Schimbare să fie, dar nu prin locurile esențiale

Înainte de a-și lărgi rândurile cu noi membri, USB/USR pierde din ăștia puțini susținători pe care teoretic îi avea, dezamăgiți de poziția lipsită de curaj adoptată față de finanțarea bisericii.

În sectorul 1 s-a stârnit, în nici o lună de la constituirea noului consiliu local, o furtună care ilustrează excelent ipocrizia din societatea românească și cum merge ea mână în mână cu politica. Noul primar al sectorului 1, Dan Tudorache (PSD), dă un interviu în care spune că nu știe dacă e fair pentru locuitorii sectorului 1 să le folosească banii pe îmbunătățiri în Spitalul de arși – locul acela în care mor oameni mâncați de viermi – chiar dacă clădirea spitalului e amplasată în sectorul 1, dar spitalul primește pacienți din toată țara. Totuși, în milostenia lui, primarul anunță că-i va aloca 250.000 de euro, adică ceva peste un milion de lei. La nici două săptămâni după asta, același primar înfige pe ordinea de zi a consiliului local, fără o discuție prealabilă măcar în comisiile de buget, un proiect prin care vrea să dea 10 milioane de lei pentru Catedrala Neamului (de zece ori mai mult decât unui spital), o construcție care nu este amplasată în sectorul 1, și teoretic va exista întru mântuirea întregii țări.

Pe Facebook, de unde ne informăm toți mai nou, curg mesaje pro și contra acestei alocări de fonduri, care de fapt nu este o premieră pentru primării. Nu e o surpriză pentru nimeni că PSD, un partid care se vrea de stânga, are o puternică sensibilitate la dorințele bisericii. Surpriza, însă, vine de unde nu te aștepți. Consilierii USB sector 1 se laudă în primă fază că au reușit, prin abținerea de la vot, să amâne votarea proiectului până la organizarea unei dezbateri publice. Consilierii PNL, care ar fi votat împotrivă, spun că din contră, USB de fapt a fost de acord cu alocarea pe loc a 2 milioane din cele 10 promise, către Catedrală, până la organizarea unor dezbateri publice pe această temă. Situația e clarificată chiar de Clotilde Armand, într-unul din deja celebrele ei video postate pe Facebook. Analiști și cetățeni se grăbesc să se declare dezamăgiți de poziția USB/USR, care era așa o speranță a politicii moderne.

Ce spune de fapt Clotilde Armand în chestiunea cu banii pentru catedrală: că USB/USR nu este împotriva alocării de bani de la buget pentru catedrală (!), că înțelege că e vorba de o țară 98% ortodoxă și că este o destinație a banilor dorită de cetățeni (?), dar ce vrea ea/USB este doar ca cetățenii să spună răspicat asta, într-o dezbatere publică. În teorie sună la fel de bine cu a scoate cărbunii încinși din foc cu mâna altuia. Realitatea e că probabil USB/USR nu știe de fapt ce poziție să adopte în privința finanțării publice a bisericii ortodoxe, și ce daune de imagine ar putea să aibe asta asupra partidului în viitorul apropiat, așa că se delimitează – zic ei inteligent – prin delegarea deciziei către public.

Nu ascund că și pentru mine poziția USB/USR în acest caz este dezamăgitoare. Dar nici nu mă grăbesc să arunc cu pietre. Constat, doar, că oamenii din USB/USR gândesc deja ca niște politicieni și ca atare vor construi probabil un partid politic la fel ca celelalte, în care compromisul și discursul diplomat vor prima în defavoarea pozițiilor tranșante și curajoase. Pesemne că pozițiile tranșante și curajoase nu sunt politice, ci mai degrabă sinucigașe. Dat fiind caracterul poporului căruia i se adresează, trebuie să admit că probabil asta e singura cale de succes. Un partid liber schimbist, fără doctrină – că oricum nici celelalte nu și-au respectat-o pe a lor, deci mai bine să nu ai una – și fără poziții clare, că întotdeauna dă bine „întoarcerea la popor”, și poporului îi place, chiar dacă e de fapt o mare gogoașă populistă.

De ce e inutilă dezbaterea publică în acest caz

E adevărat, nimeni niciodată nu a făcut o dezbatere publică în această privință. Ea ar fi trebuit făcută la nivel național și nu de ieri de azi, ci de cel puțin 25 de ani de când statul și autoritățile publice tot pompează bani în biserici noi și catedrale, sub pretextul că așa vrea poporul. Dar nu am făcut dezbaterea asta nici acum 25 de ani, nici acum zece sau cinci când încă se mai putea zădărnici cu adevărat construcția asta monumentală și inutilă. Acum e târziu, construcția e aproape gata la roșu. În plus, lobby-ul pe care știe să-l facă biserica în favoarea ei este atât de bun încât mă îndoiesc că o dezbatere publică ar avea ca rezultat o decizie care să reflecte realitatea. Apoi oamenilor le e frică să spună ce gândesc, când e vorba să-l supere pe Doamne Doamne sau și mai rău pe popă. Mai ales acum, când bate la porțile creștinismului amenințarea islamului, cum să fim împotriva bisericii strămoșești? În plus, biserica este o armată atât de bine organizată și care-și strunește soldații atât de bine încât lupta împotriva ei echivalează cu a te pișa contra vântului. E suficient să privim doar ultimele două exemple din categoria asta, ca să ne dăm seama ce rezultat ar avea dezbaterea publică despre banii pentru Catedrală: cele 3 milioane de semnături pentru incriminarea homosexualilor și clipul Taxi cu Dumnezeu și spațiile mici.

În concluzie, cu dezbaterea publică nu vom obține decât o amânare a alocării banilor, timp în care, așa cum s-a plâns biserica în consiliul local, vor muri de foame copilașii muncitorilor de pe șantier, care neavând front de lucru vor rămâne șomeri. Întrebări raționale de genul: este necesată catedrala într-o țară în care se moare în spitale din lipsă de fonduri și de personal, iar 42% dintre cetățeni sunt analfabeți funcțional?, sau unde sunt fondurile pe care se baza biserica, pentru că atunci când a început construirea catedralei a spus pe toate canalele că are banii necesari și că de restul mai strânge de pe la enoriași? Toate sunt la fel de caduce acum ca și o dezbatere publică. Am pierdut timpul dezbaterii, așa cum l-am pierdut și pe cel al deciziei pro sau contra catedrală. Ea se face, iar banii vor fi pompați în continuare de la bugete, așa cum s-a întâmplat și până acum. De aia e important ca măcar de acum încolo cineva să poată și să vrea să spună stop joc. Ne-am făcut destule temple, hai să mai și progresăm! Chiar cu riscul de a fi nepopulari în ochii unora, dar dacă ai convingerea că e bine ce faci, popularitatea n-ar trebui să fie o prioritate. Ce face acum USB/USR este doar un soi de dat cu bățul prin gard, pentru notorietate și imagine gratis, dar uite că nu reușește decât să-i enerveze și pe acei puțini admiratori, care își puseseră speranțele în ei. Pentru că pare că se încolonează cuminți în armata politicienilor care nu îndrăznesc să pună în discuție decuplarea bisericii de la banul public.

Ce alegători are USB și ce alegători vânează?

Matematician fiind, nu mă îndoiesc că Nicușor Dan și-a făcut calcule exacte cu privire la ce șanse ar avea partidul lui, care abia se formează, să adune voturi la toamnă. Într-un electorat destul de ipocrit, neinformat și care votează emoțional. Probabil din calcule a reieșit că nu ar obține multe voturi partidul care ar afirma răspicat că nu e de acord cu finanțarea bisericii de la buget sau că e de acord cu căsătoriile homosexualilor, două teme sensibile care la acest moment nu se regăsesc în discursul politicienilor. Pentru că nu are nimeni curajul ăsta pe scena politică actuală, cetățenii cu aceste convingeri nu vor avea cu cine să voteze la toamnă. Dar nici nu se știe exact câți ori fi ei, iar asta ar fi fost o cercetare de făcut în cazul unui partid care nu vrea să îngroașe tabăra populiștilor. Popularitatea bisericii scade constant în ultimii 10-15 ani în sondaje, și asta e cauzată și de goana clerului după bani. Dar probabil e mai comod să crezi că nu te poți băga în luptă dreaptă cu tabăra mai numeroasă sau cel puțin mai bine organizată a bisericii, tu fiind un partid abia înființat, cu o oaste fragilă, indecisă și timidă, care nu știe nici măcar să numere voturile, darmite să le fure.

Ca alegător și simpatizant al USB/USR mi-aș fi dorit ca înainte de a-și face calculele pentru cioara de pe gard, partidul să-și facă un profil al vrabiei din mână. Ce cred oamenii care i-au votat la București, or fi de acord cu finanțarea bisericii? Dar cu parteneriatul civil? Dar cu căsătoriile homo? Dacă reieșea că votanții lor nu vor să dea bani la biserică, ci la spital, atunci corect ar fi fost ca USB să voteze contra acestui proiect în sectorul 1 și nu să o scalde politicianist. Oricum banii ăia s-ar fi dus către biserică, dar măcar ei rămâneau cu onoarea de a-și fi respectat electoratul. Dacă partidul și-a făcut deja calculele și știe sigur că nu ar strânge suficiente voturi în toată țara de la cetățeni cu aceste convingeri seculare, cât să se asigure că intră în parlament, iar dorința lor e să intre în parlament cu orice preț, și mai vedem noi după, atunci da, e bine să meargă pe această carte în continuare.

Cum spuneam, personal sunt dezamăgită de calea urmată de USB/USR, dar de asta eu nu mă bag în politică, în timp ce ei au ales să se bage. E bună sau rea alegerea lor? Timpul ne va arăta. E posibil ca la toamnă să nu obțină scorurile neașteptate de la locale, și atunci să moară cu piatra asta de gât, a alegerii cuminți de a fi la fel ca celelalte partide, lipsit de curajul de a cere o schimbare reală a României. Pe de altă parte, dacă ar alege să defileze cu secularismul, antidiscriminarea și celelalte drepturi și libertăți în dinți e posibil să mai adune niscai hipsteri și din restul țării, nu numai din București, dar va fi asta de ajuns ca să între în Parlament? Posibil să nu, pentru că, se știe, mulți vrem schimbarea, dar puțini suntem dispuși s-o și facem sau acceptăm.

Pe coperta de Facebook a Clotildei scrie așa „Haideți să generăm împreună schimbarea pe care ne-o dorim!”. Meșter mare ăla care știe cu adevărat cum se generează schimbarea asta.

Etichete: , , , , , , , , , , ,

41 comentarii la “Schimbare să fie, dar nu prin locurile esențiale” Subscribe

  1. JB 01/08/2016 at 13:58 #

    Chère madame,
    nu inteleg de unde ti se pare asa de „de la sine inteles” ca un „partid care se vrea de stânga, are o puternică sensibilitate la dorințele bisericii”.
    Dimpotriva, „stinga” a fost mereu anti-biserica si anti-clericala. „Dreapta” a fost, traditional, apropiata de biserica. Aceasta inversare aparenta/evidenta este doar o dovada a dezideologizarii partidelor.

    USB/USR are si un caracter de centru stinga, in sens clasic. Mai pre limba noastra, nu uraste neconditionat biserica, nu are „Jos Biserica” tiparit cu bold pe manifestul partidului…..

    Mi se pare putin falsa dezbaterea biserici vs.spitale. Induce ideea ca spitalele sint cum sint din cauza bisericilor/bisericii. Or, stim bine ca nu e asa. Cum ar fi sa spunem autostrazi vs.spitale ?!? Nu le avem pe nici unele, dar uite ca prioritare mi se par spitalele si nu autostrazile. Sau poate invers.

    Argumentarea ideii de inutilitate a dezbaterii publice (pe acest subiect) e periculoasa. Stiu f.bine ca sint domenii in care opinia publica poate fi usor manipulata iar poiliticenii mizeaza gros pe ignoranta masiva (Brexit…). Dar acest subiect nu necesita cunostinte de specialitate. Face apel, mai mult, la etosul nostru ca popor, parerea mea…! 🙂

    In paragraful cu bold sugerezi ca USB sa actioneze din oportunism tactic si mereu cu un ochi la sondaje. Dar cum ramane cu principiile ?!?!
    Rezulta, de asemenea, ca votantii USB sint automat impotriva finantarii cultelor religioase recunoscute dar pentru parteneriatele si casatoriile H. O antiteza interesanta. Sa-i facem putina publicitate. Sa vedem ce iese…!?!
    Hipsterimea&co are pacatul major (sau calitatea) ca actioneaza impulsiv in solidarizari si contestari neasteptate, dar…. (in general) nu iese la vot. E interesant, totusi, ca miscarea pro H nu a prins la ei. De ce?!?
    à bon entendeur salut !

    p.s. Chère madame, iti inteleg anti-clericalismul, don’t worry. Dar postarile tale denota incrincenare dincolo de asta… Parca lucrurile nu-s chiar totuna.

    • Dollo 01/08/2016 at 15:00 #

      Dragă JB, noi avem o lungă istorie de disagreement, și asta s-a datorat mai mereu faptului că mi-ai răstălmăcit cuvintele. Așadar:
      1. n-am zis că ar fi de la sine înțeles că un partid de stânga e sensibil la dorințele bisericii, ci că sensibilitatea PSD care „se vrea” un partid de stânga nu e o surpriză. Regret că mă suspectezi că n-aș ști chestia cu stânga/dreapta vs biserică.
      2. USB din câte știu nu a adoptat oficial nicio poziție stâga/dreapta/centru, dimpotrivă – și poate de aici și unele probleme ce vor mai apărea apropos de asumarea unor poziții tranșante pe diverse teme
      3. Exact de data asta nu e deloc falsă dezbaterea biserici vs spitale, pentru că în acest caz a fost vorba de dat/nedat bani fix acestor două entități. Iar politicul a ales, ce să vezi, biserica, cu bani mai mulți decât spitalul. Știu foarte bine că subfinanțarea spitalelor, școlilor, inexistența autostrăzilor nu are ca (singură) cauză finanțarea bisericii de la buget, dar când apar cele două cumva pe aceeași ordine de zi nu prea mai ai cum să ocolești antiteza. Dar e punctul meu de vedere.
      4. Cred că am argumentat în postare suficient de ce cred că o dezbatere publică în acest caz e inutilă.
      5. În paragrraful cu bold am spus ce mi-aș fi dorit eu, ca susținător al USB, să facă partidul. Nu e vorba de oportunism tactic ci fix de principii: să le aibă, să și le asume și să le susțină. dacă principiul e ăsta, să dăm bani bisericii, atunci să nu ne mai întrebe pe noi.
      6. Nu știu cum sunt votanții USB, știu cum sunt eu și despre asta vorbesc. Ce am scris era exact faptul că nici USB pare că nu știe cum îi sunt votanții, și ar fi bine să afle.
      7. Hipsterimea a început să iasă la vot, ba chiar să se implice în politică. Aici generalizezi greșit.
      P.S. Eu zic că e consecvență, nu încrâncenare. De când n-ai mai dat pe blog și n-ai mai avut ocazia să citești ceva „anticlerical”?

    • Alina M 01/08/2016 at 21:41 #

      Hai că te luminez eu. Faci afirmații fără fundament și apoi îi pui pe alții să demonstreze contrariul (strategie tipică a celor care vor să impună altora ce și cum să gândească), de exemplu aia cu mișcarea H (bănuiesc că anti-discriminare a homosexualilor) care nu a prins la tineri și apoi întrebi de ce.
      Păi bine, domnule, de unde știi tu ce a prins și ce nu, eventual la cine? Îți spune eu ce mă interesează: fără bani la biserici, de acord cu parteneriatul civil și căsătoriile homosexuale. Dacă nu mă vezi făcând spume pe net, nu înseamnă că nu exist, înseamnă doar că nu fac spume pe net.
      Și dacă nu aș exista eu, de ce autoarea articolului nu ar avea voie să pună întrebările bolduite? Nu mai poate omul să pună întrebări că gata, de ce pune întrebări care nu interesează, de parcă pe ortodoxiatinerilor, de unde ai aterizat cu ideile astea fixe, se știe exact că pe hipsteri nu-i interesează una sau alta.
      Plus, aia cu lipsa dezbaterii publice nu ai demonstrat de ce e periculoasă. Mai degrabă e periculos să dezbați când nu te pricepi. Ce-o să facem acum, dezbatere cu câți bani să alocăm pentru podul X și apoi să-l construim de câți bani avem, eventual să mai tăiem din materiale ca să ne încadrăm?
      Asta e cea mai sigură cale de autosabotaj, să pui incompetenți să ia decizii.
      Cum dracu’ la biserică nu se aude unul care să spună că e periculos ca popa să decidă singur ce face cu donațiile. De ce să nu se facă dezbatere cu enoriașii? Acolo ai fost cu ideile astea?
      Aa, mă scuzați, dezbateri se fac doar pe banii altora, am uitat.

      • JB 02/08/2016 at 12:31 #

        Ok, m-ai orbit cu atîta lumină, zău!!!

        Nu am pretenția de a te lumina, dar niste umbre de dubiu si îndoială nu ar strica siguranței bătăioase pe care o afișezi.

        Deci, plecind de la premisa că lumea NU s-a născut odată cu tine si (sa sperăm) că nu se sfârșește concomitent cu inteleapta-ti existență, este foarte util de stiut că BOR (par exemple) nu e finantată așa chiar de florile mărului ci ca urmare a unui eveniment clar si concret: secularizarea averilor mânăstiresti la 1863 de către Cuza. Probabil ca mai mult de 25% din suprf.tarilor române era proprietatea bisericii….. Nu discutăm utilitatea măsurii, corectitudinea, etc. Statul român (confirmat si de regimul ateismului institutionalizat: comunismul) a realizat că trebuie cumva sa existe o compensație. Asa că a apărut finanțarea (parțială) a BOR.

        Mai este un aspect ce ține de aspectul cultural-religios/traditional si de ADN-ul nostru ca societate. Că iti convine ție sau nu acest popor este format in matca aceasta culturală europeană unde creștinismul este o parte importantă a fundamentului societății. Chiar vehemența rebelă pe care tu o afisezi este o mostenire culturală si ține de moravurile apărute din distilarea/fermentarea ideilor născute aici intr-o societate creștină. Prin urmare, f.mare parte a poporului român împărtășește valorile crestinismului. Nu vorbsc despre preceptele legate de cult si ritual, etc. Așa ca e bizar, ciudat si deloc democratic sa pretinzi ca soc.Ro.să prefere poziția unei mici minorități si sa acționeze contrar majorității. Nu vorbim despre aspecte ce necesită cunoștințe de specialitate, nu supunem referendumului modalitatea de construcție a podurilor de care vorbesti. Vorbim despre valori perene ce depășesc, cu mult, momentul X sau Y.
        Valorile acestea perene si etosul nostru îndeamnă la toleranță față de cei ce NU le împărtășesc, dar aceia să pretindă dreptul la a cenzura si a dicta ce e bine/ce e rău in societate este mult prea mult si denotă un exclusivism teribil de periculos.
        Am spus ca lipsa dezbaterii (in acest tip de probl.) este periculoasă ptr.ca denotă o aplecare către impunere/coerciție pe care O CRITICAȚI VEHEMENT LA CEILALȚI !!!
        Ma scuzi ca te întreb, tu crezi ca ești competentă sa iei decizii privind aceste probl.?!?
        De ce experiența milenară ar fi nerelevantă in fața vehementei gălăgioase?!?
        De ce comportamentul sexual diferit aduce obligatoriu drepturi civile, discriminare pozitivă?!?
        De ce sa nu declarăm poligamia ca fiind constituțională?!? Este consensuală, oricum cei ce o practică o pot face pe ascuns, etc.
        De ce sa nu admitem sclavia dacă sclavul a consimtit la propria vînzare ca in antichitate?!? De ce sa fie nul un asemenea contract?!!?
        Ah, in numele unor valori izvorite din crestinism si din dezbaterile din acest cadru/spatiu dezvoltat in soc.crestine?!!?

  2. Stelian 01/08/2016 at 16:22 #

    Cu rezultatele de la Bucuresti in recentele alegeri locale s-au trezit pe niste cai mari. (Rezultatele au fost poate si oarecum exagerate, strict in opinia mea, exagerind mediatic situatia de la sectorul 1 in special).
    Si ca si cum ar fi cistigat marele cistig la loto, nu stiu ce sa faca, acest purcoi de bani nevisat niciodata.
    In loc sa-si consolideze pozitia si sa construiasca serios, s-au repezit sa devina USR si sa gindeasca pentru toamna, uitind ca Bucurestiul e oarecum diferit de restul tarii (mai compact populational, mai bombardat cu informatie, cu un nivel de trai sensibil mai ridicat.) 20 – 30 km dincolo de Bucuresti si ai revenit la tractiunea animala, buda din fundul curtii si lipsa de apa curenta, unde USR va fi privit ca girafa (asa ceva nu exista).
    Dezbaterea trebuia sa aiba loc. Chiar daca ar avea loc azi, tot ar fi bine, dar dincolo de dezbatere??? Va fi ea o dezbatere sau numai dialog de surzi in care fiecare parte isi va spune poezia si apoi va ajunge la insulte?
    Va tine cont cineva de rezultatele ei? (Daca nu se tine cont, atunci nu e nevoie de ea fiindca oricare ar fi conluziile decizia este luata deja…)
    Oamenii nu inteleg inca, fiindca nu li se spune destul de des si simplu, ca bugetul local sau national inseamna taxe si impozite pe care el le plateste, de la TVA la abonamentul radio, impozitul pe casa si CASS.
    Exista inca acea „cultura” ce continua sa faca ravagii, a lui „se da”, niciodata explicata pe intelesul tuturor ca nu se da nimic, ca nimic nu e gratuit.

  3. JB 01/08/2016 at 18:21 #

    🙂 Chère madame, now is the winter of our discontent,
    Let’s make it summer hot by sun of…..

    Pot fi de acord ca exista o discrepanta mare intre sumele alocate spitalului de arsi si cele ptr.catedrala. Iar daca e sa folosim si criteriul urgentei e si mai gogonata.

    Motivatia primarului cum ca alocarea de fonduri ptr.spital este cumva legata de faptul ca primeste oameni din toata tara e un fenomen nou ce capata un soi de viteaza. L-am mai auzit undeva. E izvorit dintr-un soi de comunitarism ingust si teribil de stupid. Pe astia daca nu-i linsteste cineva o sa puna taxe la intrarea in orase/judete, vigneta in orice sat, etc.si o sa-ti ceara asigurare medicala de calatorie merge la Alexandria, Slatina, etc.

    Nu putem contesta faptul ca vasta majoritate a electoratului NU se opune finantarii cultelor, dar e foarte probabil ca se opune reformarii conceptului de casatorie. (Ideea adoptiei de copii de catre….H cred ca e cu totul respinsa.)
    Nu cred ca principiul USB e sa dea bani bisericii, desi nu e ceva cu totul bizar.
    De aceea imi place ca USB arata deschidere si realism, dar nu e lipsit de viziune.

    Am si eu 2 intrebari. De ce te irita asa de tare ca biserica e finantata (in parte) de stat/societate?!? Ce e asa de nasol in ideea de biserica stamoseasca?!??

    • Motanul 01/08/2016 at 19:31 #

      Ma bag eu cu raspunsul la intrebarile tale.
      1. Daca o institutie e finantata de stat, atunci serviciile oferite publicului de acea institutie ar trebui sa fie gratuite. Altfel de ce n-am plati o taxa la politie sa ancheteze un furt, viol, jaf, etc, spitalele de stat sa afiseze tarife la intrare, scolile la fel, etc, etc, asa cum e cazul cu biserica ORTODOXA.
      2. Biserica ortodoxa n-are nevoie de finantare de la stat! Are venituri din activitati economice netaxate, ARE PROFIT! Iar biserica ortodoxa e o INSTITUTIE PRIVATA!!! (de interes public, cica).
      3. Biserica stramoseasca e o prostie si o inventie! Daca e biserica crestina, atunci trebuie sa nu fie legata de o tara sau o natiune. Orice biserica crestina ar afirma ca e „biserica lui Isus”. A fost Isus roman? A fost apostolul Andrei roman? Ce romani au pus bazele bisericii ortodoxe din Romania? Atunci cum poate fi BOR biserica „stramoseasca”?

      • Motanul 02/08/2016 at 08:00 #

        In plus, padurile sunt o sursa de venit pt BOR.
        http://www.antena3.ro/actualitate/mai-multi-preoti-ar-putea-ajunge-la-inchisoare-pentru-defrisarea-ilegala-a-padurilor-retrocedate-139940.html

        • mihai 02/08/2016 at 11:41 #

          În principiu subscriu, cu amendamentul că nu diger niciun fel de informație propagată prin canalele Intact. Dacă în ceea ce privește BOR m-aș mulțumi la stabilirea din punct de vedere legal a unui echilibru echitabil între „ei” și „noi”, în ceea ce privește trustul Intact nu mă mulțumește decât ploaia de pucioasă și foc din cer căzută peste toate bunurile lor, plus focurile iadului pentru părerologii de la Antena 3.

          • Motanul 02/08/2016 at 13:59 #

            Ei, am căutat si eu ceva linkuri pe net cu defrișarea pădurilor de către BOR. Daca aia (A3) au zis ceva de asta in 2011 (punem pariu ca dosarul respectiv a primit NUP?) pe ei i-am citat.

          • mihai 04/08/2016 at 11:10 #

            După cum ziceam, posibil să ai dreptate. Însă în prea multe cazuri știrile Intact s-au dovedit corectate de Radio Erevan: este adevărat, doar ca nu era vorba despre Stefan Stefanovici ci despre Ivan Ivanovici, nu era o mașină ci era o bicicletă, nu i s-a dat ci i s-a furat, și nu de către guvernul american ci de către rackeții locali.

      • Dollo 02/08/2016 at 08:28 #

        Zi-le, Motane! 🙂

      • JB 02/08/2016 at 13:22 #

        O parte din raspuns il găsești in msg.catre Alina. Era sa zic tov.Alina de la UTC, rev.Femeia, Cosmo, Avantaje, etc… 🙂

        BOR NU e o instituție de prestări servicii ci org.ce administreaza, in sens practic, viata spirituală ortodoxă in Ro. Si ma refer la institutia BOR. Nu vorbesc de BOR in sens larg ptr.ca e o discutie interminabilă.
        Misiunea BOR nu e trasată de un act de voință politică sau de reglementare al vreunei puteri temporale ci de Doamne-doamne. Deci tine de transcendent, de adevarul revelat de Christos. Nu ma lua cu „sa vedem actul”, „unde e dovada?!?”, „la momentul Jesus Christ Ro.nu exista”, etc.ptr.ca nu vorbesc in sensul acela si se vede f.bine.

        Inscrierea dezbaterii in termenii administrativi echivalenti cu cei privind o institutie X aduce in derizoriu discuția si o falsifică din pornire. Așa ca nu mă ai de client pe drumul unei laicitati la nivelul „autorizației de construcție”, „loc de parcare”, etc. Cool off din directia asta !
        La fel cu cantonarea intr-o contemporaneitate redusă strict la un social amar, vindicativ, fără perspectivă, orbitând in jurul unor teme minore, lupte intestine cu miza quasi-nulă.
        Aceeași greșeală teribilă a făcut-o societatea Imp.roman de după C-tin cel Mare si împreună cu ea curentul crstin ortodox. Si uite așa soc.si-a sleit forțele in dezbateri fără sfirsit de care s-a folosit islamul si nenumărați alții. And now we’re back again….

        Sensul de biserica strămoșească nu e cel de datină specifică nouă si doar nouă aici in „țărișoară”. Nu. Vrea sa spuna ca vine din moși strămoși si ca este cumva concomitentă cu (inceputurile) formării poporului român.
        Că formarea e ceva, relativ, misterios si pierdut in erele barbare de după retragerea aureliană e altă discutie.

  4. Ady 02/08/2016 at 11:42 #

    Desi am fost dezamagita de decizia usb de a acorda suma in cauza bisericii, as vrea sa zic ca lumea ar cam trebui sa-si asume deciziile, actiunile si inactiunile. Cum ar putea sa stie un partid/reprezentant, etc cum sa voteze pt mine daca mie mi-e frica de Doamne-Doamne si de popa sa zic public ca nu vreau sa se dea bani la biserica. Si in cazul unei dezbari publice daca nu ma duc (ca mi-e lene, am plecat la mare, etc) sau nu declar (de frica sau mai stiu eu ce) ce vreau, ar trebui sa stau in banca mea si sa nu mai comentez ca de ce-au facut asa, de ce n-au facut si ce si cum.
    Poate ca ar fi cazul sa invatam sa luam decizii pt noi insine si sa ne asumam decizia luata.
    E ca la vot, unde, din punctul meu de vedere, daca ai votat (indiferent cum, potrivit ideilor tale) ai dreptul sa comentezi. Te-a durut in cot de vot, atunci n-ai dreptul sa comentezi. Ma rog, eu sunt mai transanta/dura din punctul asta de vedere.

  5. mihai 02/08/2016 at 11:48 #

    Referitor la articol, este o ilustrare perfectă a proverbului „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”.

    Oamenii ăștia și-au asumat doar transparența și buna guvernare, în condițiile în care nimeni altcineva nu mai vrea acest lucru. Hai să ne bucurăm că se țin de plan și să nu cârcotim despre doctrine deocamdată.

    Eu mă declar mulțumit cu activitatea lor de până acum, chiar și cu tratamentul aplicat inițiativei de finanțare a catedralei (finanțare cu care nu sunt de acord, apropo). E important să se facă ce se poate, și mai ales să se vorbească despre asta!

  6. Motanul 02/08/2016 at 14:10 #

    @JB ca nu mai pot da reply mai sus:
    Daca misiunea BOR (care o fi aia? Construcția de magoie de prost gust, cu difuzoare atașate pe pereții exteriori, împroprietărirea popilor cu mașini de lux, defrișarea pădurilor tării?) e data de Doamne -Doamne, atunci Doamne-Doamne sa-i finanțeze, nu statul. Statul e practic sluga BOR.
    Apropo de secularizarea averilor:
    1. S-au secularizat averile mănăstirilor grecești, nu exista BOR pe vremea aia, iar pentru robi(asta da morala creștina!) statul a despăgubit mănăstirile respective la prețul pieței.
    2. BOR-ului i s-a retrocedat si ce nu i-a aparținut NICIODATĂ! Asa ca BOR poate fi independenta financiar.
    3. O faci pe Alina tovarașa. Ti-e probabil dor de perioada respectiva Tovarășe fost securist? Toti popii ortodocși au colaborat cu Securitatea, putini au avut demnitatea sa o recunoască. Oricum, limbajul de lemn te deconspira Tovarășe!

    • JB 02/08/2016 at 15:08 #

      Cool off, my friend !!! Ce te infierbinti asa?!?

      Misiunea BOR data de Doamne-doamne NU consta in prostul gust, imbogatirea fara justa cauza, fatarnicia, ipocrizia, reau credinta a unor preoti…..
      Nu. Consta in ducerea mai departe a cuvantului Domnului si cum spunea Richelieu: Le premier fondement du bonheur d’un Etat est l’etablissement du regne du Dieu….

      Ca unii preoti dau dovada de un prost gust teribil, ca asurzesc cu liturghia live&loud, ca enerveaza cu aroganta luxului si a imbogatirii odraslelor este cit se poate de adevarat. De la asta si pina la a contesta finantarea cultelor ca principiu e distanta lunga.
      Minusurile evidente nu tin de biserica in sine ci de educatia/evolutia societatii noastre. Pute lumea de atei mirlani. Dar nu asta e argumentul impotriva ateismului.

      Si ptr.ca stiu ca o sa va placa, trebuie sa spun ca Doamne-doamne chiar finanteaza BOR. O face prin statul Ro.!!! Prin mijloacele lui…specifice 🙂 are grija ca Ro.sa vegheze asupra bisericii sale.

      Bineinteles ca BOR exista la momentul acela al secularizarii. Crezi ca avea nevoie de autorizatie de infiintare ca sa existe?!? Ah, ca s-a organizat mai bine dupa, a devenit autocefala si si-a spus BOR e alta discutie.

      Robia e ceva rau. Nu incape discutie. Dar dezbaterea aceasta a avut loc in societatea noastra crestina europeana. Crestinismul nu a impiedicat-o, nu s-a opus eliberarii. Dimpotriva!
      Moravurile au evoluat cum au evoluat. Crezi ca iobagia era ceva bun?!? Nu bineintels ca nu.
      Dar intreb si eu, lagarele siberiene si nu numai infiiintate de societatea ateismului institutionalizat constituie o proba a umanismului ateilor?!? Demolarea bisericilor, persecutarea bisericii sint fapte de lauda?!? Sa reprosam ateilor de astazi faptele inaintasilor lor intr-ale gindirii?!?

      Pe ce te bazezi cind spui ca BOR i-a fost retrocedat ce nu i-a apartinut niciodata ?!?

      Tov.Alina este clar tov.de la UTC care te apostrofeaza ptr.ca nu gindesti ca ea si care crede ca lumea s-a nascut odata cu ea. Vezi ca tu nu sari chiar departe.

      Spui ca toti popii ortodocsi au colaborat cu Secu. Ok, e o generalizare pe care cei ca tine o imputa senin partii adverse, dar trec peste.

      De unde sti ca sint fost securist?!?
      Te rog da-mi exemplu de limbaj de lemn in postarea mea. Acel limbaj care ma deconspira…

      fara nici un fel de aroganta iti recomand sa nu mai sari la concluzii asa de repede. reflecteaza putin asupra argumentelor celorlalti si nu mai aduce astfel de discutii in derizoriul administrativ. Te rog sa ma crezi ca pot argumenta f.bine si in registrul adm., pot sa ma avint linistit in dezbateri procedurale savante, dar imi displace si nu vad utilitatea.

      • Motanul 02/08/2016 at 16:14 #

        Daca D-D are grija de BOR prin statul roman, apoi D-D e cam lenes,in ce ne priveste, parerea mea. Pe altii cum ii ajuta sa-si faca biserici din banii enoriasilor, nu de la stat, vezi SUA, Europa civilizata in general. Si in plus i-a ajutat pe respectivii sa progreseze mult, mult fata de noi. BO R(omana) nu exista in momentul secularizarii averilor MANSTIRILOR GRECESTI, populate de calugari greci, de pe muntele ATOS! Ce, esti turc!?! 😉 Si daca ar fi existat, de ce sa i se retrocedeze ei averile respective si nu manastirilor grecesti?
        Ce i s-a retrocedat BOR-ului fara ai fi apartinut niciodata? Pai multe paduri, cauta pe Google articole din presa, cladiri din centrele oraselor(vezi cazul tiganilor de la Pata Rat din Cluj), si bisericile greco-catolice din Transilvania, ca sa ma limitez la exemplele astea.
        Zici sa nu sar la concluzii. Pai vezi, eu am concluzionat ca esti popa si n-ai negat asta. De unde stiu ca toti popii au fost securisti/au colaborat cu securitatea? De la tata, pe vremea aia militian la sat, ca doar lui ii dadeau raportul popa si pastorul iehovist din sat. Asa cum azi nu ajungi popa daca nu „cotizezi”, nici atunci nu erai popa daca nu colaborai. Iar unii popi chiar au facut exces de zel. Lui taica-meu pana azi ii e greata efectiv de popi, greata pe care o impartasesc si eu, desi nu-i impartasesc si ideile comuniste.

  7. Motanul 02/08/2016 at 14:38 #

    BOR nu se deosebeste cu nimic de cersetorii de la coltul strazii care traiesc in palate tiganesti!
    BOR are bani sa-i intoarca cu lopata! Daca nu, oricand poate scoate niste oase la lins pentru minionii ei.
    Dar statul cu mana intinsa la statul roman e mai expeditiv. Cati minioni trebuie mulsi pentru 10 milioane de RON?
    Oricum, obraz mai gros ca al popilor mai rar!

  8. JB 02/08/2016 at 19:12 #

    Prietene, Doamne-doamne e cineva ale cărui planuri sint greu de descifrat. Dar el ne îndeamnă sa facem sau sa nu facem anumite lucruri. Daca ne vedem de treaba noastră, ascultăm ce a spus si muncim cum trebuie probabil ca…..rezultatele ajutorului lui o sa se vadă mai bine. Dacă nu…..

    Cred ca ești in confuzie cu privire la modalitățile in care divinitatea lucrează/actioneaza. Si US si Europa civilizată (cum spui tu) s-au ajutat ele singure suficient de mult si uite ca Doamne-doamne a apreciat si a pus umaru’. Eu unul cred ca in ceea ce ne privește lucrurile stau si mai si. Dacă prin nu stiu ce întâmplare Doamne-doamne nu ne avea f.tare la suflet nu stiu ce se alegea de noi. Dar (vorba lui P. P. Carp) România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni…..
    Ptr.a fi la nivelul US/UE tre’ sa lucram si noi. Nu mă refer la omul obisnuit, etc. Ci la noi ca popor, politicienii inclusi obligatoriu.

    Am spus ce aveam de spus despre existența BOR la momentul secularizarii. In discutii ce vireaza spre existenta de jure vs.de facto nu intru ptr.ca sint nerelevante in cauza.

    Nu sint preot, calugar, nu fac parte din cler, nu sint angajat/platit de BOR. Ai mei nu au nici o leg.cu BOR…. Ok?!? Content?!?

    Dacă dovada colaborarii tuturor preoților cu Secu’ este tatăl tau ma declar multumit….. Ce sa zic?!?

    • Dollo 03/08/2016 at 07:07 #

      Dragii mei, dialogul vostru îmi demonstrează perfect ce ziceam cu inutilitatea dezbaterii publice pe această temă: nu face decât să antagonizeze și mai mult doua tabere care deja nu sunt de acord. Ea va fi câștigată de tabăra care strigă mai tare. De aceea e important ca toate taberele să fie măcar reprezentate prin vot în decizia politică. Eu așa credeam/speram, că USB mă reprezintă pe mine și pe cei ca mine în politică. De data asta nu au avut curaj. Vedem mai departe.

      • JB 03/08/2016 at 09:47 #

        🙂 dezbaterea….. Hmmm.

        Politica = arta compromisului… Nu ?!?

        Pina acum USB sint ok.
        Citindu-te realizez ca indirjirea anti-clericala, anti-BOR nu reprezinta chiar singurul elemet definitoriu marca Dollo&co. Poate ca USB e acolo.

        Eu, desi inteleg f.bine ca in USB sint elemente care se potrivesc indirjirii amintite si asta nu e ok, totusi le voi da votul. Sinceritatea de pina acum si mai ales curajul Clotidei de a se lua de Firea&Gorghiu imi dau sperante.
        Daca cineva ar fi intuit (f.grea treaba) potentialul Clotildei si ar fi candidat la capitala Firea ar fi avut zile f.grele. Posibil sa fi avut o surpriza de mari proportii.

      • Motanul 03/08/2016 at 16:49 #

        Acum sa speram ca vom scapa si in Romania de „democrația” de genul „proști dar mulți”, adică încălcam legea ca asa decide majoritatea. Pana la urmă cred ca e ilegal ca o primărie sa susțină financiar proiecte care nu se afla pe teritoriul propriu. Daca nu e, ar trebui sa fie.
        Legea administrației publice ce zice?

        • Motanul 03/08/2016 at 17:10 #

          Citez din legea administratiei publice locale:

          Articolul 81(2) q)

          „hotărăsc, în condiţiile legii, CU ACORDUL PREALABIL AL CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte DE INTERES PUBLIC LOCAL; ”

          Cine ataca in instanta alocarea banilor pentru catedrala? M-as baga eu, dar nu sunt din sectorul 1.

  9. Alina M 03/08/2016 at 19:36 #

    Ca să fie clar, că văd că interesează, deși nu văd legătura cu subiectul:
    1. Nu citesc reviste de femei. Citesc ce scriu Amnesty Int., The Skeptic’s Guide to Universe, Global Secular Humanist Movement, Dollo, Zoso, Petreanu, Biziday, Gaben, Radu Ghelmez, Selma Iusuf.
    2. Cultura creștină nu favorizează spiritul bătăios, ba dimpotrivă, pe cel cu capul plecat.
    3. Nu taxez pe nimeni că nu gândește ca mine, doar îi taxez pe cei care văd lucrurile doar în mod egoist, adică doar din punctul lor de vedere pe banii altora.
    4. Biserica a primit facilități ca despăgubiri, e vorba de banii care merg de la stat pentru salariile preoților. Pentru că numărul de preoți a crescut ca ciupercile după ploaie, normal că statul plătește doar o parte din salariu. Nu scrie niciunde că statul e obligat să construiască biserici. Dacă ar scrie, sunt convinsă că biserica n-ar mai sta ca milogul cu mâna întinsă la cerșit bani de la autoritățile locale.
    5. Pe unii oameni nu îi interesează credințele altora, poate într-o zi o să înțelegi.

  10. JB 04/08/2016 at 10:42 #

    🙂 1. Am luat act despre tipul de lecturi practicat. Par a fi lucruri interesante, desi (par exemple) Global Secular Humanist Movement mi se pare un fel de UTC, adica o anticamera a PCR.
    De curiozitate, am citit citeva lucruri acolo. Demersul, pornirea le inteleg foarte bine. Se vrea un raspuns la probleme grave ale lumii moderne. But beware….. Logica, ratiunea si common sense nu sint suficiente ptr.a discerne in problemele aceastea.
    Un exemplu. Intr-o tara europeana s-a pus problema inlocuirii cursurilor de religie cu altceva. Considerentul: discriminare, etc…. Statul a spus ok. Ptr.cei care nu vor sa urmeze cursurile de religie le inlocuim cu filosofia (adaptata nivelului de intelegere al scolarului). Curios, dar au existat obiectii serioase. Cea care a prevalat a fost: filosofia este in general de sorginte crestina, islamica, budhista si n-ar mai ramanie decit athesimul marxist. Ei bine nu putem indoctrina copiii ptr.ca marxismul ar fi singurul filon filosofic care neaga religia.
    Dilema grea…. Cineva a propus inlocuirea filosofiei cu cursuri de morala si cetatenie. Proteste !!! De ce?!? Ptr.ca insasi morala este derivata din principii religioase, iar conceptele de civism, cetatenie decurg din distilarea moralei, filosofiei ce deriva din credinta, precepte religioase. Nu exista ceva neutru, ceva fara radacini in etosul cultural/religios. Rezultatul?!? Problema inca nerezolvata.

    Inca ceva. Stiinta a inflorit in societatile crestine…..

    2. Nu. Crestinismul nu favorizeaza spiritul bataios, dar nici capul plecat. Dar in spatiul crestin s-a dezvoltat spiritul contestatar, chiar si cel extrem. Crestinismul/societatile, evident, de sorginte crestina, au tolerat contestarea, au tolerat si idei (ateismul-marxist) care propunea distrugerea si refondarea chiar a societatilor care ingaduiau astfel de idei teribil de subversive. Aceste societati (mutatis mutandis) nu au trecut la represiune (si aceea blinda) decit atunci cind contestatarii extremi au iesit din spatiul ideilor trecind la materializarea acestora. Te rog compara aceste aspecte cu situatiile din alte tipuri de societati.

    3. Despre ceea ce intelegem prin egoism, in cazul de fata. Este supusa dezbaterii in societate alocarea de bani ptr.dezvoltarea regiunilor sarace?!? De ce un bucurestean, clujean timisorean trebuie sa cotizeze ptr.Vaslui, Teleorman, Giurgiu?!? De ce pe banii bucuresteanului&co?!? De ce intreaga Ro. trebuie sa
    plateasca (indirect) constructia metroului bucurestean?!? De ce pe banii celui de la Iasi, etc?!? Am exemple milioane. Daca privim lucrurile mecanicist, la nivelul intuitiei primare nu ajungem nicaieri ca societate.

    4. Si daca ar scrie undeva ca statul trebuie sa construiasca biserici atunci ar inceta contestatia?!? Ma indoiesc.
    Sint multe lucruri despre care nu scrie nicaieri ca statul e obligat sa le faca si totusi le face. De ce?!? Pai asa am ales noi ca societate sa intelegem statul. Statul e obligat sa-i despagubeasca/ajute pe cei loviti de inundatii?!? Nu. Deloc. Si totusi o face.

    5. Faptul ca pe unii nu ii intereseaza credintele altora nu e vreun merit. Dar daca vrei sa intelegi cauzele UNOR fenomene/atitudini/fapte nu poti face abstractie de credinta. Ateismul e si el o forma de credinta. Marxismul la fel. Este o religie al carui adevar a fost revelat de Marx si Sfintii apostoli Lenin&co. Aceleasi atribute, atitudini, exclusivism militant precum islamul sec.VII0-X si cel contemporan, crestinismul de dupa C-tin cel Mare pina pe la 1600.

    • mihai 04/08/2016 at 11:30 #

      „Logica, ratiunea si common sense nu sint suficiente ptr.a discerne in problemele aceastea.”

      Ba sunt, aprioric. Problema e că ducem lipsă atât de rațiune cât și de common sense, la nivel de societate. În primul rând că nu ne alegem oamenii potriviți pentru a analiza și corecta problemele, iar în al doilea rând întotdeauna se vor găsi panglicari ca Johnson & Farage care sunt experți la zăpăcire, nu la clarificarea lucrurilor.

      „Stiinta a inflorit in societatile crestine”

      Da, trebuie să recunoaștem creștinismul japonezilor! 🙂

      „Marxismul e o religie”

      Eu știam că e un curent de gândire economică. Și atunci toate curentele similare devin religii. Nu e cam absurd?

      • JB 04/08/2016 at 13:42 #

        Ce bine ar fi sa ai dreptate !?!? Ce usor ar fi…..

        1. Cum sa alegi in deplina cunostinta de cauza daca iti lipsesc criteriile corecte de alegere deoarece presupun cunostinte prealabile ?!?
        Cum sa discerni intre discursul manipulator (ex.:Johnson&Farage) care face apel la notiuni gen: suveranitate, independenta, libertate…. Ptr.zapacitori afirmatiile in care introduc notiunile de mai sus sint f.usor de facut. Decorticarea, decriptarea falsului si manipularii este o intreprindere f.dificila ptr.ca face apel (obligatoriu) la minime cunostinte prealabile. Daca nu le ai esti doomed.

        2. Japonia a inceput sa se dezvolte accelerat cind a iesit din izolare (in jur de 1800) si a importat entuziast (o figura de stil) valorile dezvoltate in occidentul…..,vrei nu vrei, tributar crestinismului si antichitatii (in parte crestina).

        3. Limitarea marxismului la o doctrina economica e o F.MARE EROARE. Ai auzit de filosofia marxista, nu ?!? De lupta de clasa?!? De partidul unic al clasei muncitoare ?!? De dictatura proletariatului?!?
        Eroarea amintita este perpetuata perfid chiar in cercurile intelectuale de astazi. Cu precadere in occident. Este pura manipulare si frauda intelectuala.

        • mihai 04/08/2016 at 16:33 #

          1. După cum spuneam, ducem lipsă de rațiune și common sense. Dacă nu am duce lipsă, ne-am educa astfel încât discursul manipulator să nu aibă priză.

          2. Paragraful tău ar fi 100% adevărat dacă ai înlocui cuvântul „creștinismului” cu „iluminismului”. De altfel, tot de pe la 1800 a început și occidentul să se dezvolte accelerat.

          3. Filosofia (fie ea și marxistă) nu e religie. Lupta de clasă e o încercare de a induce militantismul în rândul proletariatului, nu o religie. Partidul unic e un sistem politic, nu o religie. Dictatura proletariatului e consecința partidului unic, nu o religie. Lăsând la o parte manipularea perfidă și frauda intelectuală, eu tot nu văd legătura între marxism și religie, să mă tai!

          • JB 04/08/2016 at 18:46 #

            1. 🙂 deși nu-mi place o sa ma citez „Marxismul (…) Este o religie al carui adevar a fost revelat de Marx si Sfintii apostoli Lenin&co. Aceleasi atribute, atitudini, exclusivism militant precum islamul sec.VII0-X si cel contemporan, crestinismul de dupa C-tin cel Mare pina pe la 1600” Este vorba de atributele marxismului aplicat. Ne referim la perioada de plină afirmare a comunismului Atunci cind a aratat ce vrea si ce poate. Nu la perioada de declin si imburgezire.
            Totul era dogmatic. Respingea vehement/virulent orice altceva . Citirea evenimentelor, faptelor de viata din timpuri istorice (mai apropiate sau mai îndepărtate) se facea exclusiv in cheia marxist-leninistă a luptei de clasa si a dialecticii care ducea inexorabil la comunism. Totul fusese prevestit încă din preistorie, etc.
            Abordarea era quasi-religioasă, nu exista posibilitatea chestionarii, indoielii, scepticismului fata de adevarul revelat decit cu riscul suportarii consecințelor ereziei….. Comparatia cu inchiziția o pune pe aceasta intr-o. lumină favorabilă ptr.ca pedeapsa nu era atit de drastică, ereticul/pacatosul se putea căi si retrage afirmatiile in cauză, etc. Nu mergea direct la plutonul de executie sau in lagăr in Siberia ptr.numerosi ani. Inchizitia nu a facut MILiOANE de victime in câteva decenii……
            Conducătorul avea, in general, prerogativele unui zeu al cărui cuvânt e lege. Marxism-leninismul este dogma unei religii laice. That’s all !

            2. Este adevarat ca occidentul a inceput sa se dezvolte accelerat pe la 1800. Dar Japonia după 1800 abia a inceput sa importe de la occident modelul (mutatis mutandis) care urma sa duca la dezvoltare accelerata. Comparativ, la 1800 era undeva pe la 1600 european. Evident, cresterea e uriasa.

            Iluminismul este o creatie a unei societăți crestine, oricât am nega noi asta.
            Nici islamul, nici budhismul (atit de prizat astazi) nu au produs ceva asemanator. De ce?!?

            3. Ratiunea constructiva (la ea ne referim) si Common sense nu vin doar prin revelatie divină ci sint rezultatul unor acumulări de durată. Atit la niv.individual cit si la cel colectiv.
            Sincer, orice persoană rezonabilă nu se aștepta ca electoratul britanic sa fie asa de manipulabil, așa de tălâmb….. Da’ uite ca ignoranța poate sa fie imensă.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.