C onstat că media românească o ține langa de vreo săptămână pe marginea cazului Cristian Sima, brokerul care ar fi fugit cu banii a vreo 60 de bogați din țărișoară și acum vrea să-l bată pe Eminescu la numărul de scrisori deschise. Mie ca muritor din salariu, o viață întreagă, mi-a fost de ajuns faptul că acest tip l-a făcut pe un fost ministru de finanțe, mare specialist mare într-ale economiei, recte pe domnul Dăianu. Restul e gargară și sunt convinsă că pe români nu-i interesează cazul mai mult decât cele cinci minute în care le-or fi licărit ochii de bucurie că niște bogați au luat țeapă.
Pentru că, stimați jurnaliști care abia vă luați și voi salariile în presă, în țara asta un subiect mai de interes decât țeapa luată de Dăianu & co. este plata cu întârziere a salariilor și imposibilitatea salariatului de a-și constrânge patronul să-l plătească corect și la timp. Pentru că, ghiciți ce, instituțiile statului nu funcționează, iar justiția română…
Exemplu concret, mi se întâmplă mie, dar și multor altora
Angajatorul nu-ți plătește salariul, cu lunile, ci cu țârâita, pe principiul românesc „n-am! ce să fac? că e climatul economic nenorocit, și sistemul de taxe și impozite e hain cu patronii!”, dar îți zice că „tu prestează că ne vom redresa”. Curând, zilele astea, până-n toamnă… Tu vezi că nu poți și nu poți să trăiești din scuzele lui, și-ți cauți altceva de lucru, dar dintr-un ciudat sindrom Stockholm continui să-l mai ajuți și pe el, patron, cu una alta, că și el îți mai scapă câte o sută-două, când și când, cât să nu uiți că are o datorie la tine. Iar o colaborare în plus nu strică niciodată, te gândești că dacă omul chiar se va redresa? Când decizi că gata, l-ai ajutat destul și datoria-i mare, ai două-trei alternative:
1. Îl păsuiești o vreme, că tu oricum ți-ai găsit altceva de lucru, și el o să termine la un moment dat de achitat datoriile față de alții și va ajunge și la tine…
2. Când vezi că el nu mai achită nimic, nici măcar promisiuni, îl reclami la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Și primești răspuns, după 30 de zile, cum că da, aveți dreptate, nu vi s-au plătit salariile pe ultimele x luni, și nici dările către stat, gen asigurări de sănătate, de pensie, alea, alea. Și ITM zice că i-a dat termen angajatorului să se conformeze, adică să-ți plătească până la data de… peste altă lună. Și aștepți data de, cu încrederea că, de frica instituțiilor statului, angajatorul se va conforma cuminte. Și constați că pe card nu s-a pus, ci s-a luat. Comisionul de administrare. Și faci o revenire la ITM, și întrebi, dacă el tot nu, eu ce fac? Și ITM îți răspunde că l-a mai amendat o dată pe angajator (!), dar că tu mai bine îl dai în judecată, că oricum ei nu mai au altă putere.
3. Și mergi la un avocat – alți bani, altă distracție – care se uită la acte, se uită la tine, te întreabă „dar nu vă supărați, de ce ați stat până acum?” (că între timp s-a cam scurs anul, deh, trece timpul ca nebunu) și tu zici că oameni suntem, am zis că ne înțelegem, dar uite că eu om cu el și el țepar cu mine. Și avocatul înaintează acțiune în instanță, dar te avertizează din start să nu-ți faci planuri pe termen scurt cu banii ăia, că oricum nu se judecă mai devreme de un an jumate. Păi cum, nu făcură ăștia reforma în justiție, nu merg procesele repede și ca unse acuma? Nț!
Pentru acțiune depusă în septembrie 2012, la Tribunalul București, Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, primul termen de proces este… ta-naaaa: pe 5 decembrie 2013!
Nu știu exact de ce, ori sunt așa mulți oameni care-și cer drepturile de la angajatori, în instanță – ceea ce înseamnă că mai bine desființăm ITM-urile, că și așa nu fac decât hârtii fără valoare – ori avem prea puțini judecători pe domeniul ăsta. Ori avem o problemă cu raporturile de muncă în România, în care angajatorilor li se rupe de amenzi, ultimatumuri și controale de la autoritățile statului, pentru că știu că și dacă-i dai în judecată îți vine rândul la beregata lor după ce nu mai ai ce roade. Și nu vorbim aici de contracte ce implică riscul, ca în cazul lui Sima, ci de un banal contract de muncă. Eu am prestat, el trebuia să plătească. Și mai vorbim despre faptul că acești angajatori în timp ce te țepuiesc pe tine, țepuiesc și statul, adică sistemul de asigurări, de sănătate etc.
Așadar, mă scuzați că mă lasă rece cazul Sima-Dăianu, deși sunt convinsă că el dezvăluie mega-mizerii din societate, dar pentru mine ar fi mai important ca ITM să aibă putere, ca justiția să funcționeze și să ne dea termene de judecată pământene, ca instituțiile „abilitate” să fie capabile să recupereze banii de la astfel de patroni nu să-mi zică mie când mă duc la spital că n-are bani, și să-mi cumpăr singură medicamentele etc.
Acuma nu ne mai rămâne decât să ne rugăm la Sfânta Paraschieva să ne țină sănătoși și pe noi și firma patronului până în decembrie 2013, să nu și-o „reorganizeze prin insolvență” între timp. Că în baza justiției din România, cine știe, o să ni se graveze dreptatea pe cruce, sub formă de fluturaș de salariu. Și poate nici acolo, că și un loc în cimitir costă cât nu face, iar dacă nu te-ai rugat cui trebuie în timpul vieții s-ar putea să nu ai loc nici acolo.
Si pana la urma ai recuperate suma respectiva sau a ramas „in pom”?
Încă e în pom.