Cât (crezi că) valorezi în caz de Covid?

Atunci când paturile de la ATI se epuizează, ce ceriterii ar trebui să avem în vedere în alegerea bolnavilor care trăiesc? Ce ați alege voi?


Am citit azi un interviu interesant, cu un profesor, despre necesitatea existenței unui cod etic după care medicii să facă „mai ușor” o triere a bolnavilor de Covid, în momentul depășirii capacităților existente de cazare/tratare. Deși asta e o amenințare de la începutul pandemiei deasupra capetelor noastre, în România abia acum pare că începe să-și arate colții. La Timișoara cică ar fi murit deja niște oamenii care n-au mai apucat loc la ATI și e foarte probabil ca asta să se repete de acum încolo și prin alte spitale. E nevoie de un astfel de cod pe de-o parte pentru a lua de pe umerii medicilor decizia asta de viață și de moarte (deși ei sunt până la urmă cei mai pregătiți să o ia, dintotdeauna), dar și pentru a asigura o transparență a procesului de triere, pentru public.

În interviul respectiv este și un link către o analiză comparativă a mai multor astfel de coduri etice adoptate de diverse țări, care au depășit faza evidenței bolnavilor ținută din pix (care pare că nouă ne ocupă tot timpul) și s-au apucat să-și facă și coduri etice pentru alegerea supraviețuitorilor. E interesant de văzut în analiza aia cât de curajoase au putut să fie diverse societăți în punerea pe hârtie a acestor principii.

Fără îndoială că e greu să te imaginezi în locul unui medic pus să aleagă între doi sau mai mulți bolnavi, dar e la fel de greu să pui pe hârtie niște reguli în sensul ăsta și să ți le asumi, ca societate. Vă imaginați care ar fi partidul/guvernul ăla dispus la noi să-și asume o astfel de politică? Adică, da, stimați tovarăși, statul nu poate să ne salveze pe toți, atâta s-a putut după câteva mii de ani de evoluție a omenirii, trebuie să admitem asta, ca atare e nevoie de un sistem clar de alegere a supraviețuitorilor. La noi politicienii nu au curaj să desființeze nenorocitele alea de locuri de parcare de reședință de doi lei, cum ar putea ei să aibă curajul asumării publice a faptului că în caz de balotaj la poarta spitalului vor primi tratament cu prioritate cei tineri, fără comorbidități?

Sigur, în unele țări codul ăsta nu e o politică adoptată, cum înțeleg că e în Canada, ci rămâne doar o recomandare la latitudinea corpului medical. Dar simplul fapt că o astfel de recomandare există e o declarație suficient de puternică.

În analiza aia sunt enumerate tot felul de variante și mi se pare destul de vizibil faptul că niciunei societăți nu i-a fost ușor să tranșeze lucrurile într-o direcție sau alta. Se baleiază între salvarea cât mai multor vieți, fără disciminare pe orice criteriu, salvarea cât mai multor ani (a tinerilor) sau a cât mai multor ani de calitate (cine are mai multe șanse să ducă o viață independentă și îndelungată, odată scăpat de Covid) și tragerea la sorți a câștigătorilor în caz de balotaj. S-a discutat și dacă e acceptabil ca personalul medical infectat să beneficieze de tratament preferențial, pe raționamentul că dacă sunt puși pe picioare ei se vor putea întoarce mai repede la lucru, ca să salveze la rândul lor pe alții. Dar la fel de bine s-ar putea pune problema salvării altor categorii de meserii utile. Nu îmi vine în cap acum altă categorie de oameni la fel de utili ca medicii și asistentele într-o pandemie, dar cu siguranță există, că doar societatea are și alte nevoi pe lângă sănătate.

Firește, toate țările au înfipt înainte de orice considerație principiul nondiscriminării, pentru că în fond toate viețile sunt egale și merită salvate. Dacă am avea suficiente resurse pentru asta…

Cred că noi nu suntem în „pericol” să fim puși să gândim un astfel de cod etic pentru că, așa cum citeam deunăzi prin presă, la noi încă nu s-a descoperit beneficiul unui google sheet în care toate spitalele din România să noteze zilnic disponibilitățile și nevoile, deci clar codul ăsta etic e o tichie de mărgăritar. Deși, la cum se petrec lucrurile la noi nu m-aș mira nici să avem cod etic în lipsa săpunului și a apei calde 😉 Dar nu, chiar nu cred că avem mințile alea luminate care să gândească și să aibă curajul asumării acestui gen de recomandare. Va pica măgăreața pe bietul medic din prima linie și aia e. Când îl va lăsa și pe ăla psihicul, ghinion!

Dar, de dragul argumentației, m-am gândit cum ar fi să putem dezbate o astfel de temă în societate? Eu aș vedea și o altă utilitate acestui cod, pe lângă că ar fi o procedură transparentă care ar elimina falsele temeri cum că bogații/piloșii beneficiază de un pat la ATI așa cum a beneficiat Arșinel de transplant, peste rând. Dar dincolo de transparență cred că discuția deschisă despre adoptarea unui astfel de cod ar avea și un rol educativ pentru cei care încă nu cred în boală sau nu consideră necesare măsurile de protecție. Ar avea un efect mai mare poate decât măsurile de coerciție, care se vede că nu funcționează.

Faptul că știi că în caz de boală nu ai șanse să fii ales de medic în marea loterie a vieții s-ar putea să te facă mai conștiincios cu spălatul pe mâini/purtarea măștii/distanțarea. Sau nu, cine știe, nu la toți se activează ambiția în fața amenințărilor.

Apoi, de ce nu, eu una m-am gândit la propria utilitate în eventualitatea că aș candida la un loc pentru viață. Dacă nu mă înșel în anumite țări există și varianta opțiunii pacientului. Între mine și un om mai deștept, care ar putea să inventeze ceva sau să aibă un impact benefic asupra omenirii, dacă e salvat, consider că el ar fi mai îndreptățit la patul și la ventilatorul ăla decât mine, deși poate eu aș fi mai sănătoasă și mai tânără. Întotdeauna m-am gândit că dacă m-aș număra printre supraviețuitorii unei calamități și omenirea ar depinde de priceperile mele teoretice/tehnice/practice, am fi pierduți, pentru că toți anii mei de școală nu m-au învățat să pot reproduce măcar niște invenții esențiale pentru omenire, darmite să fac altele. Dar asta e o discuție teoretică, pentru că atunci când ajung pe patul de spital nu prea mai există posibilitatea evaluării utilității inteligenței pacientului, ci altele vor fi criteriile.

Admit și că eu, care sunt cu drepturile omului, alea, alea, mă mai gândesc uneori că oamenii nu merită să trăiască cu prețul sacrificării atâtor animale, de exemplu, dar asta e altă discuție.

Revenind la covidul nostru, aș fi curioasă ce părere aveți despre dezbaterea acestui cod etic, care e viziunea voastră pe acest subiect, dacă ar fi să alegeți pe cine ați salva, ce criterii ați avea în vedere? Dacă vi s-ar oferi ocazia să optați, ați ceda locul cuiva la ATI (și dacă da, cui? 🙂 ) sau preferați să aleagă altul pentru voi?

Aveți aici un sondaj în care puteți bifa mai multe variante, dar puteți să adăugați și altele care nu există. Apreciez și comentariile în care vă justificați alegerea. Mulțumesc.

Etichete: , , , , , ,

33 comentarii la “Cât (crezi că) valorezi în caz de Covid?” Subscribe

  1. Ioana 11/11/2020 at 20:02 #

    Ioana, economist, 35 de ani, mama de copil de 2 luni
    Am ales lipsa comorbiditatilor, situatia familiala si utilitatea meseriei (asta mai greu, nu a venit cu primul instinct). Cred ca raspunsurile sunt legate de cine sunt, de aici si prezentarea, inclusiv oscilarea in a alege utilitatea meseriei, economistii sunt mai la coada asa 🙂
    Varsta nu ar tb sa fie un criteriu, pentru ca e o iluzie ca salvezi mai multi ani salvand tineri, nu stii cat traieste fiecare. Mai degraba as salva pe cine are mai multe sanse sa depaseasca mizeria asta decat sa fie neaparat tanar.
    Situatia familiala e un criteriu socialist, ceea ce eu sunt 🙂 nu am ce motiva in plus. Ce as adauga este ca in fapt e greu implementabil, pentru ca decizia medicala trebuie luata mai rapid decat dureaza o mica ancheta sociala.
    Tragerea la sorti este absolut sinistra fara alte criterii, iar primul venit primul servit este cam nedreapta, ca spre final se imbolnavesc cei care s-au pazit pana atunci si tocmai pentru ei nu mai e loc?!
    Utilitatea meseriei merita luata in considerare pentru cadrele medicale si servicii de prima necesitate (mancare, utilitati) pentru ca nu depasim povestea asta fara ei. Dintre ceilalti, majoritatea sunt dispensabili.
    Ca principiu as fi pro cu setarea unui cod etic, desi asa cum spui nu si-o va asuma nimeni. Ca sa le luam vinovatia de pe umeri medicilor, in principal.
    Multumesc pentru articol, foarte interesant 🙂

  2. Motanul 11/11/2020 at 20:17 #

    Iti lipseste cel mai important criteriu: sansa de supravietuire.
    Dupa aia as zice varsta, daca il salvezi pe unul de 100 de ani in locul unuia de 40 ai cam risipit resursele. Dupa aia as da prioritate celor cu copii minori. Apoi femeilor in fata barbatilor. Eu n-a lua locul unei femei. Chestia e ca si ajuns la ATI tot poti muri. Ce ma deranjeaza e ca in Romania mortalitatea celor internati e mai mare decat in alte tari. Ceva nu e in regula. Or fi infectiile nosocomiale, tratamentul nepotrivit, nu stiu. Dar ceva nu e in regula in Romania.

    • Dollo 12/11/2020 at 11:59 #

      Păi șansa de supraviețuire e dată în principal de cele două: lipsa comorbidităților și vârsta, altfel e un criteriu destul de greu de evaluat rapid. Șansa, prin definiție, e ceva destul de volatil. Poți să ai șansă și să ai ghinion 😉

      • Motanul 12/11/2020 at 13:47 #

        Poti avea doau persoane de aceasi varsta cu aceleasi comorbiditati, dar unul e in coma iar celalt constient. Unul e intubat de 10 zile, altul are doar masca de oxigen. Pe care-l scoti? Sunt cazuri si cazuri.

  3. Alina M 11/11/2020 at 22:47 #

    Am ales vârsta ca unic criteriu pentru că:

    1. Aerul e tot mai poluat cam peste tot în lume, și cu cât mai tânără este o persoană, cu atât mai mică vârsta la care ajunge să-și umple plămânii cu diverse substanțe toxice. Dacă tot le-am lăsat un mediu care le pune în pericol sănătatea, măcar să aibă o șansă în plus.

    2. Similar cu apa poluată cu microplastic, metale grele, deșeuri.

    3. Medicul poate lua decizia rapid, pe loc, fără riscul de a interpreta greșit criteriile.

    4. Nu mă interesează cât sunt de deștepți, cumsecade sau sănătoși. Dacă au comorbidități o să moară rapid oricum, și o să elibereze patul pentru următorul.

    Dar ca să nu rămâneți cu impresia că sunt mai cumsecade decât sunt, aș pune următoarea condiție la alocarea paturilor de ATI: antivacciniștii să fie tratați ultimii, că și așa înjură non-stop medicina alopată și pe cei care au încredere în ea. Să fie cazați în paturi normale (dacă sunt), și să fie tratați după rețetele postate de ei pe net. Dacă supraviețuiesc până sunt suficiente paturi ATI, bine, dacă nu, nu. Da, știu că sunt un monstru, Resemnați-vă cu gândul că nu am putere de decizie.

    • Dollo 12/11/2020 at 11:57 #

      Ha, ha, și eu mă gândisem la antivacciniști când am făcut variantele, dar n-am îndrăznit să îi pedepsesc. E ca și cum i-ai refuza actul medical unuia doar pentru că nu a avut șansa educației.

  4. euNuke 11/11/2020 at 23:37 #

    Eu aș utiliza 5 criterii, 3 oferite de dollo, plus două de la mine.

    1. Graviditatea. Evident, e vorba de două vieți ce ar urma să fie salvate.
    2. Situația familială – de pildă părinte in familie monoparentală, cu 2 copii.
    3-4-5. Vârsta, sexul, capacitatea de muncă. criterii ce trebuie coroborate. de pildă o femeie aptă de muncă, fertilă, de 25 de ani va prevala in fața unui bărbat apt de muncă, activ sexual de aceeași vârstă.

    • Dollo 12/11/2020 at 11:55 #

      Da, uite la starea de graviditate nu mă gândisem. Ar putea fi adăugată acolo la variantele de vot, de aia vă lăsasem această opțiune 🙂

  5. euNuke 12/11/2020 at 00:18 #

    Ultimul criteriu ar fi lipsa comorbidităților. E ultimul pentru că este foarte relativ: una e să intri in spital cu diabet plus covid (caz foarte apropiat – mătușă, 72 de ani, diabetică, bașca alte probleme, ia covidul, o ia salvarea și după o săptămână de agonie scapă) și alta cancer + hepatită + covid.

    Aici aprecierea e una de finețe, bazată pe informații (medicale dar si personale, din anamneză plus istoric genetic) pe care doar un doctor cu experiență ar putea să le evalueze.

    Criteriul meseriei e atât de relativ incât l-am exclus de tot. De pildă: l-ar prefera cineva pe Bill Gates (un fel de geniu it, nu-i așa?..dar expirat, in prezent Salvator Planetar) in locul lui Iulică V. (anonim calculatorist, 36 de ani, selfemployed)? Unele meserii par mai importante decât altele doar pentru că suntem captivi mental unei paradigme sau unei frici. E posibil ca de poimâine potcovarul să fie esențial pentru omenire, iar programatorul…o amintire. A văzut careva Idiocracy? Că uite lumea aia -a viitorului roz, simplu, tălâmb și fun- pare tot mai probabilă..

    Singura dilemă era: merită medicii să fie salvați înaintea altora? In mod normal răspunsul ar fi fost da, in ideea că ipoteza salvării nu mai stă in picioare fără medici. Numai că eu nu prea am mai văzut medici in pandemia asta, și-au cam dat toți demisia morală dar încasează totuși banii de la guvern (in fine, cică de la noi, că noi umplem bugetul). Eu am văzut militari in uniforme albe care biciuiesc dușmanii la teveu, care fugăresc norodul, pardon, virușii prin piețe și in discoteci, și pe trotuare la miezul nopții, care curăță scamele de pe vipușca mareșalului, care urlă la subalterni, care zbiară la colaboraționiști, care bagă baioneta in trădătorii conspiraționiști, la teveu și-n online, in direct, la ore de maximă audiență. din câte știu eu, a fi medic nu înseamnă nimic din toate acestea. Eu nu cred că un birocrat, angajat in propaganda de război (imaginar, dar așa l-au declarat ei), care tratează pacienții ca pe prizonierii de război (astea-s cuvintele lor, nu ale mele, ei au decis că suntem la război), care consideră că confrații care refuză să se prezinte pe front sunt dezertori (și trebuie anchetați penal – cuvintele și acțiunile lor), care diagnostichează și tratează in masă populația, care stabilește/spriină măsuri administrative fără niciun temei științific, ci doar dintr-o toană birocratică sau pentru că respectă principiul mimetic al guvernării europene, care nu are nicio problemă morală ca oamenii in suferință, grav bolnavi și bătrâni, să zacă ore in șir intr-un cort înghețat fără niciun fel de asistență…eu nu pot să cred că acești indivizi sunt doctori. Așa, deci ar fi tare greu să identificăm doctorii in gloata înregimentată in escadroanele panicii și terorii guvernamentale. Nu zic, or mai fi câțiva, dar nu prea le auzi suflarea. Nu suflă nimeni in front.

  6. Stefan Bragarea 12/11/2020 at 07:14 #

    Am citit cu atenția și materialul, dar și comentariile. Totul extrem de interesant.
    Evident, am și votat
    Mulțumiri dnei Benezic pentru tema de discuție – rareori mai dai peste o temă atât de actuală și de interesantă.

  7. mircea 12/11/2020 at 11:11 #

    Cu orice criterii, nu poti intrerupe tratamentul primului bolnav ca vine un al doilea care corespunde mai bine acestora. Aceste criterii pot fi aplicate doar inainte de internarea la ATI. Numai ca marja de timp este foarte scurta, boala nu asteapta pana se iau decizii intelepte.
    De aceea, inca de la inceputul pandemiei, se atragea atentia ca trebuie sa ne protejam sa nu ajungem in situatia ca este depasita capacitatea spitalelor.
    Numai ca, ba cu teoriile conspirationiste, ba cu lupta politica, ba cu apetenta unora pentru chefuri, ba cu ignoranta, se pare ca am ajuns la …criterii. Probabil ne vom spala pe cap cu ele.
    PS. Nu am votat. Sunt bucuros ca nu sunt eu in situatie sa aleg…

    • mircea 12/11/2020 at 11:23 #

      Cred ca si pana acum existau criterii de prioritate la tratament, chiar daca nescrise. Desigur acolo unde erau mai multi bolnavi decat capacitatea de tratament.
      [In ultimii ani s-a introdus sistemul de programare, ceea ce a redus timpul de asteptare in fata cabinetului, dar in cazul covid-19 nu cred sa functioneze.]

    • Dollo 12/11/2020 at 11:54 #

      Păi da, evident e vorba de situația în care bolnavii ajung în același timp la spital, nu cred că se pune vreodată problema deconectării cuiva de la aparate în favoarea altuia. Dacă există deja acele criterii și nu sunt cunoscute ele nu pot fi aplicate unitar.

      • Stefan Bragarea 12/11/2020 at 12:15 #

        Dnă Benezic, important mi se pare să nu se ajungă până acolo. Din păcate în multe situații promovarea în poziții de decizie din actul medical nu a fost legată de competența profesională, iar de aici s-au întâmplat multe.
        Ca să răspund direct la întrebarea din titlu: la 72 de ani, cam gras și fumător, nu mare lucru – îmi cedez locul, dar nu mă pot împiedica să sper că nu se va ajunge la asta!!

  8. eu 12/11/2020 at 12:01 #

    Exista un astfel de cod pentru medicina de razboi. Sanitarii sunt in primul rand invatati sa deosebeasca ce rana are sanse mai mari de supravietuire, si al doilea criteriu selectia dupa costul logistic (in razboi, chiar daca ai capacitatea teoretica de a salva pe cineva, nivelul general al stiintei medicale ar permite, resursele posibil a fi alocate intr-un loc pentru ingrijire medicala este limitat si de aici aceasta alegere).
    Se poate aplica si in astfel de situatii exceptionale.
    Problema insa nu este cea a reglementarii, ci a materialului uman care aplica.
    Eu consider, cu riscul de a-mi lua injuraturile de rigoare, ca undeva la 80% din personalul de prin spitale nu are ce cauta acolo.

  9. Stefan Bragarea 12/11/2020 at 12:09 #

    @eu
    Sunteți optimist!

  10. radu 12/11/2020 at 12:13 #

    sa se foloseasca criteriul plati taxelor. Cu cat ai taxe mai mari platite cu atat sa beneficiezi de o pozitie mai sus in lista.

    • Stefan Bragarea 12/11/2020 at 12:16 #

      Radu, fii serios!

    • Dollo 12/11/2020 at 15:51 #

      deci bogații sunt mai îndreptățiți să trăiască pentru că sunt bogați?

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.