Ce faci când ai ajuns acolo unde visai?

Crește numărul copiilor care abandonează școala, dar și numărul șomerilor cu studii superioare. Care e soluția pentru a nu te trezi la mijlocul vieții că ți-ai ales greșit țelul în viață?

T ot aud în ultima vreme oameni – ba mai și citesc pe tema asta – nemulțumiți de existențele lor. Oameni care, după rețetarul logic al devenirii, se bucură de succes în viață: au cariere poate invidiate, bani, familii (sau nu). Și totuși le lipsește satisfacția, pasiunea, plăcerea, mulțumirea. De ce?

Oamenii ăștia au urmat pașii corecți, au respectat regulile societății și probabil dezamăgirea lor de acum vine din faptul că la capătul drumului nu au găsit ceea ce și-au promis, încurajați de niște modele sociale. S-o fi schimbat lumea între timp sau doar ei, contează mai puțin. Ce e important acum pentru ei este răspunsul la întrebarea „ce fac acum?”. Pe cât de greu a fost să ajungă aici, pe atâta e de greu să decidă să arunce la coș totul și s-o ia de la capăt.

Într-o mică măsură m-am regăsit și eu în angoasa asta, atunci când aflată cumva într-o poziție privilegiată în carieră mi-am dat seama că pierdusem pe parcurs pasiunea cu care începusem în favoarea unui drum trasat de alții. Eram acolo unde crezusem că vreau să fiu, dar nu mă simțeam bine. Am renunțat atunci, iar acum traversez alta. Îmi dau seama că din pasiunea mea pentru scris nu voi mai câștiga bani. Sau oricum nu mă pot întreține din asta. Ar fi momentul în care mama – care a tot insistat să dau la Liceul sanitar, apoi la ASE ca să am o meserie – mi-ar putea spune „ți-am zis io?!”. Dar dacă aș fi ascultat-o mi-aș fi dat acum probabil pumni în cap ca nenumărații oameni prinși iremediabil într-un job pe care-l urăsc din suflet, dar e prea târziu ca să-l mai schimbe. Uitați-vă în jurul vostru – dacă nu chiar la voi înșivă – și spuneți câți astfel de oameni cunoașteți? Și câți oameni știți care-și fac meseria cu pasiune?

De ce am făcut o facultate?

Am citit anul ăsta o carte în care autorul – fost profesor într-o universitate din SUA – propunea ca tinerii să urmeze o altă cale spre găsirea chemării, decât asta clasică în care suntem toți înțepeniți acum. Mai exact el spunea că majoritatea studenților săi nu știu de ce fac facultatea aia, nu au vreo pasiune pentru domeniul respectiv, și e foarte probabil să sfârșească într-un job fie fără vreo legătură cu facultatea, fie pe care să-l urască din rărunchi. Concret, tinerii ăia pierdeau și câțiva ani din viață și bani, inutil. El spunea că altfel ar sta situația dacă absolventul de liceu ar începe să lucreze undeva, de preferat într-un domeniu care-l atrage, unde să învețe o meserie din care ulterior s-ar putea naște o pasiune. Pe care apoi s-o rafineze printr-o facultate în care să învețe lucruri care-l interesează. Întâmplător cam ăsta a fost parcursul meu, în urma căruia mi-am descoperit pasiunea pentru scris și am intrat în presă, deci aș putea spune că de asta sunt de acord cu teoria omului.

Am citit apoi zilele trecute un articol cam în aceeași idee, în care o tipă spune că 85% dintre studenți pierd timpul și banii urmând o facultate. Asta se referea la SUA, dar sunt sigură că procentul ar fi similar și la noi. Avem cohorte de absolvenți de drept, jurnalism, management, studii politice, limbi străine, teologie, mult peste nevoile societății. Adăugând la asta faptul că șomajul în Europa, în rândul tinerilor cu studii superioare, este cel mai mare, alarmant chiar – 25% parcă – obținem tabloul falimentului acestui model social perpetuat total greșit în ideea că dacă nu faci o facultate ești o loază. 153 de miliarde de euro pierde UE din cauza șomajului tinerilor.

Young people aged 25-29 with higher education also find it harder to access jobs in line with
their qualifications. Although the low-skilled overall still face the highest risk of
unemployment, the young highly skilled have suffered the biggest drop in employment

(sursa)

N-ai carte, n-ai parte a fost interpretat total greșit după părerea mea, în ideea că toți trebuie să facă o facultate, că asta le deschide mintea și chiar dacă nu ajung să profeseze meseria pentru care s-au pregătit în universitate, măcar au un bagaj de cunoștințe mai mare, deci sunt cetățeni mai instruiți, în esență.

Vax. E suficient să ne uităm câți agramați cu diplome de studii superioare sunt pe Facebook, și ne dăm seama că e o mare gogoașă chestia asta cu instruirea. Și cred că deschiderea la minte cam tot ca și gramatica se simte. Am mai văzut ieri la știri și că UNICEF și Ministerul Educației și-au dat mâna ca să se îngrijoreze împreună de numărul crescând de copii care abandonează școala – din cauza sărăciei evident – și au intitulat pompos studiul „Toți copiii la școală până în 2015”. OK, măcar să scrie și să socotească ar fi obligatoriu, dar și dacă un 8-10% dintre copii nu ajung să termine 8 clase nu înseamnă că nu vor putea să execute niște munci fizice care le-ar fi trasate. Ultimii 20 de ani ne-au arătat că un număr mai mare de absolvenți de facultăți nu echivalează cu o populație mai conștientă de istoria contemporană pe care o traversează. Dimpotrivă, avem un autism criminal al cetățeanului față de viața cetății, și un grad crescând de obscurantism, bigotism, homofobie.

Așadar, Ministerul educației mai bine s-ar preocupa, de exemplu, să întărească sectorul ăsta de școli vocaționale, profesionale sau oricum le-ar zice, în care cine n-ar ambiții intelectuale să poată învăța o meserie. Intelectualul popor român s-a vexat când Băsescu a spus că avem prea mulți filosofi și prea puțini mecanici sau ospătari, dar pe de altă parte același popor se lamentează că vin străinii și ne cotropesc ogoarele pe care noi nu vrem să le muncim, că e de porc să stai la coada vacii. Nu am atâția cititori pe blog de câte ori am auzit expresia „n-am făcut o facultate ca să mă duc să vând la butic!”. Pare, însă, că majoritatea am făcut o facultate tocmai ca să ne lamentăm că nu putem face nimic cu ea. Că nu ne angajează nimeni pentru că nu avem experiență, și pentru că de fapt ce știm noi să facem știe oricine, adică nimic concret.

Și așa ajungem din nou la pasiune. Eu totuși cred că asta e ceea ce contează, e sigurul lucru care face diferența și te poate face să suporți orice: salariu mic, condiții nașpa sau doar rutina unui job de zi cu zi. Bine, e dificil câteodată să găsești și pasiunea, dar asta e deja altă discuție. Nu am un răspuns la întrebarea din titlu tocmai pentru că vorbind cu câțiva prieteni care se află în situația asta mi-am dat seama ce complicat e să iei o decizie în acest moment al vieții. Acela în care îți dai seama că ai ajuns acolo unde visasei, ești deja la mijlocul vieții dar nu e așa cum ți-ai imaginat.  Voi ce părere aveți?

Etichete: , , , , , , , , , ,

31 comentarii la “Ce faci când ai ajuns acolo unde visai?” Subscribe

  1. Niki 22/05/2013 at 19:29 #

    Părerea mea e că cel mai bine zici de pe budă, băgami-aș! Asta nu cred că trece de moderare.

    • Dollo 22/05/2013 at 20:31 #

      Tot ce bagi trebuie să mai și scoți 😉

  2. xyz 22/05/2013 at 20:08 #

    Anul ăsta mă înscriu la Facultatea de Ştiinţe Agricole, deşi am avut mereu oroare de cei cu două facultăţi.
    Motivul e simplu: m-am săturat să plimb hârtii la firma lui peşte, să stau în aer condiţionat şi lumină artificială. Vreau ca atunci când o să am riduri să pot spune că sunt de la vântul pe care îmi plăcea să-l simt în păr, nu din cauză că am îmbătrânit.

    Vreau ca atunci când sunt întrebată ce ştiu să fac, să nu mai fie nevoie să explic 5 minute cum îmbin funcţia de economist cu cea de gestionar, cetecist, operator calculator şi vânzător. Vreau să spun simplu: ştiu să altoiesc piersicul pe cais şi să cultiv lalele verzi cu picăţele albe.

    O singură viaţă am şi dacă până acum am trăit după principiul că lucrez doar ceea ce îmi place, nu e cazul acum să renunţ la acest deziderat doar pentru că mi-e jenă că mi-am schimbat preferinţele.

    Dacă totul merge conform planului, la toamnă voi cânta imnul ţăranilor, „Trăiască pita cu slănină”.

    • Dollo 22/05/2013 at 20:30 #

      Felicitări pentru curaj!

    • VASILIU MIRCEA PAUL 23/05/2013 at 04:05 #

      Superb ! Parcă am primit o gură de oxigen.

  3. Fluieratorul 22/05/2013 at 22:23 #

    Mie imi place meseria mea, am vrut sa ma fac inginer si asta m-am facut, m-am upgradat si specializat de citeva ori in 24 de ani de cariera, si cind ingineria nu s-a mai putut face cum pot eu s-o fac in Romanica, m-am mutat (anul trecut) in Germanica, patria printre altele si a inginerilor. N-am avut niciodata bani in exces, n-am murit niciodata de foame, sint autonom si independent de la 18 ani. M-as fi imbogatit daca as fi putut, da’ n-a fost cazul. Am schimbat 11 job-uri, de specializari destul de diferite, in 24 de ani.
    Stiu sa fac si pot sa fac multe alte lucruri suficient ca sa cistig o piine (drept e, nu sa cumpar o casa sau sa ma rup in figuri), dar asta pe care-l fac acum ma „foloseste” cel mai bine. Cind o sa vad plafonu’, fie din cauza mea, fie din a mediului, o sa sar pe alta sina. Singurul lucru pe care il sper e sa ma tina sanatatea. Nu vad sa existe alta problema.

    • Dollo 23/05/2013 at 00:10 #

      ești unul dintre norocoși

  4. Nana 22/05/2013 at 22:56 #

    Cred ca te-ai „lovit” deja de filmuletul asta, dar daca nu, merita sa te lovesc eu 🙂

    https://www.youtube.com/watch?v=LP7pdAn3foE

    Ura!

    • Dollo 23/05/2013 at 00:08 #

      da, îl văzusem, dar face bine să-l mai vezi din când în când. expresiile oamenilor când se gândesc la regrete sunt interesante.

    • Dacian 23/05/2013 at 16:19 #

      Nu stiam de filmul asta. Ce am observat interesant in film e ca, intr-adevar, exista oameni fara regrete; putini, dar exista. Insa exista si multi cu regrete, cel mai mult m-a impresionat tinara care regrata ca nu si-a vizitat (stra?) bunicul cand a fost bolnav …
      Merci Nana!

  5. val 23/05/2013 at 09:25 #

    Cred ca trendul ce s-ar putea numi „cu turma la facultate” e tot un exemplu de vreau si eu ce are ala, fie covor persan, suv, vila, aur, concedii…etc. Parerea mea de cativa ani incoace e ca multor oameni li s-ar parea viata frumoasa daca ar incepe sa vada serviciul doar ca pe o sursa de bani si atat, iar in timpul liber sa caute sa se simta bine facand ceea ce le place. Vor spune unii ca in Ro, trebuie sa munceasca atat de mult ca nu le mai ramane timp liber. Pai sa analizeze daca trebuie neaparat sa plateasca tot ce platesc, daca nu pot renunta la mare parte din cheltuieli, daca nu pot schimba serviciul, orasul, tara, meseria sau cel putin sa reduca din orele de lucru.
    Foarte putini oameni au avut sau vor avea norocul sa castige bani suficienti (suficienti pentru ce-si doresc ei) facand o munca din pasiune. Pentru restul e o solutie la indemâna sa munceasca pentru a face ceva banuti, iar in restul timpului sa faca ce ii multumeste, ce ii pasioneaza.
    Sigur, sunt cazuri si cazuri. Nu exista solutii valabile pentru toata lumea, dar pentru majoritatea, da, sunt sigur ca se poate.

    In cazul meu, am descoperit ca pot trai si daca lucrez part-time. Nu cred ca as putea castiga (destui) bani facand ce ma pasioneaza. De jobul actual nu mai pot zice ca sunt pasionat, dar imi fac treaba cu usurinta, asa ca de ce sa dau vrabia din mâna !? Sunt inca interesat si ma tin la curent cu noutatile, dar asta o fac pentru siguranta familiei. Pentru multumire, pentru pasiuni am serile si weekendul.

    • Dollo 23/05/2013 at 11:31 #

      Și asta e adevărat. Dar a ajunge la concluzia că poți trăi cu mai puțini bani e o devenire în sine 🙂

  6. carmen 23/05/2013 at 10:02 #

    In principiu sunt de acord, dar am o singura problema: la noi cand termini liceul ce te poti angaja? Vanzatoare? Secretara? Cum descoperi ce pasiuni ai dintr-un job de genul asta? Nu ai observant ca toti cei care isi descopera pasiuni gen travel blogger sau public speaker sau mai stiu eu ce sunt cu studii superioare si pleaca dintr-un job corporatist, middle sau top management? Facultatea e fix ca sa poti sa ajungi sufficient de sus cat sa vezi peste capetele oamenilor. Acuma e adevarat ca daca ai facut-o crezand ca diploma in sine iti va deschide drumul spre succes, mai bine stateai acasa. si trebuie sa te gandesti bine si cum definesti succesul. eu spun ca ai succes daca muncesti putin si traiesti bine 🙂
    Mie imi place foarte mult job-ul meu. Lucrez la o agentie de PR.

    • Dollo 23/05/2013 at 11:29 #

      Eu după liceu m-am angajat muncitor necalificat într-o tipografie. Nu ce faci când te angajezi contează, ci ce faci cu timpul tău căutându-ți sensul. Citind, încercând, explorând. La un moment dat gășești ceva. Travel blogger și public speaker nu cred că se descoperă după facultate, ci tot în urma unor întâmplări. În general pe mine facultatea nu m-a învățat mare lucru, ci practica. Deci mi-am cam cumpărat o diplomă. Dar am și muncit în timpul ăla.

  7. Adrian 23/05/2013 at 10:14 #

    Ce tot zici tu acolo, mai Dollo, nu esti tu fericita? Nu o ai tu pe Toshiba, nu ne ai tu pe noi? Da-le naiba de facturi si rate 🙂

    • Dollo 23/05/2013 at 11:32 #

      Lucrez la fericirea asta, măi Adriane, sunt aproape aproape 🙂

  8. Floriana 23/05/2013 at 11:16 #

    Am mers la facultate cu turma. La drept. Am crezut ca asta imi doresc sa fac dar, pana la urma mi-am dat seama ca nu-mi place. M-am angajat, am avut job-uri bunicele, unde mergeam cu placere, fara stres, dar nu era suficient.
    Nici acum nu stiu de unde mi-a venit, acum multi ani ideea ca vreau sa ma fac wedding planner. Iar acum 4 ani, mi-am infiintat propria agentie de organizare evenimente. Si atunci am descoperit ce vreau cu adevarat sa fac in viata. Am facut scoala de specializare florar-decorator am invatat mult si singura, mai am de invatat mult, in fiecare zi apare cate ceva nou, dar o fac cu placere si pasiune. Nu este usor, este o meserie grea, emotii mari, responsabilitate mare, dar satisfactia este uriasa. Simt ca las ceva in urma mea, cunosc multi oameni, leg prietenii, particip numai la evenimente fericite, lucrez cu flori toata ziua.
    Cand am citit articolul, am simtit asa o satisfactie…. Mi-am dat seama cat de norocoasa sunt ca mi-am dat seama ce meserie vreau sa am ptr restul vietii. Chiar daca asta s-a intamplat la 30 de ani. Si chiar daca nu o sa ma imbogatesc niciodata.
    Felicitari ptr articol!

    • Dacian 23/05/2013 at 16:09 #

      Bravo Floriana! Job-ul iti era putin … predestinat poate? 🙂

  9. MihaiC 23/05/2013 at 12:12 #

    Am mers la facultatea la care am dorit … Mate-Fizica… unde am inteles si invatat destule lucruri; carcotasii pot spune ca in timpul facultatii nu inveti nimic practic. Nu invata cei lenesi si cei comozi… In fiecare an am avut 2-3 profesori care pot fi oricand modele de urmat profesional.
    Am terminat facultatea si nu lucrez ca profesor … ci ca programator … de vreo 12 ani … Uneori ador ceea ce fac, alteori … „coding for food”; lucrez fara sa pun suflet. Intr-o lume ideala fiecare am reusii sa avem un venit mare dintr-o pasiune a noastra. In lumea reala toti facem compromisuri mai mari sau mai mici.
    Stiu (repet STIU nu CRED) ca ne concentram prea mult pe „a avea” si mult mai putin pe „a fi”. Cumva cultural suntem frustratii europei; nu apreciem deloc ce avem si ne raportam la vest… Ne simtim exclusi social daca nu avem o masina chic, haine in trend, vacanta in locatia la moda…samd.
    Fiecare ar trebui sa stea un pic si sa judece la rece situatia: „de ce anume chiar am nevoie pentru a fi impacat cu mine insumi? si apoi cu cei din jurul meu pe care ii iubesc”.
    Si eu sper sa ajung cat mai repede la nivelul asta de constiinta pentru ca ma trezesc prea des ca vreau lucruri … care imi aduc satisfactie cateva momente …

  10. Fleur 23/05/2013 at 15:57 #

    „…dar și dacă un 8-10% dintre copii nu ajung să termine 8 clase nu înseamnă că nu vor putea să execute niște munci fizice care le-ar fi trasate.”
    Depinde de copil. Și, mai cu seamă, de părinte. Care-i inoculează încă din fașă ideea că e „deștept” și că-i musai să fie „fruncea”. Oriunde, oricum. Nu contează că pe odraslă n-o duce deloc capu’… („Destul n-am avut io noroc, măcar el/ea să …”). Ei, și se dă „bietul” părinte peste cap și, cu muulte sacrificii (în cazul în care „odrasla” nu e, cumva, fecioraș de bani-gata), nu se lasă până nu-și vede visul cu ochii. Bine, ce-i drept, fabricile de diplome românești, adevărate pepiniere de analfabeți, sunt exact ce le trebuie.
    Și ajungem tot la educație. Mai bine zis, la lipsa ei…

    „Ce faci când ai ajuns acolo unde visai, dar nu e așa cum ți-ai imaginat”?
    Păi… dacă ești destul de conștient de asta, și dacă-ți pasă cu adevărat, o iei de la capăt. Ne-ai demonstrat tu însăți (și mai mulți comentatori de-ai tăi…) că se poate. Când ești tânăr, niciun munte nu e greu de răsturnat. (Pe vremea mea nu era de conceput așa ceva… :))

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?