Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Z ece kilometri despart resortul de lux Puflene – construit cu bani europeni pe malul brațului Sfântul Gheorghe, de celebrul om de afaceri cu același nume din Tulcea – de cea mai cruntă sărăcie în care trăiesc unele familii din satul Sarinasuf, unul dintre cele șapte ce alcătuiesc comuna Murighiol. În fapt sunt doar câteva minute între ele, dacă le petreci la bordul unei mașini 4×4. Mai mult faci de la drumul principal, peste câmp, pe o uliță săpată de roțile căruțelor și copitele cailor, până la casa în care trăiește Petronela Lazăr cu cei patru copii ai ei și cu soțul șomer.

sat

Împart două camere curățele, într-un șopron din chirpici, acoperit cu tablă, pus la dispoziție de un brăilean care i-a lăsat să stea acolo gratis, ca să-i păzească casa de vacanță. În bucătăria din spatele șopronului bâzâie zeci, sute de muște nervoase că nu pot intra în supa de pui la care Petronela tocmai stinsese focul înainte să venim noi. Câțiva metri mai încolo, spre o lizieră de pădure, niște tăuni bâzâie buda din curte. E infectă. Alături, un cățel legat de gardul puilor își face datoria și latră.

petronelaPetronela mai are un an de trăit și câțiva dinți în gură. Are ciroză hepatică și o burtă de zici că stă să nască al cincilea copil. Primește plângând delegația oamenilor de la Apa Nova, veniți cu un doctor și niște ajutoare: mașină de spălat, aragaz, lenjerii, perne, mâncare, jucării pentru copii, medicamente pentru ea. Doctorul o consultă și speră că o poate pune pe o listă pentru transplant. După analize renunță. Corpul ei e prea deteriorat ca să mai conteze transplantul. Cel mai probabil nu va reuși să-și vadă băiatul de doi ani împlinind patru. Nu are mai mult de 35 de ani.

Zice că a muncit la un cămin spital până au dat-o în șomaj. Bărbatul ei are 50 de ani și recunoaște că nu a avut niciodată o meserie. A muncit pe ici pe colo până când a avut un accident de mașină și acum abia își mai ridică copilul în brațe. Azi trăiesc toți șase din alocațiile copiilor, ajutorul social și din munca cu ziua pe care o prestează cei doi copii mai mari. Băiatul și fata de 13 și 14 ani erau plecați la câmp. Nu i-am văzut, dar părinții lor susțin că-i trimit și la școală.

tata-fiu wc cuptor bucatarie

De ce nu folosim anticoncepționale?

Familia Petronelei a primit ajutor de la Apa Nova, într-un proiect al companiei franco-române de a se implica în viața comunităților de la vărsarea Dunării, fluviul în care ajung în cele din urmă toate apele uzate (tratate sau ne) de pe cuprinsul patriei. Anul ăsta, fiind decretat de UNESCO „anul familiei”, s-a decis că vor beneficia de o atenție sporită familiile cu probleme sociale din Murighiol. O asistentă socială de la primăria comunei i-a dus în vizită pe reprezentanții companiei la familiile sărace și s-a făcut înainte un inventar al nevoilor. Ele diferă, de la un caz la altul, dar numitorul comun, cauza tuturor este că părinții nu au loc de muncă și trăiesc de pe urma copiilor.

barzaDe altfel, dacă n-aș fi fost acolo ca să văd cu ochii mei cum trăiesc oamenii ăia, aș fi gustat poate altfel „gluma” spusă de asistenta socială. Ea susține că la un moment dat le-ar fi sugerat femeilor cu mulți copii să vină la primărie și să fie înscrise într-un program de consiliere în care să li se acorde gratuit contraceptive. Răspunsul lor a fost „păi și ce, noi să nu mai simțim nimic după aia?!”. Nu sunt convinsă că asta e singura explicație a natalității debordante din zonă, dar e destul de evident faptul că familiile vizitate de noi sâmbătă au descoperit că a primi timp doi ani de la stat câte 800 de lei pe lună pentru fiecare copil este un mod de a mai amâna foamea.

„Plătim curentul din alocația copiilor, suntem la zi”

familieNu se gândesc la viitor și la ce vor face copiii ăia după cei doi ani în care alocația lor echivalează cu o mică avere. Vasilica Dăuceanu, de exemplu, are 31 de ani și cinci copii. Toți ai ei, cum recunoaște zâmbind știrb. Împreună cu Mihai, al doilea soț, nu are (încă) niciunul. Fostul soț o lăsase „într-o cămeruță, într-o cocioarbă”, iar actualul i-a zis că „decât să stai cu copiii aicea, și așa io sunt singur, hai mai bine să stăm împreună”. Acum e un tată bun pentru toți, atâta doar că are 44 de ani, o barcă și scule de pescuit, dar balta nu mai are pește. Casa în care stau nu se ține nici ea prea bine, dar per total toți par OK. Inclusiv cei doi câini, pisica cu trei pui, vaca cu vițelul și porcul.

„Plătim curentul din alocația copiilor, suntem la zi”, se laudă într-un glas când oamenii de la Apa Nova îi întreabă dacă au curent pentru frigiderul și mașina de spălat pe care le-au adus. Canalizare și apă le-a băgat Ceaușescu prin anii 70, cică. Vasilica primește timidă o sută de lei ca să încarce și butelia. Îmi povestește de a cincea fată care nu e cu ea, că i-a luat-o fosta soacră și o crește la Vaslui. Are 13 ani acum, dar Vasilica nu a mai văzut-o de trei ani și zice că-i e dor de ea, dar nu vrea soacra să i-o dea. Se consolează cu fetele rămase și cu Bogdănel, băiatul de 12 ani care vrea să se facă polițist. Zice că e primul din clasă.

mama-fiica

Fiica cea mare, Bianca, are 16 ani și tocmai a pierdut primul an de liceu. Ar fi vrut să meargă mai departe, că-i place limba română, dar n-au avut 500 de lei să-i facă abonament de microbuz ca să ajungă la Mahmudia. Autobuzele școlare nu se întrebuințează decât în localitate și numai până la clasa a 8-a. Fata e isteață, frumușică și gătește de la zece ani, când mama era ocupată ba cu munca câmpului, ba cu făcutul de copii. Se bucură și de aragazul primit de la Apa Nova, dar mai mult de computerul nou pe care va putea „să facă fișiere” și să intre pe Facebook. Dacă vor avea bani să-i facă un contract de Internet. De la anul promite că va merge la școală cu verișoara ei Adriana, ca să se facă amândouă chelnerițe. Dacă vor avea 500 de lei ca să plătească microbuzul…

priza copii-calculator bogdan

copiiMezina familiei are cinci ani, zulufi blonzi și un zâmbet dezarmant, cât să compenseze surzenia de care suferă de câțiva ani. Nu au dus-o la medic. N-au fost bani. Doctorul venit cu noi o consultă și-o pune pe Vasilica să încălzească o cană cu apă într-un ibric. Îi face fetei spălături în urechi și brusc se face gălăgie pe bătătură. Zâmbetul uimit al fetiței e mai prețios decât cei 10.000 de euro cheltuiți de Apa Nova pe toate ajutoarele acordate familiilor din Murighiol.

„Vreau să mă fac balerină, dar n-o să mă fac, că nu avem bani”

Mai puțină veselie e în casa de chirpici a familiei Teclaș. Dorina e uscată după patru nașteri, la cei 26 de ani ai ei, și zâmbește trist cât să-și acopere lipsa unor dinți. A fost orfană, la fel și soțul ei, așa că s-au luat ca să aibă o familie împreună. De opt ani se chinuie să construiască din nimic casa în care stau acum. E curată, dar sclipește de sărăcie. În ograda din spate cresc vite, pui, iepuri, au un cal, un hambar plin cu porumb și o grădină cu legume. Plănuiesc să mai ia în arendă ceva pământ de la bătrânii din sat, ca să-și poată porni o fermă.

teclas

Înaintea banilor, însă, au venit copiii. Maria a fost prima, acum opt ani, așa că a fost pedepsită să le crească și pe următoarele surori: Andreea (4 ani), Ștefania (2 ani) și acum pe Mihaela – „fata mică” cum îi spune Maria – o bucălată de câteva luni.

rufe2 incaltaminte carucior-bere acareturi

Singurele fețe vesele din casă sunt ale celor mai mici fete, cărora pare că le ține isonul, jovial, tatăl. Mama și Maria sunt deja înnegurate de greutățile vieții, deși nu e deloc drept ca la opt ani să duci povara asta. „Vreau să mă fac balerină, dar n-o să mă fac, că nu avem bani”, îmi zice Maria cu buzele încleștate, în timp ce stă pe pat, răstignită sub greutatea „fetei mici” pe care o leagănă cu mișcări pricepute, de mamă resemnată. În camera în care sunt înghesuite două paturi, un pătuț de copil, o sobă și o măsuță cu televizorul dat pe desene animate lipsește oxigenul. Odată cu aerul pătrund hămesite și muștele de afară.

copil-copil

În holul de intrare în casă oamenii de la Apa Nova au stivuit sacii cu ciment și materialele de construcție cu care familia Teclaș ar vrea să-și termine casa începută acum opt ani. Tot aici tatăl e consultat de doctorul venit cu noi, pentru că nici el nu aude cu o ureche. De mai mulți ani, dar „am tot tălăngănit-o, au apărut altele, și nu m-am dus la doctor”. I se fac spălături în urechi în fața unei vitrine din care zâmbesc niște sfinți din icoane și-l privește cu ochi triști fiica lui, Maria, din două poze făcute la școală, în clasa I.

Aflu mai târziu că doctorul îl suspectează pe domnul Teclaș de un cancer la urechea internă, care nu poate fi vindecat cu o simplă spălătură cu apă călduță. Poate nici nu va apuca să-și termine casa, darmite să-și vadă fetele crescând.

Viața e o luptă fără noimă. Apoi mori.

bisericaPe drumul de întoarcere spre Puflene Resort, unde am fost cazați, trecem pe lângă două biserici noi. Una e gata, cealaltă a ajuns la acoperiș. Sunt monumentale. Cel puțin pentru zona aia cu case mici, între care nu-i niciuna mai răsărită, strivite toate de soarele Deltei și de sărăcie. Singura prezență a bisericii în casele acelor oameni e sub formă de icoane. Așa cum singurul semn că ei trăiesc în UE pare a fi vecinătatea cu unul dintre cele mai luxoase zone de „leisure” din Deltă, construit cu fonduri europene. În care nu pot să muncească pentru că nu au calificarea necesară…

Oamenii ăia nu știu că au dreptul la educație, la servicii medicale, la o viață decentă, pentru că li s-au creat de 20 de ani toate condițiile să rămână niște asistați în așteptarea mântuirii. Trag în sus natalitatea țării, dar îi scufundă PIB-ul. Sunt folosiți la patru ani o dată și apoi lăsați să se descurce. Nu contează câți mor înainte de vreme, pentru că în locul lor cresc alții, și lor li se creează toate condițiile ca să le calce pe urme părinților.

Chiar dacă nu cerșesc, nu sunt infractori, se învârt într-un cerc vicios din care pare că numai o minune i-ar mai putea scoate. Se zbat ca peștii pe uscat.

Viața acestor oameni e așa cum și-au așternut-o, desigur. Nu poate fi nimeni vinovat că nu ai mers la școală, chiar dacă școala e scumpă și e departe. Că nu ai învățat o meserie sau că și dacă ai învățat-o ai rămas șomer. Decât soarta. Ghinionul că te-ai născut într-o familie sau o conjunctură în care nu s-a știut importanța și rostul școlii, că nu te-ai născut într-un oraș mare, în care să fie mai ușor să ajungi la școală, dar în care poate și tentațiile ar fi fost altele. Ghinionul că și atunci când te-ai străduit să-ți faci o familie de la zero e posibil ca totul să se ducă dracului când nu te aștepți, pentru că ai tot amânat să mergi la doctor la timp.

Ghinionul că te-ai născut într-o țară în care de fapt nimeni nu are vreun interes ca tu să trăiești mai bine, să plătești taxe și să prosperi, pentru că ești mai ușor de manipulat dacă ești sărac, prost și bolnav. Ghinionul că nu ai plecat din țară, ca să muncești aiurea, iar copiii tăi să fi avut de toate, inclusiv depresie. Așa ei sunt săraci ca tine, pentru că sărăcia se învață în familie. Iar familia, se știe, este ocrotită de stat, cu toate puterile…

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

41 comentarii la “Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat” Subscribe

  1. simplitate 17/06/2014 at 06:19 #

    Nu mai stiti sa apreciati simplitatea. Oamenii aia traiesc ecologic. Poate ultimii din tara care isi mai permit luxul asta. Dar de, trebuie sa maninca si gura ong-istilor ceva.

    • Dollo 17/06/2014 at 09:34 #

      Care ong-iști?

    • varsator 17/06/2014 at 12:25 #

      Lipsa de educatie e considerata eco? Trist comentariul tau.

      • Nautilus 19/06/2014 at 12:23 #

        Spre surprinderea ta, da, şi nu de unu-doi, ci de o clasă socială numeroasă.

        Prin 2007, ţipau cât îi ţinea gura că lumea trebuie să se mute de la oraş la sat, să muncească pământul, să fie desfiinţate meseriile „de birou şi de atelier”, să fie interzise mai întâi facultăţile particulare şi după aceea studiile în general, să fie închise graniţele şi multe alte delicateţuri d-astea.

        După ce i-a scuturat bine criza după 2010, au tăcut. Au dobândit la oraş sărăcia pe care o pofteau la ţară 😀

    • bugsy 17/06/2014 at 14:28 #

      gandire tipic eco!

    • Mayhem 17/06/2014 at 15:45 #

      As vrea sa fi in locul femeii aleia si sa stii ca mai ai 1 an de trait. Sa vad daca te-a ajutat la ceva faptul ca ai dus o viata ‘eco’ in mizerie. As vrea sa te vad in locul barbatului aluia suspectat de cancer sa vezi cum e cand te afli in situatia de a da coltul si sa iti lasi familia sa se descurce.

      Oamenilor astora nu le trebuie ‘ecologie’, pentru ca ecologia pe care o percepi tu se numeste ‘saracie crunta’. Pai asa vrem sa traiasca toata tara in numele religie ecologiste? Tu si cu Cernea… doi paduchi. Ecologismul e pentru societatile bogate, atunci cand nu duci grija zilei de maine si ai timp sa duci grija altor lucruri. Dar pentru saracii care se zbat zi de zi sa puna ceva pe masa si sa incerce sa le ofere un viitor copiilor… pentru aia ecologismul e ultima lor grija! Tu ce ai alege? Sa duci o viata eco in mizerie, sau sa renunti la ea si sa le oferi in schimb un viitor copiilor tai? Cu toate viata eco pe care au dus-o oamenii astia, unul isi asteapta moartea iar altul e pe cale sa o astepte.

      Nici eu nu suport anumite ONG-uri, dar comentariul asta este de un cinism crunt.

      • Nautilus 19/06/2014 at 12:27 #

        Era unu’, Panait Istrati, care trăia foarte eco în Brăila anilor 1890, în cameră cu chirpici amestecat cu bălegar pe jos.

        Prin vocea unuia din personajele lui, a dat un exemplu de tipi din ăştia care trăiau ff eco din pricina sărăciei:

        „- De ce a murit maică-ta?

        – S-a stins, biata femeie… O-nțepătură-n deget, c-un os, pe când spânteca un pește… Un fleac, ai fi zis, o zgaibă… Da-n nici opt zile s-a înveninat. Alaltăseară am ajuns aici și drept în poarta spitalului am oprit. În timpul nopții și-a dat sufletul.”

      • ina 06/07/2014 at 01:33 #

        Eu m-am încurcat în comentarii :-D, care cui răspunde? (aici emoticonul cu scărpinatul în cap). Pe cine te-ai supărat, Mayhem?
        Văd pe la multe comentarii mâini cu degetul în jos (asta e cu să-l omorâm, nu?), deși comentariile par potrivite pentru cealaltă variantă a degetului, le descalifică micile ironii, modul „întors” de a fi scrise? E drept că în multe situații nu ne mai arde să glumim, deși uneori numai umorul ne mai salvează, cum zicea… am uitat cine :-D. Până la urmă fiecare om și comentariu surprinde o realitate… ca-n bancul cu avocatul…
        Apoi, e necesar să ne ajutăm pe noi înșine și unii pe alții (fuai! cum mai sună și asta) doar că, vorba aia, una e să îi dai omului peștele în mână și alta e să se caute împreună modalități de a învăța să pescuiască…

  2. Izabela 17/06/2014 at 07:02 #

    Eu ma intreb ce am putea face. Nici ajutorul primit nu cred ca ii ajuta foarte mult, o sa se multumeasca cu asta. E pacat ca aduc pe lume atatea suflete nevinovate..

  3. Motanul 17/06/2014 at 07:35 #

    Dollo, ultimul paragraf mi se pare copiat din Scanteia Socialista! 😉 Toate problemele respectivilor sunt din cauza ca nu au migrat intr-un loc unde poate si-ar fi imbunatatit starea. Nu neaparat in strainatate, ci poate in cel mai apropiat oras. Si ii lovesti cumva nedrept ce cei plecati „in afara”. Nu stiu care copii sunt mai deprimati, cei ai romanilor plecati in afara(multi isi iau copiii cu ei totusi) sau copiii din articolul tau(cu unul din parinti pe moarte, cu vise pe care stiu ca n-o sa si le implineasca niciodata(sau cand or avea 500 de lei).
    Interesant ca nu mentionezi in ultimul paragraf ceva despre cele doua biserici noi, mari si monumentale. Asa ceva este peste tot in Romania. Saracie lucie, biserici ortodoxe lux!

    • Dollo 17/06/2014 at 09:34 #

      Nu e prima dată când mă faci comunistă, dar aveam pretenții de la tine, că citești mai cu atenție. Te lași orbit prostește de faptul că eu m-aș fi legat de plecații în străinătate, când nu ăsta era sensul frazei. Uite niște statistici privind fenomenul copiilor rămași acasă în timp ce părinții au plecat la muncă în străinătate.
      Iar despre biserică ce mai era de spus, credeam că poza și simpla menționare un paragraf mai sus sunt suficiente. Nu numai biserica e de vină pentru toată treaba aia. Vina e egal împărțită între politicieni, popi și oamenii înșiși. Asta e părerea mea.

      • Motanul 17/06/2014 at 10:01 #

        🙂 Scuze daca te-ai simtit insultata de comentariul meu, intentia a fost sa te critic. Nu prea stiu sa fiu subtil(nici tu pe de alta parte),asa ca asta e. Sa-ti treaca! 🙂 Oricum, ce ar putea face statul in cazurile astea, e sa asigure transportul gratuit al copiilor din familiile sarace la scoala, iar alocatiile sa fie conditionate de prezenta copiilor la ore. Dar comunistii din PSD prefera sa tina lumea needucata si indobitocita de prietenii lor de la Secu, popii, ca sa aiba ei masa de votanti.

  4. asdf 17/06/2014 at 07:54 #

    N-am inteles cine e de vina, cum adica li s-au creat conditiile sa ramana asistati? Deci daca se vor desfiinta alocatiile pentru copii, vor lua anticonceptionale, isi vor trimite copiii la scoala si isi vor curatza buda?

    • Xanaxdoo 17/06/2014 at 09:41 #

      Da mai Dollo, nici eu nu inteleg care e mesajul postarii asteia. Asa e, lumea se imparte in bogati si saraci (si o clasa mijlocie intre ei, care ar fi de dorit sa fie cit mai groasa). Si tie iti place sa ne prezinti reportaje din astea sociale, cu poze si istorii personalizate. Si mai departe, ce?

      Eu una sint constienta ca m-am nascut in niste conditii privilegiate, si de-aia imi platesc taxele pina la ultimul banut (ma rog, nu in Ro, in alta tare, dar ideea e aceeasi), si le platesc mai mari decit altii (pentru ca altii fac evaziune fiscala din greu si li se pare normal). Deci, din taxele mele, un stat care functioneaza ar trebui sa aiba grija de sarmani, batrini, bolnavi. La fel, ar trebui sa o faca biserica aia care primeste sume nesimtite de la stat. Si a propos, in Ungaria unde traiesc, ajutoarele sociale pentru copii sint conditionate de faptul ca parintii sa faca dovada ca ai lor kinderi merg la scoala (o fi dictatorial, o fi fascist, dar functioneaza in a-i trece pe copii pina in clasa a 8-a). Tot asa, ajutorul social e conditionat de a presta munca in folosul comunitatii (maturat de strazi, chestii din astea), pentru a-i dezobisnui pe oameni de la a astepta cu mina intinsa la infinit mila statului,

      Pe linga asta, am dreptul sa imi aleg cauzele in care cred si sa le dau si alora donatii. O fac. Mai mult, donez pe ici si colo in plus fata de cei 1+1%, dupa cum pot si dupa cum cred si sint impresionata de cite o chestie sau alta.

      In plus, fiind plecata din tara, nu votez, pentru ca mi se pare nenatural ca eu sa decid pentru cei care au ramas acolo (astfel incit sa schimb peste noapte cu votul meu cine iese presedinte). Mi se pare normal ca romanii vietuitori in Ro sa iti aleaga soarta, si nu sa o influentez eu. La fel cum mi se pare normal ca romanii din Ro sa isi plateasca impozitele, nu doar sa se vaiete ca nu au educatie, sanatate si servicii sociale. Dar cam toti romanii pe care ii cunosc (cu citeva exceptii), daca stau la mici si bere si se intind la povesti, inevitabil ajung si la a povesti si a impartasi ponturi despre cum trag ei pe sfoara statul cind e vorba de taxe si impozite.

      Si oarecum off topic: cineva, tot traitor in strainatate, imi spunea recent ca nu suporta avalansa de mesaje din media romaneasca gen „Salvati-l pe Ionut”, „Andrei isi doreste sa traiasca”, samd. Asta in contextul in care eu voiam sa donez pentru o chestie din asta. Acuzindu-l de lipsa de suflet, persoana in cauza imi zice: „in orice tara civilizata chestiile astea se rezolva prin NGOuri, servicii de asistenta sociala, fundatii ale oamenilor bogati, nu ti se scot ochii cu cazurile astea”. Si daca ma gindesc bine, avea dreptate: doar in Ro exista obsesia asta media de a te face sa te simti vinovat pentru ca, pina una-alta, esti relativ sanatos si ai o viata corespunzatoare clasei de mijloc. In timp ce megabogatanii sint doar invidiati, prezentati la TV, devin role models, dar nimeni, NIMENI dintre activistii civici/NGOisti nu merge la ei sa le spuna: hai nea Gigi/Puflene/baroane, fa si matale o fundatie prin care sa iti ajuti concetatenii. Te ajutam noi cu PRul, dumneata dai niste bani si iti speli imaginea, noi ne ocupam sa chiar ajutam niste oameni, cu fapta, nu cu vorba.

      Prin urmare, pe mine articolele de genul asta nu doar ca nu ma inmoaie, ba dimpotriva, ma irita. Nu din cauza amaritilor alora, ci pentru ca sint sterile, nu propun solutii si, cum spuneam, nu au alt efect decit sa imi creeze o stare de vinovatie pe care nu (mai) am de gind sa mi-o asum.

      (Si btw, gasesc ca asistenta aia sociala cu gluma ei cu contraceptia este parte din problema, pentru ca, in loc sa se amuze pe tema asta, e platita ca sa le explice femeilor de acolo ca totusi, si daca iei pastile, simti ceva. O data, de doua, de 10 ori, de cite ori este nevoie, pina cind ideea intra in capul oamenilor pe care ea ar trebui sa ii asiste)

      • bugsy 17/06/2014 at 14:32 #

        cred ca ati spus totul! felicitari!

        • Xanaxdoo 17/06/2014 at 16:20 #

          Multumesc de sustinerere – uneori am impresia ca sint nebuna, pentru ca multi imi sar in cap cind expun idei similare.

      • Dollo 17/06/2014 at 16:23 #

        Nu pricep de ce vă inflamați, de parcă v-aș fi băgat mâna în buzunar sau v-aș fi făcut responsabili. Credeam că e destul de clar cine cred eu că e de vină în cazurile astea. La fel, credeam că se subînțeleg soluțiile pe care le văd eu: locuri de muncă+educație=civilizație. Chestii care țin de politicieni, dar și de cetățeni.
        Faptul că scriu niște reportaje cu poze (pe bune, a început să te deranjeze asta?) este rezultatul faptului că pe mine încă mă impresionează unele chestii. Nu le scriu ca să cer bani, nu le scriu ca să dau soluții. Un reportaj este o poză a unui moment pe care eu am simțit că merită să-l descriu. Eu cred că pentru taxele și impozitele mele am voie să mă enervez că în țara în care trăiesc nu-mi convin niște chestii.
        Publicarea reportajelor despre sărăcie nu rezolvă împărțirea lumii între norocoși și ghinioniști, după cum nici publicarea anchetelor despre corupție nu face lumea mai bună. Cred că dacă suntem plictisiți de ele pur și simplu mutăm pe alt canal.

        • Xanaxdoo 17/06/2014 at 19:18 #

          Daca pe mine ma intrebai, nu ma deranjeaza reportajele cu poze, ci tonul „tearjerking” al postarii. Si oarecum ii dau dreptate Motanului, esti cam (prea) socialista in ultima vreme – ceea ce nu e un lucru rau, pina nu imparti lumea in copiii deprimati ai celor plecati din tara, si copiii „saraci, dar cinstiti” ai Deltei.

          Nu se subintelgeau solutiile propuse de tine – oricum, nu sint noi, deci sint sterile. Ce nu vezi tu e ca nu ajunge sa cream locuri de munca, mai trebuie ca omul sa si vrea sa munceasca. Sa ai 50 si sa nu fi avut niciodata o meserie, dar sa ai 5 copii, nu mai e neaparat vina statului, a politicienilor sau a bisericii

          • zwilling 18/06/2014 at 13:30 #

            Se pare ca vointa ar fi. Eu, daca m-ar chema Puflene, as incerca sa dezvolt zona aia si nu doar resort-ul de lux. Ca nu cred ca turistii ce vin in zona sunt incantati sa vada saracia de peste gard.

            Daca oamenii aia nu-s calificati sa munceasca pe plantatia lui si nu sunt fonduri pentru a califica cativa, macar as ajuta familia Teclaș sa puna ferma aia pe picioare si, de ce nu, sustinerea fermei prin folosirea produselor locale in bucataria hotelului.

        • spufi 19/06/2014 at 09:00 #

          Dollo, daca poti sa mai iei legatura cu fata aia care vrea sa mearga la scoala la anul – ii dau eu banii pentru abonament. Se poate?

          • Dollo 19/06/2014 at 09:55 #

            OK, o să-ți scriu ca să vedem cum se poate aranja. Mulțumesc 🙂

  5. Tea Slabeste 17/06/2014 at 08:36 #

    Si eu ma tem ca am cautat cam degeaba, timp de mai multe luni, o solutie pentru oamenii din Delta. Cateva vizite si mici exemple personale nu sunt suficiente.

    Cred ca turismul responsabil in zona cu turisti intelepti si inimosi, mestesuguri mici pentru familie din care sa se sustina cat de cat, programe educationale pentru copiii sarmani, caravane medicale voluntare.. cam astea sunt „solutiile” pe care poate sa le „ajute” o companie, sa fie implementate de ONG-uri (ca vorbeai de ApaNova).

    E drept ca n-am lucrat mult in domeniu, dar asta mi-a fost impresia ca ar functiona.

    Uite ca statului nu stiu ce responsabilitate sa-i aloc.. poate si pentru ca nu l-am simtit suficient de prezent in scurta mea experienta. Da, oamenii sunt lasati acolo de capul lor, insa am incredere ca nu trebuie sa se transforme in niste salbatici doar pentru ca traiesc in izolare.. ok, nu pot avea o viata mainstream (ca la Bucuresti), insa nici viata de la Bucuresti nu-i chiar asa cine stie ce..

  6. Marius Georgescu 17/06/2014 at 10:20 #

    Frumos reportaj.Adevarat si trist.

  7. anda 17/06/2014 at 10:58 #

    nu cred ca acei oameni fac copii pentru alocatie, ci datorita lipsei de educatie (si cea sexuala). la cat de subnutriri sunt, nici creierul nu ai functioneaza. sexualitatea functioneaza si in lipsa creierului. de aceea e foarte importanta prevenirea. tampitul ala de primar a facut ceva in privinta asta?

  8. Frobenius 17/06/2014 at 11:22 #

    Empatia pe stil nou spune ca astia ne strica „selfiul” de grup. „Oamenii muncii” au toate motivele sa fie indignati.

    Poze cu „resortul” n-ai facut? Langa biserica, pentru echilibru. (daca tot ai pus „leisure” intre ghilimele… putina consecventa n-ar strica)

  9. Ioana 17/06/2014 at 14:11 #

    Parere clar nepopulara: unii oameni sunt prosti, dar se inmultesc totusi. Nu vorbesc doar de amaratii aia din articol. Cred ca selectia naturala nu mai functioneaza asa de bine i-a luat locul aia economica, sociala etc.

    Cateaodata chiar nu poti sa faci nimic in astfel de cazuri, ca cetatean icsulescu, platitor de impozite (platesc si eu, in alta tara, da’ platesc bine)

  10. Cristian 17/06/2014 at 16:43 #

    Nu va cunosc doamna, imi pare rau ca „intru cu bocancii” in casa dumneavoastra dar, asa cum spunea si Xanaxdoo , nu doar ca este steril acest articol , este de o lipsa de decenta infioratoare, este inimaginabil in hal de degradare umana s-a ajuns pe blogosfera, dumneavoastra chiar credeti ca sunteti un reper moral ? Atata sila si dezgust nu am mai simtit de la primele stiri de la ora 5, de pe vremuri…

    Urat, foarte urat, „v-ati pierdut busolele” oameni buni …

    • Dollo 17/06/2014 at 16:59 #

      Eu nu cred că sunt un reper moral, dumneavoastră sunteți?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.