A m fost recent la o reuniune a câtorva țări europene membre UNESCO, organizată în România, la care fiecare participant a avut ca temă, printre altele, să prezinte o tradiție din țara lui. Le-au fost puse la dispoziție diverse recuzite, în funcție de ce a cerut fiecare. Unii și le-au adus de acasă sau au improvizat pe loc.
La ridicarea cortinei situația a arătat cam așa:
– Grecia s-a unit cu Cipru la aceeași masă, au servit asistența cu măsline, Ouzo și un soi de țuică cipriotă mai tare ca Ouzo. Constantinos, cipriotul (cămașa movulie în poză), a fost sufletul petrecerii – animate și de țuica cu pricina – așa că masa lor a fost printre cele mai vesele. La momentul artistic a cântat împreună cu grecul un sirtakis, invitând asistența gata „ambetată” să danseze. N-au dansat decât fetele din echipa României, costumate cu ii și fote. Imaginea a fost amuzantă, însă.
– 
Croația a venit cu niște vișinată făcută în casă de participanți, plus prăjituri destul de similare cu ale noastre (gen fursecuri), plus pliante turistice, că deh, sunt țară turistică. Dar fiind vecini cu masa greco-cipriotă s-au veselit mai tare cu Ouzo așa că după un anumit moment nu s-a mai știut care-i mai bună, vișinata lor, sau licoarea grecească. La momentul artistic s-au costumat în niște vrăjitori/zburători/ursitori care ba ademeneau fetele, ba le speriau. Nu s-a înțeles prea bine care erau ritualurile, dar asta venea după câteva ore de degustări, cum am spus.
– 
Ungurii au desfăcut niște ambalaje cu mezeluri în care au înfipt scobitori. Niște salam picant și o pălincă, tot așa, gustate din plin de audiență. Reprezentanții lor erau îmbrăcați tot cu ii și cămeșe românești. Ori erau unguri din Ardeal, ori nu aduseseră cu ei și costumele populare.
– 
Turcii au umplut masa cu rahat, fistic și alte semințe, au oferit pliculețe cu mostre din fiecare, iar la momentul artistic, de unde toată lumea aștepta cu sufletul la gură niște dansuri din buric – aveau și câteva reprezentante suficient de carnale pentru asta – au oferit doar un mic concert de muzică clasică, cu câțiva copii care au cântat la vioară.
– 
Bulgarii au etalat sticluțe cu parfum de trandafiri și săculeți aromați din aceeași categorie. În plus au vrut să prepare o shopska salata, pe loc, dar au fost niște mici neînțelegeri cu organizatorii (ba le-au dat legumele nespălate, ba nu le-au dat cuțit și tocător) așa că s-au lăsat păgubași. Tot cu niște dansuri ne-au regalat și ei la momentul artistic.
– Serbia a pus pe masă un colac imens făcut după ritualurile creștine de sărbătoare a morților, un castron cu colivă cu o lumânare în mijloc, o icoană și alte obiecte de cult. La momentul artistic au reprezentat o masă în familie, un soi de lăsata secului sau sâmbăta morților, în care se mănâncă îmbelșugat, iar membrii familiei despică colacul, în care e ascunsă o monedă de aur. Cine o găsește are noroc tot anul. Ca o curiozitate, coliva lor e ceva mai încărcată de arome ca a noastră, adică are multă scorțișoară, coajă de portocală și tot felul de fructe confiate, pe lângă clasicul grâu. Nu m-a impresionat.
– Germania, însă, a fost o revelație. De altfel nu știu de ce mă mai mir, că tot găsesc la ei diverse motive de admirație în ultimul timp. La început am fost un pic dezamăgită, recunosc, pentru că masa lor părea singura improvizată în stilul vechilor expoziții industriale de la Romexpo. Adică printre toți ăia care veniseră cu mâncare și beuturi, nemții ce credeți că etalaseră? Stegulețe, pixuri, rigle, plannere și pliante. Parcă veniseră cuceritorii cu mărgele la băștinași să-i pună la muncă.
Echipa a recuperat, însă, spectaculos, la momentul artistic, când au improvizat o scenetă de pantomimă în care au arătat decăderea familiei tradiționale în Germania. Au fost, de fapt, o trupă de teatru neconvențional, compusă din tată, mamă, două fete, care s-au așezat la o masă, în semiîntuneric, și au jucat pe rând: momentele fericite, de demult, când fetele erau mici, și părinții erau tineri, se bucurau de masă împreună. Apoi părinții au început să se certe, să gesticuleze, să trântească farfurii și pahare. Apoi au început să se ignore reciproc folosind ca pretext cititul ziarului în timpul mesei. Apoi fetele au crescut și au început să ignore și ele restul familiei, cu ochii în telefoane. Apoi tata a început să bea, mama să plângă, una dintre fete să călătorească tot mai des cu geamantanul, iar cealaltă s-a pierdut și ea prin decor cu alt pretext.
A fost, după părerea mea , cea mai bună alegere dintre toate. Nemții au ales să prezinte un obicei drag lor – și oricui, până la urmă – dar care s-a pierdut în aparenta modernitate și goană a timpurilor. Mi s-a părut că Germania a fost cea mai ancorată în realitate, comparativ cu toate celelalte țări care au preferat să se laude cu niște chestii prăfuite, care uneori nici nu mai sunt trăite în țările lor, dar sunt scoase de la naftalină ori de câte ori e nevoie să etalezi o tradiție.
Echipa României, am uitat să vă spun, a ales să joace o nuntă tradițională, cu toată lumea costumată în port popular, pețitul miresei, udatul, legatul și dansatul. Nu știu dacă se mai cunună oamenii azi în stilul ăsta, poate prin Maramureș, dar și acolo sunt destul de multe „inserții” de modernism kitchos adus din afară de românii plecați la muncă. Altfel, nunta ca tradiție, există și e cam la fel la multe popoare. E mai greu, pesemne, să aduci ceva cu adevărat original din țara ta – care să nu se mai găsească și la alții – așa că găselnița nemților mie una mi-a plăcut și pentru că e actuală, și pentru că a fost îndrăzneț prezentată.
Una peste alta, cum spuneam, mi s-a părut inedită prezența Germaniei la evenimentul ăsta, prin alegerea făcută. Dacă aș fi fost pusă să aleg ce tradiție românească să prezint, eu nu știu dacă aș fi fost mai inspirată decât restul țărilor. Voi ce ați fi ales?
Cu Bercea Mondialu, evident.
Știam eu că am cititori creativi 🙂
In ceea ce priveste actualitatea, nu as lua ca reper Bucurestiul. Ce zici tu de nunta inca se mai practica in restul Romaniei. Ca ne hlizim cu totii la o hora miresei in mijlocul strazii chiar si orasele mari chiar si in Bucuresti.
Sunt un pic morbida: as fi prezentat o inmormantare. Cu bocitoare, coliva, cap de colac si tot dichisul
Ah, au furat sarbii ideea cu coliva si lumanarile?! Damn.
Nu cred că au furat-o, sunt și ei tot ortodocși, de
Ca sa punctam si actualitatea, dar sa facem si o mica referire la un trecut nu foarte indepartat, as fi ales traditia romaneasca de deschidere a unui magazin Lidl, cu coada de cu 2 ore inainte de deschidere, cu puhoiul de pensionari prost imbracati din primele randuri ale cozii, tisnitul printre usi prin inghesuiala, cazaturile si urletele celor calcati, bataia pe tigai, cozile interminabile de la case plus intrebarile celor care au cumparat deja: da’ asta ce e, la ce foloseste?
Bun, bun! 🙂
Licoarea greceasca se numeste Tsipouros mi se pare, are aceeasi arome ca Ouzo (de la anason), insa este mult mai tare (ca un fel de rachiu de-al nostru).
Știu de țipuro, dar nu era asta, că l-am întrebat pe cipriot. I-a zis altfel, dar n-am reținut. deh, am băut și eu 😛
Da, si eu am fost la nunta unor prieteni, care s-a tinut in satul natal al mirelui, undeva in Suceava. Mentionez ca mirii locuiesc in zona urbana si sunt oameni de afaceri. Toti satul a fost in costume populare originale (care se pastreaza de pe la bunici), iar nuntasii de la oras au fost rugati sa vina pe cat posibil imbracati cu o ie ceva, ca sa se incadreze in peisaj. Au fost si niste traditii frumoase, printre care o „iertaciune”, prin care mirii isi cereau iertare de la parinti pentru eventuale greseli; cineva din sat a recitat pe de rost tot cantecul popular. Cununia religioasa a avut loc intr-o mica manastire construita pe un teren donat de tatal mirelui, care este si inmormantat acolo. Inainte de cununie, a fost o alta slujba prin care s-a cinstit ctitorul. Una peste alta, mie mi s-a parut genial. E adevarat ca elementul modern era prezent peste tot, se servea cafea espresso de exemplu, dar cred ca e imposibil sa te intorci cu totul in secolul trecut. In concluzie eu cred ca se poate prezenta o nunta, dar asa cum zici si tu, trebuie sa fie cat mai epurata de „kitchoseniile” prezentului.
Daca vreti sa vedeti niste poze, http://www.alexpopa.ro/slide/slideshow.php?i=71&a=14
PS: si inmormantarea cu bocitoare a lui ady mi se pare super idee, doar sa nu degenereze in „cuibul de viespi” (pentru cine a vazul filmul) 🙂
Și cuibul de viespi are tradițiile lui 😉 Frmoase poze, dar am impresia că sunt de la două nunți? Sau fata cu voal a prins buchetul?
daca-mi da prin cap asa ceva, nu ma iarta maica-mea, cat oi trai. si am un costum de muscel, o minunatie, cu cea mai splendida marama de borangic pe care ati vazut-o vreodata.
la nunta parintilor meu, bunica-mea paterna, care nu le are cu moda, gatelile si altele din zona (fir-ar, chiar ma intrebam cu cine seman), din varii motive (a uitat, n-au mai fost bani, mi-a zis tataie odata, dar am uitat) nu si-a luat rochie/costum ceva haine moderne. s-a imbracat in costum popular.
mie imi place cum arata in poze (al meu e pe rosu, de fata necasatorita/nevasta tanara, al ei era pe negru, de femeie in varsta), dar maica-mea n-a iertat-o nici acum pt asta, si-s 35 de ani de la eveniment.
Mărţişor, socată, Brâncuşi.
Mărțișor au și bulgarii, în rest … da, dar Brâncuși nu e o tradiție.
…cum nici concertul de muzica clasica al turcilor nu e.
🙂 Fata cu voalul e mireasa. Cealalta, bruneta cu floare rosie in par, e nasa. Dar fotograful era prietenul nasilor, si cine stie, i s-au parut mai fotogenici decat mirii :-), de aia apar mai des in poze.
cea mai fotogenică e fetița cu păr lung, probabil tot a nașilor.
un gratar cu mititei.
slogan; „vezi, mirosi, gusti romania!”
„Reprezentanții lor erau îmbrăcați tot cu ii și cămeșe românești. Ori erau unguri din Ardeal, ori nu aduseseră cu ei și costumele populare.”
Sau avem cam acelasi port cei de prin zona asta a Europei.
Nu sesizez dintr-o cautare pe google mari diferente in costume populare.
Și asta e posibil