Dorul de România

Când locurile și lumea așezată în care ai fugit de România nu-ți mai par atât de importante, o nostalgie inexplicabilă pentru țara asta mizerabilă din care ai plecat ți se livrează lunar, odată cu pensia.

Un fost coleg de-al mamei, fugit în America prin anii 80, a reluat legătura cu ea de curând și i-a trimis pe email mai multe albume cu fotografii din călătoriile lui. Omul a ieșit acum la pensie și probabil e atins și de nostalgia tinereții, a locurilor natale, a foștilor colegi, prieteni. O sună pe mama și stau cu orele la discuții. Ieri am fost la ea ca să-i arăt pozele trimise de colegu. Era și prietenul ei acolo și cum amândoi îl cunoșteau – au lucrat împreună în aceeași întreprindere socialistă – a fost foarte amuzant pentru mine să stau între ei, cu laptopul pe genunchi, și să le ascult reacțiile când priveau derularea pozelor pe ecran.

Am început cu castelele de pe valea Loarei, care au dat-o pe spate pe mama. Apoi a urmat Barcelona, le-am explicat ce era cu catedrala aia neterminată a lui Gaudi, apoi Machu Picchu, Mont Blanc și Cipru. Pozele cu peisaje au crescut nerăbdarea celor doi care așteptau să-l vadă și pe el, colegul, cum mai arată el după 30 de ani? Când l-au văzut prima dată nu l-au recunoscut.

El să fie? se întreba mama. Uite-l, el e!, a exclamat prietenul mamei. S-a mai împlinit, când era aici era mai slab, umbla numai la costum și cravată, acuma ia uite-l cum e, cu pantaloni scurți, cu pălărie… Turist, ce mai! Și nevasta, ia te uită, dragă, ce s-a schimbat! Dar el oare se vopsește, că prea e brunet, doar n-o fi albit deloc?

Pozele și peisajele i-au plăcut mamei, dar a rămas la final cu o nedumerire. De ce, dacă a umblat atâta prin lume și a văzut frumusețile alea, plânge când vorbește cu noi la telefon, și spune că îi e dor de țară de nu mai poate? De ce să-ți fie dor? Să te întorci tu din frumusețile alea în mizeria asta de apartament pe care-l mai ai aici?!

Omul plecase din România în anii cei mai grei ai comunismului. Avea 35 de ani. Acolo, în America, și-a împlinit cariera, familia, a făcut un copil, e și el așezat la casa lui, totul e rânduit, aranjat, pensia merge, nivelul de trai net superior celor 700 e RON pensie ai mamei, după aceeași perioadă de muncă. Și totuși, amintirile din tinerețe, glumele pe care le avea aici cu foștii colegi, rădăcinile – chiar dacă în țară nu mai are pe nimeni – îi sunt tot aici. Conversațiile telefonice cu mama îl întorc probabil în timp, îi redau tinerețea, au mirosul anilor în care patria era doar conceptul ăla abstract care ți se băga pe gât la orele de îndoctrinare. Și probabil nu simți nevoia asta acută de întoarcere la matcă decât când ai prea mult timp de reflectat de la o pensie la alta.

*Poza e de aici.

 

Etichete: , , ,

24 comentarii la “Dorul de România” Subscribe

  1. Motanul Revoltat 14/05/2012 at 09:35 #

    Ce berbec! Pai acu ca e in pensie ce-l opreste sa vina in România definitiv sau in vizita? De, de la o vârsta….;)

  2. Diana 14/05/2012 at 10:35 #

    Pentru ca locul in care te-ai nascut, ai crescut, ai invatat, ai avut familie etc. este tot Romania, oriunde ai fi in lumea asta.
    Este greu de crezut, dar chiar daca o duci mai bine „dincolo” nu inseamna nu iti este dor de tara…

  3. Xanaxdoo 14/05/2012 at 11:01 #

    Mi-e familiar subiectul, din mai multe surse, si a propos de mai multe categorii de virsta. Umila mea parere e ca oamenii confunda „dorul de tara” cu „nostalgia tineretii”. Eu una, desi mai am binisor pina la pensie, nu cred ca duc dorul Romaniei, cit dorul anilor de liceu, chiar asa comunisti cum erau ei. Pentru ca imi amintesc de o vreme cind inca eram in formare, si iluziile si visele erau cit casa. Cu cit trece timpul, pe masura ce se aduna diplome, arginti, vacante, copii, masini, silicoane, samd (fiecare cu idealurile si visele lui), se intimpla ceva ciudat: ori observam ca indeplinirea viselor nu prea ne satisface, ori ne satisface, intr-adevar, dar ne deprima exact faptul ca am nu mai avem ce bifa pe lista. Unii scapa, incepind o calatorie de descoperire a sinelui, mai degraba decit calatoria de cucerit lumea exterioara. Altii ramin blocati in clisee de gen „dor de tara”, iar altii nu au timp de atita analiza, ca sint ocupati sa schimbe scutece, apoi sa isi insoare copiii, sa ii chiverniseasca, samd, deci reincep ciclul cuceririlor materiale. Si probabil multi sint hibrizi intre categoriile de mai sus – e ceea ce se cheama „criza virstei de mijloc”, care nu stiu cit dureaza, vad ca nenea in cauza o are si la virsta a treia 🙂

    Repet, mie nu mi-e dor de Romania, ci mi-e dor de vremurile cind eram o promisiune a ceea ce as putea sa devin. Intimplator, asta se intimpla in Romania, si nu pot scoate cu totul Romania din mine – nici nu e cazul, de altfel.

    • spic 14/05/2012 at 11:46 #

      Trebuie sa mai analizez treaba si la noi. S-ar putea sa ai dreptate. Noi inca suntem proaspat indragostiti, deci nu gandim inca asa de limpede …

    • Dollo 14/05/2012 at 14:05 #

      Da, și eu cred că e vorba de nostalgia tinereții, totuși există și un oarecare dor de meleaguri efectiv, de ceea ce generic se numește țară. Care înglobează obiceiuri, locuri, oameni, imagini, mirosuri, bucătărie…

      • Motanul Revoltat 14/05/2012 at 14:28 #

        No way:)! Pentru doi mici si doua sarmale poți veni oricând pana la primul sat de la granița:). Sau mănânci la un restaurant grecesc!

  4. spic 14/05/2012 at 11:39 #

    Hm, il inteleg, si la noi s-a declansat DORUL. N-as fi crezut. De foarte curand. Acum 1 saptamana. Dupa 9 ani departe de Romania, nu ne-a napadit dorul in tara noastra adoptiva din Europa. Baaai, culmea …la Montreal, frate!!!! Am intalnit acolo o Romanie dupa care n-as fi crezut ca jinduiesc, poate doar in sperante si amintiri, undeva departe. . Amintirile, povestile, pozele, sperantele, visele, bancurile m-au coplesit. Si nu la pensie, ca pe domnu’, cand ai pensioara bunutza si ai timp si ragaz cacalau sa devii sentimental, ci, la nici 40 de ani, bine infiptzi in joburi bunutze si haituiala cu 2 plozi intr-o tzara meseriasa, dar tare straina de noi. Si ne-am trezit la Montreal cu librarii, biblioteci, magazine alimentare, restaurante, cofetarii si covrigarii si patiserii (astea m-au ametzit de placere), teatre, scoli, gradinite … M-as muta maine cu plozi cu tot. Aici as vrea sa-mi cresc copiii!Daca vom avea curajul sa facem acest pas, nu stiu, ceea ce nu prea cred, dar studiem problema… Deci, spre surprinderea noastra, DORUL exista, e activat si e adanc, dar de alta Romanie, una mica, dar sincera si curata, si alt Bucuresti….

    • Dollo 14/05/2012 at 14:06 #

      Deci pe voi abia în Canada v-a lovit. O fi ceva cu distanța, când sunteți aci în Europa nu vi se pare așa greu să vă întoarceți, probabil.

  5. angel 14/05/2012 at 12:12 #

    Nu are decit sa vina. In 3 luni ii trece definitiv si irevocabil.

    • Motanul Revoltat 14/05/2012 at 12:32 #

      Exagerezi! E vorba de maxim 3 zile!:)

  6. Mekone 14/05/2012 at 14:16 #

    Pe domnul descris de tine îl cred şi îl compătimesc. Comunismul i-a FORŢAT pe unii să-şi lase ţara şi să plângă după ea la bătrâneţe. Şi la bătrâneţe nu mai e aşa uşor să te întorci dacă ai o viaţă în altă ţară. Că de …. dacă chiar ”nu mai poate de dor”, în mod normal s-ar întoarce, dar n-o face. Ar trebui să-l întrebi de ce …. Depinde şi de persoană …. sora mamei a plecat 1975 în Germania Federală cu familie cu tot şi de atunci revine la fiecare doi-trei ani pentru o lună în România. Ar fi vrut să se întoarcă în România de tot, ca pensionară …. când a văzut că asta ar costa la fel ca în Germania, dar în schimb, nu eşti tratat normal,ci umilit şi furat pe banii tăi, a renunţat. Ne vizitează în continuare, ne sună şi n-a plâns niciodată după România. Poate şi pentru că a muncit enorm în Germania să fie tot învăţătoare ca în România, ceea ce nu e uşor deloc nici astăzi pentru un român ajuns acolo.
    Eu am plecat de şapte ani, dar nu plâng. Poate pentru că ţin legătura cu familia şi prietenii sau poate pentru că mi-am asumat plecarea, cu bune şi mai puţin bune. Mi-e milă de cei plecaţi de câţiva ani care plâng de dorul mămăligii!

    • Dollo 14/05/2012 at 16:48 #

      Posibil ca lui să-i lipsească și familia, mama, tata, tinerețea, locurile copilăriei… poate că legăturile făcute acolo timp de 30 de ani nu reușesc acum să suplinească nevoia de socializare.

  7. daniel 14/05/2012 at 15:58 #

    Intrebare:
    cat valoreaza 100 $ pentru:
    1.un roman
    2.un american
    3.un somalez

    Corolar:
    visele si nostalgia nu se pot cuantifica.Viata este unica si irepetabila,cand mor eu moare si lumea odata cu mine.Si apropo,mirosul de sarmale nu este la fel de relevant intr-un restaurant din LA.decat intr-un sat din Romania unde este asociat cu mirosurile ,oamenii si peisajul de acasa.Omul modern,traitor intre betoane….oriunde ar fi acestea traieste intr-un mediu indus,nenatural,poate de aici si nefericirile noastre,chiar si ale celora care mai credem ca banii castigati ne aduc si multumirea de sine.De fapt,multumirea si fericirea,in ce se masoara?

    • Motanul Revoltat 14/05/2012 at 18:09 #

      „decat intr-un sat din Romania unde este asociat cu mirosurile ”
      Yummy…,, mirosul de transpiratie ranceda, de wc-ul din curte…
      Toate astea pentru niște sarmale? Romanii oare gândesc cu stomacul? Așa se pare, după cum se vede de fiecare data la alegeri sau pelerinaje la moaste!

      • daniel 14/05/2012 at 18:20 #

        mi-e cam mila de tine…ai avt probabil o copilarie nefericita de unde si aceste aduceri aminte legate de satele romanesti…..ori acolo unde mergi tu acum,asa este si in prezent.?Unde ma duc eu oamenii se spala,si fac sarmale doar pentru a avea un motiv sa se intalneasca…Eu sunt roman,ma spal,nu am WC in fundul curtii,nu gandesc cu stomacul,mi-e scarba de cei care saruta niste oase,la alegeri ma duc in ideea in care-l consider un drept,iar dupa cum vezi „taranu” de mine mai stie si scrie…

        • Motanul Revoltat 14/05/2012 at 20:30 #

          N-ai de ce sa-ti fie mila de mine, mai bine ti-ar fi mila de romanii din tara, adica de tine. In orice sat mergi, majoritatea populatiei e imbatranita inainte de vreme, cei care au bani se inconjoara de lucruri kitch, cei care n-au, sunt vai si-amar: alcoolici, stirbi, murdari. Mai sunt si exceptii, nu zic, poate tu esti una, dar totusi raman exceptii, nu regula. Cat despre scris….:-) … probabil ai avut probleme cu tastatura:-) .

          • spic 15/05/2012 at 10:23 #

            motane, mie-mi place tare mult de tine, esti intelectual, pedant, haios, shugubatz si tare revoltat! maaa, tu esti univ.prof.dr.h.c.!

            dollo, scuze ca nu scriu la subiect, da imi place de el. ma stii, sunt involburata, spontana si imprevizibila …

  8. ady 14/05/2012 at 20:37 #

    cred ca e vorba si de socializare, de amintiri. cine naiba te crede in State ca ti se oprea lumina 2-3-x ore pe zi si nu pentru ca era reteaua ultra-mega-incinsa (utilizata, incarcata, care-o fi cuvantu potrivit), cine te crede cand ii zici de lipsa alimentelor celor mai uzuale, cand ii zici de frigul crancen din case si de multe altele.
    sau pur si simplu amintiri de viata, de cand erai pustan/tanar. cat de blonda si cu zulufi era prima gagica dupa care ai picat in nas in liceu (saten cu ochi verzi), cum ai copiat la tehnologia materialelor in facultate sau cum ai vazut-o pe tovarasa cand agitai esarfele de 23 august. sau betia aia misto de la mare de 1 mai din anu’ in care s-a insurat gigel.
    nu-s vreo originala, n-am scos chiar din capu’ meu, dar asta nu inseamna ca omu’ care a zis-o n-are dreptate.
    oala de sarmanele nu inseamna numa’ sarmalele, ci inseamna si „lectiile” de invelit sarmale „predate” de mama/bunica, inseamna si sutele de sarmale invartite cu un snop de vecine la un eveniment trist sau vesel (cred ca am mai zis-o pe undeva, invartitul sarmalelor o dupa-amiaza intreaga, impreuna cu un snop de tantici/babe m-a tinut in picioare si in toate mintile la inmormantarea bunicului meu), inseamana toata familia adunata la masa de craciun/paste desi poate unii au venit din alt oras pentru cateva ore.
    inseamna o conversatie sotie-sot/mama-fiica despre masa de paste la telefonul public si tipatul subsemnatei de s-a auzis pana la „casa paul” ca nu vrea sarmale.
    inseamna frigideru’ congelatorul plin de sarmale, facute de 3 mame (in cazul caministilor probabil de mai multe), dupa vacanta de craciun.
    sarmanele inseamna amintiri si trebuie mancare impreuna cu persoane pentru care sarmalele reprezinta tot amintiri. ca sa aiba gust. si tocmai pentru ca nu gandim cu stomacul.

  9. ady 14/05/2012 at 20:38 #

    ps. in ce tara din lumea asta ar mai intelege cineva un banc cu bula?! 🙂

  10. Ioana 14/05/2012 at 22:00 #

    Am si eu din cand in cand doruri din astea, dar de oameni si de tinereti, cum ziceau unii comentatori mai sus. Si trec, mai greu sau mai usor. Meleagurile sunt irelevante, incarcatura emotionala e a fiecaruia si personala, cred ca are de-a face mai mult cu varsta, cu intamplarile si oamenii.

    Mi-ar parea rau daca nu as mai putea sa vin in vizita, dar sincera, nu m-as mai intoarce de bunavoie sa locuiesc pur tujur in Romania

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.