Rochia de bal

Mi-am regăsit rochia de la balul de absolvire a liceului, din 1988. Încă mă mai încape, o mai fi în tendințe?

rochia

Costa câteva sute de lei participarea la balul pe care clasa a decis să-l facem undeva la mare. Mama avea salariul puțin peste 2000 de lei. Cum să-mi plătească mie participarea la bal, fie el și pentru terminarea liceului? Așa că am mers doar la varianta săracilor, aia organizată în clasă. Rochia mi-o făcuse verișoara mamei, croitoreasă în Buzău, care era capabilă să coasă orice-i desenam eu din revistele Burda, strecurate cumva în România la pachet cu alte chestii occidentale decadente.

rochia3Azi am regăsit rochia în șifonier la mama. M-a întrebat dacă vreau s-o mai păstreze. Habar n-aveam că o ținuse până acum. A fost ca și când aș fi deschis o conservă din aia cu aer din comunism. M-au năpădit amintirile, m-am întors în banca mea din clasa a 12-a. Culmea e că încă mai încap în ea. În rochie 😉 O combinație de satin roz bombon, catifea neagră de la o rochie mai veche a mamei și voal. Singurele chestii cumpărate au fost satinul și voalul. Fermoarul a fost recondiționat de la o rochie mai veche a croitoresei, pentru că pe vremea aia nu se găsea un fermoar atât de lung. De fapt nici nu mai știu ce naiba se găsea.

Clar nu ieșise ca în revistă, dar respecta două dintre elementele de acolo: funda imensă în dreptul sânilor (cvasi inexistenți la vremea aia) și fusta încrețită pe șolduri, că așa se purta atunci, ca să-ți sublinieze talia. Că nici șolduri nu aveam destul…

Curios lucru e că nu-mi amintesc nimic, absolut nimic de la bal. Tocmai pentru că a fost unul fără fast. Nici poze nu am de atunci. Mă întrebase cineva adineauri cu cine am fost la bal. Cu nimeni, că nu aveam prieten. Nu am avut niciunul până când m-am angajat, și eram pe picioarele mele, cum s-ar zice. Fată responsabilă 😉

Nici rochia n-am pătat-o cu băutură, nici n-am pozat-o cu telefonul în oglinda din buda școlii. E drept că nici nu se făceau pe vremea aia „pozele” de azi în WC-urile școlilor 😉 De aia mi-am scos acum pârleala și m-am pozat în ea, în oglinda de pe hol.  Blogul ăsta devine tot mai mult o piedică în calea uitării 🙂

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “Rochia de bal” Subscribe

  1. Andreea 01/09/2013 at 14:41 #

    Dar iti sta chiar bine! 🙂
    Eu zic s-o pastrezi, moda intotdeauna revine dupa 30-40 de ani asa ca nu se stie niciodata.

  2. Sonia B 01/09/2013 at 14:41 #

    Sunt frumoase ! Si rochia si purtatoarea!

  3. volk 01/09/2013 at 14:44 #

    M-ai facut sa plang!

  4. ady 01/09/2013 at 15:07 #

    e foarte misto si iti sta bine. si s-ar putea sa fie in tendinte. 🙂 sau macar n-a expirat de tot. mama ar numi culoare aia „somon”. a purtat-o anul trecut, la nunta lu’ frate-meu si a facut furori (rochia „somon” a maica-mii si pantofii „rodie” ai cumnata-mii-mireasa au fost cele mai admirate piese). s-a smiorcait un pic ca e prea batrana pt culoarea aia, dar a cedat tentatiei si a zis „fie ce-o fi”.
    clasa mea a facut la „balul” intr-o crasmulita la caciulata. n-a fost exagerat de scump, nimeni n-a exagerat cu toaletele, a reusit sa vina toata clasa. (daca imi aduc bine aminte, s-ar putea sa ma insel, o parte am pus un pic mai mult sa-i ajutam pe cativa colegi). dintre profesori a fost doar diriga (care, iar sper sa nu ma insel, si-a platit singura tot). ne-am dus cu masinile imprumutate de unii colegi de la parinti. tin minte si acum, unul din ei ii promisese maica-sii ca nu trece de 60km/h. s-a tinut de cuvant, spre disperarea altora care s-au vazut nevoiti sa faca mai multe pauze decat se asteptau ca sa-l astepte. am purtat un costum dintr-un fel de panza topita, nu ma pricep, de un albastru foarte tare (ca nu inteleg ce-a fost in capul meu e una, dar nu inteleg ce-a fost in capul maica-mii de m-a lasat sa-l cumpar), format din pantaloni (cu cracii foaaarte largi) si un soi de bluzo-vestuta, inchisa cu vrreo 3 nasturi si o funda putin mai jos de sani. il aveam din urma cu un an, cand participasem la o nunta in el. 🙂 nu l-am mai vazut prin dulapuri la mama.
    la balul ala am incercat prima oara sa fumez (tutun, nu alte prostii); dupa vreo doua fumuri am zis ca nu-i de mine. 🙂 urmatoare incercare a fost intr-o pauza, la cursuri, vreo 3 ani mai tarziu, dupa ce-am tusit de prietena mea si-a inchipuit ca tre’ sa cheme salvarea am decis definitv ca tigarile nu-s de mine.

  5. Clementina 01/09/2013 at 19:43 #

    E frumoasa. Poti s-o mai porti. E vintage 🙂

  6. val 01/09/2013 at 21:01 #

    ești frumoasă.
    la rochie nu mă pricep 🙂

  7. spufi 02/09/2013 at 01:18 #

    are asa un aer de fifty’s. me gusta 🙂

  8. zwilling 02/09/2013 at 14:39 #

    Imi place rochia. Cu cine te-ai intors de la bal?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.