Blonda, Mercedesul si bisericoasa

Stiu, suna ca un titlu de banc, dar nu e. Sunt sub impresia cursului la care am participat in seara asta, in care un tanar dragut care vorbeste romaneste “cu accent” ca sa fim eufemisti, a incercat sa ne introduca in ceea ce se numeste SEO – adica Search Engine Optimization. Asa ca am pus direct cuvintele cheie in titlu, ca sa va fie clar despre ce e vorba, cand il intrebati pe Google de mine ;)

Asadar, venind acasa de la curs, orele 18 trecute, trafic precum coada la moaste sau la vaccin pe toate strazile orasului, stau si ma uit  si eu in jur, la alti participanti la trafic, cum s-ar exprima domnul Ciocan (alt cuvant cheie bun pentru Google). Si ce credeti ca vad in stanga? O blonda, cu blana argintie naturala pe umeri (mama a fost toata viata ei suspinatoare dupa o blana de vulpe argintie, dar n-a reusit s-o aiba niciodata. Pesemne Mercedesul era conditia primordiala), la volanului unui Mercedes negru, ultimul tip. Nu stiu ce tip, ca nu ma pricep la Mercedesuri, dar masina aia tipa din toate sclipirile ei ca e masina noua, va spun sigur.

Eu, in Nissanul meu mic, rosu, usor julit pe la colturi (de la primele parcari, va spuneam), plin de praf si chiar noroi de pe drumurile la care l-am supus in ultimele saptamani, infofolita in geaca, fular, parul usor slinos de nespalat, ma rusinez brusc de vecinatatea selecta in care ma aflu. Si ma pun pe procesat prejudecati: ia uite si asta, blonda, in Mercedes, ce servicii o fi prestat ca sa si-l ia?  Nu-i asa ca toti ne gandim la asta cand vedem o femeie tanara si mai ales blonda intr-o masina scumpa? Hai, nu ma lasati singura cu asta! Apoi ma rusinez si de propriile prejudecati si ma gandesc la ce buna ar fi lumea daca n-am mai gandi asa, in fine, imi trec prin cap tot felul de prostii ca atunci cand stai la semafor si n-ai ce face. In fond fata poate ca e o carierista intr-o multinationala, cu ceva mai multe succese (stiu, v-ati fi asteptat sa zic succesuri, dar nu, vorbesc serios de data asta, nu vreau sa duc discutia in derizoriu!) ca altele, uite cum sta ea linistia, calma, la volanul ei de piele, cu imbunatatiri, nu claxoneaza, nu taie fata, nu manifesta toate atributele parvenitilor cu masini scumpe care ne populeaza cosmarurile rutiere cotidiene, nu? Parerea mea despre blonda crestea invers proportional cu coada de masini din Pipera.

Dupa vreo 5 de verde si un galben fortat la maxim reusim sa trecem amandoua – eu si tanara capabila care si-a luat Mercedes prin fortele intelectuale proprii – de Barbu Vacarescu si chiar de intersectia cu Stefan cel Mare, dar ramanem intepenite cateva zeci de minute mai tarziu in intersectia de la Armeneasca din cauza faptului ca verdele de la noi s-a suprapus peste coada transversala a celorlalti care n-aveau niciun gand sa se miste, apoi a venit iar verdele lor si ne-a prins pe noi etc. La un moment dat reusesc prin imprejurari pe care numai Dumnezeu stie sa le aprecieze sa i-o iau inainte si ma reped cu sete pe Mosilor spre Sf Gheorghe, pe linia tramvaiului, cu gandul la sarmalele care sfaraiau deja in microundele de acasa (da, mananc nesanatos, aseara am mancat pizza, asta seara vor fi sarmale, dar pana la urma voi cat aveti de gand sa traiti in Romania?).

Cand, dupa colt, pun frana brusc in fata unei femei care trecea strada facandu-si cruci mari cu ochii atintiti la biserica de peste drum. Se uita la biserica, nu la masini, se inchina, nu se asigura din stanga – dreapta cand trecea strada. Sunt asa de socata de fiinta asta, incat ma multumesc doar cu frana, nu folosesc si claxonul, asa cum face, insa, coparticipanta mea la trafic, blonda din Mercedes. Apoi daca nu mi te claxoneaza blonda maaai, de nu te vezi! Frateeee, rasuna strada, zanganeau geamurile si mai mai sa bata si clopotele, atata de sfasietor suna claxonul blondei, care, ce credeti, ca i se adresa bisericoasei? Noooo. Mie, domnule, mie mi se adresa, cu ura si inversunare. Noroc ca nu venea nimic din fata, ca ce mi ti s-a napustit blonda cu piciorusul ei fin in acceleratie, si mi-a depasit Nissanul de nu s-a vazut! Tramba de praf ar fi lasat in urma daca n-ar fi fost intuneric si nu s-ar fi vazut doar asa, un norisor usor care putea foarte bine sa fie si nimbul doamnei de mai devreme, stiti, bisericoasa, cea cu crucile mari si evlavioase care era sa ne bage in pacat si pe mine si pe blonda cu masina ei luata in leasing, desigur, din salariu.

Huh, am ajuns-o la prima intersectie, sa nu va imaginati ca s-a pierdut in zare precum speranta spre mai bine a romanilor. Nu. Ca in fata era un tramvai pe care si daca l-ar fi claxonat nu i-ar fi folosit la nimic, ca de la claxonul ei pana la urechile vatmanului… cale de doua vagoane. Dar uite asa s-a napustit ea cu claxonul si depasirea, ca fata mare la maritat, sa-mi strice mie impresia buna ce mi-o construise cu migala, timp de 5 semafoare de verde si unul de galben. Data viitoare, daca ne mai intalnim, nu stiu, cred ca nu ma mai las amagita de aparentele ei de fata buna, si o discriminez direct cu o eticheta de curva de nu se vede.