La privat
Îmi povestește nursa, care acum lucrează la un spital privat, despre măgăriile care se petrec în acel spital, care taxează nașterea cu câteva salarii medii pe economie. Lipsă de personal, exploatarea celui existent pe salarii mai mici decât la stat, nerespectarea procedurilor medicale, totul făcut pentru profit, cu largul concurs al parveniților care se iluzionează că plătesc niște servicii superioare celor de la stat dacă-și duc nevestele să nască acolo și le comandă asistentelor precum chelnerilor din cârciumă.
Ascult siderată și o întreb de ce nu reclamă? De ce crede ea că nici oamenii din spitalul condus de Secureanu, de exemplu, nu au zis nimic în ultimii zece ani despre ce se întâmplă la locul lor de muncă? Îmi zice că e inutil, pentru că toate instituțiile de control sunt șpăguite și vin în control numai anunțate. Și chiar și atunci, când vine inspecția sanitară, de exemplu, o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit.
Nursa nu știe mai nimic despre politică, nu votează și nici nu vede la ce i-ar folosi asta. La fel și familia ei.
*
La stat
Am avut recent o interacțiune cu niște angajați ai Muzeului Municipiului București (Palatul Șuțu de la Universitate), unde am încercat să organizez Ziua internațională a drepturilor omului. Organizația cu care colaborez face asta anual, de 10 decembrie. Anul trecut a picat după Colectiv, când toate sălile potrivite erau închise din lipsă de aviz ISU, așa că ne-am înghesuit într-o cârciumă, de câți bani ne-am permis să închiriem, că nu plătea Soros, în ciuda zvonurilor. În jur de 150 de persoane, oameni din societatea civilă, autorități, presă, prieteni de-ai organizației.
Invitația a fost făcută sub formă de citație la proces, pentru că avea legătură cu activitatea organizației, printre altele și de ajutor legal oferit pro bono diverselor cazuri strategice pe care le reprezintă la CEDO. Formatul invitației a fost un succes, multora dintre cei care au primit-o le-a sărit un pic inima la vederea titlului și a formulării, dar ulterior și-au dat seama că e o satiră și s-au amuzat dând curs invitației.
Anul ăsta am zis că ar fi mai potrivit un spațiu mai generos, dat fiind că mizam tot cam pe atâția participanți, iar conceptul era un pic diferit. Am întrebat la muzeu, dacă se poate, am avut câteva discuții și întâlniri cu oamenii de acolo, PR-ul instituției, le-am spus ce face organizația, care e rostul evenimentului – de a atrage atenția oamenilor asupra drepturilor pe care le au, măcar o dată în an – și după un timp am primit acceptul directorului.
Urma să semnăm contractul, când ne-au cerut să le trimitem invitația ca să vadă dacă le-am pus bine sigla de partener al petrecerii. Invitația a fost făcută sub forma unei ordonanțe de urgență dată de un guvern generic (al cărui prim ministru semna cu „se știe el”), prin care se instituia un curs obligatoriu de drepturi civile pe care alegătorii trebuie să-l urmeze înainte de votul de a doua zi. Din nou invitația avea legătură cu activitatea organizației, pentru că în ultimii ani a monitorizat ritmul în care guvernele din ultimul deceniu cel puțin au emis ordonanțe de urgență la fiecare 3 zile, și a criticat de multe ori această modă, a legiferării de către excutiv în locul Parlamentului.
Nu apucasem să trimitem invitația, deși era trecut de 1 decembrie, pentru că tot așteptam să semnăm contractul cu Muzeul. Când au văzut invitația au început să se codească, pe motiv că nu vor să aibă probleme politice. Că invitația e foarte amuzantă și neobișnuită, dar prea avangardistă pentru ei, că dacă am putea să scriem undeva că e de fapt o satiră, deși se cam înțelege asta, dar poate că alții nu vor înțelege, ba mai bine s-o modificăm pe ici pe colo, prin părțile esențiale, că până la urmă ei sunt o instituție culturală și nu vor să fie implicați în ceva interpretabil politic…
Le-am explicat că și noi suntem o organizație apolitică, evenimentul în sine nu e despre politică, ci despre drepturi civile, de ordonanțe de urgență au abuzat toate guvernele (iar asta e o chestie nașpa pentru care toți ar trebui să facem front comun), iar pentru că se desfășura în preziua alegerilor am decis să nu invităm niciun politician și niciun candidat la petrecere, tocmai ca să nu se interpreteze că ținem cu unii și alții.
Da, dumneavoastră nu aveți legătură cu politica, dar noi avem!, a răbufnit la un moment dat unul dintre angajații muzeului, care ne-a povestit că a mai lucrat în instituții ale statului unde colegi de-ai lor au aflat vineri că sunt dați afară începând de luni, deci mai bine să fii sigur decât să-ți pară rău. Nu au spus exact ce anume din toată invitația îi îngrijorează, și nici de ce ar putea avea probleme că pun un spațiu public, întreținut din bani de la buget, la dispoziția unui ONG apolitic, care se ocupă de drepturi civile ale tuturor.
În Norvegia ONG-urile sunt finanțate de stat și au voie chiar să critice statul când nu-și face treaba, fără să se teamă că vreun politician mai mic sau mai mare le taie salariile. E o chestie de sănătate socială. Ai noștri se tem și de drobul de sare, înainte ca el să existe.
În esență erau îngrijorați la gândul că cineva (personaj imaginar ipotetic) ar putea interpreta (nu se știe cum, tot ipotetic) invitația și ei ar putea avea probleme cu primarul general, dat fiind că muzeul e în subordinea primăriei. Dar s-au ferit până să-i și rostească numele primarului. Am vorbit mult și fără succes, ocolind de fapt elefantul din cameră: că în cazul lor era vorba de o autocenzură pe care au deprins-o lucrând la stat (deși unul dintre ei era foarte tânăr, avea 25 de ani), ca să nu aibă probleme.
Vă povestesc toate astea nu ca să le fac vreun rău acelor oameni sau să-i acuz. Am fost mai mult dezamăgită de această interacțiune, decât încurcată. Până la urmă tot într-o cârciumă am ajuns cu evenimentul. Iar ei au rămas să se plângă în continuare că nu le calcă vizitatorii pragul, că nu știe lumea ce de muzee are Bucureștiul în subordinea primăriei și că pot fi vizitate.
**
La vot
A izbucnit scandalul Secureanu, apoi scandalul Burnei. Deși diferite, ambele au un numitor comun: lașitatea oamenilor din sistem. Oameni care știu ce se întâmplă dincolo de geamurile nespălate ale diferitelor instituții publice, dar aleg în fiecare zi să tacă, ca să-și păstreze un post călduț, chiar dacă relativ prost plătit. Mai sunt și alții care aleg să fugă mâncând pământul, o soluție de compromis cu propriile conștiințe, dar pe termen lung tot complici se fac la măgăriile sau chiar ororile care se petrec acolo.
Sigur că pare ușor să vorbești din afară, nu știi cum reacționezi până când nu ești în papucii omului. Dar nu pot să nu remarc că trăim acele vremuri în care atunci când trebuie să vorbim, preferăm să tăcem, iar când ar trebui să gândim, aruncăm cu piatra. Citesc de câteva zile de exemplu scandalul Burnei. Investigația făcută de Luiza Vasiliu de la Casa jurnalistului e o muncă ce trebuia făcută demult nu (doar) de media, ci de organismele de control ajutate de oamenii din sistem care știu despre ce e vorba, cu ce se mănâncă știința asta. În lipsa acestor mecanisme sănătoase de control și de avertizare timpurie, avem acum câteva zeci (poate) de copii cu vieți distruse și nu în ultimul rând un om terminat, o carieră sfârșită trist din cauza asta.
Cu tot respectul pentru munca Luizei, adevărul nu este întotdeauna atât de alb/negru. Poate că am îmbătrânit, dar în acest subiect rezonez mai degrabă cu acest domn Diaconu, care are o poziție echilibrată. În cazul Burnei pare, însă, cam târziu. E un om căzut în care dă toată lumea și nimeni nu mai îndrăznește să-i fie alături, pentru că pare și mai periculos acum să-l aperi decât ar fi fost înainte să fi vorbit contra lui. Să te ferească Dumnezeu de vocea indignată a poporului. E, cum spune Diaconu, „un vacarm al vocilor plictisite ale oamenilor care, în loc să mai dea cu o mătură prin propriile vieți, irosesc o ciudată empatie pe povești altfel dramatice, dar în care Lupul cel Rău e obligatoriu profesionistul. Că Burnei a operat mii nu contează. Că a operat ore la rând nu contează. Că a operat zile și nopți, iar nu contează. Că s-a instruit zeci de ani la rând, cui îi pasă. Toată lumea știe că medicina e ca și gătitul lui Jamie Oliver, rapid și poți s-o faci și din resturi.”
Nu am dovezi și e imposibil de făcut o statistică, dar eu asociez această lașitate individuală, cotidiană, cu cealaltă lașitate, indiferență, complicitate colectivă. A acelui 60% absent de la vot. E la fel cu a nu avea principii, cu a merge pe burtă, a trăi din mica ciupeală și cu capul plecat sabia nu-l taie, a aștepta să facă alții pentru tine, să riște alții, să iasă alții în stradă, iar tu eventual să beneficiezi de ce iese sau să te simți dezamăgit că nici ăștia n-au fost în stare. Iar la zece ani odată, când buboiul erupe și ți se oferă ocazia să lapidezi în piața publică vreunul din foștii puternici ai zilei, pentru care poate ai muncit, tăcut, suferit, înghițit și înjurat multe, să te năpustești cu toată forța și energia nefolosite până atunci la nimic altceva, și să îi zici vreo două cu sete, la adăpostul anonimatului, pe feisbuc. Că nu se mai poate așa, trebuie să facem ceva, câte să mai rabde și poporul ăsta obidit?!
poza e făcută de Mihnea Ciulei, la petrecerea drepturilor omului
Poate astia mai cu initiativa au emigrat deja si am ramas noi astia plangaciosii 40% si noi astia resemnatii 60%.
cine sa ma schimbe ceva p-aci?
poate imigrantii mai cu initiativa 🙂
Păi nu pot să mai schimbe nici emigranții. După cum s-a văzut ei au votat taman invers decât țara, dar ce folos? Iar imigranți nu vrem, că ne strică nația
Despre cazul Burnei.
Probabil ca tu apreciezi ce a facut Luiza Vasiliu, Parerea mea este ca a luat totul de-a gata. Dovada sta in sincronizarea aproape perfecta cu actiunea procuraturii (din cauza articolului au devansat actiunea cu 2 zile). Probabil ca a primit materialul de-a gata si s-a grabit sa-l publice pentru faima. A mai luat un interviu sau doua.
Articolul ei este isteric si plastic, dar la mijloc este vorba de medicina. Si medicina se bazeaza pe cercetari stiintifice, se face cu metode si analize stiintifice. Iar ziaristi nu prea le au cu stiinta. Si majoritatea nici nu inteleg despre ce este vorba. Tu se pare ca iesi din pluton pentru ca ai publicat un link la postarea doctorului Diaconu (pentru ca „acest domn” este medic si director al centrului de psihiatrie de la MedLife).
Nu sunt medic si nici din sistem, nu am avut nimic cu dr Burnei si am avut partea mea de interactiuni mai putin fericite cu sistemul sanitar din Romania. Dar exista o limita.
N-o cunosc pe Luiza, dar cunosc câțiva de la Casa jurnalistului și cred că nu ar lua materiale servite. Măcar din orgoliu profesional dacă nu din altceva. Dintr-o sursă, că tot e la modă asta cu sursele anonime, am înțeles și cine ar fi dat o mare mână de ajutor ca să se facă această anchetă. Faptul că s-a brodit cu ancheta parchetului sau că a grăbit-o … nu face decât să accentueze ceea ce ziceam, linșajul mediatic. La care se adaugă acum și interpretările grosolane ale „surselor din rândul anchetatorilor”. Deși am fost ziarist și în mod normal aș fi invidioasă pe o astfel de dezvăluire, nu pot să nu văd că ea provoacă mai multă isterie decât dreptate.
Nu gasesc in niciun fel echilibrata pozitia dr Diaconu, care, ca toti medicii, ar prefera ca aceste investigatii jurnalistice care le ciufulesc aura de mici dumnezei sa nu mai existe.
Dr Diaconu nu e de buna credinta cand lauda eforturile de pionierat ale lui Burnei minimalizand partea cu obligativitatea informarii parintilor. Iar in finalul articolului, dupa ce bagatelizeaza „ratarile” care nu-i asa, sunt normale in pionierat, baga vesnica aroganta – pacientii sunt niste tampiti care isi dau cu parerea aiurea pe niste probleme pe care doar medicii le pot intelege. Aceasta aroganta a doctorilor romani ma scoate din pepeni. Nu chiar totul in medicina e rocket science, si nu toti fara studii medicale suntem niste idioti.
In Australia cand mi-am operat un caine la un ochi chirurgul veterinar a stat o ora sa imi explice si sa imi deseneze exact ce o sa faca in timpul operatiei, si care sunt riscurile anesteziei. In Romania nu am primit niciodata atata informatie la un loc, pentru toate interventiile facute pe mine sau pe ai mei.
Ai dreptate în privința superiorității demiurgice a doctorilor. Cel puțin o bună parte din ei. După cum e adevărat și ce zic ei, că unii dintre pacienți sunt dacă nu tâmpiți, oricum într-o stare care nu le-ar permite să priceapă ce li se întâmplă. Poziția echilibrată a doctorului Diaconu eu am înțeles-o altfel. Și anume că evaluarea prestației unui specialist, indiferent din ce breaslă, trebuie făcută la rece de alți specialiști, nu de ziariști, nu de polițiști. În niciun caz de publicul larg, care, iată, nu scapă nicio ocazie să arunce cu pietre. Poate că e pe bună dreptate, dar chiar și dacă se va dovedi că Burnei a fost mai mult un monstru decât un individ care și-a dus ambiția în zona patologică, tot nu cred că pedeapsa pentru el e linșajul public, ci doar pușcăria și inerdicția de a mai profesa.
In loc sa laude pionieratul lui Burnei, un exercitiu mai bun pt dr Diaconu ar fi sa ofere consiliere gratuita pentru victime. Asta ar ajuta mai mult breasla, decat apararea pionerilor șpagasini. Btw, eu ma refeream la echilibru intre pozitia fata de medic si cea fata de victime/pacienti. Niciun cuvant bun pentru parintii aia amarati nu am citit in postarea dr Diaconu.
Nu toti care il linseaza acum pe Burnei o fac pentru tehnica folosita sau experimentele la care s-a dedat. Majoritatea sunt revoltati citind cum parintii copiilor mutilati au trebuit sa se dea peste cap sa faca rost de sume enorme de bani sa plateasca pentru chestii care puteau fi acoperite de CAS, despre cum erau trimisi la spitale private pentru analize, despre cum nu li se explica nimic niciodata, despre cum spunea Burnei „lasa ca faci alt copil”. Toate astea imi sunt oh atat de familiare si mie.
Sa il judece breasla, zici? Pai ia uite presedintele colegiului medicilor ce zice: „A obținut rezultatul spectaculos de a-i face membrele egale după 10-11 operații, petrecute de-a lungul a 10 ani”. Fata aia are un picior mai scurt cu 8 cm. Cine mai are incredere in Colegiul Medicilor? Sau in colegii lui care stiau, si abia acum ies in public?
Si cum e posibil ca raportul de necropsie facut acum trei ani pentru Andreea Gaman, in care scrie negru pe alb ca „raportul risc/beneficiu avea o valoare semnificativ defavorabilă pacientei” si ca daca nu murea oricum ramanea paralizata din cauza surubului infipt in maduva sa nu se lase cu niciun fel de repercusiuni asupra lui Burnei, la momentul respectiv, like it never happened? Unde a fost Colegiul Medicilor acum trei ani? Sau nici raportul medico-legal nu poate fi citit si interpretat decat de catre medici?
Eu zic ca revolta asta e un exercitiu bun, o data ca avertisment pentru medicii care se cred dumnezei si apoi pentru pacienti, care afla cu ocazia asta ce pot pati daca se uita la un medic ca la dumnezeu.
Chiar nu am inteles articolul. Adica, exemplele sunt bine scrise si interesante dar ce legatura au cu cei 60%? Sincer, nu inteleg. Punem pariu ca inspectorul sanitar a votat? Nici nu mai vorbesc de conducatorii muzeului. Ei sunt implicati in politica, asa cum spuneau, sigur au votat. De fapt, cred ca ati facut o buna descriere a unor categorii din cei 40% care au votat. Sau, daca e vorba doar de faptul ca celor 60% nu le pasa si doar inspectorul voteaza, din nou, nu e adevarat. Desigur ca se regasesc si nepasatori printre ei dar, de cele mai multe ori, cred ca se pot incadra in categorii precum:
– tanarul plecat din Oradea la Bucuresti la facultate (se incadreaza aici si dupa primii ani de munca). Nu a schimbat buletinul, birocratie, trebuie sa-l ia cineva in spatiu, nu e un proces prietenos. Da, poate sa ia trenul pe gratis. Poate. Dar e posibil sa faca o zi pana acolo si o zi inapoi. Daca are noroc si nu ninge.
– Emigrant necalificat. Nu are actele actualizate. Munceste din greu si nu vrea sa puna asta in pericol. Incearca sa ramana discret.
– Emigrant calificat – votul lui conteaza doar pentru alegerea a 6 parlamentari. Si el trebuie sa calatoreasca pentru a vota. Stie ca oricum cei 6 din diaspora vor iesi asa cum ar vota si el. Stie ca daca voteaza 10 milioane de oameni din diaspora tot 6 parlamentari raman.
– Eroare statistica – se vorbeste din 2012 de faptul ca listele nu sunt actualizate. Probabil atunci s-a exagerat din interese politice. Dar in anumite comunitati nu se declara nici nasterile, nici mortile. Sistemul nu stiu cat de repede se actualizeaza…
La alegerea presedintelui prezenta este mult mai mare. Nu cred ca este vorba doar de personalizare si interes crescut. Este vorba si de usurinta: poti vota de oriunde si oricum. Vad acum o blamare colectiva si complet deplasata. Sunt convins ca, statistic vorbind, nu suntem asa deosebiti de cei din regiune sau din Europa. Suntem doar mai imprastiati cu infrastructura mai proasta si cu organizare mai proasta (semnificativ imbunatatita fata de alte alegeri dar e nevoie de timp pentru a se vedea efectele).
Sunt și categoriile anumerate de tine în cei 60%, desigur, dar eu cred că majoritatea nu e formată din ei, ci din cei care consideră că mecanismele democratice nu-i ajută la nimic, deci le e indiferent cine iese din urnă. Viețile lor vor fi la fel. Nu ai întâlnit aceste categorii de oameni? Eu da. Inspecția sanitară votează, probabil, că e ordin de partid, dar nursele nu votează, că li se pare că asta nu le ajută cu nimic. Poate și directorul muzeului votează, dar trepădușii din subordinea lui merg pe burtă și se fac că trăiesc. Eu așa am interpretat lucrurile.
Sigur ca e posibil ce spui tu. Dar tu ai scris un articol destul de suparat. Domnul Ciolos este suparat. Multa lume este suparata. Mi se pare mie ca multi sunt suparati si fundamentul este doar o parere. „Eu cred ca” este definitoriu. O analiza serioasa nu am intalnit, doar cateva opinii nedocumentate care spun in esenta ca romanii sunt nepasatori si neimplicati (practic generalizeaza pornind de la un simplu fapt: prezenta la vot). Am intalnit categoriile de care spui tu, desigur. Dar in statistica nu te conduci dupa ce vezi in jurul tau. De exemplu, in experienta mea, cei cu lehamitea sunt minoritari. Abia daca stiu unul sau doi. Acum, poate, sigur, printre cunostintele mele, in cercul meu, nu sunt astfel de oameni. Daca ne luam dupa cercul meu iesea USR cu vreo 60%. PNL-ul lua restul. Tocmai de aceea se face un sondaj si nu trebuie sa consideram ca parerile rudelor, prietenilor si ale oamenilor pe care ii intalnim la munca sunt definitorii. Eu doar zic ca, inainte sa ne suparam, am putea studia sa vedem daca avem de ce.
Dacă tot mă citezi, fii exact: „Nu am dovezi și e imposibil de făcut o statistică, dar eu asociez această lașitate individuală, cotidiană, cu cealaltă lașitate, indiferență, complicitate colectivă. A acelui 60% absent de la vot.” 🙂 Nu cred că poate să facă cineva studii pe tema asta, deci rămânem la datul cu părerea și da, la supărare. Până ne luăm cu altele și ne trece.
Eu citam din comentariul tau. Nu imi aminteam fiecare fraza din articol. In rest, voi face si eu o generalizare referitoare la romani, vad ca se poarta 🙂 Nu stiu de ce dar chiar si cei mai inteligenti dintre ei se supara teribil cand sunt contrazisi. Au impresia ca orice contrazicere este un atac la persoana. Nu este. Mai mult de atat, teritoriul acela fertil unde mai multi oameni nu sunt de acord este o excelenta sursa pentru inovatie. Atunci cand suntem toti de acord suntem plicticosi. Eu citesc articolele tale cu mare placere si chiar si atunci cand punctele tale de vedere sunt in dezacord cu ale mele, imi place sa lecturez ce ai scris. Articolele tale sunt interesante si argumentate. In general mi se pare ca lumea contemporana ar beneficia daca mai multi oameni ar citi si puncte de vedere cu care sunt in dezacord. Altfel traim intr-o confirmare continua. Studiul pe tema asta este foarte usor de facut. Sau, ma rog, un studiu pe tema asta care sa ne ajute sa intelegem. Desigur, ceva exhaustiv este imposibil.
Nu m-am supărat că m-ai contrazis. Nu am prea des impresia (convingerea tot mai rar) că am dreptate. Ba parcă cu vârsta mi se accentueaază incertitudinile. Nu mai sunt tânără ca să le știu pe toate, cum zicea cineva mai deștept. Iar prin cele două exemple pe care le-am dat am încercat un pic să explic exact asta, de ce cred eu că unii oameni nu votează. În tot textul am avut grijă să subliniez exact asta, că e impresia mea, sunt constatările și asocierile mele. Cam asta fac pe aici, îmi dau cu părerea. Când dau și eu peste analize fundamentate îmi place să le citesc, dar rămân la părerea că niște lucruri așa de intime precum convingerile și intențiile de vot, legătura dintre ele și rezultatul nu prea pot fi cercetate sociologic, ca să avem pe masă o explicație clară: uite de aia 60% dintre oameni nu a votat. E totuși un procent mult prea mare ca să-l scăpăm doar din inadvertențe de evidența populației sau birocratice (studentul, emigratul etc). Trebuie că e ceva mult mai grav la mijloc decât asta. Poate așa îmi place să cred 🙂
Deci te mai aștept să ne contrazicem 🙂
La moartea lui Gyuri Pascu unii ziaristi au pus tunurile pe ambulanta, cand a venit, ca de ce a venit asa tarziu, etc.
Dupa doua zile de isterie si linsare (virtuala) a medicilor a aparut acea postare a sotiei lui Gyuri care schimba cam total situatia.
Degeaba, eticheta era deja pusa pe smurd, ambulanta, etc!
Plateste cineva pentru aceste greseli?
Despre care spital privat cu maternitate e vorba? Nu de alta, dar muzeul a fost expus. 😉
În rest, eu sunt un astfel de „parvenit”, care mi-am dus soția să nască la privat, în 2012. Iar condițiile au fost, în general, bune. Noduri în papură am găsit (nu le-am dat pe gușă, am comentat doar între noi, așa), dar overall nu se compară cu poveștile de groază din maternitățile de stat. Începând de la rezerva privată dotată cu canapea pentru tătic și chiuvetă pentru îmbăiat bebelușul, și până la opțiunea de a ține bebelușul fie la tine în rezervă să-l hrănești și să-l iubești, fie la neonatologie dacă vrei să dormi. Despre calitatea dezinfecției nu știu, dar curățenie sclipitoare a fost. Și mai pot continua: lift pentru vizitatori diferit de liftul pentru pacienți, opincuțe de plastic obligatorii pentru toată încălțămintea de stradă, consumabile medicale la discreție, etc.
N-a fost ieftin, dar nici n-am dat șpăgi, spre deosebire de cumnatu-meu care și-a născut nevasta la Elias și a plătit mai mult de jumătate din ce am plătit eu pe factură. Iar personalul la noi a fost amabil și vesel, nu părea insuficient sau exploatat.
În rest, afirmația „le comandă asistentelor precum chelnerilor din cârciumă” este tendențioasă. Mai exact, ce ar trebui să facă o lăuză care nu se poate ridica singură din pat, iar bărbatul ei nu e acolo (de pildă o fi plecat până la starea civilă să declare copilul, sau o fi mers până acasă să se bărbierească…)? De observat că nu toate nașterile sunt la fel, am auzit atât de nașteri în care în timpul nunții începe travaliul, vine gravida la maternitate (de stat, apropo), naște natural rapid și se întoarce la nuntă după două ore, cât și de mămici care nu și-au putut ține copilul în brațe luni de zile după naștere din cauza durerilor persistente de burtă. Your mileage may vary.
Muzeul a fost expus pentru că este interacțiunea mea și răspund pentru ce scriu. Spitalul nu-l numesc pentru că e informație la mâna a doua, chiar dacă consistentă și repetitivă – nu e prima dată când fata îmi povestește chestii aiurea de acolo – nu am verificat la fața locului informațiile și probabil nici n-aș avea cum. Exemplul cu inspecția sanitară este doar unul, neregulile sunt mai multe, toate la fel de acoperite, asta nu e deloc OK, chiar dacă aparent ai papuci de unică folosință în salon și condiții de rezervă individuală. Probabil la un moment dat se va sparge și buba asta și cineva, vreun patron va fi hăituit de ziariști pe la intrarea în parchet, cu cătușele la mâini.
Înțeleg și ce zici tu, dar lucrurile pe care le aud de la ea, că le fac părinții, nu sunt din categoria la care te gândești tu. E vorba chiar de parvenitism, nesimțire și prostie.
Scrie dr Diaconu: „Pentru mine actul medical este sfant”- eroare!- medicii sunt oameni cu toate calitatile si slabiciunile omenesti. Gresesc foarte des, peste tot in lume, din diferite motive, sau fara motiv… Peste tot exista pacienti fara diagnostic, pacienti care au murit cu zile dintr-o eroare simpla. Medicii (nu toti) au uitat sa fie umili, sinceri si alaturi de bolnav. In Romania inca se practica o medicina „paternalista”- pacientul este „prost”, nu pricepe nimic, stiu eu, medicul, ce am de facut. Sun medic oftalmolog cu 30 de ani vechime- stiu bine despre ce vorbesc!
N-o fi sfânt, dar nici nu poate fi evaluat în piața publică. Ca profan nu pot să vin să vă acuz că faceți ceva greșit în meseria dvs la care eu nu mă pricep. Mă aștept să vă evalueze performanțele colegii dvs. Cu toate păcatele lor, de oameni, doctorii sunt totodată acei oameni care au puterea, priceperea să facă și mult bine, câteodată chiar așa, fiind niște grobieni.
e ok ca ati fost in norvegia, dar avand in vedere si situatiile incredibile care se intampla la ei dincolo de propaganda oficiala (vezi Barnevernet pe care nimeni nu il vede/critica/indreapta etc) nu ati putea sa nu ne mai dati exemple cu Norvegia?
adica Dvs. ati fost acolo pe banii lor sau pe banii Dvs.? ca daca ati fost pe banii lor suna cam nasol sa ii tot laudati tam-nesam/ sigur, in masura in care nu ati semnat vreun contract cu ei/nu va incalcati alte angajamente de a fi draguta cu ei
Dumneavoastră ați fost acolo? Sau vorbim așa din auzite?
evident ca din informatiile aflate la vedere in spatiul public
de ce, Dvs. ati primit mandat sa va dati cu parerea pe date care sunt inaccesibile public?
si a propos de intrebarea la care nu ati raspuns: inteleg ca ati fost acolo pe banii lor 🙂
poate de aia v-au si invitat, ca aveau nevoie de laudaci proaspeti
bun, sa o tineti tot asa, cu laude la adresa superioritatii norvegiene, ca poate va mai invita si alta data, meritati
Domnule dragă, în ceea ce se numește la noi „spațiu public” (adică presa, sau mass-media în limbaj modern) nu se mai găsesc de mult informații clare și complete. Informațiile publice se găsesc în continuare, dar trebuie să le cauți personal, cu efort, dacă te interesează cu adevărat. De pildă, în speță, faceți dvs petiții la Barnevernet și expediții documentare până în Norvegia, precum și citiți presa lor care e mai bine informată pe subiect decât a noastră, înainte să acuzați „propaganda oficială” (care poate fi mincinoasă sau nu, nu știu, și nici dvs). Altfel, discutăm doar un caz banal de conspiratită.
În plus, atacurile la persoană nu vă fac cinste, chiar deloc.
Scuze, dar aici gresesti.
Bunei a facut experimente si prin asta a omorat copii.
Asta se numeste crima.
Faptul ca i-a mai iesit o operatie nu compenseaza ce a facut.
Medicina e stiinta, nu loterie pe pacienti. De asta se studiaza si nu se „inoveaza” doar ca sa se simta bine orgoliul doctorului.
Apoi ca e si el victima.. Scuze, calaul stia ce facea. Niciodata nu o sa fie victima. Sa nu relativizam faptele doar ca si el sufera… Sufera ca a fost prins, nu ca era gresit ce facea.
Spui ca medicii pot sa il judece dar tot tu afirmi ca ei l-au acoperit. Deci cine sa il judece? Cei care i-au fost complici?
Mai spui ca la privat e nasol. Poate, eu am avut experiente net superioare la privat si pretul era mai mic decat spaga cumulata la stat. Mai ales, cand am facut o plangere s-a rezolvat si am primit banii inapoi.
Deci, se poate.
Imi pare rau ca relativizezi un asemenea caz dar e dreptul tau. Am tinut doar sa subliniez ceea ce eu consider niste scapari de logica.
Bunei a experimentat pe copii fara sa informeze. Si-a arogat niste inventii care de fapt erau facute de alti medici, deci a mai si plagiat. Pe scurt, a omorat prin nepasare si furt intelectual.
Nu e deloc o victima, ci ramane un calau.
Si da, am medici in familie, si da, stiu ce inseamna sa fii acuzat pe nedrept dar asta nu schimba faptele.
In rest, sanatate sa avem, ca boala costa..
Faptul că specialiștii din domeniul medical nu și-au făcut treaba nu înseamnă că noi, nespecialiștii putem să ne dăm cu părerea că ăla e un criminal. Nu avem nici informațiile suficiente, nici pregătirea necesară. Eu nu știu, spre deosebire de dvs, că Burnei a făcut mai multe crime/experimente decât a avut cazuri reușite. Dacă se va dovedi așa, cu siguranță că-și va primi pedeapsa pentru asta. Eu zic că nu e lipsit de logică să aștepți ca un act medical să fie evaluat tot de specialiști, nu de ziariști/public și în același timp să admiți că acei specialiști nu și-au făcut treaba. Cel puțin eu asta am scris: că tăcerea lor, a colegilor domnului Burnei, a dus la această situație, la mutilarea vieților acelor copii și în final la sfârșitul trist al unei cariere în care eu cred că s-o fi făcut și ceva bun. Dacă tot s-a spart buba și acum Burnei nu mai e Dumnezeu, probabil că le va trece și lor teama de el și își vor face treaba. Sau ne mulțumim doar să vituperăm în spațiul public pe bază de presupuneri?
am dat like pt „vituperăm” 🙂
Nu vituperam, dar nu suntem nici oi.
Deci spui ca doar specialistii pot evalua colegii.
Nu sunt de acord.
Atata timp cat pacientul are dreptul sa fie informat si doctorul are datoria de a-l informa inseamna ca profanul are capacitatea de a intelege si implicit a-l evalua pe specialist.
Nu de alta dar „materialul” de lucru este chair sanatatea sa,
Sustin ca pacientii au o voce destul de competenta ca sa puna la indoiala recomandarile si rezultatele, mai ales cand banuiesc ca ceva nu e in regula.
De exemplu: mi s-a recomandat antihipertensiv desi sunt hipotensiva. Daca nu verificam instructiunile din pachet probabil acum eram la morga.
Un alt medic ma presa sa avortez. Am schimbat medicul si acum am doi copii perfect normali.
Am facut 3 operatii de chist. Prima la o mare somitate (pleonasm, stiu) si care nu a fost facuta bine, celelalte doua la doi medici absolut normali, dar care au curatat tot ce marele medic fuserise.
Estimez ca 30% din interactiunile mele cu sistemul medical romanesc au avut recomandari si tratamente incorecte sau ineficiente.
Asta nu inseamna ca neg ceilalti 70% dar nici ca restul se compenseaza sau se baga sub pres.
Atata timp cat pacientul este considerat apt ca sa semneze in act in care spune ca a luat la cunostinta si isi asuma riscurile interventiei medicale asta inseamna ca are implicit si dreptul de a judeca performanta medicala.
Cazurile de malpraxis nu au fost denuntate de medici, ci de pacienti, care de multe ori s-au batut cu tot sistemul care incerca sa ii faca sa taca si sa iasa tagma bine.
Repet, nu vituperez dar sustin dreptul si datoria pacientilor de a avea o voce care sa decida.
Cred ca implicit medicilor le face rau sa fie amestecati cu macelari,dar aici doar ei pot sa actioneze.
Noi ca profani insa avem datoria de a spune cand un medic a gresit.
Iar daca asta inseamna ca vituperez pe net, atunci o voi face si mai sustinut.
Multumesc oricum pentru reportaje, nu inseamna ca daca nu suntem de acord aic o sa „divortam”.
Succes”
Vorbim de două lucruri distincte după părerea mea. Una este informarea pacientului și luarea deciziei în cunoștință de cauză – te mai duci la alt medic, mai cauți informații din alte surse etc – ceea ce e dreptul fiecăruia să facă, dacă-l duce capul. Și alta este punerea la zid a unui medic că a făcut operațiile într-un fel și nu în altul, că a băgat un șurub nu știu cum și că e criminal, când noi nu avem pregătire să facem aceste judecăți de valoare. Uneori și la medici e ca și la avocați (sau instalatori :P), doi specialiști și trei păreri. Plus niște orgolii cât casa. A ține partea unuia sau altuia când tu nu știi meseria aia mi se pare că doar te afli în treabă. De acord, pacientul poate să semnaleze că el crede că e un malpraxis, poate să reclame, poate să acuze, așa cum putea să ceară și altă părere când ar fi fost cazul, dar nu a făcut-o, pentru că a preferat să-l creadă doar pe Burnei. Dar chiar și în cazul ăsta se ajunge la un proces în care se cer opiniile specialiștilor, nu se judecă numai după nemulțumirea/supărarea/drama părinților. Cu toată părerea de rău pentru viețile alea, revin și rămân la părerea că la fel de vinovați ca și Burnei sunt colegii săi și mecanismele de control ale sistemului care nu și-au făcut treaba ca să-l oprească sau împiedice să abuzeze.
Și da, dacă tot zici de dreptul la informare al pacientului, am și eu dreptul să mă întreb de ce nu au mai mers și la alții părinții ăia, înainte de a se sui pe masa lui Burnei? Vorbim totuși de niște operații forte serioase, nu de scos măsele.
Mă bucur că nu divorțăm dintr-atâta lucru 😉
dollo, tu aplici prezumtia ca romania e o tara normala in care functioneaza totul. mie, de la distanta, mi se pare ca nu functioneaza nimic.
principial sunt de-acord cu tine, in realitate…..arbitrul e exact capitanul echipei adverse.
Nu e, dar nici nu va deveni dacă procedăm așa la infinit.
dollo,
cum poti tu sa spui ca un ong e apolitic cand se stie ca in 90 va platea campeanu si acuma va plateste soros?* (sper ca stiu cititorii ca stelutab inseamna ironie). pe bune, un ong e perceput de catre o parte insemnata a populatiei, ca fiind o organizatie politica. si nu e vorba doar de telespectaorii latrinei 3 sau cine stie ce needucati, sunt oameni care au argumente cu oarecare logica (am zis oarecare pentru ca in logica lor sunt fracturi grave desi uneori e vorba doar de semidoctism.
buun, iar m-am intins, sa revin la tacerea oamenilor din sisteme. o sa dau un exemplu personal, l-am scris in urma cu ceva vreme si pe blogul simonei tache.
se facea ca un proaspat medic specialist se duce la un post intr-un spital judetean si constata ca la tratamentul cu un anumit medicament pacientii nu raspundeau. cand era ruptura de stoc si isi cumparau un medicament echivalent de la farmacie ei raspundeau la tratament (aceeasi substanta activa dar fabricata de alta firma). ca ajunsesem sa ne bucuram cand era ruptura de stoc si pacientii isi cumparau singuri medicamentul respectiv. am facut (impreuna cu sefa de sectie, medic primar cu vreo 15 ani experienta la momentul respectiv) o cerere catre directia judeteana de sanatate in care am cerut sa se verifice medicamentul respectiv argumenatnd „ca uite ce probleme observam in clinica”.
raspunsul a venit sub forma unei crize de isterie a managerului de spital ca sa terminam cu prostiile, ca licitatia electronica a fost ok si ca firma care a distribuit medicamentele poate da in judecata spitalul din cauza scrisorii naostre cate djsp. (pe bune?). ne-a spus asta in la raprtul saptamanal, in fata a peste 100 de medici, urland ca punem in pericol locurile de munca la un spîtal judetean. in plus, omul era pe vremea aia prieten bun cu sefa mea.
nu vreti sa stiti cum s-au uitat la noi restul de colegi. din vreo 120, doar vreo 5 ne-au sustinut cauza. deci esti optimista cand zici ca 60% e tacere. in realitate e peste 90%.
cred ca am ami spus pe-aici, facultatea de medicina am terminat-o mai multi decat am inceput-o. la stat, anii 90.
PS:totusi, we treccut am condus 400km plus ca sa fiu intre cei 40%.
Mda, chiar 90% nu cred că mai e, în ultimii ani am început să fim mai reactivi. Pentru că a început să mai miște una, alta, justiția…