Cu cununie sau in picioare in magazie?

Cum ar fi daca fetele ar afla din copilarie ca Fat frumos are calul in leasing, ii place sa traga la masea sau s-o arda cu hangita care are silicoane?

Cu toata agitatia generata de scandalul din politie, de cearta dintre Basescu si Sarkozy, de socul descoperirii ca bandele interlope ne guverneaza tarisoara, am pierdut din vedere evenimentul anului viitor. Casatoria printului William cu iubita lui Katie. Celebrul cuplu o sa-si puna pirostriile la anul, cheltuind pentru chestia asta vreo 40 de milioane de euro (cica) din buzunarul contribuabilului englez. Foarte bine, trecusera vreo 30 de ani de cand damele au suspinat in batista la vederea parintilor lui William, care au facut aceeasi paranghelie, pentru PR-ul monarhiei si atat. Rezultatul se stie. Dar, cum se spune in popor, casatoria este triumful sperantei asupra ratiunii. Daca oamenii sunt optimisti, treaba lor… Intrebarea e, dincolo de nevoile monarhiilor, la care conteaza casatoria pentru asigurarea urmasului la tron, noi astia mai poporani mai are rost s-o bifam sau traim mai bine fara?

Institutul National de Statistica a zis ca in iunie 2010 a fost un divort la doua casatorii. Vreo 3.000 eliberati si vreo 6.000 legati. Poate o fi fost perioada de post, sau era lumea in concediu, ca si asta influenteaza casatoriile la romani. Daca cercetati recensamantul din 2002 veti descoperi ca rata divorturilor creste pe masura ce cuplurile imbatranesc, atingand un varf pe segmentul 45-49 de ani. Acelasi palier inregistreaza si cele mai multe casatorii, semn ca pe acolo se atinge apogeul sperantei, dar si al ratiunii. In acelasi timp, numarul maxim de „uniuni consensuale” e atins la varsta de 25-29 de ani, dupa care scade incet dar sigur pana spre 75 de ani. Asta inseamna ca printre noi se afla multe „waity Katie”* care nu numai ca stiu sa astepte, dar stiu sa si convinga/constranga 😉

*intr-o traducere adaptata ar insemna „Katie care stie sa astepte”, pentru ca biata fata a asteptat zece ani ca sa ajunga mireasa printului

Eu n-am simtit niciodata nevoia asta de a ma marita cu acte, de a ma imbraca mireasa si de a ma da mare cu statutul meu civil. O fi pentru ca n-am intalnit acea jumatate la care viseaza toate fetele sau pentru ca am crescut intr-o familie cu traditie monoparentala, deci lipsita de modelul patern, bla, bla. Cert e ca prima (si ultima) mea casatorie s-a petrecut mai degraba ca urmare a cerintelor materne – „sa pleci mireasa din casa mea!” – si mai putin dintr-un impuls launtric care tipa dupa rochia de dantela cusuta cu fir de aur si batuta cu nestemate. Rochia mea a fost imprumutata, iar casatoria s-a dus dracu mai greu decat s-a infaptuit. Atunci, cand ma stresam pe holurile tribunalului, am decis ca in viata mea n-o sa ma mai leg cu acte de cineva. Am ajuns la vorba bunicii care, dupa o casnicie cu tataie care o batea pana ii rupea coastele, s-a bucurat ca omul nu s-a mai intors de pe front, si a conchis ca: „decat cu cununie, maica, mai bine in picioare in magazie!”. Am contribuit, deci, si eu la statistica nationala. Acuma s-o mai faca si astea mai tinere.

Si constat ca o fac. Nu stiu daca din inocenta sau din disperare, dar fetele tinere asteapta cu indarjire inelul, chiar daca el vine de la unul care nu le face fericite. Si nu pricep care mai e explicatia azi. Sa fi ramas mamele la fel de conservatoare? Sa fie in continuare valabila chestia cu „sa intri in randul lumii”, „sa fii femeie serioasa, la casa ta” sau ceasul ala biologic e de vina?

OK, am auzit de explicatia: daca vrei sa faci un copil trebuie sa fii casatorit. De ce? Copilul cere certificatul de casatorie inainte de a iesi din uter? De aia exista doua rubrici pe certificatul de nastere: tata si mama. Poate sa-i cheme Popandau si Suricata. Copilul va fi fericit cand isi va da seama ca are niste parinti destepti si cu mintea deschisa, nu cand le va vedea certificatul pus in rama deasupra patului matrimonial.

Pe urma mai e prejudecata cu bunurile comune. Un amic a trait in uniune consensuala cativa ani si s-a lasat convins de tipa sa cumpere impreuna o casa. El a facut un credit, au luat casa, si de cateva luni s-au despartit. „Intr-o zi mi-a zis ca nu ma mai iubeste si a plecat. M-a lasat pe cap cu ditamai casa si creditul, cand eu stateam bine merci la mama inainte. Nu putea sa-i vina sa nu ma mai iubeasca inainte de criza? Ca acuma casa aia nu mai valoreaza nici jumatate cat creditul pe care-l am!”, mi se plange omul. E nasoala complicatia asta cu creditul imobiliar, dar eu zic ca e bine ca nu mai are pe cap si un divort la tribunal. Daca ar fi fost casatoriti ar fi facut partaj, platit expert, evaluari, avocati, taxe, termene…

Una peste alta zic ca treaba asta cu casatoriile, precum si reclama care li se face de personaje princiare, se inscrie in categoria stereotipurilor cu care ne indoctrineaza societatea de cand ne stim. Nu ne ajuta deloc in lumea moderna faptul ca crestem cu povesti in care Fat frumos vine pe cal alb si ne salveaza de capcaun sau de mama vitrega, si traim fericiti pana la adanci batraneti, dar nu inainte de a face o nunta care tine trei zile si trei nopti… . Ganditi-va cum ar fi fost azi generatii intregi de fete daca ar fi aflat in copilarie ca Fat frumos are calul in leasing, 25% leafa taiata de „mama vitrega”, sau ca ii cam place sa traga la masea dupa program sau s-o arda cu hangitza care are silicoane?  Sau ca dupa ce cele trei zile si trei nopti de nunta, Fat frumos zace in grajd unde a facut un gang bang cu cavalerul de onoare si cateva domnisoare 🙂

O sa zica unii ca sunt cinica, dar hai sa facem doua exercitii:

– casatoritilor, spuneti cu mana pe inima in ce fel v-a ajutat acel act in relatia voastra de pana acum si cum credeti ca ar fi fost ea (relatia) fara el (actul)?!

– combinatilor, cate cupluri casatorite „ca-n povesti” cunoasteti, la care va raportati atunci cand va ganditi cum ati vrea sa fie, si cat de mult credeti ca a contat la ei certificatul de casatorie?!

N-as vrea sa credeti ca am neaparat ceva cu oamenii casatoriti. Am ceva cu nuntile facute de ochii si de gura lumii, de parca am fi o natie de participanti la emisiunea nora pentru mama si nu putem sa ne cacam daca nu ne vede cartierul in costume de ginerica si mireasa, chiar daca in spatele portilor ne scoatem ochii sau ne-o punem cu altii pe unde apucam, ca asa e modern.

Voi ce parere aveti?

Cum e mai bine?

Vezi Rezultatele

Tags: , , ,

11 Responses to “Cu cununie sau in picioare in magazie?” Subscribe

  1. Dumnezero 24/11/2010 at 19:27 #

    t l t w

    Love is blind, but marriage restores its sight. Georg C. Lichtenberg

    Love: a temporary insanity, curable by marriage. Ambrose Bierce

    Marriage is the only adventure open to the cowardly. Voltaire

    “Marriage is like putting your hand into a bag of snakes in the hope of pulling out an eel.” Leonardo da Vinci

    Marriage is a bribe to make the housekeeper think she's a householder. Thornton Wilder

    Marriage is the triumph of imagination over intelligence. Oscar Wilde

    • Dollo 24/11/2010 at 19:40 #

      Atatia oameni destepti, dar numai barbati 😛

  2. Mekone 24/11/2010 at 20:10 #

    1. Căsătoria cu acte nu e neapărat acelaşi lucru cu Făt Frumos pe cal alb şi nuntă mare cu tam-tam. Dupa mine, ce vine cu tam-am, se şi duce la fel …

    2. Dacă te gândeşti la căsătorie sau nu depinde numai educaţie. Educaţie pentru mine nu înseamnă doar ce spune mama să faci, înseamnă şi CE VEZI la mama, tata, vecini, verişori şi alte persoane apropiate.

    3. Chestia cu căsătoria cu acte vine sau nu vine de la sine. Dacă e forţată, clar nu e de bine

    Poveste reală (eu vin dintr-o familie de la munte, conservatoare, adica toţi casatoriti si nimeni din neam n-a divortat, dar nici n-am auzit vreodata de femei snopite in bataie in familia apropiata, fără pretenţia de familii perfecte )

    1. Soră-mea, mai mică cu doi ani, s-a visat întotdeauna în rochia albă, cu nuntă cu un soţ cu care să respecte şi după, cu copii. Deci nu era ideea de a scăpa de ceva. A lucrat din al treilea an de facultate, dar visul ei a fost o familie, nu o cariera. A avut o nunta de poveste, la biserica pe care a vrut-o, rochia + o mantie de catifea alba pe umeri, ca era frig (mantie facuta de o matuşă, gratis), cu 50 de invitaţi şi nuntă cu Dj, ca n-au avut bani de lăutari. Adică a terminat facultatea, imediat s-a căsătorit, după 9 luni a venit primul copil, după un an şi ceva la doilea. Nepoţii au 11 şi 13 ani, doi puşti nu foarte răsfăţaţi, dar inteligenţi şi haioşi şi cu care stau pe mess la taclale. Sora-mea a lucrat şi lucrează, cu pauze de naştere doar. Viaţa ei e familia. Are probleme ca toată lumea, dar e fericită. Are ce a visat. De ce ştiu că e fericită? Pentru că ea şi soţul au început de la aproape zero şi viaţa lor în doi înfloreşte continuu de aproape 114 ani. Fără credite şi extravaganţe.

    2. Eu-opusul. Am fost ceruta cu inel prima oara la 18 ani. Am zis pas. După două relaţi ratate – (am renunţat la iubirea din facultate când am descoperit că nu-şi alegea nici culoarea şosetelor fără mama lui şi al doilea Făt-Frumos a plecat după calul alb şi a uitat să se întoarcă) mi-am văzut de viaţa şi cariera de Bucureşti, fără să fi visat sau aşteptat vreodată rochia albă sau un Făt Frumos. Totdeauna mi-am dorit sa am langa mine un barbat cu care sa ma inteleg. Şi m-am măritat la 33 de ani, doar civil si fără petrecere de nuntă. Asa a fost sa fie …. au trecut sase ani si mi-e din ce in ce mai bine. Deocamdata nu regret nimic din alegerile mele. Poate că am avut avantajul că părinţii nu m-au obligat niciodată să fac ceva ce n-am vrut, m-au sfătuit doar şi m-au lăsat să dau capul.

    Concluzia mea – totuşi, în România de azi, căsătoria legalizată e considerată încă un fel de a intra în rândul lumii. Exagerările cu inelul de diamant englez şi nunta mediatizată intră în altă categorie şi n-ar trebui puse în acelaşi loc.

    Şi ai grija la copii cu mintea deschisă – am un prieten bun care nu şi-a botezat copiii, sa-şi aleagă ei religia. Copiii majori n-au mai vrut să-şi vadă tatăl din acest motiv, au considerat că tatăl s-a ruşinat de ei sau ceva semănător şi de aia nu i-a botezat …. mintea deschisă nu e un dat, se obţine prin educatie si cu multă trudă!!!!!

    • Dollo 24/11/2010 at 21:03 #

      Da, sunt doua lucruri diferite (actul si fat frumos), dar se influenteza reciproc. Ferice de fetele care stiu sa faca diferenta intre vis si realitate. Si mai ales bravo celor care stiu foarte clar ce si de ce vor acel lucru. Si mai si reusesc sa gaseasca partenerul care sa vrea acelasi lucru 😉

  3. Dumnezero 25/11/2010 at 03:57 #

    E doar o coincidenta ca-s numari barbati. Eu adun citate haotic si pe acest subiect am nimerit mai multi barbati.

  4. Dumnezero 25/11/2010 at 04:03 #

    " am un prieten bun care nu şi-a botezat copiii, sa-şi aleagă ei religia. Copiii majori n-au mai vrut să-şi vadă tatăl din acest motiv, au considerat că tatăl s-a ruşinat de ei sau ceva semănător şi de aia nu i-a botezat …. mintea deschisă nu e un dat, se obţine prin educatie si cu multă trudă!!!!!"

    Nu a zis nimeni ca e destul sa nu fie botezati, in fond botezul e doar o baie in apa rece. Copiii majori pot sa-si schimbe parerea in timp, in fond la acea varsta este normal sa te revolti fata de autoritatile vizibile.

  5. Daniel 25/11/2010 at 07:42 #

    Daca-mi explici ce inseamna asta "mai bine in picioare in magazie", poate reusesc sa dau si eu raspuns si sa si votez…….

    • Dollo 25/11/2010 at 12:38 #

      Of mai Dany, chiar asa, sa-ti fac un desen ? 🙂 E o metafora, unii ar spune ca nu cea mai reusita, dar asa zicea bunica, ce pot eu sa fac. E vorba de a trai fara cununie (la tara conta mai mult aia la biserica), deci cum s-ar zice acuma la oras, „in uniune consensuala”. Ca la unii se consuma in picioare in magazie si cand sunt cu cununie (de regula cu altii/altele) asta intra tot la categoria aia cu magazia, ca e generoasa 😛

  6. Andreea 26/11/2010 at 15:12 #

    Uite eu concubinez de exact 10 ani, impliniti acum 3 zile. Desi am vorbit despre asta, nu ne-am casatorit pana acum si nici nu avem planuri. Avem o viata impreuna, un viitor pe care il vedem impreuna, iar la anul in toamna intentionam sa initiem demersurile necesare pentru un copil. Pare frumos si este, de cele mai multe ori, DAR…

    Eu nu traiesc cu constrangeri ca "asa trebuie facut", "te rade lumea", "tre sa fii in rand cu lumea". Mama m-a crescut sa gandesc singura si sa-mi vad de viata mea, si tare bine a facut.

    Mama lui, in schimb, e total opusul. De cativa ani (5-6) a inceput cu intrebarile "voi cand va casatoriti" etc etc. Mai intai pe el, apoi cand a vazut ca nu merge, pe mine. A fost super enervata cand a constatat de conceptii am eu, si mai ales ca i-am zis clar ca DACA ne vom casatori, o vom face asa cum vrem noi, nu altii (in special ea, care deja planuia sa isi aduca tot felu de straini – "obligatiile" ei). In fine, mai nou a inceput s-o sune pe maica-mea si inclusiv s-o intrebe din senin "da cum de esti la coafor, te pregatesti de nunta?" si multe altele. Evident si mama mea e la fel de neinchistata ca mine, asa ca la un moment dat i-a zis sa nu se mai streseze atata, ca poate intr-o zi o sa le sunam sa le spunem ca noi am fugit intr-un varf de munte/mare/las vegas si ne-am casatorit. Vreau sa-ti zic ca a inceput sa trepideze si sa tipe ca "fiu-miu sa nu-mi faca mie asa ceva".

    Din cauza asta eu am avut de tras destul de mult de-a lungul timpului. Mai ales ca de ceva vreme eu vreau copil, cu sau fara casatorie, iar el a crescut cu ideea ca nu se poate asta inainte sa fii casatorit. Acuma i-a trecut si isi pune doar problema justa "totusi e maica-mea, nu pot sa-i dau in cap ca ea gandeste altfel". Dar eu cred ca si lucrurile astea se rezolva, cata vreme exista buna-vointa. Pana la urma e singurul ei copil, asa ca orice ar face tot cel mai bun din lume e, nu?

    Deci in concluzie eu votez ca EL si EA ar trebui sa faca ceea ce vor amandoi, indiferent ca asta inseamna acte sau nu. Ceea ce se simte potrivit la un anumit moment trebuie sa fie regula, nu mai mult si nu mai putin. Poti trai foarte bine fara sa fii casatorit, numai ca iti trebuie si putina grija. De ex. sa te gandesti daca nu cumva ar trebui ca bunurile sa fie achizitionate in comun (se poate si asta, doar ca nu e automat ca in cazul casatoriei, dar are avantajul ca se stabilesc cotele de la bun inceput) si, mai ales, daca nu cumva ar trebui sa faci un testament. Spun asta pentru ca recent am vazut situatia unei batrane careia i-a murit barbatul, nefiind casatoriti dar traind impreuna de mai bine de 30 de ani, apartamentul fiind al lui, iar ea nu are cum sa faca sa devina proprietara apartamentului respectiv. Mai mult, omul nici nu avea alti mostenitori asa ca teoretic bunul e mostenit de stat. In fine, astea sunt detalii, ideea e ca totul e rezolvabil cata vreme stii ce vrei sa faci.

    • Dollo 26/11/2010 at 19:41 #

      Andreea, da, "soacrele" reusesc cateodata sa aiba niste reactii imposibile 🙂 Iar influenta mamai asupra copilului e atat de inscrisa in ADN incat e un erou ala care reuseste sa se desprinda si s-o depaseasca

      • Ileana Camelia 12/02/2012 at 13:18 #

        nu exista astfel de eroi. nu.

Leave a Reply

Oldies but goldies

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.