenare? Eu personal consider că anii ’40 au fost atât de căcăcioși în România, încât nici măcar de la distanța vremurilor noastre nu se poate spune cum era mai bine să facă diverșii actori mânați de intenții bune de atunci (mă refer atât la Rege și la Mareșal, cât și la partidele democratice). Efectiv încerc să mă pun în pielea diverșilor care au luat decizii controversate și să-mi dau seama dacă eu însumi aș fi știut să aleg mai bine. Și constat că, în afara holocaustului lui Antonescu, toate celelalte fapte și întâmplări au fost un gigantic joc de poker cu istoria, pe care s-a nimerit să-l pierdem. În consecință, îl iert pe Rege pentru felul cum a gestionat situația de atunci.
M-a dezamăgit însă profund cum a gestionat situația de acum, cu reconcilierea cu Iliescu și PSD-ul. Grație lui Neagu Djuvara, știm și de ce:
„Am avut curajul, pentru că eu sunt îndrăzneţ în chestiile astea, şi i-am spus: „Majestate, daţi-mi voie să vă spun că n-ar trebui să fiţi mereu văzut în prezenţa lui Ion Iliescu, pe care eu îl consider vinovat de crime şi care va trebui, o dată şi o dată, să fie judecat şi nu se cuvine ca…“ Regele mi-a tăiat cuvântul: „Da, dar uite că domnul Emil Constantinescu mi-a făgăduit o grămadă de lucruri şi nu s-a ţinut de cuvânt, pe când Ion Iliescu îmi restituie“.
Citeste mai mult: adev.ro/ndxquc „
În fruntea Casei Regale va fi Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai. Radu este Prinţ Consort.
In contrapondere, uite de ce parintii mei sint regalisti si de ce au votat Ratiu in 1990, tot asa, pe baza experientei de viata personale.
Tatal mamei mele a fost jandarm cu ceva grade in vremea Regalitatii. In plus, odata cu Diktatul de la Viena, bunicii mei (bunica gravida cu mama) au trebuit sa se refugieze din Ardeal, pentru ca erau in ochii hortystilor reprezentanti ai „inamicului de razboi”. Dar, odata cu venirea comunistilor, bunicul din nou a fost considerat un „element periculos”. Prin urmare, nu a facut puscarie politica, dar nu a putut niciodata sa faca nici o meserie mai buna decit paznic, magazioner, asta cind i-a fost permisa angajarea. Datorita faptului ca avea „dosar”, cu greu mama mea a fost admisa la facultate, si a facut anii de scoala mereu cu teama ca va fi exmatriculata. In plus, adaugam la asta o foamete cumplita, datorata faptului cu bunicul avea un salariu de mizerie, daca avea. Noroc ca bunica mai crestea ceva legume pe linga casa, impreuna cu surorile ei.
Bunicul din partea tatalui si strabunicul erau tarani-drumari intr-un sat de pe linga Deva (strabunicul a facut drumul pe jos inapoi spre tara evadind din prizonierat din Odessa dupa primul Razboi Mondial, dar asta e alt capitol de senzatie al istoriei familiei). Faceau parte din categoria taranilor instariti – avere pe care au strins-o, a propos, muncind in vremea Regalitatii, nu au mostenit-o. Amindoi membri in PNT (care avea sustinere in Ardeal, in baza charismei lui Iuliu Maniu si ca urmare a Unirii). Bunica si strabunica au fost taranci, nu aveau in ograda cui sa fie slujnice, ca nu erau nici grofi si nici chiaburi in zona aia de dealuri si paduri. Si bunicul si strabunicul facusera scoala – chiar nu pricep de unde vine povestea asta ca daca erai taran nu puteai merge la scoala.In principiu, si atunci, la fel ca si acum, familia hotara care copil sa mearga la scoala (ala mai destept), iar restul ramineau acasa cu oile is vacile si agricultura. Nici pe vremea regalitatii, nici a comunistilor, nici acum, nu au mers chiar toti taranii la scoala, sa nu exageram, totusi, interpretarea istoriei.
Oricum, ce voiam sa spun e ca, in momentul in care au venit comunistii cu colectivizarea, strabunicul, care era un fel de „leader” al satului, i-a adunat pe oameni in biserica, unde s-au baricadat si nu au acceptat sa semneze nici un act cum ca ar fi de acord cu colectivizarea. O fi fost norocul, or fi fost activistii de partid din zona mai molcomi si mai „ardeleni”, fapt e ca satul si comuna bunicilor a scapat de colectivizare, inclusiv in vremea lui Ceausescu.
Insa, de ce nu au scapat, a fost sistemul cotelor. In anii 50, imi povestea tata recent, veneau comunistii dupa recolta si colectau o parte fixa din recolta. Intr-un an, recolta a fost compromisa. Cu toate astea, comunistii au venit si au ridicat cantitatea obisnuita de cote, lasindu-i pe tarani cu doar citeva kilograme de seminte, pentru a semana in anul urmator. Nu l-am vazut pe tata plingind de multe ori, dar cind mi-a povestit scena aia, si cum in anul acela a rabdat cea mai mare foame din viata lui, a plins si el, am plins si eu.
Si el a mers la facultate cu un dosar „dubios”, de fiu de tarani instariti. Mai mult, imi spunea despre eforturile supraomenesti ale bunicilor sa il tina in scoala la Bucuresti.
Ce vreau sa spun cu istoriile astea de familie: sint convinsa ca parintii mei ar fi facut scoala si daca era Regele la putere. Mai greu le-a fost sa o faca pe vremea comunistilor, pentru ca amindoi aveau dosare „patate”, Si de ce erau dosarele lor patate? Pentru ca nu au pornit in lumea noua, de dupa abdicarea Regelui, rupti in cur, ci cu o bruma de avere (tata), sau cu o bruma de staif „regal” (mama) lucru care automat ii faceau persona non grata in ochii proletarilor.
Si mai voiam sa spun ca mi-e lehamite de povestea asta cu comunistii care ne-au adus industrializarea, scoala, urbanizarea. Chestiile astea erau in mersul istoriei, s-ar fi intimplat oricum. Ce sa spun, in Anglia, Belgia, Olanda, Norvegia, Suedia, Luxemburg, au ramas saracii de caruta Europeana, pentru ca nu au avut comunisti care sa le inlature regii si sa trimita lumea la scoala.
A nu se intelege insa ca eu sint monarhista. Voiam doar sa spun de ce parintii mei, de virsta mamei tale, nu vor face nicicind apologia comunismului in fata Regalitatii. Si nici nu au votat vreodata cu PSDul, Chiar imi spunea tata cum la alegerile din ’46, PCRul era si atunci cu simbolul electoral „trandafirul”, iar fraudarea alegerilor si implicarea popilor era in floare si atunci, motiv suficient ca tata sa voteze „Soarele” in 1990.
Monarhia a fost si este un simbol al traditiei si continuitatii istorice. Daca isi mai are rostul in democratiile actuale, este un subiect discutabil. Cind vezi insa, pe de o parte, cum democratia naste cite un Viktor Orban, un Kaczynski, si cind vezi pe de alta parte cum comunismul s-a tot face-lifted, de la Gizella Vass la Bogdan Olteanu, de la Dej la Iliescu si Ponta, ma intreb si eu, retoric, daca intr-adevar progresam. Iar daca e sa compar Udrele, Carmenele si Dacianele cu Regina Maria, comparatia este ilara.
Cit despre Regina Ana, a fost o personalitate cu o viata extrem de interesanta, indiferent de legalitatea aproprierii titlului de Regina a Romanilor. Sofer si asistenta medicala pe Front, vinzatoare de panglici la New York, printesa scapatata, sotie de rege in exil, mama a 5 fete, gradinareasa si agricultoare, destinul ei pare un roman scris de Hemingway si Scott Fitzgerald. Mie mi se pare ca merita omagiata in primul rind pentru acest destin de exceptie, si pentru ca in toate rolurile astea, nu si-a pierdut nici o clipa clasa si eleganta aristocratica, aceste elemente inefabile inaccesibile (cu putine exceptii) clasei muncitoare sau clasei politice din Romania . Odihneasca-se in Pace!
Rectific: strabunicul a venit pe jos din Siberia pina la Odessa, unde a luat un vapor cu care a traversat Marea Neagra. Oricum e off topic, dar e o istorie de familie care merita imortalizata chiar asa, tangential.
„Monarhia a fost si este un simbol al traditiei si continuitatii istorice” – E vorba de UK, nu-I asa?
Pentru ca daca subiectul este Romania, cu familie regala importata din Germania numai despre traditie si continuitate nu e vorba.
La noi familia regala de import a fost altoiul 🙂
De la 1859 incoace, daca nu ar fi fost intrerupta, iaca am fi avut 157 de ani de monarhie, si cred ca am fi putut deja vorbi de traditie si continuitate.
Dar denaturati sensul mesajului me – sau, ma rog, scoateti din context.
In opinia mea, cred ca acea fraza este esenta comentariului dvs.
De asemenea, cred ca ea contine si acest mare neadevar – traditia monarhiei la romani!
… cat despre povesti de familie, fiti convins ca fiecare are povestea lui.
Bunicul meu, spre exemplu, a fost prizonier la rusi sase ani. S-a intamplat imediat dupa 23 august 1944. Atunci cand 150.000 de soldati romani au fost luati prizonieri de Armata Rosie in urma unui act semnat de un rege (intentionat cu „r”).
Exact. Povestile de familie sint cele care ne influenteaza alegerile politice. In plus, mai sint si povestile de la scoala, din ziar, de la televizor si din anturajul nostru. Asta era mai degraba esenta comentariului meu. Mama lui Dollo cu experienta ei, parintii mei cu a lor, bunicul dvs de asemenea,
Ideea era ca nici o poveste nu are valoare de adevar mai mare ca cealalta, sau nu are „prioritate”. Cam cu asta se ocupa disciplina istoriei orale, care incearca sa reconstituie istorie pe baza marturiilor supravietuitorilor unor etape combinate cu date statistice, dincolo de „viteazul nostru popor”, „ticalosul de Rege (cu r mic sau mare”, „maretele realizari ale comunismului”.
Nu e de mirare că nu regretă pământul primit pe vremea regelui și luat cu japca de comuniști. În fond idealul de viață de atunci și de acum este să muncim puțin, să trăim ușor, iar copiii să ajungă ceva șefi și să nu muncească deloc, dacă se poate.
Zici că nu e normal ca un popor să fie condus de cineva care are simplul merit de a se fi născut în familia regală. Rațional, argumentul e valabil. Dar te întreb, în condițiile în care nivelul de inteligență și de educație al majorității poporului este foarte scăzut, dacă e mai normal să fiu condus de hoți și bandiți aleși de niște analfabeți funcționali. Între astea două opțiuni, eu aleg monarhia. Măcar membrii familiei regale sunt (de obicei) niște oameni educați. Nu-l introduc pe neica Duda în discuția asta, pentru că el e venetic pe-acolo.
Desi nu pot fi de acord cu argumentul „pro-comunist” (cu-atat mai mult cu cat e o experienta subiectiva), adevarul e ca argumentele pro-monarhiste nu prea exista, nu in 2016.
Am tratat problema pe larg acum vreo doua luni, dar poti sa nu lasi link-ul daca pare spam:
http://www.krossfire.ro/nu-esti-putin-cam-mare-sa-mai-crezi-in-monarhie/
Bunicul a fost subofițer în Armata Română, înainte de venirea comuniștilor, și plecase de jos de tot, din familie de țărani săraci din Argeș. Lipsa de șanse înainte de venirea comuniștilor e o exagerare, societatea, dimpotrivă, era mult mai bine, mai clar structurată. Satul era sat, orașul oraș. Nu sunt monarhist. Și încă ceva, mi se pare de-a dreptul stupid, chiar cinic, să te legi acum de dantura deficitară a „babelor intelectuale”. Politica comuniștilor în ceea ce privește igiena și profilaxia stomatologică era dezastruoasă, cu urmări până în ziua de azi. Acele profesoare suportă acum consecințele „grijii” regimului comunist. Dar am învățat că nu mai are rost să judec părerile generației recunoscătoare comunismului, se pare că nimic nu mai schimbă opiniile celor crescuți odată cu monstruozitatea numită comunism.
S-a scris un roman tradus in vreo 15 limbi pe tema asta: Sint o baba comunistă. Autorul ei e romancierul si profesorul de sociologie Dan Lungu. Iar cartea a scris-in urma unei cercetari de terne ca socciolog. 🙂
Articolul incepe cu un fals,asa ca nu m-am mai obosit mai departe.
Dej a fost depus la Ateneu,nu la palat.
Alții zic că a fost depus în sediul fostului PCR, lângă Ateneu. Pare mai credibil.
Sicriul lui Gheorghiu Dej a fost depus spre adulare fix în sala tronului din fostul palat regal, care pe vremea aia se numea Consiliu de stat. Există documente în acest sens în arhive, dar pentru cei care nu au timp/chef să caute și să se informeze înainte de a arunca cu comentarii, uite aici un video scurt și edificator: https://www.youtube.com/watch?v=SshBzb7RdqY