Să beau o șampanie pe Vârful Urdele, în Parâng, și să salut lumea de la peste 2000 de metri altitudine. Dacă vineri seara pe la orele 5 ați auzit venind dinspre Carpați niște chiuituri, să știți că era salutul meu către voi, cu ocazia faptului că am mai împlinit un an. Și că de anul ăsta am decis să îi marchez pe toți, câți or mai fi, în alte locuri asemenea. Va fi greu de egalat priveliștea de pe Transalpina, dar sunt sigură că lumea asta largă mai are destule minuni pe care așteaptă să i le descoperi.
Dacă tot am depășit festivismele (vă mulțumesc anticipat pentru urările de LMA), acum să vă spun și cum e acolo, cum se ajunge și alte detalii turistice, în caz că aveți vreun week-end liber și nu știți ce să faceți cu el.
Șoseaua asta Transalpina zice că e cea mai înaltă din Europa de Est. Ea traversează Parângul, din sud dinspre Novaci până la Obârșia Lotrului și apoi se continuă spre Sebeș și Sibiu. Conform unor surse neverificate de mine, Transalpina ar fi datând de pe vremea romanilor, care au vrut să ajungă pe ea la Sarmisegetusa. Folosită apoi de nemți în al doilea război mondial, și asfaltată de contemporani de prin 2009 încoace. Asfaltarea asta a făcut posibilă traversarea ei de hoarde de turiști în ultimii ani, ceea ce nu e întotdeauna bine pentru un loc atât de frumos cum este platoul alpin de la 2000 de metri al Carpaților.
Traseul
Ca să ajungeți din București până acolo, o variantă ar fi Autostrada București-Pitești, apoi țineți drumul spre Râmnicu Vâlcea, dar nu intrați în oraș, ci faceți stânga spre Târgu Jiu. La Horezu apucați spre Novaci și de acolo începe urcușul. Sunt cam 300 de km din București până la Rânca, și teoretic pot fi făcuți cam în patru ore, depinde câte pauze faceți și cum vă lălăiți pe drum. Cea mai frumoasă porțiune a Transalpinei este aceea cuprinsă între Rânca și Obârșia Lotrului, cam 30 de km de serpentine care-ți gâtuie respirația și nu te lasă să ridici piciorul de pe frână.
Musai să faceți popasuri pe Vârful Urdele, dar și prin alte locuri unde vă permite drumul – deși o curbă periculoasă nu l-a împiedicat niciodată pe șoferul român să oprească mașina acolo ca să facă poze, că n-a murit nimeni dacă a luat curba pe contrasens. Șoseaua o poți traversa repede, dar nouă ne-a luat cam două ore cu băut șampanie, mâncat prăjitură cu vișine și făcut, evident, poze.
Chiar dacă jos erau peste 30 de grade, sus pe șosea bătea un vânt bun de zmee și era destul de rece. Noaptea la Obârșia Lotrului, de exemplu, care oricum e mult mai jos ca altitudine, au fost 4 grade.
Mai departe de Obârșia Lotrului – unde ne-am cazat noi – aveți diverse opțiuni. Fie mergeți spre Lacul Vidra, Voineasa (adică în dreapta), apoi continuați spre Brezoi și Valea Oltului. Fie continuați drumul în nord, spre Sebeș și Sibiu. Nu mai e la fel de înaltă șoseaua, dar șerpuiește frumos printre brazi și peisajul e frumos.
Dacă o să vă mai fie dor de niște serpentine abrupte faceți dreapta înainte de Sebeș, spre Jina (între Dobra și Poiana Sibiului), și o să aveți parte de alt montagne russe până la 1000 de metri altitudine, la capătul căruia veți descoperi probabil cel mai bogat sat de oieri din Sibiu. Case construite în stil săsesc, dar foarte moderne și bine întreținute, situate pe șapte coline. E o localitatea foarte frumoasă și care merită colindată la pas. Noi n-am avut timp pentru că ne îndreptam spre Sibiu, și apoi trebuia să ajungem la București până seara.
De la Sibiu vă întoarceți spre București pe unde doriți.
Starea drumului
Transalpina nu e oficial deschisă circulației publice, dar în România nu se împiedică nimeni de semnul ăla roșu cu o dungă albă pe mijloc. Șoseaua teoretic e asfaltată 99%, mai are mici porțiuni în lucru, în special pe diverse podețe, nu e semnalizată deloc și nici parapeți nu are. Cu alte cuvinte mergeți pe riscul vostru. Dar ce ar fi viața fără un pic de risc? Iar de anul trecut, de când i se tot face reclamă pe toate căile, Transalpina e asaltată de turiști. Povestea cabaniera de la Obârșia Lotrului că într-o zi a stat zece minute la coadă la o trecere, unde se circula pe un singur sens.
Termenul de finalizare ar fi 2013, dar dat fiind că se lucrează sub trafic, și probabil sunt puține luni pe an când timpul permite, eu mă îndoiesc că va fi gata. Dincolo de Obârșia Lotrului, drumul spre Voineasa și Vidra nu e atât de bun, dar și pe el se fac diverse amenajări.
Drumul se poate face cu orice fel de mașină, nu numai cu din astea off road, totul e să vă urce motorul. Rosinanta mea, săraca, a cam gâfâit pe unele porțiuni, dar a supraviețuit. Și a consumat aproape două rezervoare de benzină în astea două zile.
Cazare
Depinde ce pretenții aveți. O variantă ar fi Rânca, o stațiune siluită de parvenitismul locuitorilor care și-au construit pensiuni peste pensiuni, fără logică, sistematizare, stil sau gust. Înțeleg că prosperitatea asta se datorează pârtiei de schi, nu Transalpinei. Dar, probabil că în câțiva ani o să apară ca ciupercile câteva „rânci” din astea pline cu pensiuni de prost gust și pentru turiștii care vin să caște gura pe Transalpina.
Pe Internet găsiți la locuri de cazare în Rânca pentru toate buzunarele, de la 40-50 de Ron locul pe noapte într-o cameră cu mai multe paturi, până la multe stele și evident mai mute sute de Ron.
Noi am preferat ceva mai aproape de natură, respectiv o cabană mai bătrână ca mine, de la Obârșia Lotrului. Există camere cu 2-3-5 paturi, cu baie comună, dar curat, apă caldă, construcție din lemn, servire bună. Chiar pe malul Lotrului, cel poluat de stația de betoane de alături. Și mai există tot acolo căsuțe de două locuri, din lemn. Sau varianta cort adus de acasă. Prețurile urcă de la 30 de Ron de persoană pe noapte până pe la 70-80 de Ron în camera dublă.
Pe drum veți mai întâlni pensiuni, unele chiar de bun gust, depinde cât vreți să cheltuiți și unde. Să nu vă așteptați că puteți înopta la Vidra, deși lacul este un „must see” în zonă. Din păcate hotelul și cabanele din stațiune sunt toate în paragină. E o priveliște în fața căreia un turist exclama ieri „i-aș împușca pe toți nenorociții care au distrus locurile astea!”. Și chiar asta simți când le vezi.
Cum vă spuneam, locurile sunt frumoase, drumurile accesibile, oamenii mai au încă de învățat despre păstrarea curățeniei, după cum și autoritățile ar putea să învețe să gospodărească obiectivele astea și să scoată bani frumoși din ele. Pentru că interes există, oamenii vor să dea bani ca să vadă zona aia. Cred că ar plăti și doar ca să traverseze Transalpina.
Dacă îmi mai permiteți un sfat, aș recomanda pentru un week-end relaxant să faceți traseul ăsta în trei zile. Vineri să ajungeți pe Transalpina și să vă cazați unde vă face cu ochiul. A doua zi să mergeți la Vidra, și să pierdeți un pic noțiunea timpului culcat pe iarbă pe malul lacului. Apoi vă continuați drumul spre Sebeș și eventual vă opriți la Lacul Oașa, care e la fel de frumos ca și Vidra. A treia zi mergeți până în Sibiu și de acolo acasă.
Sau dacă aveți doar două zile, ca mine, să nu mai ajungeți până în Sibiu, pentru că e prea obositor și mult de condus.
Nice !
Pai daca tot ti-ai sarbatorit ziua ta avant la lettre, atunci sa-ti spun si eu un LMA ! 🙂
„Statiunea” Ranca este tot o „realizare” a d-nei cu frunza, pe numele ei Udrea, care vroia sa fie acolo o a doua Valea Prahovei, iar „baietii dastepti” cunoscand proiectul, au investit la repezeala si a iesit exact ce foarte bine ai descris : „o stațiune siluită de parvenitismul locuitorilor care și-au construit pensiuni peste pensiuni, fără logică, sistematizare, stil sau gust.”
Ce nu inteleg e cum n-ai gasit ceva cuvinte mai multe pentru complexul in ruina de la Voineasa……..poate intr-un alt articol……
La Voineasa n-am ajuns. Ne-am dus doar la Vidra, apoi ne-am întors spre Sebeș și Sibiu. Ți-am dat ocazia să-mi zici LMA, că tot uitai tu când e 😛
De uitat, nu uit cand este, uit doar sa te sun…. 😛
Am mari indoieli cu privire la utilizarea acestui drumeag de munte de catre germani in ultimul razboi. Cita vreme am fost aliati toate trecatorile Carpatilor le stateau la dispozitie, iar cind am intors-o lucrurile s-au petrecut cu asemenea repeziciune incit n-au mai apucat sa foloseasca nimic. Ceva folclor local probabil.
Plecam! Punem cortul undeva in zona pozei 28. Nu cred ca net asa ca „La multi ani!”
Mamaaa, ce misto arata zona. Tre’ sa duc dojomobilul pe acolo, daca nu anu’ asta in toamna (o fi prea tarziu in octombrie), atunci vara viitoare. Superba zona.
dojomobilul cred că are motorizare ca Rosinanta, așa că să nu-l încarci prea tare 🙂
La multi ani si de la mine 🙂
sa stii ca e o idee buna asta cu sarbatoritul undeva unde sa tii minte. desi nu-s chiar asa sigura ca vreau sa-mi aduc aminte exact cati ani am :))
prin comparație cu munții ăia, vârstele noastre oricum sunt mici 😉
La mulți ani cu întârziere 🙂
mulțumesc, niciodată nu e târziu 🙂
LMA și de la mine!
Mi-ai stârnit dorul de ducă 🙂
păi mergem undeva în august, nu? 🙂
la multi ani, Dollo! frumoasa petrecere ai avut!
hai că pe la 60 ajung și în Australia 🙂
La multi ani!
To aud de Transalpina si taaaare ma tenteaza sa ajung si eu pe acolo. Peisajele fotografiate sunt superbe, asa m-a prins un dor de duca…
nu trebuie decât să vrei
De când am văzut Rânca în
aceste două imagini am tot zis că trebuie să merg şi eu.
La mulţi ani!