După cină am convins-o pe mama să mergem în Piața Universității. Ce să căutăm noi acolo? mă întreabă ea după ce avusesem o discuție despre cine și de ce protestează de 15 zile în oraș. Singurul lucru bun, după părerea ei, era că din protestele astea au ajuns să se certe Crin cu Ponta. Am ajuns în piață când abia se aduna lumea. Am dat o tură până la Unirea, am citit pancarte, am comentat. Întrebarea mamei, când s-a declarat obosită și mi-a cerut s-o duc înapoi acasă (că mâine are de pus castraveți la murat):
– Dar oamenii ăștia n-au servici?
I-am zis că probabil mulți dintre cei care protestează seară de seară în piață sunt și tineri fără job, fac parte din generația tânără și irosită despre care se tot vorbește în Europa de când cu criza. Au studii, dar n-au loc pe piața muncii. Pentru că avem așa ceva în familie, mama a priceput mai ușor, dar tot a băgat-o pe aia cu „pe vremea mea…”:
– Noi munceam, mamă, nu aveam timp de manifestații, că trebuia să mergem la muncă.
– Ce munceați, mă, atâta, că uite, acuma tot săraci suntem, caut eu s-o întărât.
– Păi ce am muncit, atâta industrie câtă a fost în țara asta cine a făcut-o?
– Și la ce v-a folosit?
– Păi uite că de bine de rău avem acuma o pensie. Să zicem mersi că ne-o plătesc ăștia.
– Păi să ziceți, că ăștia v-o plătesc împrumutând bani de la FMI. Nu vezi că tineretul nu muncește ca să vă plătească pensia, cum ar fi normal…
– Și ăștia până la urmă ce vor, de asta protestează?
– Nu chiar…
– Dar atunci ce vor?
– Să schimbe lucrurile, sistemul. Sunt o generație neafectată de comunism, gândesc altfel, vor să fie guvernați altfel.
– Dar nu prea văd că schimbă ceva, ă?
– Totuși, sunt mulți, cei mai mulți oameni ieșiți în stradă în ultimii 20 de ani, e ceva, eu zic că e încurajator, nu vezi că ies fără sindicate, fără partide, e clar că o schimbare trebuie să se producă.
– Și cu cine vor ei să schimbe? Pe cine pun în loc? Noi cu cine votăm?
N-am știut ce să-i mai răspund mamei, că de când cu protestele astea și pe mine mă încearcă aceeași întrebare: ok, uniți, salvăm, alea alea, dar ce facem după? Cum concretizăm toată energia asta într-o schimbare reală de sistem, ca să nu rămână totul doar o emulație pe care pun mâna niște iliești 2.0? Dacă n-or fi pus deja unii mâna, că prea curgeau organizat coloanele de manifestanți aseară, sub ochiul mulțumit al poliției și jandarmeriei, precum coloanele de oameni ai muncii către manifestațiile de 1 Mai odinioară. Deh, eu le-am prins și pe alea…
* Nu am pomenit de Roșia Montană pentru că oamenii pe care i-am văzut eu aseară nu veniseră acolo doar pentru asta. I-a scos în stradă ceva mult mai profund. Problema e că acel ceva îmbracă prea multe forme și nu e suficient de copt pentru a înlocui sloganul actual. E nevoie de cineva care să aprindă lumina și să organizeze tot poporul ăsta nemulțumit. Cineva care să știe că va fi tocat de mașina de propagandă și pentru laptele supt de la țâță, dar în care oamenii să aibă suficientă încredere încât să nu conteze. Dacă acel om va reuși să scoată la vot poporul de aseară de la protest (plus alte câteva milioane care stau în casă din varii motive, dar gândesc la fel) probabil că ar fi șanse să batem autobuzele și sacoșele USL+PDL. Mă tem, însă, că nu se poate menține treaz interesul până la alegeri cu mișcări de stradă. Ar fi epuizant pentru ăia care au totuși un loc de muncă 😉
** Adineauri l-am auzit la TV pe premier spunând că după ce a discutat cu minerii îi va căuta pe Remus Cernea, pe Nicușor Dan și pe alții care au mai fost în emisiuni televizate. Practic Ponta s-a grăbit să indice niște lideri ai mișcării de stradă, dintre care unul e chiar parlamentar USL. Cam convenabil.
Păi să ne lumineze maestrul Alex Stefănescu și ciracii lui cu raționamente de genul
„Eu cred chiar că resemnarea românilor, lipsa lor de reacţie la diverse pierderi este şi o expresie indirectă a vitalităţii lor. Un popor fără vlagă nu cedează nimic, nu face nicio concesie şi nu tace atunci când i se ia ceva. Dar un popor cu multă viaţă în el, talentat şi capabil, cum este în mod evident poporul român acceptă nepăsător să piardă. De ce? Pentru că are de unde.”
Cînd mi se vîră pe gît sistematic chestii „nici așa, nici altminteri” îmi dau seama că „ăștia” sînt MULT mai vinovați decît politicienii.
Exact genul de articol menit sa demobilizeze lumea. Exact genul de articol menit sa ne resemneze. Cand de fapt lucrurile nu sunt chiar asa. Una e ca un guvern sa guverneze stiind ca in mare parte orice ar face nu vor fi trasi la raspundere, si alta e ca un guvern sa conduca stiind ca la orice derapaj pietele se vor umple de cetateni nemultumiti gata sa-i traga la raspundere. Stau si ma gandesc cum ar fi aratat protestete din ’89 daca aveam internet. Tata imi povestea ca pe atunci exact acel gen de oameni care nu erau vazuti prea bine de societate au iesit si-au marsaluit in strada. Evident, daca protestele si revolutia din ’89 ar fi avut loc in vremea internetului si-a blogosferei in mod sigur cei din piata ar fi luati la-ntrebari. Ba ca n-au locuri de munca, ba ca sunt elemente care conturba linistea, ba ca nu avem ce sa punem in loc.
Si da, tocmai asta e problema ca n-ai scris pe subiectul Rosiei Montane, asa cum 90% din blogosfera, cel putin cea mai vizibila, n-o face. Sau daca o face scrie pro exploatare prezentand obsedand argumentele RMGC.
Dragă Tiramisu, n-am scris de RM tocmai pentru că nu sunt atât de sigură ca tine că înțeleg despre ce e vorba, dar părerea mea e că dacă le spui oamenilor că e nevoie de coerență și organizare chiar și în protestele spontane, nu-i descurajezi. Dacă îi descurajează niște argumente, ce-or să facă în fața pulanelor jandarmilor?
Dollo, eu cred ca fiecare dintre cei cu putina educatie si ceva neuroni sanatosi si harnici poate sa isi spuna o parere in legatura cu povestea de la Rosia Montana. Cu atat mai mult cei care prin natura serviciului (ziaristi) au avut acces la mai multe informatii decat majoritatea. Nu cred ca daca vezi un sofer beat la volan spui „eu nu ma pronunt fiindca eu nu am carnet de conducere” …
Nu trebuie sa fii geolog sau broker sau economist sau membru al serviciilor secrete ca sa iti faci o parere despre ceea ce se intampla. Nu trebuie sa fii rosean. Bineinteles ca asta nu inseamna sa abordezi subiectul avand puncte de vedere care sa iti depaseasca calificarea. Dar oricine cu capul pe umeri si nestipendiat poate sa isi exprime o parere pertinenta, fie si partiala.
Se spune ca nu trebuie sa fii gaina ca sa iti dai seama daca un ou este stricat …
P.S. Fie si amintind de catastrofa de la Baia Mare din 2000 si tot poti sa ajuti la intelegerea unor aspecte ale situatiei.
tocmai aia e, că nu cred că oricine cu capul pe umeri poate avea păreri pertinente despre orice. încerc să mă abțin să am pretenția că sunt pertinentă în toate. asta nu înseamnă că nu pot rezona cu cauza despre care vorbim aci, dar de exemplu eu cred că ar fi altele mult mai importante, față de care oamenii cu capul pe umeri din țara asta au fost pasivi. de aia zic că dacă tot s-a iscat această mișcare, e bine s-o folosim pentru ceva mai mult decât RM. poate că e wishfull thinking, dar îmi place să cred că RM e doar pretextul
” dar ce facem după? ”
democratie participativa. fara asta nu se va schimba nimic. cateva mii de oameni (nu 100.000 ) sa poata initia referendum ale carui rezultate sa fie obligatorii. referendumurile sa poate fi initiate de la nivel comunal pana la national.
Dollo, asta poti sa le spui urmaritorilor tai pe blog FB si unde te mai urmaresc. democratia reprezentativa si-a aratat limitele. sa stea in strada pana se da legea referendumurilor dupa model elvetian (sau altul si mai bun daca stiti)
Răspuns parţial la spusele mamei tale despre faptul că înainte lumea se ducea la muncă, i.e. toată lumea avea loc de muncă: aveau şi părinţii mei loc de muncă, mama medic, tata inginer, amândoi pe nişte salarii de mizerie, fiecare detaşat în alt colţ de ţară, iar eu, în acest paradis al locurilor de muncă, am crescut la bunică-mea şi de la 5 la 9 ani am muncit pe bani, tricotând şi făcând prăjituri pentru nunţi. (Aveam până şi eu loc de muncă, într-un fel.) Fireşte că aceste skilluri sunt la mare modă acuma, că deh, handmade this, vintage that, dar atunci nu le vedeam deloc aşa. Era pura necesitate impusă de faptul că, datorită minunatului loc de muncă asigurat de stat prin repartiţie părinţilor mei, am dus-o într-o sărăcie cvasi-lucie. Şi nu vreau să aud de şpaga medicilor, că mama era stomatolog la Mila 23 sau în vârf de munte, unde nu-i dădea belşugul afară din casă nici pe pacienţi. Iar dacă aş fi apucat să mă pricopsesc şi eu pe vremea aia cu un loc de muncă, sigur n-aş fi făcut ce vreau şi ce-mi place, din simplul motiv că limba de pe urma căreia fac bani buni nu se studia în şcoală decât în mod cu totul excepţional.
Mă mai transportă diverşi taximetrişti care încep şi ei să-mi proslăvească vrmurile (din fericire) apuse, în care aveau program de lucru la fabrică până la 3 sau 4 pm şi apoi relâche. Când îi aud, îmi vine să-i omor, că-mi aduc aminte cum făcea mama naveta cu trenul şi apoi 8 km pe jos, indiferent de vreme, de pleca dimineaţa la 6 şi venea seara la 6 frântă de oboseală, pe acelaşi salariu rural-medical de mizerie. Da, pot să înţeleg binele pe care îl regretă ăştia cărora le vine greu să muncească acuma, că deh, nu mai e cum ştiau ei, vremea trece, leafa merge, şi nu pentru asta îmi vine să-i omor. ci pentru incapacitatea lor de a înţelege că nu toată lumea o ducea aşa. Sunt convinsă că vânzătoarea de la aprozarul de cartier, care scormonea printre nişte cartofi semi-putrezi cu degetele pline de auret (priveam fascinată inelele, nu mai văzusem niciodată aşa ceva), regretă şi ea vremurile autorităţii şi bunăstării ei, dar în vremurile alea abia dacă ne puteam permite şi marfa ei pe care n-ar fi mâncat-o nici porcii. Dar ai mei aveau „servici”! Mare consolare, ce să spun!
Btw, pe mine la „servici” nu mă mai prinde nimeni. Mi-am dat demisia din două (agenţie guvernamentală, respectiv universitate de stat) şi n-o să mai fac greşeala să mă tocmesc undeva slugă pe termen nedeterminat, deşi ăsta pare a fi idealul multora.
Culmea e că singura persoană care a înţeles imediat aversiunea mea faţă de sărăcia stabilă din comunism nici măcar nu e din România; e o amică rusoaică al cărei tată era ofiţer în armată, iar loc de muncă mai stabil decât Armata Roşie… Deşi familia ei o ducea mai bine decât restul populaţiei, amica mea tot de sărăcie îşi aminteşte. Mi-a povestit cum i-a fost teamă să se întoarcă acasă după ce scăpase pe jos sticla cu raţia lunară de ulei. Pe loc mi-am adus aminte de pâlnia ruginită cu care îmi turnau mie în sticlă la alimentara un ulei gros şi urât mirositor. Nu îi era teamă că va fi pedepsită, ci se temea pentru că ştia că pur şi simplu nu mai aveau bani şi surse ca să facă rost de ulei, iar perspectiva lipsei – şi a lipsurilor – o îngrozea. Nu mai vreau aşa ceva, cum nu mai vrea nici ea. Probabil că mama ta şi toţi nostalgicii locurilor de muncă au trăit într-un univers paralel, cu program fix de serviciu şi leafă îndestulătoare (mama avea salariu 1200 de lei, vecinul cizmar avea peste 2000), dar eu şi amica Olga, deşi în ţări diferite, am avut parte de-o sărăcie pe care nu o doresc nici duşmanilor. Ba da, de fapt o doresc tuturor celor care încearcă să mă convingă ce bine era înainte, când existau locuri de muncă pentru toată lumea.
@Ioana: va anunt pe aceasta cale ca am salvat comentariul dvs si il voi folosi la nevoie impotriva specimenelor nostalgice. fara a putea preciza foarte concret sursa 🙂
Folosiţi-l cu încredere! Probabil că şi alţii au avut experienţe similare, doar că nu-s aşa de vizibili şi vehemenţi ca nostalgicii. Nu-i face nimănui plăcere să-şi amintească aşa ceva.
Eu sunt una dintre tinerii ăia care se duc la serviciu în fiecare dimineață, după ce pleacă de la protest la miezul nopții.
Îmi pare bine să o cunosc pe mama ta, să-i transmiți că e mai ușor să ne trezim și să ne facem bine treaba când reușim să ne mobilizăm atâția pentru – în sfârșit! – un principiu.
o să-i transmit 🙂
Eu simpatizez cu miscarea asta de strada, chiar si numai ptr.faptul ca a e un embrion de constiinta civica. Asta lipsea grav in Ro.ultimelor decenii.
Indiferent de posibilitatea ca strada sa fie manipulata de ONG-izde de „mare calitate” in solda vreunui combatant din razboiul „intern” Soros vs.Steinmetz, miscarea asta contestatara e buna si foarte buna.
My generation si-a facut ucenicia in ’89-’90 si dupa aia s-a imburghezit la modul cel mai aspru. S-a retras nevolnic in propriul cuib de comoditate si egoism de week-end prelungit pe Valea Prahovei, a bagat la inaintare „am copii, am rate” coroborat cu „da’ tu ce-ai face in locul lor?!?”, adica al politicienilor tip „Ali Baba si cei 40 de cetateni onesti”….
Acum e timpul ca altii mai vrednici, poate, decit noi sa-si manifeste revolta.
Faptul ca flacara strazii inca nu s-a stins e ceva aproape miraculos. Long live rock’n’roll !!
Remarc, cu o oarecare tristete, ca madame Dollo greseste grav (pe fond) cind o intreaba pe mama ei: – Și la ce v-a folosit?
Pai ce mai Dollo ?!? Isi inchipuia dracu’ ca niste timpiti sinistri o sa risipeasca pe apa simbetei tot ce a cladit poporul asta trudit?!? Si pe ce?!? Pe vile, masini si o jalnica bogatie individuala agonisite si afisate pe marginea unei gropi de gunoi.
Istoria omenirii este un ciclu aproape neintrerupt de constructie frenetica si de demolare si mai frenetica. F.putini au fost aceia scutiti de astfel de aberatii. Dar la noi entuziasmul demolarii tine decenii.
Mister JB, mă citești de ceva vreme ca să știi că mai pun unele întrebări și ca să stârnesc discuția 😉 Altfel, și mie îmi sunt dragi tinerii ăștia din stradă și da, sper să aibă mai mult succes decât noi. Deocamdată remarc doar că nu prea știu să primească comentarii care nu sunt la fel de înflăcărate ca ei. Sper să fie doar o trăsătură tinerească.
Ei, daca intrebarea ptr.maman era menita doar sa stirneasca oares’ce debate e ok. Retrag tristetea…. 🙂
Nu, tinerii nu stiu sa primeasca comentarii ce sint lipsite de inflacarare. Sa ne amintim doar impetuozitatea timpurilor cind umblai cu sarafanu’ crăpat „rendez-vous style” prin ’39/’26. Si nu e, pina la urma, nimic rau in asta: nici in impetuozitatea virstei si nici in rendez-vous-ul&bufantii cu vipusca vremurilor apuse.
Un pic de nebunie, inconstienta, sfidare sint necesare ptr.a zdruncina un sistem maturizat in rele. Altfel nu se poate. Daca nu indraznesc nu inving. Au toate sansele/datele impotriva lor. Cu exceptia notabila a timpului. E de partea lor, ca sa-i citez pe R.Stones…..
Ar fi multe de spus, dar sint cam obosita dupa o zi de lucru in capitalism. Asa ca ma rezum la ideea principala: cred ca gresesti fundamental la partea cu „E nevoie de cineva care să aprindă lumina și să organizeze tot poporul ăsta nemulțumit.”
Ca iti convine sa auzi, ca nu, exact cu fraza asta dovedesti ca ai trait in comunism si inca ai reminiscente de gindire „de-alea”, ceea ce nu e o rusine, toti astia „de o anumita virsta” le avem, din pacate. Pentru ca ne-a ramas din comunism ideea asta ca trebuie UN lider (tatuc, conducator marit, samd), care sa duca multimea pe culmile progresului si civilizatiei, care sa ne spuna ce sa facem si incotro sa mergem.
Dimpotriva, ce cred ca deosebeste democratia avansata de societatea socialista multilateral dezvoltata, este exact spiritul civic difuz. Iesim in strada nu ca sa urmam un lider, ci o idee. Exact asta imi place la chestia cu Rosia Montana: ca au iesit in strada si pro si anti-basisti, si pro- si anti-crinisti, pro si anti-Ponta (ca sa nu mai spunem ca insusi Ponta e pro si anti-Rosia Montana, depinde daca e deputat, prim-ministru sau sot al Dacianei). E o miscare care urmeaza o idee, nu un conducator. Si despre asta e vorba cred, in democratiile participative (alea de prin Olanda, Elvetia, samd): unul iese in strada a propos de problema ciinilor (a propos, au fost demonstratii in Varsovia si Helsinki pentru maidanezii nostri), altul e interesat de ecologie, altul de centralele atomice, de problema imigrantilor sau de dreptul de a downloada de pe net pe gratis. Nu trebuie sa ai un leader POLITIC care sa te invete ce sa gindesti si ce sa votezi, iti alegi afilierile cu capul tau, nu la gramada, ca asa iti spune unul ca Mircea Badea (de exemplu).
Ideea e ca de data asta oamenii au gasit diferite motive personale care sa ii lege de protestul cu Rosia Montana. Am fost si eu aici la proteste la ambasada, si nu am facut-o ca sa strig „Jos guvernul”, ci chiar ca sa strig „Salvati Rosia Montana”. Si m-am simtit grozav.
poate că ai dreptate, dar te legi de o exprimare, și pierzi din vedere ideea. dacă ne bazăm doar pe beneficiile mișcării civice difuze – cu care sunt total de acord, cu condiția să se manifeste permanent, nu doar la 20 de ani odată – deci dacă ne bazăm doar pe asta, la alegeri ce facem, cu cine votăm? eu asta întrebam: ce fac când pe buletinul de vot la anul îi găsesc tot pe ăștia? că dacă tot și-a atins limitele actualul sistem politic și de guvernare, zic că poate actuala mișcare civilă din piață se coagulează și propune și o alternativă politică. de ce e așa de rău? până la urmă nicio țară nu se guvernează prin mișcări de stradă, deocamdată.
Cred ca gindim la fel 🙂 Ideea e sa se coaguleze spiritul civic in mod „natural” (nu prin ‘emanatile revolutiei’, cum fu mai acu’ doaj’ de ani), iar mai apoi, de acolo, zic eu, bulgarele de zapada o ia la vale, si s-or iti si niste leaderi. Eu spun ca nu de unul avem nevoie, ci de mai multi…
mulți să fie, să avem de unde alege, maică 😉
Ioana, nu e chiar asa. Un medic stomatolog, acum are 65 ani, e la pensie, avea bani multi, multi pe vremea comunistilor. A fost si el prin coclauri vreo 3 ani, dar apoi a tot invatat, s-a perfectionat, si-a facut clientela, lucra in doua locuri, la policlinica, unde facea si garzi multe, si la una cu plata.
@Mihaela: acusi acusi vine iar 25 ianuarie si ne intalnim la capataiul liderului sa cantam Internationala. stiti dvs in Ghencea militar. ce alee era, ca in fiecare an uit !?
Ref **: s-a razgandit, a zis ca in Piata nu sunt lideri si ca nu se mai duce… dar a avut curajul sa trimita legea la Parlament…. unde va vota impotriva.