Am avut o discuție acum câțiva ani cu un bărbat care se declara hotărât împotriva avortului. Avea 30+, studii superioare, căsătorit și avea și un copil. Motivele lui erau declarativ religioase, însă la o discuție mai aprofundată mi-a spus că el a ajuns la convingerea asta după ce, băiet fiind, a avut o iubită cu care a făcut sex neprotejat, aia a rămas gravidă și a făcut apoi avort. De vreo trei ori. Pare-se că abia după al treilea, el, tatăl, a înțeles sau a văzut prin nu știu ce împrejurare că avortul înseamnă efectiv ciopârțirea embrionului în uterul mamei și apoi scoaterea lui pe bucăți afară. Asta a fost ceea ce l-a șocat și a decis de atunci încolo că avortul e rău și trebuie interzis. Nu îi trecea prin cap nici măcar atunci când am vorbit că ar putea să folosească prezervativ tocmai ca să nu ajungă femeia lui să facă avort. Mi-a spus inocent că știa oarecum că sex=procreere și că avort=înlăturarea unei probleme, dar că nu credea că asta înseamnă de fapt o crimă. Credea în continuare că protecția e numai pentru boli venerice, de aia nici nu vedea utilitatea prezervativului că avea încredere în iubita lui.
Mi-am amintit de ipocrizia ăluia în ultimele zile, de când Facebook-ul a fost asaltat de mesaje cu #MeToo în coadă, iar o grămadă de lume, bărbați în special, a fost șocată să afle „amploarea fenomenului”. E o întrecere cam patetică pentru gustul meu, de femei povestind experiențele lor trecute, de la cele mai banale pipăieli în autobuz până la violuri în toată regula, dar nu neg că aceste realități există. Nu cred că e vreo femeie care să nu fi pățit măcar o dată în viață o chestie din asta, însă epidemia asta de #MeToo nu va schimba din păcate nimic în societate, oricâte voci celebre sau nu se vor alătura corului.
Părerea mea e că toată campania e mai degrabă marketizată decât de vreun efect și că treaba va sfârși ca orice alt subiect care antagonizează lumea inutil: feminizdele vor mai fi avut o ocazie să se dea cu curu de pământ, anticorecții politic, să se vaiete că vom ajunge o soțietate de fătălăi. La final o să rămână tot femeile cu onoarea nereperată, iar abuzatorii își vor vedea liniștiți de obiceiurile lor. Și apropos, nu numai fetele pot fi hărțuite sexual. Aveam în liceu o profă de chimie căreia îi plăceau în mod special băieții din clasă, și știu că pentru unii dintre ei atingerile ei din ore erau stânjenitoare. Dar să zicem că nu-i împiedică nimeni și pe băieți să se confeseze azi pe Fb.
Ce mi se pare mie în neregulă cu spiritul ăsta de turmă online, deși unora le place să creadă în efectul de bulgăre de zăpadă al destăinuirilor, este tocmai faptul că va supraexpune o problemă fără să aibă vreun efect asupra obiceiului. Campania #MeToo a pornit de la niște actrițe de la Hollywood care și-au amintit, după niște ani în care au reușit să parvină în carieră, că la un moment dat un individ din industrie le-a molestat. Mai bine mai târziu decât niciodată, probabil ele sunt norocoasele care au obținut ceva de pe urma molestării. Câte femei or fi rămas niște ilustre necunoscute tocmai pentru că au preferat să nu se lase mozolite, cu prețul renunțării la o carieră în cinema? Totuși, principalul câștig la Hollywood este că individul a fost arătat cu degetul, expus, denunțat. Ar fi fost de preferat să fie dat pe mâna justiției, că de aia suntem o societate modernă și trăim în state de drept, ca dreptatea să fie făcută de justiție, nu de corul indignaților de pe Facebook. Dar, în fine, hai să zicem că uneori îți mai faci dreptate și singur dacă vezi că justiția doarme. Tot Hollywood-ul e ăla unde niște regizori acuzați de acte sexuale cu minore, unii chiar de viol, se bucură bine mersi de celebritate, ba chiar sunt premiați pe la festivaluri, și singura lor pagubă e că nu se pot duce să ridice premiul personal, pentru că asta ar însemna să se expună pericolului de a fi arestați.
Ceea ce se întâmplă mai departe (chiar în România) cu #MeToo, însă, nu mai e despre expunerea abuzatorilor, ci despre autoexpunerea victimelor. Aceleași victime care la momentul abuzului nu au avut curajul să se expună, deci au tăcut mâlc, ba unele preferând să sufere ani la rând după, crezându-se vinovate că s-au aflat în situația aia. Încurajate de acest spirit de turmă online, femeile recunosc acum nu numai față de apropiați, ci față de o listă întreagă de necunoscuți, că li s-a întâmplat și lor, povestesc cu detalii emoționale, evident, însă omit să îi numească fix pe abuzatori. Ieșim deci în piața publică, ne dezgolim și arătăm cu degetul spre tot satul, spre jumătatea masculină a lui, fir-ar ai dracu de obsedați. Mi s-ar părea mai firesc ca fiecare care vrea să intre în jocul ăsta să își privească în ochi și călăul, să-l expună și pe el prietenilor și familiei lui, mamei lui care l-a educat așa și care nu a știut să-l învețe să nu le facă femeilor ceea ce cu siguranță pățise și ea la viața ei. Înțeleg că în Franța hashtagul îndeamnă mai mult la expunerea porcului, ceea ce îmi pare mai eficient.
A acuza bărbații în general de hărțuielile la care sunt expuse femeile echivalează cu a blama toate femeile că vor să parvină prin nuri, când de fapt numai unele o fac. Sau că poartă fuste scurte, deci o caută cu lumânarea. Lumea e plină de femei cocoțate în diverse poziții după ce au trecut prin diverse p…aturi. Când eram în facultate umblau vorbe că unii profesori cereau favoruri sexuale de la unele studente, după cum vedeai cu ochiul liber că și unor studente le cam plăcea să li se ceară. N-o să le vedem acum pe alea împărtășindu-și momentele #MeToo pe Facebook, după cum nu vom vedea punându-și cenușă în cap vreun profesor, șef de partid, instituție publică sau firmă. În schimb se autoflagelează, inutil săracii, unii care nici n-au abuzat vreodată o femeie, nici nu o vor face de acum încolo.
Ce se va întâmpla mai departe? Va fi mai ușor de dovedit o astfel de măgărie petrecută în autobuz, pe stradă sau în vreun birou la ore târzii după program? Nu. Poliția va trata mai serios cazurile de hărțuire? Nu. Firmele vor accepta să concedieze hărțuitori ajunși în poziții cheie? Nu, pentru că dacă ăla e în poziție de putere este fie pentru că firma e a lui, fie pentru că e prea valoros pentru firmă, iar hărțuita va fi mai degrabă o persoană neglijabilă în biznisul respectiv.
Singura cale, după părerea mea, este educația. Educația care începe cu modul în care mamele își cresc băieții (și fetele) și formează bărbații de care au parte femeile mai târziu. Apoi educația sexuală care și ea tot din familie trebuie să înceapă. Mama s-a jenat să-mi vorbească despre sex, era și altă epocă, însă mi-a cumpărat și pus pe masă celebra carte Adolescența, pe care am tocit-o pe alocuri. Multe mame se codesc să le vorbească băieților despre cum ar trebui să se comporte cu fetele și îi trimit la tac-su. Tac-su, și el, după cum îl duce capul sau experiența. Nu cred că vă spun o noutate, dar mulți părinți (inclusiv mame) de băieți considerau pe vremea mea și consideră și azi că feritul de „probleme” cade în sarcina fetei, că băiatul de aia e băiat, să zburde din floare în floare, să încerce, iar dacă ea „se lasă” îți merită soarta, curva naibii, i-a plăcut, a mâncat-o… Educația sexuală trebuie să formeze adulții echilibrați care să nu se jeneze că vor sex (da, și fetele vor sex, nu trebuie să joace rol de neprihănite), să știe când o joacă devine o glumă proastă sau o hărțuire, când și cum e ok să insiști, dar nu să abuzezi, când sexul e consimțit și când nu înseamnă nu. Și, firește, care sunt urmările sexului, ca să nu ne trezim cu adulții oripilați că avortul înseamnă crimă, dar nedeprinși cu uzul prezervativului.
Educația sexuală în școli are poate un efect și mai aplicat, pentru că la vârsta la care apar primele probleme adolescentine ele se întâmplă la școală. Fără îndrumare și discuții deschise în grupuri mixte fiecare își trage concluziile personale doar privind în jur: fetele preferă băieții îndrăzneți, poate chiar obraznici sau răi? Păi atunci asta e cheia succesului! Firește că nicio oră de educație sexuală nu va reuși să descifreze mecanismul de luare a deciziei la femei, însă asta deja face parte din misterul ei și e altă poveste.
Aș vrea, deci, să văd că #MeToo se va transforma dintr-un bulgăre de zăpadă într-o politică coerentă de introducere a educației sexuale în școli, în proiecte de lege de descurajare a hărțuielii sexuale, în măsuri concrete de facilitare a raportării agresiunilor și de sprijinire a victimelor. Adică de crearea unor forme concrete pentru combaterea acestui fond greu, moștenit, genetic și netratat în vreun fel până acum. Mă tem că nu se va întâmpla, iar #MeToo, ca orice haștag, se va duce să moară și el în istoria feisbuc, alături de celelalte jesuis-uri.
Intre timp afara studiu dupa studiu arata ca violenta domestica este prezenta disproportional mai des in cuplurile gay, homosexuali si nr. 1 cuplul de lesbiene. Femeia va recurge mai repede la violenta fizica, indiferent de gravitatea ei, stiind bine ca partenerul ei o sa suporte. De la aruncatul cu perna, telecomanda, tigaia pana la datul cu palme, ele stiu ca „hai ca nu te-am lovit” merge bine ca si replica de scuza. Iar cand dobitocul nu mai poate in loc sa o paraseasca prefera sa o bata pentru ca deja e investit mult in ea si in relatia lor.
Ăsta e bulshit, ia să vedem un studiu serios pe tema asta și să ne reținem de la concluzii din astea de coafor. Violența nu are scuză oricâte „investiții” ai fi făcut în relația aia.
WTF – asta e din putul gandirii misogine; chiar nu as fi gandit asta …. se pare ca ai sechele de la telecomanda 🙂
Mi-a plăcut mult materialul și nu am înțeles nimic din comentariul semnat ttt.
Rămân deci la vechea mea părere că educația sexuală bine făcută este obligatorie. Iar educație sexuală nu înseamnă oră de anatomie.
Probabil sunt eu mai bleg, însă ideea unui contact sexual obținut prin forță mă oripilează (ca și ideea de violență domestică – și nu sunt un pirpiriu). Iar abuzurile din școală, facultate, serviciu există și – din păcate – vor mai exista.
În aceeași măsură feminismul agresiv de tipul ”Nevrozele noastre” sau din site-ul pe care îl pomeniți mi se par stupide.
S-a instaurat obiceiul ca fetele – în dorința de a fi ”cool” – să folosească un limbaj trivial împins până la absurd.Sincer, pe mine limbajul trivial la o fată MĂ SPERIE, nu mă atrage – și așa a fost dintotdeauna. Repet, probabil sunt eu mai bleg. Și ce?
Nu e numai la fete, eu constat că limbajul trivial e folosit cu succes în ultima vreme de așa ziși formatori de opinie, cu mare trecere chiar și pe la oameni fini. Pentru mine e evident că oamenii ăia nu știu să scrie, să comunice inteligent, să critice sau să comenteze ceva, de aici abuzul de invective și trivialități, însă mă depășește de ce nu văd asta și unii oameni de la care am pretenții de intelect peste medie.
Asta e o altă discuție. Eu personal cred că limbajul așa zis „colorat” aduce o anumită expresivitate care lipsește atunci când ne limităm să folosim doar limbajul academic cu normele sale. Iar folosirea sa tot mai abundentă în ultima vreme o văd la ca pe o reacție întârziată la prevalența limbii de lemn în era comunistă combinată cu puritanismul neavenit al lingviștilor castratori de dicționare (apud Oișteanu). Pe de altă parte, dl Bragarea nu este de acord cu mine, ca dovadă că mi-a taxat o figură de stil dintr-un comentariu de la articolul cu manualele școlare drept greșeală de exprimare. De gustibus non disputandum…
@Mihai
Nu suntem în dezacord!
Una este însă folosirea limbajului colorat în scriere literară și cu totul altceva folosirea în limbajul curent.
Dna Benezic ne atrage atenția la amândoi că folosirea acestui limbaj se generalizează – ceea ce nu mai este normal.
Spre rușinea mea nu mai țin minte taxarea figurii de stil de care pomeniți. De gustibus…
Asta nu inteleg si eu. De ce astea cu #metoo care nu au fost abuzate de Weinstein, nu dau numele respectivilor? Era una care zicea ca a fost molestata la 9 ani de un barbat cu care se intalnea zilnic, dar nu i-a dat numele respectivului pedofil. Pai, vaca naibii, asa il protejezi pe pedofil, in timp ce pe ceilalti barbati nevinovati care o fi fost prin zona sunt acum suspectati de toata lumea ca ar fi ei pedofili!
Stiu ca sunt femei violate care tin asta secret, fie din rusine, fie ca nu vor sa-si expuna familia/copiii la scandal. Dar sunt si cele care reclama faptul si suporta presiuni incredibile. Pe astea le respect cel mai mult. Cele care nu reclama, incurajeaza violul!
Mda, practic în cursul anchetei și procesului se mai produc alte violuri asupra victimei, chiar dacă doar verbale
Dacă nu o face, victima se expune la alte violuri pe bune(neverbale)!
Cred ca faptul ca ai facut-o „vaca” o incurajeaza sa se exprime ….
Multe prefera sa nu dea in vileag abuzatorul pentru ca nu au dovezi cu care sa isi sustina acuzatiile si risca alte neplaceri daca aluia i se scoala sa o reclame in justitie.
Problema hartuirii si abuzului n-o s-o rezolve nimeni niciodata, pentru ca sunt foarte multi oameni „educati” (vezi profesorii de prin facultati, sefii – care se presupune ca au trecut prin ceva scoli, sunt si preoti care fac asa ceva, oameni carora cineva, vreodata, le-o fi spus ca asa ceva nu se face) care abuzeaza, hartuiesc, conditioneaza, ameninta, violeaza etc., atat femei, cat si barbati. Probabil ca acest instinct sexual e mai puternic decat orice alta abilitate civilizatoare dobandita in timpul copilariei si adolescentei si ii determina pe cei frustrati sa isi ceara satisfacerea dorintei prin orice mijloace, de la oricine li se pare lor ca ar corespunde dorintei lor. A lua cu japca stiau probabil sa faca si primii oameni de pe pamant, asa ca orice alt strat cerebral depus peste creierul atavic e mai nou si mai slab decat miezul. Educatia cred ca ar fi cel mai recent invelis, metaforic vorbind. De ce unii pot sa-si inhibe instinctele sau pornirile agresive, iar la altii nu, ramane subiect de studiu, dar e o problema similara cu cea a crimei – de ce unii pot sa ucida si altii nu, devremece la origini toti am fost vanatori.
Da, în cazul celor aflați în funcții de conducere e vorba de putere și există și atracția sexuală pentru putere, de aia în cazul ăsta cred că e nevoie de mecanismele alea eficiente de raportare și pedeapsă, pe care nu le avem și nici cultura necesară ca să le pregătim nu o avem. Desigur că e greu de demonstrat, dar în această situație în care încep mai multe să spună despre același individ, devine destul de evident, iar pentru ca ăla să se ducă să le reclame că îl calomniază devine și mai improbabil.
Crimă cred că în esență suntem toți capabili să facem, din păcate.
Ați identificat aici, cu toate rezervele din articolul inițial, un argument că acest #metoo cu de toate are, totuși, și unele consecințe evidente. Mă refer la faptul că (unii dintre) marii abuzatori aflați în poziții de putere tind să se retragă, și din putere și din abuz, după ce denunțul inițial este urmat de un șir lung de victime autodemascate. Sigur, ca să se ajungă aici, a trebuit să se reverse pe FB multe povești pe care le socotim uneori ”exagerate” sau ”inutile”, ca mărturii. Dar poate că femeile care se expun în felul acesta chiar au nevoie de o masă critică a solidarității pentru a face pasul următor, de exemplu: să dea numele agresorului. Urmăresc de vreo două zile în presa maghiară cazul unei actrițe care, inițial, a descris situația de aproape-viol în care s-a trezit, la 19 ani, cu un regizor/director/profesor universitar. După sute și mii de mesaje de îmbărbătare și solidaritate, iată că azi s-a decis să spună și numele abuzatorului.
Pe scurt, poate că în astfel de probleme, atât de mult și îndelung ocultate, este nevoie de o reacție aparent excesivă pentru a obține un rezultat cât de mic. Eu, una, mă mulțumesc să știu că tinerele aflate la început de carieră au scăpat clar de cel puțin trei agresori: unul din Ungaria, unul din România și unul din SUA. Copiii, tinerii vor afla de lucrurile astea și vor cădea și ei pe gânduri. Sper.
#MeNeither
sunt dezamagita ca tocmai o femeie jurnalist comenteaza cazul Weinstein intr-un mod care dovedeste ca nu se bazeaza pe realitatile cazului respectiv
dar in acelasi timp, comentariile tale legate de cazul respectiv, doar subliniaza, inca o data, de ce femeile nu vorbesc
Super bun articolul. Eu l-am trimis deja parlamentarilor pe care i-am votat si am subliniat concluzia. Daca fiecare dintre noi l-ar trimite parlamentarilor pe care i-a votat, poate poate bulgarele ala ar incepe sa prinda forma.
daca #metoo incepea in Romania, alegatiile despre educatia sexuala in scoli ar fi putut avea o minima sustinere. Cand insa „uraganul” vine tocmai de peste ocean……..
Multa sanatate.
„femeile recunosc acum nu numai față de apropiați, ci față de o listă întreagă de necunoscuți, că li s-a întâmplat și lor, povestesc cu detalii emoționale, evident, însă omit să îi numească fix pe abuzatori.”
Poate (si accentuez poate) de fapt au fost invitate doar la o cafea, sau vor cele 5 minute de faima, etc. Decind FB-ul este declarat spatiu public, o acuza care poate sa fie falsa se poate lasa si cu un proces in justitie iar mincinoasa / osul sa plateasca (bani sau o mica condamnare penala).
Si @ Dollo..din pacate nu voi avea placerea sa fac un mic „cadou”in euro sa nu apar aici la #metoo..
http://www.un.org/womenwatch/osagi/pdf/whatissh.pdf
NON -VERBAL
•Looking a person up and down (Elevator eyes)
•Staring at someone
•Giving personal gifts (!!)
Foarte corect ca educatia sexuala, civica si bunele maniere sa fie predate la scoala.
Scoala reprezinta dorinta noastra de a da mai departe cunostintele si progresele inregistrate de-a lungul vietii.
Prin urmare – ca #metoo sa nu fie doar un accident si ca lucrurile sa fie mai normale in viitor (pt. toata lumea) e bine ca lucrurile de mai sus sa fie predate in mod organizat si coerent tuturor celor de varsta scolara si in formare.