Când am ajuns noi prima dată la moșie, în 2018-2019, pisicile și motanii vecinului purtau nume de vedete din Las Fierbinți și alte seriale. Exista un Tomiță tupeist, Celentano și Firicel, frații lui, toți făcuți de Rocuța, pisica cea mai rapidă în prinderea prăzii, de orice fel. Rocuța e o mamă bună, își alăptează puii, le vânează apoi îi învață și pe ei să vâneze și după asta fiecare e pe cont propriu. Când pică ceva de pe masă ea se repede prima, înhață și fuge, chiar dacă asta înseamnă că ia de la gura copiilor ei.
Câțiva ani mai târziu și tot atâtea generații de pui crescuți și oferiți lumii, numele nu mai au rezonanțe telenovelistice, ci mai degrabă jignitoare, dacă e să fim corecți politic, că tot am citit recent despre cum a banat Facebook nu știu ce grup de pisicari de limbă engleză, pentru că foloseau cuvinte de natură să le jignească demnitatea grăsanelor lor stăpâne.
Prin iunie 2020, Rocuța a fătat patru pisoi, doi gri tărcați, unul alb cu negru și unul cu diverse pete colorate. Ca să-i deosebesc, că tot îmi mâncau mâncarea și își făceau veacul la mine în curte, i-am zis Ochilă unuia dintre cei gri tărcați (părea că are un defect la ochi), Negrilă celui cu alb-negru care era cel mai sălbatic și nu putea nimeni să-l atingă, iar cea cu colorit multiplu a căpătat forțat un nume nefericit, după ce s-a înfipt singură într-o sârmă de gard și n-a mai putut fi scoasă de acolo decât prin tăierea sârmei care între timp îi secționase și ei gâtlejul.
Surprinzător, a supraviețuit, cu operație, injecții și antibiotice de copii, pe care i le-am administrat la 12 ore cu seringa, așa că m-am atașat de ea și de numele ei, iar când vecinul a decis că sunt prea multe pisici în curte și trebuie să dispară, l-am rugat măcar să mi-o lase pe Găurica.
Vecinul se tot gândește, la intervale regulate, să o sterilizeze pe Rocuța, dar intervalele astea sunt mai rare decât căldurile ei, așa că luna trecută a mai fătat doi pui. Vecinul apucase să-i ducă pe toți cei mari de acasă, mai puțin pe Găurica, oficial pisica mea, și pe Negrilă, pe care nu l-a putut prinde. Retrogradasem pentru scurtă vreme de la șase la trei pisici. Fără să știe, vecinul își dusese de acasă toți motanii și păstrase pisicile.
Negrilă a continuat să fie sălbatic până când brusc, acum câteva luni a început să se lase mângâiat. La început în timp ce mânca, apoi venea singur la mângâiat. În ultimele săptămâni, părea foarte bine hrănit, comparativ cu Găurica care oricum rămăsese în urmă față de frații ei, de la operație, și păstrează încă o alură de somaleză căreia i se rotunjește burtica doar după ce mănâncă. Negrilă în schimb are o conformație de smardoi, mai scurt și îndesat, cu o privire dură și suspicioasă. Totuși, burta lui veșnic dolofană ne-a făcut să ne gândim că nu-i căutase nimeni sexul până atunci. Dar, unde merg două la sterilizat mai merge și a treia, așa că ziceam să le ducem pe toate trei după ce termină și Rocuța de alăptat, mai ales că Negrilă (așa i-a rămas numele) și Găurica erau considerate încă adolescente, că nu împliniseră un an.
Săptămâna trecută, într-o noapte am auzit o bătaie pisicească în cutia în care dorm de regulă Negrilă și Găurica, iar dimineața am văzut că Negrilă avea pizdulicea destul de vizibilă. Mi-am imaginat că s-a produs inevitabilul, lui Negrilă îi fusese răpită fecioria.
La revenirea la moșie, de azi, în cutia celor doi frați tronau chiar în mijloc, ca niște mici rahați, trei puișori abia fătați, fără ochi, doar cu gurițe lacome, lăbuțe roz și cururi de maimuțe. Un motan tărcat din împrejurimi dădea târcoale și mieuna pe lângă gard sau pe acoperișul vecinului, stârnind furia câinilor. O fi fost tatăl care voia să-și vadă progeniturile.
La început am crezut că puii sunt tot ai Rocuței, dar nu se putea, ea fătase cu câteva săptămâni în urmă, puii ei deja îi așteptăm să apară prin curte – ea de regulă și-i ascunde prin garajul vecinului. Găurica era la fel de sfrijită ca de obicei, iar Negrilă și el, părea mai slab, dar ne-am gândit că deh, de o săptămână nu au mai mâncat cât trebuie.
Până la urmă, după ce și-a primit porția, Negrilă s-a dus la cutie și și-a alăptat puii, cu aceeași alură de smardoi jucăuș care nu a împlinit nici un an. După ceva vreme i s-a alăturat și Găurica, care se pare că îi iubește, linge și îngrijește ca și când și ea le-ar fi mamă. Ba unul dintre pui, orb ca o cârtiță, se mufase la un moment dat la o țâță a Găuricăi, deși cred că nu curge nimic de acolo.
Acum că sunt la noi în ogradă, asta e, suntem bunici. Avem două Toshibe (din care pare că unul e băiat) și încă o tărcată. Va trebui să le găsim sclavi, la un moment dat, și apoi să le ducem pe ambele „mame” adolescente la sterilizat. Totuși, urmează o perioadă minunată de observații, după cum se vede în filmarea de mai jos.
Cu tot cu cei doi pui ai Rocuței ajungem iar la opt pisici prin curte. Nu vreți un pisoi? 😉
Negrilă are aer de motan smardoi care are grijă de nevastă-sa în timp ce ea are grijă de copii. 🙂
„ne-a făcut să ne gândim că nu-i căutase nimeni sexul până atunci” ;))
La motani nu trebuie sa cauti. Daca nu este castrat, se vede de la distanta.
Felicitari bunicilor. Succes cu nepotii. 🙂
„Sclavi” nu prea se mai gasesc, din pacate, de cand s-a golit Bucurestiul de caini maidanezi si s-a umplut de pisici (va dati seama cum se regla inainte populatia de pisici?).
Matusa Gaurica merita un nume mai frumos si o deparazitare interna, poate chiar si o sterilizare rapida, daca nu vreti sa mai aveti o surpriza..